Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Jurnale

« Previous 1 2 3 4 Next »

/ Sophie Adeline Clement

22 . 07 . 2010
[strike]Draga jurnalule[/strike]

[img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">conectat pentru a vedea acest link]</span>


Aud cum ceasul ticaie in continuu. As putea spune ca ticaie frumos, ca ma indeamna sa ma trezesc, sa zambesc, as putea inflori propozitia la nesfarsit. Dar nu. Nu e nimic special in ticaitul ceasului. E doar un ceas obisnuit, un ceas de nimic, cumparat de la magazinul din colt pentru nici zece lei.

Toti incercam sa ne aratam mirifica noastra existenta de nimic. Existenta de dat la gunoi. De ce trebuie sa vorbim ca mori stricate despre cate-n luna si-n stele ? Vrajitorii din ziua de azi sunt de dat la gunoi. Si eu la fel. Si accept asta. Si deschid ochii mari si astept secunda in care ticaitul ceasului ala se va opri.

Cand ticaitul oricarui ceas se va opri. Cand ma voi opri si eu din ticait. Incerc sa zambesc dar de fiecare data arat un zambet chinuit. De ce ? Nu stiu. Pur si simplu.

Ai impresia ca toata lumea iti vrea raul dar esti imbratisat de milioane de prieteni. Ai impresia ca esti dat la cos cand de fapt toata lumea se gandeste cum sa te faca sa te simti mai bine. Lumea e ciudata. Niciodata nu stii adevarul. Oameni falsi, prietenii false. Totul e fals. Fals. Si niciodata nu o sa se schimbe.

Putinii prieteni adevarati, deobicei mai mari decat mine, sunt insa prieteni adevaratie. Si cat de mult ma chinuiesc sa ii fac pe ceilalti mai draguti, mai interesant, tot nu reusesc. Nici eu nu sunt perfecta. Nimeni nu e.

De ce stau sa recit prostii despre viata ? Nu-s bune la nimic. Viata este, si atat. Te nasti, descoperi ce se intampla, iti faci prieteni, schimbi iubiti ca pe sosete, iti gasesti un baiat cu picioarele pe pamant si te casatoresti cu el, ai copii, acestia pleaca de acasa, te trezesti in scurt timp cu nepoti si mori. Nu e nimic anormal in a muri, nimic ciudat. Se intampla pur si simplu. Nu ai de ce sa te agiti prea mult. Trebuie sa faci tot posibilul ca ceilalti sa traiasca, dar sa nu te pierzi in amintiri vechi si sa traiesti in trecut. Traieste prezentul si bucura-te de el...

Gata. M-am saturat. Ma inec in propria-mi melancolie, in proprile-mi sfaturi. Si m-am saturat. Trebuie sa traiesc in prezent, nu ? Nu are rost sa dau sfaturi despre viata. Am trait totul dar acum e trecut. Am uitat. Sau incerc. Sunt lucruri imposibil de uitat, totul e asa confuz si niciotata nu mi-am imaginat lucrurile asa complicate cum sunt. Dau sfaturi pe care nici nu mi le respect.

O alta zi plictisitoare, o alta zi de vara, o alta zi de iulie... m-am plictisit de rutina. O urasc. Vreau sa nu mai existe asa ceva. Fiecare sa isi aleaga ce vrea sa faca cand vrea sa faca unde vrea sa faca de ce vrea sa faca. Gata. Oficial eu vreau sa inchid jurnalul, dar vreau sa continui sa scriu in el. E asa complex ceea ce gandim.

Vreau sa continui sa imi pun trairile aici, scrise cu sange si lacrimi, de bucurie sau tristete, scrijelite cu zambete si incruntari, stampilate cu saruturi dulci dar si cu vorbe dureroasa 'te urasc', pe hartia care imi reprezinta viata, o hartie asa fragila dar totodata rezistenta. Poate sa se rupa in orice moment dar nu va fi data niciodata uitarii, cel putin atata timp cat nu se rupe, atata timp cat traiesc, cat sangele cu care s-a scris imi mai curge prin vene si lacrimile care au curs pe foaie inca mai pot curge libere pe o fata calda.

