Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Armurilor

1 2 Next »

/ Still not true.

Se uită la fotografia surorii sale, zâmbind uşor când acesta zâmbeşte la rândul ei. Îşi trece limba peste buze, lăsând-o în buzunarul din spate al blugilor. Îi era dor de casă. Voia înapoi în Londra, să se joace cu Pattie. Să se ducă cu ea în Beijing şi să îi arate unde a crescut el. Surâde dulce, orpindu-se în faţa unei uşi. Ştia deja ce era acolo. Era una dintre camerele pe care le ura în Hogwarts. Păşteşte înăuntru, privind fiecare armură în parte. Închide Uşa şi se lipeşte de ea, închizându-şi ochii.
- Yi Xing! îşi aude numele şi tresare.
- Da, bunico? întrebă. În realitate, vocea lui copilăroasă îl sperie. Însă Lay cel mic zâmbea dulce, fugind către acea femeie în vârstă care îl crescuse până atunci. Surâde către ea, mergând pe lângă aceasta. Se prinde de degetele ei, şi, când îşi deschide ochii, se afla între un milion de armuri, toate din ceramică, care se mişcau neîncetat, aranjând ceva.
- Acesta este locul tău. îi şopti ea.
Era sala armurlor din şcoala de magine din Beijing, din oraşul vechi, Locul în care obişnuia să meargă cu bunica sa mereu. Fosta directoare a şcolii avea un statut înalt în continuare. Îşi trece limba peste buze, privind spre tavan, oftând. Oare ce se întâmpla dacă se ducea acum la Beijing? Dacă nu se mai întorcea? Cui i-ar fi fost dor de el?
Niciun nume nu-i venea în minte, înafara lui Cress. Doar pe ea nu putea să o ia cu el. Numai pe ea nu putea să o aducă la el acasă, orice ar fi fost acest acasă a lui.
Oftează, scoţându-şi o cască din ureche, privind în gol, numărând fiecare crăpătură în parte de pe pereţi.

Se simtea rau, caci se certase cu o prietena, asa ca nu avea decat sa se plimbe prin tot castelul, pana cand amandoua aveau sa se calmeze si sa fie dispuse sa vorbeasca. Isi aminti de ce se intamplase intre ea si Joseph si isi dadu seama ca asta era motivul. Nu ii spusese nimic Aliciei, iar acest lucru o deranjase. Ofta, realizand ca iar trecusera cateva zile si nu mai stia nimic de el. S-ar fi dorit sa nu fi avut dreptate. Dar totusi stia ca era o simpla joaca. Se opri in fata Salii Armurilor si trase aer in piept. Voia sa fie singura, doar ea si gandurile ei. Isi trecu degetele prin par si deschise usa, strecurandu-se inauntru. Privi in jur si tresari cand il vazu pe Lay.
"Imi pare rau. Nu stiam ca mai e cineva pe aici" spuse calma si isi trecu limba peste buze, respirand adand.

Oftă, închizându-şi ochii încet, prin mintea lui fugind un milion de imagini despre ceea ce ar putea să aibă acasă. Diferenţa dintre Hogwarts şi Beijing... Soarele şi luna. Însă nu ştia unde vrea mai mult. Mârâi o înjuătură, scoţându-şi căştile din urechi când observă că uşa se deschide. Îşi lasă mâna în buzunar, oprind muzica cu o atingere de ecrn instinctviă. Îşi întoarce privirea, analizând-o de sus până jos pe Cress. Oftează, deschizând uşa din spatele lui.
Nu contează, eu urma să plec imediat... îi spune, continuând să stea cu mâna pe uşă, gata să o împungă, când mai analiza încăperea încă odată. Armuri goale, fără folos.
Oftează, uitându-se încă odată la ea. Se certase cu cineva, ştia asta. O citea în privirea ei, însă, ce nu ştia, era dacă merita să vorbească cu ea. Se simţea prost pentur ce făcuse acum câteva zile, "Ai fost un porc", cum i-a spus sora lui, şi ura asta. Îşi trece mâna prin păr, uitându-se la ea cu un zâmbet schiţat.

