Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Fantomelor

« Previous 1 2 3 Next »

/ Suflu de viata

Mi-am dat seama ca raspunsul fantomei nu era tocmai unul pe care la asteptat.Am pus mana pe umarul ei incercand sa o imbarbatez,insa aceasta se vedea ca era foarte trista si in acelasi timp socata.

"Hei nu cred ca a vrut sa spuna asa ceva si defapt cred ca greseste!"Incercam sa ii spun ceva pentru a o scoate din starea aceea,insa era in zadar.

"Victor te rog adu-o pe femeia aceea imediat!"Acesta pleca la comanda mea prin peretele imens.

"Ramona ce ai de gand sa faci acum?Am intrebat-o in speranta ca isi va reveni.

Ramona se intoarse spre Alice si ii privi fata zambitoare. Ramona era totusi impietrita. Nu se astepta sa afle asta, se multumise tot timpul sa stie ca mama sa era o Incuiata, iar acum se dovedise ca era un non. II promise lui Victor posedarea pentru o simpla instintare.

"Ramona ce ai de gand sa faci acum?”
„Ar trebui sa il las pe Victor sa faca ceea ce doreste, nu are rost sa o mai scormnesc pe femeia aceea. Victor a facut ce am vrut eu, ar trebui sa fac si eu ce mi-a propus dansul!”

Ramona ingheta la gandul ca urma sa fie posedata, dar vroia sa accepte asta cu curaj. Nu era atat de speriata de posedare pe cat era de trista din cauza celor aflate.

„-Ei bine, mai am cateva intrebari pentru aceasta fantoma!” adauga Ramona gandindu-se mai bine la ce ii spuse Vernicia.

Ma asteptam sa lungeasca momentul acela cand urma sa fie posedata si mi se parea destu de inteligent din partea ei macar daca urma sa fie controlata sa stie pentru ce se baga in joc.

"Victor te rog adu-o aici pe femeia aceea!"I-am spus acesta dand din cap disperant prin perete.Am ramas amandoua in tacere cateva clipe pana ce Victor reaparuse cu femeia aceea care se zbatea in mainile luii cenusii si ferme.

"Ce vreti de ce m-ati adus asa!"Tipa aceasta incercand sa se elibereze din stransoarea lui Victor.

"Potoleste-te cu cat vei raspunde la intrebari mai repede cu atat de repede vei fi eliberata!"I-am zis pe un ton rece fara sentimente.Acesta se resemna uitandu-se la Ramona intreband-o.

"Da zi ce mai vrei sa stii?"Spuse aceasta pe un ton ironic facandu-ne pe amandoua sa tresarim indignate.

Eram hotarata sa o fac pe Vernicia sa spuna tot ce stia despre mama mea. Fantoma zbura indignata spre mine si Alice si imi spuse pe un ton ironic:
"Da zi ce mai vrei sa stii?"

M-am uitat putin nedumerita la dansa, apoi am replicat, dezlipindu-ma de toate sentimentele din mine:
„Sunt mai mult ca sigura ca mama mea nu este un non! Ea este pur si simplu o incuiata!”
Fantoma zambii la auzul cuvantului incuiata, iar apoi chicoti:
„-Deci, tu esti un sange-mal!? O rusine! Un nimic!”
„-Daca am sau nu, sange magic, ma priveste pe mine. Ceea ce te priveste pe tine, este sa-mi raspunzi la intrebari!”
„-Ce vrei sa stii?” intreba din nou femeia, observand privirea amenintatoare a lui Victor.
„-Spunemi tot, absolut tot ce stii despre familia Crupdie!”
„-Familia Crupdie, familie recunoscuta pentru meritele sale aduse Lordului Intunecat. Are un arbore genealogic foarte vechi, primi sai membrii find urmasi din partea familiei Slytherin.”
„-Iti multumesc foarte mult pentru informatii! M-ai lamurit! Precum vezi, sunt o Cercetasa, si nu cred ca cineva din familia mea l-ar fi slujit pe Lord.” zise Ramona mandra si multumita de cele pe care le aflase.
„-Pot pleca acum?” intreba fantoma, morocanoasa.
„-Desigur! Iti multumesc mult, si sper sa nu ne mai intalnim!” adauga Ramona, zambind.

