Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 2 3 4 5 6 … 16 Next »

/ Succesiunea

~ Succesiunea ~

Disclaimer: Întreg universul Harry Potter aparţine autoarei J.K. Rowling şi W.B. şi nu are ca scop nici un profit. Este un fan fiction făcut de un fan, pentru fani.

Nota autoarei: Povestea mea are ca personaj principal pe moştenitoarea lui Salazar Viperin, Kennya Allen. Am folosit numele personajului de pe forum, pentru că este singurul caracter pe care l-aş putea dezvolta în universul H.P. În al doilea rând, ca mulţi alţi autori, nu voi pune poze cu personajele. Prefer să las imaginaţia să lucreze. În al treilea rând, îmi cer mii de scuze pentru faptul că uneori nu voi folosi diactritice. Mulţi ştiţi că sunt în străinătate şi lucrez, ca şi acasă, pe computere ce nu sunt în romană şi nu am această opţiune. Sunt nevoită să le pun cu ajutorul unui editor de texte, şi nu pot să promit că nu voi sări din neatenţie peste unele.

Nu în ultimul rând, vă doresc lectură plăcută!

Intro:

Kennya mergea cu paşi repezi în clădirea cenuşie din faþa ei. Nimic nu părea să prevestească ceva bun, nici măcar vremea. Cerul gri, cernea o ploaie deasă ce cufundă împrejurimile în linişte. În timp ce urca povârnişul abrupt, fosta viperină simţea un gust amar. Purta o robă lungă, de culoare închisă, fără să-şi protejeze capul împotriva precipitaţiilor. Ajunsă sus, în faţa unor scări măcinate de anii trecuţi, şi istoria plină de deznădăjduire a celor care au intrat acolo, văzu cei doi dementori falnici ce apărau porţile acelui loc blestemat. Kennya era fermă. Luă o gură de aer şi înainta cu îndrăzneală. Intră pe uşile înalte tremurând. Intensitatea sentimentului de nelinişte şi panică îşi făcu prezenţa în momentul în care două mâini în putrefacţie se apropiau de ea. Îşi ridică bagheta brusc, iar dementorul se retrase indecis. Se uitară câteva secunde unul la altul. Kennya se uită adânc în intunecimea de sub glugă.

“Ştii foarte bine de ce sunt aici.”

Kennya avea o voce sigură, însă adevărul era altul. Şi ea era un simplu om iar înăuntrul ei, era pietrificată. Înaintă îndoielnică după creatura monstruoasă şi lipsită de inimă. Se uită în jurul ei la pereţii şubrezi şi la celulele neobişnuit de simple, unde cei întemniţaţi îşi ispăşeau detenţia. Se părea că nu era nevoie de nici un element de tortură, dementorii erau destul de înfiorători, răspândind numai prin simpla prezenţă, spaimă şi teroare.

Adri, copila mea zuza.
In primul rand, te ajut eu la diacritici cand ai nevoie, si oricum, te intelegem, stai linistita.
Si acum.. introducerea.
Imi place stilul tau de a scrie, de a povesti.. este exact acelasi ca si in RPG'uri.. asta apreciez la tine cel mai mult [asta si muuuulte, multe altele, dar declaratii ne facem pe mess].
Sper sa avem repede urmatorul capitol ca deja ne-ai lasat in suspans.

Stii ca te iubesc, Hugolina.

Mersi mult Isa pentru ajutorul acordat. Dacã este vreo problemã o sã apelez la tine, dar momentan e totul în ordine.

"Imi place stilul tau de a scrie, de a povesti.."

Trebuie sã îmi cer scuze ºi aici. Eu de obicei scriu în propoziþii scurte, iar pe unii s-ar putea sã-i deranjeze acest lucru. Dar asta mã defineºte pe mine când scriu, pare totul mai interesant ºi vreau sã fac momentele mai tensionate.

oo Kenya ador tot ce ai scris pana acum
Totul curge fluent si e usor de citit
Zuz'o scrii super
asa ca astept nextul
Kisses!

