Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Lacul

« Previous 1 … 5 6 7 8 9 Next »

/ Soapte.. [x] [Concurs]

OOC: deci, pentru concursul RPG, particip eu, Denis Diggory, cu Ginny di Hahalina. Titlul e din melodia Celiei, fiindca nu prea am idei. Asha. Prima parte este scrisa de mine, insa e pusa si pe un alt forum.. Sper ca nu e nici o problema.

BIC:

• Oare e adeavarat ce a scris acel scriitor framantat..? Ca in spatele tristetii unui adult.. Se ascunde inima impietrita a unui copil..?

Nu si-a dorit niciodata sa fie 'centrul atentiei', vreia doar sa fie diferit, ciudat. Se simtea bine in ciudatenia lui, dar se parea ca ei nu o acceptau. Sau mai bine zis ea, cea care i-a fost mereu alaturi. Ma rog, pana la 13 ani, cand totul s-a schimbat. Pe el l-a lasat, insa de sora lui are grija, nu? Da, era invidios. Parca isi dorea sa fie el copilasul familiei, caruia toti sa-i poarte de grija, chiar daca asta inseamna sa fie un Astropuf. Defapt, poate asta ar fi fost, insa ea l-a schimbat. Desigur, scumpa lui.. mama.

Statea asezat undeva prin Camera de Zi a Ochi-de-Soimilor, intins pe un fotoliu. Refuza sa fie atent la ce era in jurul lui, concentrandu-se pe o melodie pe care o auzise in vacanta de vara. O melodie care il facea trist, care il facea sa retraiasca anumite momente care nu erau tocmai preferatele lui. "And everytime I try to fly I feel without my wings.. I feel so small.. I guess I need you baby..". Fredona incet, fara sa-i pese daca alti se uitau la el, inchipuindu-si probabil ca era un ciudat. Din partea lui, ei puteau sa faca ce doreau, doar sa-l lese pe el in pace. Defapt, chiar faceau. Strigau ca nebunii, incercand parca, sa-l enerveze pe ei. In zadar, fiindca nu o sa reuseasca. Sau cel putin nu acum.

Simtea ceva greu de explicat in cuvinte. Era o senzatie ciudata, pe care, dupa cum credea, numai el ar putea-o simti. Era o ura combinata cu suparare.. si cu multe altele. Pentru multe persoane.. pentru toate care au dorit sa-i faca rau, pentru toate care l-au suparat, pentru ce-i care-l iubesc. De ce? Habar nu avea, insa ce putea face..? Nimic, decat sa traiasca in continuare cu speranta ca Soarele va rasari si maine si ca el va avea norocul sa il priveasca.

Se ridica usor, aruncand o privire in jur. Aproximativ 7-8 baieti se jucau cu o chestie foarte asemanatoare mingii din Lumea Incuiatilor, insa in acelasi timp si foarte diferita. Niste fete chicoteau ca nebunele, privind cateva sticlute, in care se aflau, probabil, parfumuri. Iesi din Camera, luand-o pe scarile ce duceau spre iesirea din castel. Era ceva aglomeratie, avand in vedere ca era in jurul orei 8. Din cate stia el, nu aveau voie sa se plimbe prin castel dupa ora 9. Dar, deh, cine cunostea regulile? El nu, cu siguranta. Nu era genul de baiat-tocilar sau de-ala care sa respecte regulamentul ca si cum ar fi ceva foarte important, dar nici nu era prea increzut. Nu, era doar un copil ciudat, pe care nimeni nu dorea sa-l inteleaga.

Iesi pe usile duble, incercand sa ignore vantul. Era destul de frig, iar el nu era imbracat gros deloc. Avea niste blugi, o bluza maro-deschis foarte subtire si... atat. Mda, erau in luna noiembrie [ooc: doah, presupunem <.<]. Dar de unde naiba sa stie el ca avea chef de iesit afara sau de alte chestii. Se opri, ca prin minune, langa lac. Nu ii prea placea partea asta a castelului, insa avea impresia ca aici nu prea era lume. Si bineinteles, spera ca nimeni sa nu se bage in vorba cu el. Nu avea chef de cine stie ce bagaciosi.

