Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Biblioteca
« Previous 1 … 3 4 5 6 7 Next »
/ Stare de Visare - Inception

**Raizen Isildur** · 27 Dec 2010, 17:37

Saga „Stare de Visare”
Capitolul I - Inception *
Capitolul II - Balul
Capitolul III - Sãrutul

-----

Biblioteca era goalã. Doar el stãtea cu capul pe masã gândindu-se la viațã. Era Craciunul, trebuia sã fie fericit, nu melancolic. Dar nu avea de ales. Nu era surprins cã nimeni nu vizita biblioteca. În fond, ce motiv ar avea ? Era vacanța, în Sala Mare era Balul de Crãciun și castelul forfotea de viațã. Însã lui nu-i trebuia viațã. El vroia un loc în care sã fie doar el. Un loc liniștit. Și îl gãsise. Se gândise sã meargã și el la Bal. Dar pentru asta trebuia sã-și caute o partenerã. Stãtea uneori ore întregi pe coridoare, urmãrind fiecare fatã care trecea. Însã nu era niciuna care sã-l atragã în vreun fel. Nu vroia sã meargã la bal cu o fatã doar de dragul de a merge. Vroia sã se simtã bine. Majoritatea elevilor îl priveau cu teamã dupã scena din Marea Salã, din ziua când s-a anunțat cã Harry Potter a dispãrut. Fusese nesãbuit atunci, însã mai târziu s-a dus singur și și-a cerut scuze în public. Acum putea din nou sã umble liber prin Hogwarts însã nu mai era ca înainte.

Aruncã o privire pe fereastrã. Afarã ningea liniștit, era searã. Fulgii cãdeau ușor, ușor și se așezau pe domeniul de la Hogwarts și pe coroana Pãdurii Interzise. Nu era foarte frig afarã. Era chiar prea cald pentru decembrie. Era prima zãpadã în iarna aceea. Raizen ura cumplit iarna. Era rece, udã și respingãtoare. Dar cumva, felul în care fulgii cãdeau în lumina aceea portocalie aruncatã de lãmpile din bibliotecã, i se pãrea atât de frumos. Chiar era frumos. Se uitã în jur și șfichiui mâna, iar într-o clipã toate lâmpile se stinserã. Doamne cât era de frumos și de plãcut. Doar o lumânare roșie, spiralatã ardea pe masa la care stãtea el. Vara era atât de frumoasa, verde, caldã. Când se gândea la varã, simțtea ceva în adâncul sufletului. Simțea iubire. Simțea o dragoste atât de puternicã. O flacãrã care cândva ardea cu atât putere. Acum simțea doar o fantomã a ceva ce fusese o datã. Oftã și privi în continuare pe fereastrã. O searã atât de frumoasã. Nu știa dacã mai vrea sau nu la Bal...

OOC: Oricine, dar o singura persoana.

**Kayla A. Summers** · 27 Dec 2010, 17:39

Olivia intrã în bibliotecã, închizând ușa ușor în spatele ei.
"Oare de ce fac așa liniște? Nu e nimeni aici... nimeni în afarã de mine", se gândi Olivia așezându-se pe scaunul cel mai apropiat de geam. Era întuneric, o luminã ardea undeva în spatele bibliotecii. Olivia nici nu se sinchisi sã se ducã sã o stingã deoarece emana o cãldurã ciudatã acea luminã roșiaticã.

Își sprijini bãrbia de mâini și își închise ochii. Și-ar fi imaginat ea cã în ziua de Crãciun va sta singurã, într-o bibliotecã goalã și întunecatã? S-ar fi gândit cã nu are prieteni la care sã apeleze, cu care sã meargã la Bal? Ar fi vrut așa de mult sã meargã la Bal… Ura iarna. O fãcea sã devinã melancolicã, tristã… o fãcea sã se simtã atât de singurã. Tot ce vroia în acel moment era cineva cu care sã stea, cu care sã vorbeascã, pe umãrul cãruia sã plângã.

Afarã, fulgii mari erau purtați de vânt înspre dreapta clãdirii. Luna era mare, cerul înalt, abisal. Se auzeau voci, râsete, prin fața ușii bibliotecii. Elevi care mergeau la Bal, probabil însoțiți de cineva… Cineva… De ce nu avea Olivia pe cineva cu care sã împartã primul dans? I-ar fi plãcut sã știe cã mai e încã cineva în situația ei, i-ar fi plãcut sã nu fie singurã acolo. Însã, se pare, soarta iar avea sã îi fie potrivnicã. Își așezã capul ușor pe masã, iar pãrul lung îi acoperi chipul. Cerceii mari îi zornãirã pe masã și o fãcurã sã tresarã.