Aflase tot ceea ce vroia. Era mult mai multumita sa stie ca mama sa este o incuiata, decat un non.
Fantoma se intoarse cu spatele, strambandu-se si imitand-o pe cercetasa, apoi disparu prin peretele inghetat al castelului.
In aer se simtea o atmosfera emotionanta, care iti taia suflul. Desi luna februarie inca aducea cantitati enorme de ger, aerul rece nu se simtea pe coridorul tensionat.

Se pare ca fata aflase totul despre mama ei asa ca acum era randul lui Victor sa profite de situatia.Deja il puteam auzi topaind de fericire.

"Uite ce e Ramona acum va trebuii sa stai nemiscata si sa incerci sa te detasezi un pic de trup sa iti golesti mintea pentru ca Victor sa nu poata avea acces si la amintirile tale,trairi sper ca ma intelegi!"I-am spus aceasta aprobandu-ma.

"Victor te rog pregateste-te!"I-am zis vazandu-i sclipirea cenusie din ochi.

"Ramona sa stii ca poti iesi destul de ranita daca nu te detasezi de trupul tau,dupa cum spuneam vei auzi cateva voci si vei simti cum trupul tau se misca singur si mai ales el se va transforma ca si cum ai bea poliportiune!"Aceasta zise ca stie.Am lasat-o cateva secunde si cand am crezut de cuviinta l-am indemnat pe Victor sa intre.Acesta zbura pe gura intredeschisa a fetei.In cateva secunde trupul ei incepu sa se deformeze luand forma si trasaturile lui Victor.Dupa cateva secunde il privea pe Victor care ramase incremenit in trupul fetei.

"Victor esti acolo?"L-am intrebat timida.

"Alice e fenomenal imi simt trupul!"Spuse acesta privindu-si mainile ce nu mai erau cenusii.Imi sarii in brate strangadu-ma puternic.

"Victor stii prea bine ca lucrul acesta nu dureaza mai mult de 10 minute asa ca folosestele cu cap!"I-am zis facandu-l sa zambeasca.

Dezlipirea de corpul meu a fost ca si inchiderea unui sicriu, ca si primirea unui pahar de apa rece in timp ce dormi.
Desi eram despartita de trup, mintea mea inca gandea, sau asa credeam eu. Inca simteam ca exist. Stiiam ca sunt acolo, pur si simplu imi auzeam vocea care bolborosea vag.

...trupul... am auzit eu dupa o perioada de timp in care sufletul meu cauta nestingherit ceva.
Acest cuvant, „trupul” imi puse pulsul in miscare, sau asa credeam eu ca face. Simteam cum ma agit, eu, adica sufletul meu.

Era ca si cum un zid gigantic, de caramida ma despartea de ceva fantastic.
Nu vedeam nimic, nu simteam nimic, eram pur si simplu, oarba si surda in acelasi timp. Dar totusi simteam ceva. Era ca si sum vineva se inghesuia in mine, cineva care imi respira aerul, si care ma alunga din propriul meu culcus.

I-am atins chipul cu mainile simtindu-i caldura prietenoasa.Acesta era in culmile fericirii.

"Alice iti jur ca merita fiecare secunda din ceea ce mi se intampla acum si daca imi este sa mor jur ca ma duc fara sa comentez!"Ma strans in brate plangand pe umarul meu precum un copil.

"Victor daca ai stii decand imi doresc sa iti simt imbratisarea asta de frate!"I-am spus zambindu-i simtind cum inima imi tresare de emotie.

"Da Alice,frate oricum degeaba acum iti mai spun adevarul!"Imi spuse acesta intristandu-se.

"Hei nu e momentul sa fim tristi nu vrei sa mergem la bucatarie sa mananci ceva?"L-am intrebat oarecum prefacandu-ma ca nu auzisem intrebarea lui.

"Da normal haide chiar imi doresc sa mananc ceva bun!"Spuse acesta prinzandu-ma de mana.