Trase aer în piept și privi în jur, evitându-i privirea. Își băgă mâinile în buzunarele robei, simțindu-și bagheta într-unul dintre ele și ridică privirea spre el când îl auzi. Fusese sigură că așa se va întâmpla.
-Înțeleg, spuse pe un ton calm și ușor distant, analizând apoi distrasă o armură veche din dreapta ei. Ura că trebuia să se poarte așa, dar era mai bine. Cel puțin suferea acum puțin, dar îi trecea. Își umezi buzele uscate, gândindu-se că cel mai probabil va răci. Se vedeau semenele răcelii de la un timp, ca să nu mai spună că de la un timp coșmarurile reveniseră. Îi aruncă o scurtă privire, dar nu-i întorse zâmbetul, ci rămase impasibilă, deși cu greu reușea asta. Își trecu degetele prin păr și se desprinse din locul în care stătea, făcând doi-trei pași printre rândurile de armuri. Își mușcă încetișor buzele.

Se apropie de ea, auzind acel cuvânt care părea să îi zmulgă inma din piept. se apleacă deasupra ei şi o sărută uşor pe buze, scurt, deşi ar fi vrut mai mult ca orice pe lume să îl poată lungi. Zâmbeşte, dândui câteva fire de păr din ochi, privind-o în acea mare albastră, apoi pe buzele lui se schiţează un surâs.
Atunci, eu am plecat. îi spune, după care deschide uşa, ieşind afară.
O închide, oftând, după care loveşte cu pumnul în aer, ca şi cum ar fi vrut să omoare pe cineva. Se hotărî, brusc, că va pleca de aici. Ce mai avea aici? Cine mai era aici care să-l ţină în loc? Cress era supărată pe el şi, probabil, într-o lună nici nu îşi va aduce aminte despre cine se vorbea când cineva spunea "Lay". Era aceiaşi prostie ca mereu. Nu era prima dată când i se întâmpla, probabil nici ultima. Pftează lipindu-se de uşă, rezemându-şi capul de ea.

Se intoarse cu spatele la el, privind tabloul atarnat deasupra usii. Ii auzi pasii, dar nu il baga in seama. Il lasa sa plece. Nu voia sa stea sa-l implore sa ramana, sa il roage sa nu se mai comporte asa, caci stia ca nu se va intampla. Isi trecu limba peste buzele uscate, apoi se roti, lovindu-se de el. Il privi incruntata, si deschise gura vrand sa zica ceva. Mari ochii cand ii simti buzele peste ale ei. Isi simti genunchii moi si il impinse cu putere. Ii intoarse spatele simtind cum o podidesc lacrimile. Ura cand facea asta. Isi musca buza cu putere, pana simti gustul mecanic al sangelui, iar cand el iesi din camera, incepu sa planga. Se rezema de perete, privind podeaua si isi sterse lacrimile.
-La naiba cu tine, Joseph, suiera satena si isi aranja parul, dupa ce-si sterse lacrimile, hotarata sa plece de acolo. Daca el voia sa uite ca se cunosteau, avea sa-i faca pe plac. Deschise usa, iesind pe hol.