E greu de inteles cum ceva neinsemnat poate avea un rol important intr’un joc cu reguli stricte. Intr’un joc in care e imposibil sa trisezi. Un joc fara inceput si sfarsit. Copilaresc, si totusi… crucial. Pentru ce?..
Da. Pentru ce? Doar e lipsit de valoare, nu?
Era clar: nu se pricepea deloc la compuneri. Wuah, ce se mai incurca cu prostii de’astea? Doar e vrajitoare, nu merge la scoala Incuiatilor…
Si totusi. Ginny se lasa pe spate in fotoliu. Isi lipi fruntea de geamul rece, simtind cum frigul ii patrundea in oase. Fusese odata la scoala Incuiatilor. Atunci cand…
Cand…
Fara sa isi dea seama, fata plangea in tacere. Ii era atat de greu sa accepte ceea ce se intamplase, cum o pierduse pe ea. Se scuturau ciresii. Atat isi aminteste. Ganditoare, desena o inimioara cu degetul pe geam.
Btw, compunerile, fie ca le facea la masa, pe masa, sub masa, whatever, tot nu erau cat de cat… normale. Doar iluzii. Viata insasi e o iluzie.
Abia atunci isi observa lacrimile inghetate pe obraji. Si le sterse repede cu manecile bluzei, netinand cont de privirile curioase ale unor colegi de casa.
‘Nu sunteti nimic, nu valorati nimic!’ isi zice Ginny, ridicandu’se brusc si lasand foaia pe care o incepuse aiurea, pe masa. Isi lua geaca de pe canapea si isi incalta tenisii, isi lua inelul de pe masa si si’l puse pe deget, iesind din Turnul Astropufilor.
Se indrepta spre portile castelului. Era aproape seara. Bagand mana in buzunarul de la spate al jeans’ilor gasi iPodul, aflat in pericol sa cada. Isi puse castile si dupa cateva secunde incepu “Tu café” de Noha.
Fredonand incet melodia, ajunse pe domeniul Hogwarts’ului si aproape cazu peste cineva. Bagui un “scuze”, observand ca iPodul ei era pe jos. Abia dupa ce il ridica se uita la persoana peste care cazuse.
"Denis?"

OOC: cartea a IV-a, pasajele dinaintea Turnirului Tri-vrajitor.. Zicea Hermione ca nici un obiect Incuiat nu putea ajunge pe suprafata Hogwarts-ului.. Banuiesc ca nici iPodul xD

• Cand simti ca obiectivele propuse sunt indepartate si ca drumul pana la realizarea lor e greu aminteste-ti ce a spus un poet roman:
  "Picatura strapunge piatra nu prin putere, ci prin constanta."

Uneori era adevarat ca aveai nevoie de anumite lucruri, lucruri fara de care nu ai putea trai. Eh, erau oameni care se multumeau cu ceva simplu, insa important, insa erau si oameni ce isi doreau mereu ce era mai la moda, mai frumos. La cei din urma nu mai este vorba de nevoie, ci de dorinta. Totusi, cand simti ca fiecare poarta ti se inchide in fata, mergi inainte, stiind ca odata va veni si randul tau.

Isi lasa parul, ce era destul de lungut, adiat de vant. Avea o senzatie ciudata, amestecata cu multe altele. I se parea ca are loc un nou inceput si in acelasi timp ca isi pierduse o mare parte din viata. Nu va putea intelege niciodata viata, avand in vedere ca isi pierduse manualul de folosire. Poate cand se va maturiza.. Da, poate atunci va avea mai mult noroc.

["Denis?"]

Simti o durere puternica in mana, ca si cum cineva il prinse de ea si il trase in jos, incercand, probabil, sa se mentina pe picioare. El isi intoarse privirea spre aceasta persoana, vrand sa o injure putintel. Totusi, fu surprins sa vada ca era vorba despre Ginny, cea mai buna prietena a lui. O ajuta sa se ridice, dupa care o saruta usor pe obraz.