Desi nu puteam simti nimic, o intepatura puternica, care imi taia osul soldului, ma fulgera, facandu-ma sa imi revin, pe jumatate, din starea de visare si ameteala in care ma aflam. Aceasta puternica intepatura, imi confirmase faptul ca Victor se misca, mai precis, corpul meu se misca.
La o distanta de 1000 de metri, poate 1000 de kilometri, vocea lui Alice se auzea nedeslusit. Fata vorbea entuziasmata, si parea ca Victor ii raspunde la fel.
Intepatura din sold incepea sa se accentueze din ce in ce mai tare, pana ce Victor se opri. Corpul meu nu mai facea nimic, sau asa credeam eu. Inghetase, ramase pe loc ca si o statuie.
O pauza lunga, cred ca de cel putin cateva zile, sau cateva ore, in care mi-am calmat sufletul si gandirea, am observat ca din nou se intampla ceva. O mie de intepaturi usoare imi umpleau capul, pe care pot sa spun ca le simteam destul de bine. Credeam ca Victor cazuse sau patise ceva, dar nu aveam de unde sa stiu, vederea find oarba pentru mine, in aceasta situatie.
Dupa o eternitate, cateva ore, sau chiar doar cateva minute, sufletul meu incepea sa plece din ce in ce mai mult. Se desparetea din ce in ce mai mult de corpul meu, stapanit acum, mult mai bine de Victor.
Sufletul meu sau gandirea mea, care inca mai exista, incepea sa invadeza alte taramuri. Aceste taramuri erau mai exact amintirile si sentimentele mele.
Imaginea familiei mele si a prietenilor mei cei mai buni, incepeau sa imi umple gandirea. Devenisem complet neutra fata de intepaturile care imi taiau corpul mai demult.

Ajunsesem in fata tabloului din bucatarie.Gadili usor para pana ce acesta chicoti multumita lasandu-ne sa trecem.Il tineam pe Victor strans de mana pentru ca stiam ca aceasta fericire nu mai dura decat cateva minute.

"Ei bine si ce iti doresti?"I-am spus radiind de fericire.

"As dorii sa mananc o plancita cu visine!"Spuse acesta amintindu-si de acea placinta cu visine pe care i-o pregatisem de ziua lui.Un spiridus ne auzi si aparu instant cu o placinda calda cu visine.Acesta isi puse buzele pe aceasta muscand timid din ea.De indata ce visinile ii alintau simturile acesta incepu sa rada.

"Alice nici nu stii ce moarte placuta am!"Spuse acesta zambind.M-am intristat dintr-o data stiind ca secundele lui erau numarate.

"Alice eu trebuie sa ma duc si tu stii asta,insa inainte te rog nu ma refuza!Acest lucru este ultima mea dorinta!"Imi spuse acesta apropiindu-se de mine presandu-si buzele de ale mele.O lacrima ii curse apoi trupul lui cazu inert in bucatarie.Infatisarea i se schimba rapid.Ramona acum statea pe podea plina de sange.Acum plangeam de a binelea.In cateva secunde spiridusii ma ajutasera sa o duc in aripa spitalului.Acum ea statea pe pat ranita,iar Victor era mort,iar eu distrusa de durere.

Ultimul suflu de viata a lui Victor fusese la fel de dureros pentru trupul meu, pe cat era de dureros pentru sufletul lui Alice.
Am deschis ochii doar dupa o lunga periaoda dupa ce imi recapatasem corpul. Aceastã revenire la trupul meu, a fost ca si intoarcerea acasã dupã o eternitate.
Pleoapele mele s-au deschis ca și niște uși grele și ruginite. Am sorbit lumina soarelui o bucata lunga de timp, in care inca nu-mi venea sã cred cã am revenit la viațã.
Observasem de foarte mult timp, corpul viperinei, care parea moarta. Urmele lacrimilor erau inca tiparite pe obrajii sãi, deși ea se hotãrâse sã nu mai plângã.
Am inceput sa respir greu și adânc, și sã mã gândesc cu vinovãție la Victor, care se stinse de mult timp. Incã nu îmi dãdeam seama in ce zi mã aflam, și cât timp trecuse de la momentul cand sufletul bãiatului îmi invadase corpul.

„-Ești bine?” am intrebat dupa ceva vreme, cu o urma de regret in glas.