Se juca cu inelul de pe degetul lui, rotindu-l neîncetat, auzind acel cuvinte repetându-se din nou şi din nou în mintea lui. Era ea, şi apoi bunica sa. Beijing a fost casa lui până când a fost acceptat la Hogwarts. Elev special o laie, era doar o faţă în mulţime. Tratat cum trebuie, o laie, era la fel aici sau oriunde altundeva.
Doar că aici nu putea să meargă pe stradă fără să aisă în evidenţă, aici nu putea să fie el şi, implicit, nu putea să facă nimic care să-i facă plăcere, pentru că tatăl lui va afla fără doar şi poate. Simţii uşa împingându-se şi păşi în faţă, mârâind din nou o înjurătură, de data asta suficient de tare cât să se audă şi în cacelarie. Se întoarce rapid, privind-o pe Cress care se uita la el cu lacrimi în ochi.
Nu ştia ce să facă. Schiţează un zâmbet în semn de îmi pare rău către ea, rugându-se să fi crezut că doar s-a oprit acolo, că nu a auzit-o spunând acele cuvinte care acum îl făceau să-şi iasă din minţi. Voia, de asemenea, să nu citească în ochii lui hotărârea sa de a pleca de aici. Voia să dispară tăcut din viaţa ei.

Tresari cand il auzi si ridica privirea spre el. Stia ca se cunostea faptul ca plansese, dar nici ca-i mai pasa. Avea sa se comporte cu el asemeni cum se purta el cu ea. De parca intre ei doi nu se intampla nimic. Ii ignora zambetul, caci stia ca era fals. Nu-i pasa catusi de putin daca ea suferea sau nu. Se uita in ochii lui, avu certitudinea ca nu il va mai vedea. Si asta o duru, desi nu dorise acest lucru.
-Calatorie placuta. Sper ca iti va placea scoala din Beijing, spuse calma, dar rece. Isi trecu mana prin par, intr-un mod arogant, la fel ca pe vremuri, cand inca nu simtea nimic pentru el. Avea de gand sa redevina acea Cress care juca lumea pe degete, fara a-i pasa cu adevarat, decat de ea.
-Probabil nu ne vom mai vedea, asa ca imi pare bine ca te-am cunoscut, spuse si se apropie de el. Zambi seducator, ca pe vremuri si il saruta apasat, desi la inceput nu avusese asta in gand.

Mâtâie enervat când o aude. Îi aurncă o priviree, genul de privire care spunea că avea nevoie de un singur cuvânt ni partea ei şi că nu va pleca. Asta e tot ceea ce cerea de la ea, era singurul lucru pe care i-l ceruse vreodată, însă ştia că nu îi va spune niciodată. Se schimbase în acea Cress pe care el iniţial o ura din tot sufletul şi cu toată inima. O urmăreşte cu privirea şi o lasă să îşi apese buzele peste ale lui, înainte de a rupe sărutul. Îşi pune o mână pe talia ei, forţând-o să stea lipită de el. Îi prnde bărbia cu o mână, privind-o încruntat.
- Pe Cress asta o urăsc din tot sufletul. Cress care îmi plăcea era cea de acum câteva seri, care se supărase pentru că glumeam. spune, privind-o în ochi cât se poate de serios. The Cress I like is a beatiful and sharp goddess. şopteşte, doar pentru ea, cu acelaşi zâmbet pe buze pe care i-l oferi în acea seară. And I swear on whatever you want that I will never like you like this. Be cause the girl who stole my heart is blushing in the most adorable way.

Isi ordona in minte sa ramana la fel de rece ca si pana atunci, desi acel nod in gat ii spunea ca in curand isi va pierde de tot calmul si va incepe din nou sa planga. Trase aer in piept cand buzele lor se departara si scoase un sunet lipsit de vlaga in clipa in care o lipi cu putere de el, impiedicand-o practic sa se miste. Il privi in ochi, ascultandu-l si ranji ironic. Avand in vedere cum se purta el, nu vedea de ce ar fi fost o problema cu modul in care actiona ea. Vru sa-i spuna ceva, dar nu apuca. Ii stranse tricoul in pumni, inima batandu-i mai rapid. O cuprinse o caldura ciudata, auzind ultimele cuvinte ale lui. Cumva, probabil din cauza acelei parti care il voia pe el, obrajii i se imbujorara, iar acea raceala din ochii ei disparu.
-Nu pleca, sopti, ascunzandu-si chipul la pieptul lui. Se lipi mai tare de el, muscandu-si buzele cu putere.