-Buna.. Ah, nu ma asteptam sa te intalnesc.. Se opri pentru cateva secunde, aratand in jur, aici.

Ii facu semn sa se aseze pe iarba, desi aceasta era putin uda. Deh, nu va raci, era sigur de asta. Sau.. mai bine zis, spera. Nu se stia cum va reactiona aceasta fiinta, avand in vedere ca este una mai ciudata. Era o fata ce ii placea sa glumeasca, o fata cu care te puteai distra oricand. Eh, era adevarat ca faceau o pereche minunata. Acum, stateau amandoi in fund, pe iarba, el jucandu-se usor cu cateva suvite din parul ei.

-Eh, ia zi, ce cauti tu pe aici? Din cate imi amintesc, tu traiesti pe Marte.. S-a intamplat ceva cu saraca planeta?

O spuse in semn de gluma, incercand sa o faca sa se simta mai bine. I se parea ca azi avuse o zi proasta sau ca cineva o suparase cu ceva. Lui ii facea foarte mare placere sa faca pe cineva sa rada, avand in vedere ca si el avea nevoie uneori, insa nu vreia nimeni sa ii faca aceasta favoare [ooc: stiu, am repetat foarte mult verbul " a face"].

OOC: scuze ca am raspuns numai acum [abea acum am intrat la net pe ziua de azi.] si srry pentru calitatea RPG-ului [sunt foarte, foarte obosita de la antrenament ((((]

Ooc: sa zicem ca merge un iPod la castel =]

Bic:

• ”Multi te pretuiesc pentru o fapta a ta; te pretuieste cu adevarat numai acela pentru care existi intreg, pentru tine insuti.”

[Buna.. Ah, nu ma asteptam sa te intalnesc.. aici.]

”Scuze…” Il saruta si ea pe obraz, zambind. ”Simteam nevoia sa ies in aer liber.”

[Eh, ia zi, ce cauti tu pe aici? Din cate imi amintesc, tu traiesti pe Marte.. S-a intamplat ceva cu saraca planeta?]

”Ah, sa zicem ca a luat foc frigiderul si m’a trimis Veceul, in plica criza de turbare, aici, pe Terra.”

Ginny incepu un monolog despre traiul frigiderelor pe Marte. Denis, saracul, deja se obisnuise cu ea. Ginny ii putea spune totul. De la numele si porecla tuturor pixurilor si creioanelor de acasa pana la numarul de tenisi [destul de inexact, avand in vedere ca are atatia..]. Dar si intre cei mai buni prieteni exista secrete.

”WOW! O banca rosie!” striga Ginny, incepand sa se invarte ca nebuna in jurul unei banci. Banlocuitorii [traducere: ‘aia care stau pe banca’] au fugit speriati. ”WOW! Un lac! WOW! Inca o banca rosie! WOW! O sarma!”

Dupa ce Ginny inceta sa se uita cu gura cascata la ‘marele mistere ale lumii’ [bancile rosii], putu tine o conversatie normala. Ma rog.. aproape normala..

”Azi am vazut o budinca” Deodata isi dadu seama de ceva. Pentru Denis putea fi enervant. Il privi cu niste ochi de ingeras si redeveni normala [adica normala normala, da` normala normala normala].

Se auzi un fosnet, de parca o mare de frunze erau purtate de furtuna, si Ginny era cat pe ce sa fie nimerita de un fel de frezzbie cu colti care ricosa drept intr’o fereastra a castelului, fara sa o sfarame.


Ooc2: stiu ca e super nashpa.. dar na n'am inspiratie si tre` sa plec pana nu ma prinde mama la calc =] Denis vezi ca iti trimit acum un pm :-s

OOC: acolo, la ”WOW! Un lac! WOW! Inca o banca rosie! WOW! O sarma!”.. E sarma, de mancat, sau sârma?


