Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Hogsmeade / Capul de Misteț / Soldier to my emptiness

**Lexie Stryder** · 26 Dec 2011, 16:36

Lexie se incrunta. Oare vorbea serios cand spunea ca vrea sa impuste sau spuse doar asa? Ceva in mintea ei spunea ca vorbise serios. Asta o ingrijora putin, insa se linsisti atunci cand spuse ca ea era o exceptie. Ii zambi, trist.
"Unii imi spun ca sunt prea tacuta," spuse. "Dar multumesc...cred."

Viperina nu era sigura daca sa o ia ca pe un compliment. Il intelese perfect pe Victor. Stia ca el o spusese ca pe un compliment, insa venea din partea cuiva care voia sa te ucida doar pentru ca faceai prea mare galagie.
Insa il intelegea perfect. De ce sa suporti cand poti sa ii pui capat?
De ce sa iti pese, cand nu are nicio importanta?
Intr-un mod ciudat, care o speria, Lexie intelegea o mica parte a lui Victor. Stia de ce ar face unele lucruri si de ce nu ar face altele? Si, la urma urmei, era liber sa faca ce vrea. Nu sa ucida oameni, cu asta nu era de acord si nu fusese de cad se stia, insa sa fie inchis in globul lui de cristal, stand singur in gandurile si nebunia lui.
Era cel mai simplu mod de a te desparti de nebunia lumii.

**Victor A. Olivier** · 26 Dec 2011, 17:19

Ii lua mana intr-a lui, uitandu-se in ochii ei verzi si adanci.
"Imi plac oamenii care vorbesc putin si nu-ti impuie capul cu toate prostiile."
Se rezema de spatarul scaunului, aruncand o privire furioasa celor care se aflau acolo.
"Dar eu vorbeam serios" ii spuse Viperinei, dandu-si seama la ce se gandea.
Se ridica, isi scoase bagheta si se uita fioros la cei de fata, tinand bucata de lemn indreptata spre ei.
"Vreau sa toata lumea sa faca liniste, bine? Nu vreti sa va treziti in Iad." le striga el, cu vocea rece si dura. Se aseza la loc, uitandu-se la Lexie, incercand sa-si dea seama la ce se gandea.

**Lexie Stryder** · 26 Dec 2011, 17:33

Lexie nu isi retrase mana. Ii placea baiatul asta. Ii placea modul in care parea atat de misterios si de neinteles. Spusese ca el indeparteaza oamenii cu atitudinea aceea, insa nu era acelasi lucru cu ea. Pe ea o tine aproape. In momentul acela, se ruga ca situatia asta sa nu se transforma in ceva mai mult. Nu stia daca e sau nu pregatita sau daca chiar vrea. Era foarte confuza si foarte indecisa cand venea vorba despre baieti.

Cand Victor se ridicase de pe scaunul sau si amenintase ceilalti oameni din local, Lexie se arata putin emotionata si ingrijorata. Privind bagheta, isi daduse seama cat de repede putea spune cuvintele care sfarseau totul. Insa era sigura ca nu o va face. Cel putin voia sa fie. Spera ca el sa evite chestii de genul asta in preajma ei. Era ea o viperina, insa nu ii placea sa traiasca cu sentimentul ca lasase un copil orfan, sau un om fara frate, sora, sotie si asa mai departe.

Asa ca isi trase mana de sub a lui Victor si i-o puse pe brat, incercand sa il linisteasca.
"Nu mai e galagie acum," spuse, calma. "Nu e nevoie sa mai actionezi in vreun fel.
Intr-adevar, majoritatea oamenilor din incapere iesisera, numai vreo doi sau trei ramasi. Lexie se intraba de ce mai stateau pana si aceia.

**Victor A. Olivier** · 26 Dec 2011, 22:38

Privirea amenintatoare si serioasa inca ii mai brazda fata. Cearcanele mari din jurul ochilor nu faceau decat sa sperie si mai mult lumea din jur, dandu-i un aer de psihopat. Isi trase mana, smucind-o, si se duse la usa, iesind afara, in aerul inghetat al serii. Rataci timp de cateva minute pe strazi, fara sa-si dea seama ce face, insa brusc, se trezi din visare, si se intoarse inapoi la Capul de Mistret.
Se aseza la locul lui, in fata lui Lexie, si ii spuse:
"Imi pare, sunt cam obosit, nu prea mai imi dau seama ce de ceea ce fac."
Se uita cu ura la oamenii care iar se holbau la el, dar cel putin erau tacuti, si nu avea ce sa le reproseze.

**Lexie Stryder** · (This post was last modified: 27 Dec 2011, 00:00 by Lexie Stryder.)

Lexie il privi pe baiatul furios cum iese din local. Nu avea de gand sa plece dupa el. Spera sa se intoarca, insa nu voia sa il enerveze si mai tare mergand sa ii tina ceva predica.
Asa ca satu cuminte la locul sau, asteptand.
Cand Victor intrase in local, se facu liniste brusc si atmosfera se transforma intr-una tensionata. Viperina simti diferenta, insa o ignora complet.

Cand viperinul isi ceruse scuze, Lexie ii zambise ingaduitor.
"Nu te mai gandi la asta," spuse, incercand sa il faca sa inteleaga ca nu o jignise si ca totul avea sa fie in regula.
Voia sa ii fie prietena acestui baiat. Sa il faca sa simta ca apartine unui loc, ca unei persoane din lumea asta mizerabila ii pasa de el. Chiar ar fi vrut sa simta si el la fel. Sa simta acea simpatie prieteneasca, usoara ca respiratul. Il lasa sa citeasca sentimentele sale in ochii-i verzi.

