Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

« Previous 1 … 4 5 6 7 8 … 16 Next »

/ Sub Aripile Vampirilor

As dori inainte de little tales sa spun cateva cuvinte.
Eu scriu din Iunie 2010, aproape terminand primul meu fic de 30 de capitole care este, ironic, continuarea cartilor Harry Potter.
De-obicei nu sunt de-acord in a posta pe forumuri, deoarece simt ca oricine poate sa ia ceea ce scriu si sa spuna ca este al sau. Probabil nu este adevarat, probabil este, pentru mine nu conteaza.
Acum o sa postez aici un fan-fic The Vampire Diaries, care are doar personajele si caracterul lor. Intamplarea este a mea.
Sper sa va placa.
Insa, nu am terminat. Eu scriu si povesti. De exemplu, "Ochii", pe care o gasiti aici .
In orice caz, aici gasiti cam tot ce scriu.
Dar, sa lasam introducerile...incep ficul.
P.S. Daca va place Prefata+Capitolul 1 mai postez .

P.S.S.: Ficul se cheama "Sub Aripile Vampirilor".


Prefata


Ma uitam pe fereastra trenului in timp ce MP3-ul surorii mele era dat la maxim.

Eu reciteam colectia de carti “Saga Amurg”, pentru a ma informa.

Dar nu.

Nu gaseam nimic.

Numai minciuni scrise de autoare, nimic adevarat. Cu exceptia faptului ca nu imbatranesc si ca se misca foarte repede.

Dar, printre altele, vampirii sunt mult mai asemanatori cu oamenii.

Nu au puteri miraculoase, de citit viitorul sau citit ganduri.

Asta este chiar o aberatie.

Vampirii au aceleasi Puteri. De convins pe cineva sa faca ce vrei tu, ca si blestemul Imperius din Harry Potter.

Deasemenea, ei nu isi pot folosi puterile asupra ta daca porti verbina.

Eu port verbina, pentru ca, chiar daca am incredere in sora mea, nimeni nu stie cati vampiri sunt in jurul tau.



Capitolul 1


Elena Pov.



“Draga jurnalule,

Scuze daca scriu urat, deoarece sunt in tren, iar la fiecare hop ma cutremur.

Ca sa stii, tu esti jurnalul cel nou.

Pe langa ca jurnalul cel vechi nu mai avea loc de scris, am avut nevoie de unul nou pentru a inlatura trecutul. Trecutul meu,…ei bine, nu am de gand sa vorbesc inca despre el, dar iti pot da o descriere a mea, pentru a ma cunoaste:



Ma cheama Elena Petrova. Am 17 ani si am o sora geamana.

Ea e tipul mai petrecaret, iar eu tipul mai linistit. Dar ne intelegem bine.

Am parul saten. Mie imi place sa il tin drept. Sora mea si-l increteste.

Am ochi caprui. Ceea ce imi place…sunt mai multe lucruri.

Momentan, de un an, nu sunt tocmai fericita, dar incerc pentru sora mea.

Alte detalii…aflii tu pe parcurs.”



- Scrii in jurnal? Din nou? ma intreaba Katherine.

- E prima oara saptamana asta.

- Elena. Te rog, daca ai vreo problema mi-o poti spune!

- Kath, nu am nimic! Doar ca simt nevoia de a scrie.

- Oh, Doamne! Mereu vrei sa scrii sau sa citesti! imi reprosa ea. Acum mergem in St. Patriks! Trebuie sa ne incepem o viata noua.

- Stiu. Nu-ti fa griji. O sa fie bine.

- Bine. Vrei sa asculti muzica?

- Nu, multumesc. Aproape am ajuns. Mai bine ne-am pregati.

- Bine, bine!

- Katherine, ai inchiriat o casa, nu?

- Dap. Langa o cascada. Aproape de padure, aproape de scoala. Cred ca e perfect! Apropo de scoala, ne-ai inscris?

- Da. Cum sa nu? am raspuns eu.

- Da…Ar fi chiar o aberatie ca Sfanta Elena sa nu mearga la scoala!

- E foarte importanta. Si stii si tu asta.

- Hey! Cred ca ai uitaaat, dar eu am tot timpul din lume pentru a invata!

- Stiu, am raspuns eu, venindu-mi in cap o idee. Apropo de timp, cand o sa pot si eu sa…stii tu.

Nu puteam sa pronunt acest cuvant decat in mintea mea.

Vampir.

Vampirii chiar exista, iar sora mea e unul dintre ei. Acum un an a fost transformata.

Oare ce ar spune parintii nostrii de asta?

Parinti…un cuvant necunoscut de mine sau de Katherine.

Am fost orfane inca de la nastere.