Vreau sa continui sa scriu in acest jurnal care imi inregistreaza fiecare secunda din viata, in jurnalul din mine dar si in jurnalul care poate fi citit si de altii, cu cuvinte care pot fi intelese, nu sentimente pe care nu le poti intelege pana nu le traiesti. Imi scrijelesc cuvintele cu atentie in inima mea, cu imbratisari si adio-uri . Asta este viata. Exista un termen denumit
'fericire' care nu poate exista fara termenul 'tristete'

'There's no love without pain.
Don't live in the past.
Past hurts, present kills.
No smile without frown.'

Another boring pair of jeans

[img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">conectat pentru a vedea acest link]</span>

Si ma trezesc din nou din somnul dulce. Si imi deschid dulapul si vad o alta pereche de blugi. Multi ar spune 'Doar o pereche plictisitoare de blugi.' Eu nu. Sunt blugii mei, ii aveam pe mine in prima mea zi de la Hogwarts, si imi erau mari, dar era blugii mei. I-am avut pe mine cand mi-am facut prima prietena la Hogwarts. Ii aveam pe mine cand am luat prima mea nota. Ii aveam pe mine la prima mea petrecere.

Sunt o pereche de blugi cu o semnificatie speciala pentru mine. Reprezinta totalul momentelor mele frumoase, dar si cele mai putin frumoase. Si asa, prafuiti, rupti si vechi cum sunt, inca ii mai port, fiindca de fiecare data cand ii pun pe mine retraiesc toate momentele acelea frumoase, fiindca pentru mine nu sunt o simpla pereche de blugi.

Asa se intapla cu fiecare. Fiecare poate fi 'Doar un om.' Dar pentru unii, 'Doar un om' poate simboliza marea lor dragoste, cel mai bun prieten sau cineva care ii face sa zambeasca larg, la fel cum ma face perechea mea de blugi sa zambesc.

Orice elev nou poate fi la inceput 'Doar un elev'. Si apoi se dovedeste ca pentru unii e marele lor baiat premiant. Sau colegul lor minunat. Sau baiatul care a sfarsit intr-un accident salvand marea lui dragoste.

Orice lucru cat de simplu sa plictisitor pare ascunde o mare poveste, o poveste imposibil de povestit, o poveste care poate fi inteleasa numai traita... Orice lucru este ceva important.

'Nobody's nobody.'

23 . 07 . 2010
[strike]Never ...[/strike]

[img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">conectat pentru a vedea acest link]</span>

La ce bun mai exista totul daca nu se intampla nimic niciodata ?

Dar de ce exista acest cuvant, repetat incontinuu, acewst cuvant dureros ... 'niciodata'. Gata. M-am saturat. Vreau sa dau acest cuvant la gunoi, acest cuvant care mi se repeta mereu in minte. 'Niciodata sa nu intri in Padurea Interzisa ... Niciodata sa nu iti faci prieteni prea repede ... Niciodata ... Niciodata ... '

Cuvintele astea imi rasuna in minte. Nu mai suport. Dar nu am ce face. Imi vor rasuna mereu in minte, cum va face fiecare secunda cu mintea mea. Nu ma pot descotorosi de aceste... amintiri.

Si inchid ochii si incerc sa imi zic ca nu mai conteaza nimic. Si lacrimile imi curg iar pe fata, gandindu-ma la ceea ce abia am spus. Cum sa nu mai conteze nimic ? Prietenii, familia, toti conteaza. Si totusi ... De ce mereu micul dejun e facut din minciuni ? Si pranzul, facut din imbratisari false. Iar cina cel mai probabil din saruturi inselatoare...

Iar de fiecare data cand incerc sa realizez de ce, ma pierd in alte ganduri. In alte momente. Dar imi place viata mea. Si de fiecare data cand vreau sa uit nu pot. Nu ma lasa inima. Cum pot sa ii uit pe toti si pe toate ? Cum as putea vreodata sa imi insel prietenii si sa ii dau uitarii ? As deveni un suflet gol pe dinauntru, asemeni Dementorilor, sa nu mai stiu ce inseamna dragoste, ce inseamna pritenie sau chiar ura ...

Si de ce scriu aici ? Este o simpla bucata de hartie ... fara valoare... Ba nu, are o valoare infinita pentru mine, imi stie toate gandurile si nu ma inseala niciodata...

Niciodata.