“Of, oricum nu e nimeni aici”, se gândi din nou. Închise ochii și oftã deznãdãjduitã. Încã o searã singuraticã…

**Raizen Isildur** · 27 Dec 2010, 18:32

Un sunet ciudat se auzi din capãtul opus al bibliotecii. Pãruse a fi un zornãit. Avu impresia și mai devreme cã ușa se deschise, dar nu întoarse capul sã vadã. De fapt, era sigur cã nu avea cineva sã vinã în bibliotecã la ora aceea. Se înșelase. Privi bãnuitor înspre direcția din care venise sunetul și încercã sã spargã întunericul cu ochii sãi ageri. Reuși sã deslușeascã o siluetã care stãtea la o masã. Parea sã fie o fatã, judecând dupã pãrul lung ce îi cãdea în cascade pe lângã chip. Ridicã dintr-o sprânceanã curios cine ar putea fi. Își scoase bagheta din robã și creã o corabie cu catarge înalte și pânzele albe, desfãcute. Strlucea ușor, aruncând o luminã albastrã, slabã, în jur. Raizen suflã în pânzele sale iar corabie începu sã pluteascã printre rafturile pline de cãrți, oprindu-se deasupra mesei la care stãtea fata cea misterioasã. Aceasta luã micuța corabie în mânã și îi zâmbi bãiatului. Acesta zâmbi și el la rândul sãu.

Chipul ei pãrea atât de blând în lumina aceea slabã. Avea niște ochi albaștrii, strãlucitori. Ceva din zâmbetul ei, îi fãcu lui Raizen inima sã tresarã. Era frumoasã. Avea sprâncene subțiri, ascuțite și buze mici, delicate. Pãrul lung și ondulat îi strãlucea. Raizen se uita vrãjit la ea. Iar ea îi zâmbea atât de frumos.

„Orchideous” șopti bãiatul, și un buchet de orhidee roz, cu pete albe ieși din vârful baghetei sale. Pe o bucatã de pergament scrise minuțios câteva cuvinte și o strucurã printre flori. Șfichiu bagheta și trimise orhideele cãtre fatã, zâmbindu-i vrãjit. Inima îi bãtea puternic în așteptarea rãspunsului ei.

OOC: Sper ca înțelegi ce am scris pe bilet.

**Kayla A. Summers** · 27 Dec 2010, 19:06

Olivia era mult prea emoționatã sã se poatã opri din zâmbit. Bãiatul pãrea și el emoționat asemenea ei. Mãcar erau doi în aceastã situație. Luã buchetul de orhidee roz în mâinile ei tremurânde și le apropie de chipul ei. Cum a ghicit strãinul cã acestea sunt florile ei preferate? Este posibil sã fie...? și gândul îi zburã incomplet cãtre bucata de pergament dintre flori.

Îl scoase dintre florile delicate și parfumate și apoi se uitã la chipul bãiatului din bibliotecã. Pãrea o fire singuraticã... avea un zâmbet atât de frumos. Olivia îl privi vrãjitã, zâmbind, uitându-se când la el, când înspre bilețel, fiind prea copleșitã de situație pentru a se putea stãpâni. “Poate acum mã crede o puștoaicã emotivã”, se gândi Olivia și aproape chicoti. Nu ar fi departe de adevãr, se gândi.

Inima începu sã îi batã nebunește în timp ce desfãcea bilețelul împãturit cu mare grijã. Textura acelui pergament îi rãmase pe buricele degetelor, iar scrisul bãiatului i se pãru cu adevãrat deosebit. Mirosul orhideelor, lumina slabã din bibliotecã, iarna și prezența unui strãin misterios fãceau ca inima Oliviei sã batã sã-i sarã din piept, respirã necontrolat, aproape simțind cã leșinã.

Luã bilețelul și scrise citeț pe el un singur cuvânt și un semn de exclamare. Îl împãturi și îl trimise în direcția bãiatului. Zâmbi cãtre el, iar el îi întoarse cel mai drãguț zâmbet din lume care fãcu toate gândurile Oliviei sã disparã, iar în mintea ei sã existe numai chipul lui. Prinse bilețelul în palme și îl desfãcu. Olivia așteptã reacția lui, acoperindu-și gura cu palma dreapta, neputându-și controla zâmbetul exuberant.