Nimeni nu ne-a cunoscut parintii, iar asta e o rana deschisa, chiar si dupa 17 ani.

- Mai tarziu. Macar un an.

- De ce nu vrei sa ma transformi acum?

- Acum, cu toata lumea aici? raspunse ea sarcastica.

- Nu, nu chiar. Dar stii la ce m-am referit. De ce?

- Pentru ca nu vreau sa treci si tu intr-un asemenea chin. Pur si simplu, nu vreau. Nu inca.

- Dar…

- Haide, suntem aproape. Esti gata de noua viata?

- Sa incercam! am spus eu.

Si asa am pasit in-afara trenului, singura mea intoarcere catre ceea ce numeam eu trecut.

Acum e un nou inceput si carand valiza bleoumarin in spatele meu vad scris mare pe cladire “ Bun venit in St. Patricks!”.

Da.

Sper ca va fi buna.

Anna, ti-am spus deja parerea mea despre ficurile tale. Sunt S-U-P-E-R-B-E! Abia astept sa postezi continuarea si aici

Multumesc, Hayley, insa cred ca parerea ta mi-ai dat-o de prea multe ori.
Mai postez doar daca mai am cititori

Am hotarat ca chiar daca nu o sa citeasca nimeni, o sa imi postez aici operele pentru simplul fapt ca daca am inceput ceva, trebuie sa termin.

Capitolul 2



Katherine Pov.

- Imi readuci, te rooog aminte, de ce, din toata lumea, ne-am mutat tocmai aici?
Ma enerva intrebarea Elenei. Ce nu intelegea?!
- Ti-am mai spus! Se spune ca aici au luat nastere vampirii, si chiar vreau sa aflu mai multe!
- Si acum vrei sa lipsesti de la scoala pentru a sti multe despre…despre…
- Nu. Nu intrerup scoala.
Elena parea fericita.
Gatul imi ardea.
Sangele vampiric din corpul meu vroia sa aiba mai mult, aveam nevoie de mai mult sange.
Nu…mai rezistam.
- Hai sa ne grabim! am exclamat eu, nu prea tare.
- Ti-e…sete? a intrebat ea.
Eu doar mi-am miscat capul o data.
Nu erau prea multi oameni aici, ceea ce era bine.
In schimb, erau multe animale. Si mai bine.
- Vrei sa alerg? a intrebat Elena.
- Nu. Alerg eu.
- Poftim?!
Dar acest “Poftim?!” a ramas cu mult in urma mea, deoarece, cu miscarile mele noi, am fugit din gara pana la noua casa, cu bagajele mele si ale Elenei.
Am intrat pe usa [nu de alta, dar puteam si pe geam], am lasat bagajele la intrare si am zbughit-o inapoi.
Se pare ca Elena inca se uita in spate, ca si cum de-abia am plecat.
Stai.
In timpul oamenilor, cred ca doar 2 secunde, maxim, a durat.
- Wow! exclama Elena.
- De fiecare data faci la fel, am oftat eu.
- Bun. Acum?
Am zambit diavolesc.
- Acum e randul tau, i-am raspuns.
Ea a dat sa spuna ceva, dar mult prea tarziu pentru ca in cateva milisecunde eram deja in fata casei.
- Wow! exclama ea, din nou.
- E al doilea pe ziua de azi…, i-am atras eu atentia.
- Scuze dar…Wow!
- Al treilea…Elena, vrei sa incetezi?
- Scuze. Dar, cum ai spus, e de-abia al treilea. Poate veni si al patrulea, si al cincilea…
- Nu. Pentru ca daca ajungi la al cincilea o sa fi cina mea! am spus sarcastica.
- Kath, port verbina si tu stii prea bine, spuse ea, intr-un fel, serioasa.
- Elena. Scuze! Nu am vrut…
Si chiar nu vroiam sa spun asta.
- Dar te inteleg! Adica…e o casuta numai buna pentru noi. La etaj sunt doua dormitoare apropiate, o baie comuna intre cele doua, iar la parter sunt o bucatarie micuta si o sufragerie, si alta baie. E foarte draguta!
- Stiu! Eu o sa incep sa curat. E multa munca. Dute sa vanezi! Te astept. Nu mai bine vrei sa te duc la un restaurant? mi-a venit mie ideea.
- Exista? intreba ea mai mirata ca deobicei.
- Da, normal ca exista! Doar ca este mai putina populatie decat in California! Atat!
- Ok. Apropo, in drumul tau de casa, ai vazut vreun restaurant care promite? ma intreba.
- Da. Sincer, e preferatul meu. Se numeste Padure. Si e chiar langa noi.
Am inceput sa radem.
- Da…il cunosc…, recunoscuse ea, numai ca nu prea imi plac felurile.
- Bine, bine…Uite! am spus eu, uitandu-ma pe poteca. Daca o iei inainte pe acea poteca, intrii in mijlocul oraselului. Sigur e pe-acolo un restaurant. Apoi despachetam si curatam singure. O sa fie mai usor.
- De-acord! spuse ea.
Patetic, ne-am strans mainile.
Sau nu. Nu i-as spune chiar patetic.
I-as spune ‘ciudat’.
Parca am facut un targ.
In orice caz, am incuiat usa iar eu am luat-o spre padure, in timp ce sora mea mergea in partea opusa.