'The world will never be as you want it. It'll always be as it wants.
Never say never. [strange paradoxical sentence ...]
Smile. Tomorrow will be worse.'

25 . 07 . 2010
Bored... Unbored...

[img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">conectat pentru a vedea acest link]</span>

Astazi m-am trezit cu o dispozitie ciudata. O dispozitie care imi zicea sa stau degeaba. Si, totusi, nu pot. In fiecare moment trebuie sa fac ceva. Parca nu as putea sa nu fac nimic... Adica chiar nu pot. Cum mi-as explica altfel ca imi scriu in jurnal, la aceasta ora, cand toti colegii mei stau degeaba sau dorm sau asa ceva ?

Si ma stiam o fire vesela... Adica am destul de multi prieteni. Nici nu imi vine sa cred ce noroc am, fiindca imi fac prieteni foarte repede... Nu ma mai recunos pe mine insami. M-am schimbat mult. Lumea se schimba. Eu ma schimb. Toti de schimbam.

Dar de ce stau degeaba cand as putea iesi afara si sa fac ceva. Uneori m-am saturat sa scriu totul... as vrea sa pot sa ii spun cuiva... Uneori foaia de hartie parca se insufleteste si devine acea persoana de care am nevoie. Si in alte dati este numai un caiet, o bucata de hartie pustie, fara viata...

Incerc sa zambesc. Si cu tine in mana, jurnalule, merg in Camera de Zi. Cativa ochi curiosi se indreapta spre mine. Unii incearca sa traga cu ochiul la ceea ce scriu. Noroc ca Bell si Bella ma ajuta sa scap de ei. Sunt cele mai bune prietene ale mele, impreuna cu Helena. Apropo de Helena, oare unde a disparut... ?

Zambesc, fericita ca mai e cineva care imi respecta intimitatea. Oricum ele imi stiu secretele, care nu prea exista [rad]. Si uite-ma aici. Intr-un fotoliu din camera de zi, descaltata, numai cu soseste in picioare si cu o pereche de pantaloni de trening, mai vechi, pana la genunchi, completati de o bluza mai scurta, alba. Parul imi este prins la spate cu o clema aurie si in fata o bentita de plastic imi tine parul ramas pe dinafara.

Stau inghesuita in fotoliu, sprijinita undeva la coltul dintre spatar si maner, cu picioarele ridicate pe margine, cu mainile stranse pe langa mine si pana de scris prinsa puternic de degete. La fiecare miscare a celorlalti sau chiar si a mea, tremur si imi prind cu putere calimara. Culoarea smaraldie ma binedispune mai mult ca deobicei.

Ma uit prin camera. Inca e plina. Ma uit in spate. Nu e nimeni. Incep sa scriu pe foaia subtire a acestui jurnal. Ma uit la coperta fina din piele de dragon. Cu fiecare miscare de pana se aude un mic scrijelit. Si termin pagina.


[img]<span style="color:#f00">[Trebuie sa fiti <a href="/profile.forum?mode=register&/register?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">inscris si <a href="/login.forum?/login?redirect=%2Ft2935-sophie-adeline-clement">conectat pentru a vedea acest link]</span>

Si am dat pagina. Si scriu din nou. Am dat pagina in jurnal, dar in viata mea inca scriu pe aceeasi pagina, pagina fericirii. Si a fost o zi perfecta. Si mi-a placut. Si nici nu a trecut bine de ora unu dupa-amiaza...

Si acum inchid plictisita jurnalul. Il deschid din nou si imi pun pana pe coala de hartie, fara sa stiu ce sa mai scriu...

Cateva frunze aluneca usor pe langa geam, duse de vant. Se duce si buna mea dispozitie. Esuez inca o incercare de a imi face jurnalul sa para normal. Esuez incercarea de a ma minti singura. Si mereu o voi esua.

Cativa copii mici se distreaza pe-afara. Ce fac ? Nu stiu. Nu imi pasa.

Ceilalti se distreaza copios asa ca prefer sa inchid jurnalul si sa vad ce fac ei. Dar pana parca mi s-a lipit de mana. Iar jurnalul parca mi s-a fixat deschis.

Incerc sa mazgalesc ceva si nu reusesc. Si o sa inchid jurnalul, parca impotriva propriei vointe.


'Fooling others isn't fooling yourself, but fooling yourself is fooling everyone. '