Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Imprejurimile Hogwarts-ului / Curtea Interioara

1 2 Next »

/ The hawk

• Se uita in stanga si dreapta, pentru a fi sigura ca nu era nimeni in jur, dupa care iesi pe usa cat putea de incet. Se ascundea de cineva? Nu. Vroia sa faca ceva interzis si ar fi iesit rau daca ar fi fost prinsa? Cu siguranta nu. Atunci de ce se ascundea? Ei bine, acest raspuns era simplu. Incerca pur si simplu sa treaca neobservata. Pe cat de mult o speriau oamenii, pe atat de mult ii displaceau, astfel inat sa se afle in compania vreunuia dintre ei era o tragedie careia trebuia sa ii supravietuiasca mult prea des.
  Din fericire din pivnita viperinilor pana la usa de care avea nevoie era un drum scurt si pustiu. Strabatu coridorul cu pasi mari, mergand cat mai aproape de perete, pantofii ei avand un ecou care i se parea asurzitor. Isi dadu suturi mintale pentru alegerea facuta, dupa care isi continua drumul. Unul dintre avantajele meseriei de profesoara era acela de a putea merge prin scoala fara a fi nevoita sa poarte roba. Nu ii placuse niciodata, iar acum iata, ca avea sansa sa scape de ea.
  Absorbita in ganduri, iesi pe usa mare. Primi aerul rece de toamna care o lovi in secunda urmatoare cu un zambet imens, inspirand adanc, simtind raceala cum ii inunda gatul, dupa care plamanii. Era atat de placut! Toamna era anotimpul sau preferat si avea se se foloseasca de el pana la ultima bucatica de pamant neacoperita de zapada. Aflata in curtea interioara, se indrepta inspre o banca pe care o observa mai retrasa si se aseza. Isi scoase cartea cumparata de curand, si o aseza cu grija pe genunchi, incercand sa nici nu o atinga decat cu varfurile degetelor. Undeva in spatele ei, o pasare tocmai isi canta unul dintre ultimele cantece dinainte de plecare. Era o atmosfera placuta si linistitoare, numai buna pentru singuratate si citit carti ce datau cu cateva sute de ani in urma.

Aylee

Un mic oftat ii parasi buzele trandafiri.Nu vroia sa se gandeasca la lucruri triste,chiar nu vroia.Durerea unora devenea puterea altora.Nu avea tocmai o stare minunata de spirit,insa era ceea ce o descria.Sarcastica,neincrezatoare si realista.Mereu gata sa aduca un argument logic.Toate revenisera la suprafata din cauza visului de noaptea trecuta.Iar asta paru sa ii aduca aminte cine era defapt.

Glasul tatalui sau parea sa ii rasune in minte,acum ca se gandea iar la asta.Fusese un vis frumos,insa o intristase.
Pe ce ne bazam tata? intrebase ea.Tatal sau o privise trist insa ii raspunsese pe o voce hotarata.
Pe faptul ca mai este ceva bunatate in lume,Evelyn.Si ca merita sa luptam pentru ea.
Mereu aceleasi lucruri banale,mereu aceleasi sfaturi idioate.La ce ii folosisera?La nimic.

Ajunse in Curtea Interioara si isi inchise hanoracul pana sus cand vantul de toamna o lovi din plin.Nu isi luase roba de scoala.O uitase in Turn in graba sa de a pleca si de a iesi undeva unde putea sa se relaxeze si sa uite de anumite lucruri.Iar Curtea era aproape goala.Aproape.
Pe o banca,mai retrasa,statea o fata ce citea o carte.Evelyn ridica din umeri ca pentru ea si se indrepta inspre fata.Ajunse in dreptul ei si se puse pe banca,zicand pe un ton ce nu admitea contrazicere :
- Sper ca nu te superi daca ma alatur tie.