**Victor A. Olivier** · 27 Dec 2011, 15:23

Incerca sa-i asculte sfatul si sa nu se mai gandeasca. Avusese un moment neplacut, in care oboseala si boala pusesera stapanire pe el, facandu-l sa fie vazut in public enervat si mai nebun decat se credea ca e. Nu se uita la Lexie, incercand sa se fereasca de privirea ei, stiind ca era plina de compasiune la adresa lui, iar el nu vroia nici un fel de mila de la nimeni. Mana inca mai era incarligata pe bagheta, si ar fi dorit sa strige blestemul care sa salveze vietile celor ce se mai aflau inca in incapere. Lumea era un loc murdar, un spectacol al naturii murdar si chinuitor. Mai bine te lipseai de viata decat sa fii torturat in lupta de supravietuire. Insa el, el avea un scop, si doar dupa indeplinire era liber...

**Lexie Stryder** · (This post was last modified: 27 Dec 2011, 16:23 by Lexie Stryder.)

Lexie se uita in pamant cand Victor ii evita privirea. Se incrunta. Ce facuse gresit? Era putin frustrata acum. Isi freca palmele une de cealalt.
"Stii, ai putea veni inapoi la Hogwarts," spuse ea, pe un ton timid. Stia ca se va enerva. Stia ca, probabil va reactiona urat si o viata de om va fi pusa in pericol. Insa nu se putea abtine.
Simtea o atractie psihica insuportabila pentru acea persoana. Nu simtea ca trebuie sa il ajute. Avea nevoie de el. Avea nevoie sa stie ca cineva era mai rau ca ea, ca mai era cineva in lumea asta care nu era fericit cu viata sa, sa stie ca nu fusese singura persoana din lume care a fost abandonata, care a avut ganduri sinucigase de cateva ori.

Nu voise sa se omoare, doar sa se raneasca atat de tare, incat sa simta. Sa simta ceva, in afara de ura, oricat de mic. Asa era ea acum trei ani, si simtea ca, cu toata ca o avea pe sora ei, devenea din ce in ce mai singura si indurerata.
Inchise ochii, de data asta incercand sa isi ascunda sentimentele de Victor. Era ata de egoista! Voia sa stie ca el suferea mai mult ca ea? Cum putea fi atat de rea? Mai ales cu cineva care nu ii facuse niciun rau?
In interiorul sau se dadea o lupta crancena, si ea simti cum ochii i se umplura de lacrimi.

**Victor A. Olivier** · 27 Dec 2011, 17:46

Ii auzi cuvintele si se incrunta. Nu avea nici cea mai mica dorinta sa se intoarca la acea scoala. Ce-i drept, acolo cunoscuse gloria, oameni care il apreciau, si stimau, oameni care ar fi dat orice sa fie in locul lui. Simtea ca daca va ramane la Hogwarts toata viata lui va fi compromisa, nu va mai putea face ce dorea, si nu va mai fi liber. Invatatura primita la Hogwarts nu-l ajutase in nici un fel, si tot ceea ce reusise sa faca fusese din munca proprie, neajutorat de nimeni. Hogwarts-ul nu facuse decat sa-l incetineasca.
"Nu. La Hogwarts am fost tratat cum se cuvine, dar nimic din lume nu merita sa-mi irosesc acolo viata. Si, in orice caz, am trecut de mult de timpul in care mai putea sa invat acolo. Nu as mai fi primit acum, dupa cate zvonuri circula despre mine. Si, in plus, sunt cautat de Azkaban."
Tacu, asteptand ca fata sa rumege raspunsul lui, apoi continua.
"Ei cred ca mi-am omorat sora, insa nu e asa. Ea...nu stiu, a disparut. "
In tonul vocii lui se simtea o urma de mahnire si durere. Incerca sa ascunda acest lucru lui Lexie. Nu isi dorea ca fata sa stie ca el putea simti, si avea sentimente umane.

**Lexie Stryder** · 27 Dec 2011, 18:55

Lexie se trezi la realitate de la vorbele baiatului. Un sentiment de dezamagie si bucurie se amesteca, formandu-i un gol in piept.
Insa cand auzi tonul retinut dn vocea lui cand ii povestise de ce era cautat de Azkaban, mahnirea lui Lexie cresu foarte mult, simtindu-se foarte vinovata pentru ce gandise mai devreme.

"Imi pare rau," spuse, ea, ridicandu-si privirea spre el. Avea o fata neutra, iar ochii ei erau goi, fara sa oglindeasca niciun sentiment.
Sucul de dovleac, care fusese parasit in fata ei fu brusc luat de o chelnerita destul de batrana, cu un sort lung si patat.
Lexie incuviinta in semn de multumire si ii lasa ceva bacsis.
"Dar ne mai vedem, nu-i asa?" intreba viperina, naiva si dintr-o data putin panicata.

**Victor A. Olivier** · 27 Dec 2011, 19:00

Se uita la ea, apoi la batrana care venise sa-i ia sucul fetei. I se parea cam urat sa-i iei clientului comanda din fata, mai ales ca nici nu il terminase. Isi dadu seama ca Lexie dorea sa plece, si se panica, realizand ca va ramane din nou singur. Daca la inceput isi dorise singuratatea, acum ar fi vrut sa mai petreaca cateva minute in compania viperinei.
Ii arunca priviri reci, neintelegatoare, insa ramase tacut. Nu o putea obliga sa mai ramana in compania lui, si cu siguranta ca fata nu mai vroia sa stea cu un asemenea ticnit.
"Presupun." murmura, mutandu-si privirea dura de la ea la focul care ardea in semineu. Nu putea sa-si terfeleasca mandria rugandu-se de o tanara sa nu-l paraseasca, indiferent daca asta era vointa lui sau nu. "

ooc: inainte sa postez acum aveam acelasi numar de posturi Finna