OOC: raspunsul este "Accept!", Raizen

**Raizen Isildur** · 27 Dec 2010, 21:29

Raizen citi cuvântul scris pe bucãțica de pergament din fața ochilor sãi. Nu-i venea sã creadã. Acceptase. Acceptase sã meargã la Bal cu el. Îi zâmbi larg fetei. Trase adânc aer în piept și se ridicã încet de pe scaun. Stinse lumânarea și porni încrezãtor cãtre fatã. Realizã brusc cã nu-i cunoșstea nici mãcar numele. Era ciudat cum timpul pãrea cã se scurge atât de încet. Mergea parcã de o veșnicie înspre ea.

Se gândi brusc cu stupoare cã nu are o garderobã prea mare. Cu ce avea sã se îmbrace ? Cel mai probabil ea avea sã se îmbrace foarte elegant. Nu se cuvenea ca el sã nu arate bine în compania ei. Cu siguranțã s-ar fi fãcut de râs. Niciodatã nu se gândise la perspectiva asta. Întotdeuna a fost foarte ignorant și deinteresat fațã de felul în care se îmbracã. În mare numai în negru, și haine cât mai confortabile și simple. Acum însã ceva se schimbase. Vroia sã arate bine. Vroia sã îi placã de el, sã își facã o impresie bunã.

Impresie bunã ? Dacã știa cine e și ce a fãcut, putea sã-și ia gândul de la tot. Raizen se gândi cu spaimã la reacția ei când el își va spune numele. Putea sã o mintã. Putea sã-i spunã ca e e altcineva. Dar la ce folos ? Ãsta era el și în fond mai mult ca sigur cã ar fi descoperit cã a fost înșelatã. Nu era chiar un nimeni în acel castel. Ar fi vrut sã ia înapoi ce fãcuse în ziua aceea. Viața lui ar fi fost atât de ușoarã acum. Tot timpul era bântuit de întâmplãrile acelea stupide. Nesãbuința !

Ajunse în sfârșit la masa la care stãtea fata. Se duse lângã ea și îi sãrutã pielea catifelatã de pe mânã și spuse simplu:

„Raizen Isildur.”

Îi zâmbi galant așteptându-i rãspunsul.

**Kayla A. Summers** · 27 Dec 2010, 21:54

“Raizen Isildur”, zise bãiatul dupã ce îi sãrutã mâna. Olivia simți cã i se înmoaie genunchii. Se resemnase cu gândul cã va fi încã un Crãciun singuratic, dar acum va avea partener la Balul de Crãciun! Și încã un gentleman impozant și prezentabil. Hainele stãteau impecabil pe el, chiar dacã se vedea cã a ales comoditatea în felul în care se îmbrãca. Pãrul sãu negru tuns scurt îi dãdea o maturitate ce o fãcea pe Olivia sã se simtã în siguranțã cu el, iar ochii sãi negri îi strãluceau incredibil de frumos în momentul în care îi zâmbea. Îi zâmbea din tot sufletul...

Respirația îi era catifelatã, o simți când i-a sãrutat mâna. Simți cum cãldura aerului expirat îi mângâie pielea. Ochii negri pictați cu luminã o priveau într-un mod de nedescris, încercând parcã sã o cuprindã cu toatã ființa în ei.

“Olivia. Olivia Summers. Mulțumesc... de invitație”, spuse Olivia repede, încercând sã nu se bâlbâie. “Doamne, cu ce sã mã îmbrac sã arãt bine alãturi de el, sã nu regrete cã m-a invitat?”, se gândi rapid, lucru ce nu îi trecuse prin cap pânã atunci. Era sigurã cã va face tot posibilul sã îmbrace cea mai frumoasã rochie pe care o va gãsi. Era ceva la el... ceva care o fãcea sã nu vrea sã se uite în altã parte decât la el. Ar fi vrut sã se apropie de el. O intrigau ochii lui, privirea lui adâncã. Ce sentimente ascundea în el?

Îi zâmbi gânditor, apoi el se apropie de ea...

**Raizen Isildur** · 28 Dec 2010, 02:21

Îi zâmbi gânditor și se apropie de ea. Îi atinse cu grijã pielea finã din palmã cu un deget iar ea tresãri ușor. Își strecurã apoi toatã palmã și o prinse atent de mânã. Avea o piele atât de delicatã, atât de finã. Era ciudat cum palma ei se potrivea perfect în palma lui. Era stupefiat de acest lucru. Nu mai simțise niciodatã o astfel de atingere. Era ceva atât de special în ea. O privi din cap pânã în picioare și inima îi tresãri. Îi bãtea atât de puternic. Ochii i se oprirã asupra buzelor ei umede. Strãluceau roșii în semiîntunericul acela. Îi venea sã... sã se aplece, sã se întindã dupã ele, sã le simtã, sã le atingã, sã....