• Apuca sa citeasca doar o pagina. Apoi isi scoase un pergamet si o pana din geanta si incepu sa isi noteze cate ceva din carte. Se simtea de parca ar fi luat notite in timpul unei curs. Singura diferenta era ca acum se simtea bine, acum ii placea sa faca asta. Aritmantia era un lucru care o fascina inca de cand fusese mica. Si totusi, inca gasea chestii pe care nu le stiuse, inca putea sa descopere lucruri noi. Cand termina de scris, isi puse uneltele la loc si continua sa citeasca, prinsa in lectura de parca ar fi avut in mana unul dintre acele carti politiste care ii placeau atat de mult.
  Pana si pergamentul mai iesisera de doua ori de la locul lor inainte de a se intampla ceva la care nu se asteptase. In curtea interioara de altfel goala intra o fata pe care Aylee o recunostea ca fiind Evelyn de la cercetasi. Desi toate bancile si alte locuri de asezat erau libere, aceasta alese sa se aseze langa viperina.
  -Sper ca nu te superi daca ma alatur tie.
  Tonul ei indica faptul ca nu se astepta sa fie contrazisa. Aylee isi stranse cartea mai bine la piept, in timp ce incerca sa alunece inspre partea opusa a bancii. Daca are nevoie de companie, ce cauta aici? Daca nu are nevoie, de ce sta aici? se intreba viperina. Acesta era un paradox la care nu ii stia raspunsul, si care nu o interesa atat de tare incat sa se chinuie sa il afle.
  Intre cele doua fete se lasa o liniste stanjenitoare, pe care mai mult ca sigur ca ea nu avea sa o sparga. Sa fie in jurul altor oameni o facea sa se simta inconfortabil, chiar daca recunostea asta sau nu. Aylee isi redeschise precauta carte si continua sa citeasca. Din fericire, pasarea aceea se parea ca nu vrea sa plece prea curand, cantecul ei incercand sa destinga atmosfera.

Astepta raspunsul lui Aylee insa acesta nu veni.Evelyn se gandi ca poate o luase prea din scurt insa ei nu i se paruse ca vorbise ciudat.Tie nu ti se pare ciudat nici cand tipi de trezesti si mortii ii zise o voce din cap.Vocea aceea idioata care nu iti da pace orice ai incerca sa faci,care e mereu prezenta cu tine si iti tine critici.Ah,da,constiinta!Ei,la dracu si cu ea!Nu i se paruse ca fusese prea dura.Chiar paruse calma dat fiind starea pe care o avea.

Arunca o mica privire la cartea din mana fetei insa nu reusi sa citeasca ce scria pe coperta.Evelyn observa ca Aylee alesese pur si simplu sa o ignore si sa citeasca in continuare.Cercetasa se incrunta.Poate nu vrea companie ii zise din nou acea voce.Poate ai prefera sa taci din gura ii zise ea,apoi clatina usor din cap,aproape venindu-i sa rada.Se contrazicea cu o voce din cap!

O pasare canta undeva in spatele lor,singura sursa de zgomot in linistea ce se lasase intre ele.Evelyn nu suporta linistea in momente ca acelea.Ce avea nevoie acum era ceva care sa o distraga de la gandurile sale.
- Ce citesti? o intreba ea pe Viperina dupa cateva momente.Daca nu vorbea cat de curand,ar fi explodat.

• Aylee ridica incet capul dintre paginile cartii. O privi pe fata de langa ea, cu o spranceana aproape ridicata, intr-o expresie care arata un fel de exasperare. Parea ca cercetasa era genul de persoana care nu poate sa stea in liniste mai mult de 9 secunde, ceea ce insemna ca era exact opusul viperinei. Aceasta putea sa stea fara sa vorbeasca zile intregi, insa daca o puneai sa iti zica mai multe propozitii la rand, atunci se pierdea cu firea. Isi muta privirea de la fata la carte si inapoi, dupa care, cu miscari usoare isi puse cartea in geanta. Acea carte, in special, nu avea sa ajunga [e alte maini.
  - E despre aritmantie, raspunse ea sec. Mi-a cumparat-o un ... o cunostinta, isi termina ea propozitia altfel decat ar fi vrut initial.
  Nu putea spune ca strainul acela acela ii era prieten, atata timp ca nu il cunostea deloc, tot ce stia despre el fiind numele. Insa ii daduse bani pentru o carte pe care si-o dorea mai mult decat orice pe pamant, iar din cauza asta ii datora respect. Ii mai datora si altceva, insa la asta nu vroia sa se gandeasca. Louis... isi zise, cu scarba in glas.
  Auzind respiratia roscatei de langa isi aminti ca nu era singura cu gandurile ei. Nu mai era. Isi trecu degetele lungi prin par, mirandu-se ca nu se prinsera acolo. Orice ar f facut, parul ei era umflat si incalcit, asa ca de ceva timp nici nu se mai obosea sa isi dea seama ce sa ii faca. Evelyn statea inca acolo, chiar daca isi primise raspunsul. Nestiind ce altceva sa faca, Aylee incepu sa isi numere petele de pe hanoracul subtire pe care il purta.

