Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Padurea lui Dean

« Previous 1 2 3 4 5 Next »

/ Aroma de mar.

Ochii ei se plimbau aiurea prin jur si nu putea gasi ceva ce s-o intereseze, de parca totul era un punct negru si plan, ce nu avea nici un unghi mai altfel. Un lucru ciudat pentru ea, Lussi reusind mereu sa gaseasca ceva entuziasmant si dragut chiar in cel mai mohorat lucru. Tanara se ridica de pe pat si traversa toate camerele, ajungand rapid la usa. Purta un maieu negru, cu cranii, si niste pantaloni verzi, stramti pe picioarele ei suple. Sa incalta repede cu bocancii negri, ca si cum ar fi dorit sa fuga de fricile ce o pandeau in intuneric inca de la urata varsta de 10 ani, si iesi din casa.

Pasii o purtara aiurea timp de cateva ore prin toata Londra si mai apoi ajunse pe o alee ingusta si parasita, inaintand inspre asa-zisa Padure a lui Dean. Cobora printre copacii inalti ce tineau lumina departe de pamantul mohorat, si asta o facu pe Lussi sa se teama putin.

Isi stranse bagheta in mana cand realiza ca panica i se instalase in corp, dar aceasta disparu, in fina, la un moment dat. Lussi isi permise sa mai coboare prin iarba mica si uitata de viata, ca mai apoi sa se aseze pe singura bucata de pamant pe care batea soarele atat de frumos. Se lasa pe spate si inchise ochii, gandindu-se la sora sa si la faptul ca nu putea sa invoce un Patronus. Incepu sa invarta begheta intre degete.

Ieși din Minister încercând să-și alunge din cap ideile preconcepute de Norris. Câteodată și-ar fi dorit să-l vadă mort pe acel bătrân senil, doar așa, să simtă cu adevărat că ea, nu murise degeaba. În fond ce vină avusese? Înjură printre dinți, spunându-și cât de mult putea ura Ordinul. Dacă ei nu existau, Calliope nu murea.
"Înfrângerea lor, e aproape. Doar gândește-te cât de bine va fi când te vei răzbuna pe jigodiile alea pentru câte ți-au făcut", gândi în intimitatea gândurilor sale și schiță un zâmbet crud.

Pașii îl purtară ca deobicei în Pădurea lui Dean. Acea pădure ce păstra vie amintirea morții ei. Și acea pădure ce îl făcea să nu-și uite scopul. Râse, iar râsul îi sunase isteric și nebunesc. Nu-i păsa. Auzi pași, iar ochii urmăriră locul de unde veneau. Văzu o tânără și ridică o sprânceană. Toată lumea se gândea să-l enerverze în acea seară, mai alea Lucif. Trase aer în piept, și încercă să se calmeze, pentru a nu părea un nesimțit.
-Ce caută o domnișoară prin locurile astea? întrebă calm, cu glasu-i șarmant și se opri în fața ei.

Gandurile sale erau lanturi pentru imaginatia ei, o himera groaznica ce devora totul in cale. Intradevar, Lussi era genul de persoana care putea omori cu ideile ei, lucru care ii facea pe cei din Ordin sa se intrebe cum de nu a ajuns la Devoratori. Intradevar, puterile ei erau demne de acele 'javre ale societatii', asa cum ii numea tanara, dar ea era pacifista si dorea exterminarea lor. Stia ca in curand era aproape sa ajunga in inima lor.

Tanara zambii amuzata cand auzi acel ras isteric si aproape nebunesc, dar atat de dulce pentru urechile ei. Se multumea cu faptul ca stia ca mai exista viata in acea padure uitata de lume. Inchise ochii, pentru un moment, si rememora acea lupta dintre ea si o tanara Devoratoare, si cum o omorase, mai mult dintr-o greseala. Zambii, si stiu ca pielea ei era in siguranta, caci toate urmele ii fusesera ascunse de Ordin.

Il privi pe barbatul din fata ei si chicotii, ducandu-si mana la gura. Se ridica in fund si il privi, analizandu-i trasaturile frumoase ale chipului.
-Ce, domnisoarele nu au voie sa se odihneasca in paduri? il intreba, si se ridica, maieul lasandu-i-se foarte putin in jos, astfel capul porumbelului alb, incrustat in pielea sa fina, se ivi.