Deci,Kenny,pot sa spun cu siguranta ca imi place foarte mult ce ai scris pana acum!
Abia astept sa pui o continuare fiindca m-ai lasat in suspans!
Pare foarte interesant cum ai inceput.
Iar lectura devine foarte placuta la modul cum ai scris

Aditza e geniala

Capitolul I

Kennya ascultă înfiorată zgomotele rezonante ale închisorii. Erau neplăcute, exact ca notele unui cântec care suna în mod murdar, aspru, asurzitor şi plin de sunete discordante. În timp ce mergea cu paşi târşâiţi în urma dementorului, fata de douăzeci de ani îşi şterse cu mâneca robei broboanele de sudoare care i se scurgeau pe frunte în jos, printre cute, până la sprâncenele încruntate. Atmosfera tulbure era spartă doar de ţipetele în agonie ale condamnaţilor şi plânsetele lor neajutorate. Kennya auzise multe poveşti în legătură cu Azkaban. Prezenţa groaznică a dementorilor făcea ca prizonierii să retrăiască cele mai întunecate amintiri ale lor, căzând încetul cu încetul în disperare, până la nebunie completă. Citise de multe ori în diferite rapoarte ale Ministerului Magiei despre moartea subită a unora dintre întemniţaţi. Până la urmă, se descoperise că toţi ajungeau să nu mai simtă nevoia de a mânca, şi muriseră prin înfometare. Pereţii erau umezi şi după ce străbătură holul slab luminat de la intrarea în temniţă, fata se trezi pe nişte scări abrupte şi deopotrivă înguste, ce duceau spre etajele superioare.

“Mai avem mult?”

Îşi dădu ochii peste cap. Nu ştia de ce îi adresase o întrebare dementorului, având în vedere că nu putea să şi răspundă. Însă calea până la celulele cele mai bine păzite era lungă şi obositoare. Kennya era dezgustată de clădirea în care se afla şi regretă din ce în ce mai mult că îşi urmărise scopul până în acel punct. Din cauza frigului îşi pierduse concentrarea şi starea de alertă pe care o avuse la început şi acum mergea neatentă pe lângă barele temniţelor. În momentul următor simţi o mână cleioasă agăţându-se în părul ei. Din cauza şocului, fata îşi muşcă limba şi se retrase în mijlocul coridorului departe de celulele ameninţătoare. Auzi un strigăt de ajutor slab şi se uită în direcţia de unde a fost prinsă. Văzu un pumn de culoare pământie ce ţinea strâns nişte fire de păr negre, implorând milă celor de faţă. Dementorul se repezi asupra lui. Pentru o fracţiune de secundă, Kennya nu realiză ce avea să se întâmple.

“NUUUUUU!!!!!”

Aceasta strigă furtunos, printre lacrimile ce îi curgeau acum pe obrazul rece. Ascultă mută cum sufletul bãrbatului era absorbit de către dementor, şi căzu în genunchi încercând sã se regăseascã pe sine. Când dementorul termină şi se îndreptă iar spre celula pe care Kennya vroia sã o viziteze, aceasta se ridică de pe podeaua prăfuită din piatră şi îl urmă discret, fără să trădeze nici o emoţie. Nu îşi amintea un alt loc mai abject ca acesta. Până şi închisoarea din Nurmengard era un loc mai omenesc şi mai binevoitor. Lasă aceste gânduri deoparte. Era dezorientată după cele întâmplate, dar se gândi la lucrurile pe care vroia cu adevărat să le facă. Cu un efort colosal se adună şi porni determinată mai departe. Nu era timp de pierdut. Călcă strâmb din greşeală şi se împiedică de robă, căzând în faţă către dementor. Se agăţă de cârpele pe care le purta acesta şi ascultă cu teroare un sâsâit ameninţător. Realiză că nu era din cauza ei, şi urmări mişcarea acestuia până în capătul coridorului. Îi era greu să străpungă întunericul cu privirea, dar îşi dădu seama că era la ultimul etaj, unde nici un licăr de lumină nu ajungea. Ştia că acum avea de înfruntat o persoană sălbatică şi nemiloasă. Închise ochii şi spuse cu o voce şoptită.