Ridica dintr-o spranceana,intr-un mod atat de specific ei cand nu credea un cuvant din ce i se spunea,privind-o pe Aylee ciudat.Avea toate motivele sa minta,nu o cunostea inca pe Evelyn si nu avea de ce sa ii dea explicatii.Dar pe bune,aritmantie!?Nu putea sa spuna orice alt titlu sau orice alta materie decat arimantia?Sau poate chiar era o carte de aritmantie.Desi nu prea credea asta,Evelyn nu zise nimic.

Probabil ca Viperina o considera exasperanta.Asa s-ar fi considerat si ea daca ar fi vrut liniste si ar fi fost bombardata cu intrebari idioate.Insa nu se putea abtine.Avea nevoie de o distragere,pentru numele lui Merlin!De obicei ii era foarte bine doar cu gandurile ei,insa nu si astazi.Viperina nu putea sa vada chestia asta?Pentru ca ei i se parea destul de evidenta.

Din nou tacere.Incepea sa o calce pe nervi.Pe bune,nu putea sa incerce macar sa faca o conversatie!?Nu cerea mult.Doar sa vorbeasca.Incepea sa o doara capul.
- Sti,daca am vorbi una cu alta asta s-ar transforma in ceva mai putin jenant mormai ea,masandu-si tamplele si inchizand usor ochii,asteptand raspunsul Viperinei.

• 77, 78, 79... Pierdu sirul numaratorii pentru a doua oara, asa ca se hotari sa o lase balta. Nu se pricepuse niciodata la matematica, insa spera ca asta nu avea legatura cu niste cunostinte atat de de baza ca si numaratul. Intotdeauna o speriasera stiintele exacte, insa atunci cand descoperise Aritmantia ceva se schimba in modul in care privea lucrurile. Avea, din ceva motiv, impresia ca cercetasa nu o credea in legatura cu artea. Insa asta nu conta acum, nu era acolo pentru o auto-consiliere psihologica, pentru a-si analiza actiunile si a-si da seama de ganduri nerostite decat la lumina unei lumanari pe cale de stingere.
  Oricat de mult ii placea ei linistea, se parea ca cercetasa nu se afla pe aceeasi lungime de unda cu ea. De cand ajunsese incercase sa sparga tacerea si nu se dezmintise nici de aceasta data.
  -Stii, daca am vorbi una cu alta, asta s-ar transforma in ceva mai putin jenant, mormai aceasta, dupa care inchise ochii. Aylee ii fixa din priviri pleoapele, de parca ar fi incercat sa se uite in ochii sai inchisi.
  Da, fata avea dreptate, atmosfera incepea sa devina destul de ciudata. Nu linistea era ea care o facea sa fie asa ci faptul ca stia ca cealalta ar fi vorbit daca ar fi avut cine sa ii raspunda. E doar vina ei ca a venit fix aici pentru companie, isi zise Aylee, in timp ce fata ei ramasese la fel de inexpresiva ca si inainte. Expresiile nu mai existau de mult in trasaturile ei, chipul fiindu-i la fal ca acela al unei papusi de portelan. Alb, fin, devastator, singura particica vie fiind ochii de un verde intens. Se autoconvinse totusi sa ii raspunda de data asta. Poate ca daca ii spunea ca nu avea nici o dorinta in a formula o conversatie care sa fie placuta de amandoua partile, atunci Evelyn va pleca. Insa, chiar inainte sa deschida gura, o un zgomot teribil, ca un fel de suierat, o facu sa isi acopere urechile.

Deschise ochii pentru a vedea fata la fel de inexpresiva ca si pana acum a lui Aylee cum o privea.Evelyn clatina din nou din cap si inchise iarasi ochii,revenind la ce facea inainte,adica sa blesteme in gand.E fara speranta! isi zise ea,in timp ce deschise ochii si fixa un punct undeva in fata sa,ceva ce nimeni nu putea vedea decat ea.Poate ca fusese o idee proasta sa se aseze langa Viperina.Poate ca ar fi fost mai bine sa nu fi iesit afara in primul rand.Poate era mai bine daca se intorcea in castel.