„Ar trebui sã mergem..” șopti ea aproape neauzitã. Îi urmãri buzele cum se mișcã ispititor. Tresãri.
„Ah, da. Sigur. Sã ne pregãtim. Iartã-mã, eram...” zise el dar își pierdu cuvintele.

Ea îi zâmbi cu cãldurã și se îndreptã cãtre ușã trãgându-l ușor de mânã. El o urmã vrãjit de mersul ei lin. Era atât de frumos, pânã și acest lucru îl fascina la ea. De fapt, ea însãși îl fascina, prin tot ce era. Cine ar fi crezut cã va primi un astfel de cadou de Crãciun. Chiar dacã dura o singura noapte, îi era de ajuns. Îi era de ajuns doar prezența ei. Putea sã trãiascã doar cu ea, doar cu atât. Visarea îi fu întreruptã de o nouã șoaptã urmatã de un zâmbet:

„Deci, ce fãceai în bibliotecã de unul singur ?”
„Dar tu ?”
„Eu am întrebat prima.”
„Hhh, bine, mã dau bãtut. Cãutam un loc în care sã fiu singur. Nu gãsisem pe nimeni cu care sã merg la bal, așa cã nu aveam ce cãuta acolo, dar nici în altã parte. Un loc întunecat și liniștit precum biblioteca era perfect pentru mine. Acum e rândul tãu.” îi zise el zâmbind din nou fãrã sã vrea.

**Kayla A. Summers** · 28 Dec 2010, 02:45

O fãcea sã se piardã în ochii lui. Se simțea micã în privirea sa caldã, iar palmele i se înfiorau la atingerea lui. Nu mai simțise niciodatã în viața ei asemenea senzație, nu mai fusese nicicând așa vrãjitã. Era captivã. O fãcea sã vrea sã îi spunã tot despre ea, vroia sã se dezbrace de secrete în fața lui. Dar de ce?! Îl cunoștea numai de câteva minute! De ce îi bãtea inima așa tare încontinuu doar pentru simplul fapt cã nu își putea lua ochii de pe el? Era posibil ca ea sã se fi...?

"Aah, ehm, eu. Eu am vrut doar sã stau liniștitã, sã nu mai aud pe nimeni țipând sau chicotind sau chiar și vorbind despre Bal. Nu aveam cu cine sã merg, nu cunosc pe nimeni aici. Am vrut numai sã îmi plâng de milã, deși sunã penibil. Biblioteca era perfectã pentru cã nu am crezut cã voi gãsi pe cineva aici..."
"Și eram eu acolo și ți-am stricat planurile", rãspunse Raizen cu o umbrã de deznãdejde pe chip.
"Nu, nu. Chiar... mã bucur cã ai apãrut. Cã m-ai invitat...", spuse încet mușcându-se de buza inferioarã.

Simți cã privirea lui era pironitã pe chipul ei. Simți cã o cuprinse un val de cãldurã, își ridicã privirea și o întâlni pe a lui. Ochii ei erau meniți sã priveascã în ai lui. Parcã se completau. Cum era posibil așa ceva?

Mâna lui protectivã o ținea pe a ei în timp ce parcurgeau coridoarele. Trebuiau sã meargã sã se schimbe pentru bal. Vroia sã fie cât de frumoasã putea fi. Doamne, de ce vroia asta? Vroia sã fie frumoasã, elegantã, ca lui sã îi placã de ea. Vroia ca el sã o sãrute iar pe mânã, vroia sã îi simtã brațul în jurul taliei la dans. Se uitã la buzele lui, atât de perfecte. Ar fi vrut sã se apropie atât de mult de el...

Se oprirã în fața camerei ei unde se privirã zâmbind. Ea îi spuse sã vinã sã o aștepte în același loc când va fi gata pentru a se îndrepta spre bal. El îi strânse mâna și mai tare, o apropie de buzele sale roșii și o sãrutã uitându-se în ochii ei. Olivia era vrãjitã: mergea la bal cu cel mai gentil om posibil!

End Of Chapter.

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Biblioteca « Previous 1 … 3 4 5 6 7 Next » //  / Stare de Visare - Inception

Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Biblioteca
« Previous 1 … 3 4 5 6 7 Next »
/ Stare de Visare - Inception