“Vreau să fiu lăsată singură.”

Cu aceste cuvinte, dementorul îi lasă cale liberă către cea mai păzită temniţă din Azkaban. Uşa se închise în spatele ei cu putere. Se uită cu coada ochiului către silueta dementorului care se îndrepta înapoi spre scări. Kennya stătea în cumpănă, înconjurată de o beznă totală. Părea ca locul să fie părăsit. Scrută cu privirea orice semn de mişcare, încercând să se obişnuiască cu întunericul. Deodată se auzi un râs rece, ca tăişul unei săbii. Blestemă cu voce tare în timp ce se retrăgea cu spatele, când simţi o mână scheletică trăgând-o în colţul cel mai îndepărtat al celulei. Era prinsă în capcană. Simţea respiraţia grea a femeii aproape de faţa ei, în timp ce era percheziţionată de baghetă.

“Te-am prins nepregătită, nu-i aşa copilă? Nu trebuia să intri niciodată nesupravegheată aici.”
“Ma aşteptam la o primire mai călduroasă Bella.” Zise Kennya apăsat.

Bellatrix Lestrange începea să facă cercuri în jurul oaspetelui ei şi râdea şoptit. Kennya îi privea atent buzele subţiri. Deşi femeia arăta acum ca un schelet, încă mai păstra înfăţişarea glorioasă a familiei Black.

“Araţi bine. Cum de n-ai luato razna în locul ăsta uitat de Dumnezeu?”
“Eu eram dusă de mult pisicuţă.” Răspunse femeia înaltă.
Părea să vorbească în bătaie de joc, însă după cum o ştia pe Bellatrix, aceasta era cu adevărat instabilă psihic. Aroganţa din ochii prizonierei o făcu pe Kennya să renunţe la orice ton prietenesc, dar înainte să deschidă gura, cealaltă se repezi spre ea.

“Si ce-ar putea micuţa Kenny să vrea de la mine? Această vizită neaşteptată m-a luat prin... surprindere.” Zise aceasta pe un ton pisicesc, însă cu o nuanţă agresivă, accentuând ultimul cuvânt.
“Dar?” se auzi Kennya spunând.
“Dar... Recunosc că sunt entuziasmată. Mai devreme sau mai târziu tot aveai să apari la uşa unuia dintre noi, implorând să afli unde se află Lordul Întunecat.”
“Din păcate nu ai de ales.” I-o întoarse Kennya cu asprime.

Ascultă încă o dată râsul plin de sine al Bellei şi simţi cum limba acesteia urcă pe gât, spre tâmpla Kennyei. Îşi simţi corpul rigid când primi un sărut lung pe frunte din partea femeii. Ţinu cât putu de bine sub stăpânire propria fire impulsivă şi se gândi să-şi aleagă cuvintele cu mai multă grijă de acum încolo. Dar în acelaşi timp nu avea să se lase manipulată. Ce o lasă fără cuvinte cu adevărat fu gestul femeii când îi înapoia bagheta. Fosta viperină o prinse din aer şi se uită neîncrezătoare la cea din faţa ei.

“Fi serioasă” zise Bellatrix cu o voce arțăgoasă.
“Având în vedere în ce situație mă aflu, nici că puteam să denot mai multă seriozitate.”
“Nu te sufăr! De fapt, ca să ţi-o spun pe șleau, te urăsc! Lordul Întunericului pune preţ pe tine şi ce ai putea să aduci în plus ţelului nostru. Dar nu şi eu. Ştiu ce fel de şarpe eşti şi o să am grijă să-ţi fac viaţa un Iad cât te afli în preajma noastră!”