Singur te simti atunci cand nu ai pe nimeni alaturi. Asta ar insemna ca nu esti singur niciodata. Defapt, tot timpul ai pe cineva alaturi: familia, prietenii sau dusmanii. Din atatia oameni cunoscuti, este macar unul singur care sa se gandeasca la tine, care sa te iubeasca. Si chiar daca nu ar fi, il ai pe Dumnezeu aproape, ceea ce conteaza cel mai multe. Desi vrei sa scri un 'poate cel mai mult', pur si simplu mainile nu te lasa. Te conduc singure spre literele urmatoare, cuvantul 'poate' disparand.. Pentru totdeauna.

Se asteptase sa primeasca un raspuns pe masura intrebarii lui, Ginny spunandu-i ceva despre Veceu si Frigider. Defapt, despre asta vorbea mai mereu, veceurile fiind viata ei, iar frigiderele inima. Nu putea intelege daca se prefacea, sau chiar era asa nebuna. Cum putea fi un om asa obsedat de niste lucruri aparent neimportante? Pfuu, ajungeai la aceea intrebare: Ginny era cu adevarat normala? Pe cand era aproape sa adoarma acolo, o vazu pe Ginny ce sarea in sus, fugind pe langa o banca. Cei ce stateau pe ea o luasera la fuga, Denis strigand dupa ei ca era doar nebuna. Continua un timp asa, dupa care se asezasera amandoi pe o banca, ea spunandu-i ca vazuse azi o budinca. Denis ridica o spranceana, iar ea termina. In sfarsit, deoarece ajungea sa-l enerveze. Avea si ea 16 sau 17 ani, deci trebuia sa inceteze sa se poarte ca un copil de 2.. ma rog, 5.

Incepu el sa ii povesteasca despre cate teme avea, despre profesorii ce il enervau si o ultima intamplare, din camera de zi, cand un baiat de vreo 12 ani venise la el sa ii ceara sa ii lege siretele. Denis se uita, normal, mirat la el, insa acela afisa un zambet de copilas micut, dragalas, el neputandu-l sa il reguze. Se apleca, il legase, baiatul multumindu-i si prezentandu-se. Numele lui era David, cum il chema si pe el. Deh, era destul de plictisitor, insa decat sa inceapa Ginny din nou cu veceurile, era chiar minunat. Pe cand Denis ii povestea despre alunita ce o avea deasupra ochiului, un disc frezzbie [sau cum o fi ] zbura pe langa Ginny la o distanta milimetrica. O privi, ramanand socat, insa isi muta rapid privirea spre fereastra in care zbura acesta, insa nereusind sa o sparga. Cazu apoi jos, langa zid. Denis isi dadu, usor, o palma peste frunte, nevenindu-i sa creada.

-Ah, ce la fix a fost!

Incerca sa isi revina, insa asta nu era deloc usor, mai ales pentru Ginny. Aceasta ramase pa banca rosie, de langa lac, nemiscandu-se vreo 2 minute. La inceput, Denis crezu ca aceasta se prefacea, insa isi dadu seama ca nu avea cum sa fie asta, deoarece nimeni nu putea sa reziste atata timp. Se apleca peste ea, scuturand-o usor, dupa care ea se ridicase in picioare, prefacandu-se ca va cadea din nou. Denis facu vreo 2-3 pasi spre lac, ramanand acolo, tacut, privind in jurul lui. Apa era foarte linistita in seara aceasta, insa habar nu avea carui lucru i se datora asta. Ginny se apropie de el, fiind la fel de tacuta, insa ea il privea pe el, foarte atenta. Dintr-odata, Denis se intoarse spre ea, privind-o adanc in ochi, dupa care isi scoase bagheta.

Aguamenti ! rosti el, cu bagheta indreptata spre ea.

Din varful acesteia tasni apa, insa avu grija sa nu fie prea multa, controland-o. Ii udase hainele, insa spera ca apa sa nu fi ajuns pana la piele. Ramase asa, asteptand reactia ei.

OOC: ca o sugestie.. in postul tau sa continuam sa ne batem cu apa, doar apoi sa ne oprim

• Un vechi proverb chinezesc graia:
  “Gloria nu este a celor neînvinºi, ci a celor care se ridicã dupã fiecare loviturã.”