Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Little Hangleton

« Previous 1 2

/ The Ghost of Christmas

doar Sal si Wilfred

Era aproape miezul noptii si luna facea ca fulgii mari de zapada ce cadeau lin prin aerul inghetat sa straluceasca cu sclipiri gingase. Zapada cufundase totul intr-o liniste profunda, acoperind deopotriva case si drumuri, dealuri si paduri, lumini si umbre. Doar sumbrul cimitir strapungea decorul imaculat cu crucile si monumentele sale invechite ce se iveau negre si posomorate de sub zapada alba.
In fata unui cavou uitat de vreme, cuprins de tulpini groase de iedera si cu un acoperamant alb de nea desupra, Salathiel murmura ceva nedefinit, acoperit de suieratul vantului. Fulgii de zapada il loveau fara sa-i provoace vreo reactie, deoarece pielea ii era de mult rece si ochii nemiscati.
Craciunul nu insemnase mare lucru pentru el niciodata, de aceea nu i se parea mai deloc trist sa stea aici in seara de Ajun, privind la mormantul parintilor sai, in loc de a petrece undeva cum majoritatea oamenilor din lumea intreaga o faceau. Dupa ce termina de murmurat vechiul cantec, Sal scoase de sub roba o sticla de vin pe care o luase cu o zi inainte din pivnita ramasa sub daramaturile vechii lui case. Facu un semn din mana si un pahar aparu. Il umplu incet si se aseza pe una din treptele acoperite cu zapada ce duceau spre intrarea in cavou.
Sorbi putin, apoi sopti inspre usa inchisa:
"Cred ca nu va urasc chiar asa de mult pana la urma..."

Miros de sange? Nu. Miros de vin. Doar o amintire de miros, pentru ca fantomele nu pot simti cum trebuie acest lucru. Dar era de ajuns pentru ca batranul devorator sa se ridice din hruba intunecata in care medita de cateva zile. Se ridica usor si fu oarecum surprins vazandu-si nepotul stand pe scarile reci, soptindu-le parintilor sai care nu mai existau nici macar sub forma de fantoma ca nu ii uraste chiar asa mult. Era noaptea dinaintea Craciunului, o noapte pe care Wilfred o ura dintotdeauna.

"Eu zic ca nu-i urasti deloc, Salathiel, nepoate. Si pana la urma tot aici ai ajuns. Printre devoratori, fie ei si morti."

Daa era vreo posibilitate ca Sal sa continue traditia familiei in loc sa fie un aparent luptator pentru cauza Ministerului, desi lupta impotriva naturii sale il facuse mai mult un vrajitor antisocial, daca acest lucru era deci posibil, atunci el, Wilfred, avea sa il realizeze. Avea multe planuri pentru a se face remarcat chiar si ca fantoma, dar puteau sa astepte deocamdata. Avea timp, avea tot timpul din lume.

Baiatul tresari, dar nu se ridica de la locul lui. Nu se astepta ca fantoma unchiului sau sa bantuie prin acele locuri, dar isi aminti ce se intamplase aici cu treizeci de ani in urma, o amintire luata din cele pastrate de tatal sau, ascunse in camera lui secreta. Parintii lui nu erau primii sau singurii locatari ai acelui cavou. Acolo isi aveau odihna un frate al tatlui cu sotia lui, dar inainte de ei Wilfred o inmormantase aici pe sotia lui, Anne. Viperinul inchise incet ochii.

Era o seara rece, dar vantul care batea era mai mult o adiere ce mangaia obrajii unei femei cu parul roscat, si lung ce se revarsa in bucle largi pe pielea palida si pe rochia murdara. Statea in mijlocul unui cerc de devoratori, toti cu mastile pe fata, scancind ca un copil si tremurand. Ochii albastri si inlacrimati priveau spre un barbat fara masca ce statea in fata ei cu bagheta intinsa.
"Crucio!"
Racnete infioratoare strabateau zarile in timp ce femeia se zvarcolea in noroiul de jos, incercand sa rosteasca numele lui Wilfred, cel din fata ei.
"E timpul, Wilfred, nu are rost. Faptura asta jalnica nu ne poate spune nimic folositor." spuse un devorator, punandu-i mana pe umar lui Wilfred. Sal stia ca acela era tatal lui. Devoratorul se intoarse in cerc urmat de celalalt, apoi toti ca la un semn intinsera baghetele spre vrajitoare. Un devorator batran, dupa voce, rosti apasat:
"Anne Donnerkrieg, pentru incalcarea juramantului devoratorilor, pentru lupta impotriva Lordului Intunecat si pentru patarea numelui familiei, esti condamnata la moarte!"
Un urlet de disperare iesi din pieptul femeii in timp ce toti devoratorii soptira aproapen la unison "Sectum Sempra". Lovita de vraji, Anne se prabusi intr-o balta de sange, desfigurata si acoperita de taieturi adanci. Wilfred isi puse repede masca, pentru ca nimeni sa nu vada lacrima ce ii plecase din ochi


Salathiel intoarse doar capul, acum cu ochii deschisi, spre fantoma batranului. Sperase sa gaseasca singuratatea de care avea nevoie pentru a se reculege aici, dar iata ca trecutul nu ii dadea pace nicaieri, nici chiar in locul unde trecutul era inmormantat.

"Nu stii nimic despre mine batrane. Ce cauti aici, oricum? Anne, dupa atatia ani?"

Usurinta cu care Salathiel luase cunostiinta de prezenta lui acolo si nu se aratase deloc surprins il uimi pe vrajitor. Nimeni nu il intelesese vreodata si nu se astepta la acel lucru de la tanarul lui nepot care deviase de la traditia de atatia ani a familiei. Desi tinea intr-un anumit mod la el, Wilfred renuntase la speranta ca Sal va ajunge vreodata un devorator decent.
Incremeni la auzul numelui fostei sale sotii.

"Tu..de unde poti sa stii asta? De unde ti-ai dat seama?" ingana el, palind si mai tare la fata decat ii oferea starea lui de fantoma.

Edit By Raizen

Galeoni
Salathiel Donnerkrieg - 20
Wilfred Donnerkrieg - 20


Topic Closed !