Era rândul Kennyei să radă de ignoranţa Bellei. Când spuse cuvântul noastră ştia că se referea la ea şi la Cap-de-Mort. Aceasta chiar era speriată şi numai de simplul fapt de a fi pe locul doi în ochii stăpânului ei. Era obsedată de Cap-de-Mort şi tot ce reprezenta el. Era la fel de crudă şi lipsită de bunătate ca şi el. Iar Kennya era clar o ameninţare pentru ea. Ochii femeii aveau acum o aură grotească şi sadică în timp ce o măsura din cap până-n picioare pe cea mai tânără dintre ele. Ca răspuns primii o privire la fel de respingătoare. Până la urmă ce ştia ea? Ce ştia despre adevaratul motiv pentru care vroia să se alăture Devoratorilor Morţii? Ce ştia despre simplul fapt că dorea cu ardoare acel ceva şi avea de gând să-l obţină prin orice mijloace. Indiferent dacă erau corecte sau nu. Kennya nu dorea să lungească şi mai mult această întâlnire nefastă aşa că o întrebă pentru ultima oară.

“Unde este?”
“Conacul Reacredinţă.” Răspunse aceasta la fel de sec ca şi întrebarea fostei viperine.
După o pauză de câteva de minute în care Kennya măsură dacă este sau nu adevărat ce spuse femeia, aceasta se enervă.
“Vorbesti ciudat. Nu pari tu însuţi. Urmăreşti ceva şi am de gând să aflu ce anume. Ce mai aştepţi? Acum pleacă din faţa mea.”
Nu aşteptă să i se zică şi a doua oară. Kennya trecu în viteză pe lângă ea, privind pentru ultima dată chipul acesteia şi expresia nebună de pe el.

“Pe data viitoare atunci.”

Ieşi din temniţă trântind uşa după ea şi auzi cum nişte lacăte magice se închiseră cu un sunet metalic, puternic. Fata ajunse la scări şi observă mirată că le cobora în fugă. Drumul părea mult mai lung la întoarcere, dar bănuia că vina aparţinea doar dorinţei pe care o avea în legătură cu părăsirea acestui loc scandalos. Părea să nu mai audă nici gemetele prizonierilor şi se concentra asupra porţilor de ieşire, cu mare băgare de seamă pe unde călca. Pe măsură ce înainta, tot mai aproape se desluşeau siluetele întunecate şi înspăimântătoare ale gardienilor închisorii. Dementorii o urmăreau cu privirea şi într-un sfârşit ajunse în holul de la intrare. Era scăldat în lumina torţelor prinse de perete. Îşi simţea corpul ca de gheaţă şi mintea tulbure. Ieşită afară, ploaia se oprise şi stelele străluceau în înaltul cerului. Kennya era bucuroasă că părăsise acel loc îndoliat.

Stai...ca's prima

Way Kennya...PESTE asteptari Eram sigura ca va fi ceva tare,dar e gigant
Next

Kennyutzaa.
Nici nu ma asteptam sa pui next asa repede. Dimineata mea e mai frumoasa acum.

Kennya Isildur Wrote:“NUUUUUU!!!!!”

Aceasta strigã furtunos, printre lacrimile ce îi curgeau acum pe obrazul rece. Ascultã mutã cum sufletul bãrbatului era absorbit de cãtre dementor, ºi cãzu în genunchi încercând sã se regãseascã pe sine. Când dementorul terminã ºi se îndreptã iar spre celula pe care Kennya vroia sã o viziteze, aceasta se ridicã de pe podeaua prãfuitã din piatrã ºi îl urmã discret, fãrã sã trãdeze nici o emoþie. Nu îºi amintea un alt loc mai abject ca acesta. Pânã ºi închisoarea din Nurmengard era un loc mai omenesc ºi mai binevoitor. Lasã aceste gânduri deoparte. Era dezorientatã dupã cele întâmplate, dar se gândi la lucrurile pe care vroia cu adevãrat sã le facã. Cu un efort colosal se adunã ºi porni determinatã mai departe. Nu era timp de pierdut.

Sincer, partea asta mi-a placut cel mai mult.
Ti-am mai spus ca ai un stil de a scrie care pur si simplu.. uimeste.
Felicitari pentru un prim capitol superb!

Deci,Kenny,e superb>;d<
L-am terminat de citit si nici acum nu m-am plictisit.
Imi place cum se poarta Kennya cu Bellatrix
A iesit SUPERB.
Abia astept un next.
Tocmai am devenit cititoare fidela