Era pe cale sa faca asa cum ii spuneau gandurile sale cand un suierat se auzi de undeva din spatele lor.Aylee,care tocmai vroia sa deschida gura sa spuna ceva - in sfarsit! - isi acoperi urechile.Evelyn se intoarse cu bagheta pregatita,indreptata inspre ... o pisica.Un motan alb ca neaua cu ochii de chihlimbar tocmai prinsese in ghearele sale pasarea ce cantase pana acum in spatele lor.Evelyn actiona imediat.

Apuca pisica de mijloc si o ridica,eliberand pasarea din ghearele ei.
- Nu vrei sa faci asta ii zise ea pisicii care o privi cateva clipe cu ura pentru ca ii furase hrana.Ochii verzi ai lui Evelyn se blocara cu ochii pisicii iar dupa cateva secunde pisica incepu sa toarca multumita.Evelyn ii zambi usor.
- Asa ma gandeam si eu ii zise ea,lasand pasarea sa zboare si tinand pisica si mai aproape de ea.Nu ii apartinea cuiva,stia asta.Insa de astazi,era a ei.

• Isi lua mainile de la urechi si si le puse in poala. Isi daduse seama de unde venea sunetul doar cand observa pisica alba, care se distra cu pasarea. In secunda in care cercetasa lua pe sus motanul si pasarea disparu, Aylee zambi. Da, motanul acela alb ii era cunoscut, la fel de cunoscut ca ochii de cihlimbar care o fixau in timp ce statea in bratele Evelynei. Vanase mult timp impreuna cu pisica aceasta in perioada in care inca reusea sa se tina departe de oameni. Intotdeauna i se paruse ca era ceva ciudat in legatura cu motanul acesta. Daca nu ar fi stiut mai bine, atunci ar fi zis ca de fapt nu era decat un animag care pierdea timpul, la fel ca ea.
  Isi scutura mana, de parca ar fi incercat sa disperseze fum, sau un miros, pentru a-si alunga gandurile de genul acela. Ar fi aflat daca era cineva, sau ar fi recunoscut ochii aceia la unul dintre colegii sai. Da, ca tu nu faci altceva decat sa te uiti in ochii oamenior, nu-i asa? Ii arunca o privire furioasa vocii din capul sau, incercand sa nu recunoasca faptul ca aceasta avea dreptate. Se parea ca, totusi, pasarea se speriase destul de tare, caci nu mai canta. Probabil ca dupa ce fusese prinsa de o pisica hotarase ca era mai inteligent sa nu se puna in acelasi loc. Aylee zambi. Se putea ca pur si simplu pasarea sa fi zburat, insa nu, ea trebuia sa personifice orice lucru.
  Zambetul ii ingheta pe buze, iar ochii i se pironira pe peretele din fata sa. Da, isi daduse seama ce i se paruse atat de ciudat in legatura cu nenorocita aceea de pasare. De ce canta? Nu ar fi trebuit sa cante. Stia ca mai vazuse undeva o pasare din aceea si citise clar ca nu canta. Nu avea de ales, trebuia sa deschida gura.
  -Auzi? intreba cercetasa preocupata cu pisica. Nu ti se parea ca pasarea aceea era un soim mic?
  Isi dadea seama de felul in care sunase intrebarea, insa spera ca un raspuns negativ o va face sa renunte la ideea aceea care nu ii dadea pace.

Experienta sa in materie de animale ii spuse ca ceva era clar inneregula cu acea pisica.Dar era ceva de bine.Se intreba daca nu era un Animag,era si asta o posibilitate.Dar excluse imediat ideea.Stia ca nu era un Animag,era pur si simplu o pisica.Isi aduse aminte ca o mai vazuse de cateva ori prin curte,dar era intodeauna singura.O mangaie usor,cazuta pe ganduri.Inca avea dubii daca sa o pastreze sau nu.Dar ce rau putea face daca o pastra,pana la urma?

Fu scoasa din ganduri de vocea lui Aylee.Se intoarse,cu pisica inca in brate,privind-o cu ochii mari.O auzise in sfarsit vorbind!Pai,nu fusese chiar asa de greu.
Se concentra pe ce spusese fata apoi arunca o privire pasarii cu pricina.
- Posibil zise ea absenta. Si ce daca ar fi? o intreba ea,curioasa.

Se indrepta inapoi inspre banca pe care statuse mai devreme,inca privind-o curioasa pe Aylee.Apoi arunca inca o privire la pasare.Era ceva ciudat si la ea,dar nu putea spune ce.Nu prea o interesa dar se parea ca Aylee avea tot interesul pentru asta.Ciudat.

OOC : sorry ca nu am mai scris