Am alergat…fugeam, in cautare a unor animale cu gust bun al sangelui. Cel mai mult imi placeau iepurii, deoarece aveau un gust placut.
Ma simteam rau sa omor niste iepurasi draguti, dar asta este legea naturii: daca nu te poti apara, mori. Sau…omori, apoi mori.
Dar eu nu prea pot muri, deci…
M-am oprit.
O siluieta era in fata mea. Ma rog, cam 10 de kilometri departare, dar era acolo.
Si nu era om. Nu simteam mirosul sangelui sau in aer. Ba, din contra, era un miros …fres?

Capitolul 3

Elena Pov.

Ma plimbam pe poteca ingusta, pe care putea incapea doar o masina.
Am mers…am mers…pana, cum spunea Katherine, zarit mijlocul orasului.
Fiind inca vacanta, nici nu ma asteptam sa fie multa lume pe strada, mai ales ca nici nu sunt multi locuitori.
Am vazut mai multe titluri pe pancarda magazinelor. Era un Supermarket, o Cafenea,…niciun Casino [ceea ce era perfect], un bar, un restaurant frantuzesc care parea mult prea scump, un fast-food, multe magazine de imbracaminte…[pacat ca nu era niciun mall] si, ceea ce vroiam, un mic restaurant, care nu parea de fite.
Am intrat.
Erau intr-un colt 2 barbati, in alt colt doua perechi de prieteni, probabil, si…nimeni altcineva in afara de 2-3 ospatari.
Enervant.
Mult prea putini oameni.
Dar, totusi, inainte ma plangeam de prea multi. Cred ca asa e perfect.
Fara prea multa populatie. Perfect.
M-am asezat la o masa, intr-o parte a restaurantului, deoarece nu vroiam sa aud alte voci. Aveam nevoie sa stau putin singura cu mintea mea, pentru a ma gandi la…multe.
- Buna ziua! Doriti sa comandati ceva? ma intreba unul din ospatari.
Am comandat o salata si o apa minerala.
Deeeci,…pana ma reintalnesc cu sora mea pot sa gandesc in voie…trebuie sa imi aduc aminte toate cele intamplate pentru a nu imi lasa mintea sa uite.
Ma rog, de parca mintea mea ar putea uita cum a venit la 13 ani o asa-zisa matusa a noastra, care vroia sa ne ia acasa la ea. Nu pot uita. Spunea ca este si ea geamana cu sora ei, adica cu ‘mama noastra’. De fapt, femeia aceea era blonda cu ochii albastrii si nu semana sub nicio forma cu noi. Nu am vrut sa mergem cu ea, dar venirea acesteia ne-a facut sa ne dorim sa aflam mai multe despre familia noastra, si cred ca am aflat ceva.
Am aflat ca mama murise la nastere, iar tatal nostru…a fost o intamplare, ca sa spun asa.
Fara tata, nu aveam alta familie. Mama era singura la parinti, doar tatal acesteia fiind in viata la un spital de nebuni.
Am suferit mult dupa ce am aflat, dar viata merge inainte.
Simteam cum o lacrima dadu sa iasa, dar am oprit-o la timp.
Ospatarul mi-a adus apa minerala.
Apoi mi-am adus aminte plecarea de la olfelinat. La 15 ani. Adica…acum doi ani.
Ne-am mutat intr-un camin, cel de la scoala la care invatam.
Atunci ne-am luat viata in maini, iar fiecare si-a gasit o slujba cu jumatate de norma.
La 16 ani eram la o petrecere, iar sora mea…ei bine, nu stiu cum, dar acolo a fost transformata intr-un vampir.
Prima zi de vampir a condus-o catre uciderea a 4 persoane nevinovate, iar cand si-a dat seama ce a facut, a plecat departe, timp de 6 luni.
Cand s-a intors era mult mai bine. Mi-a spus ca a intalnit un vampir pe nume Caroline, care a invatat-o ca se poate hrani numai cu animale, a invatat-o ca daca se raneste, rana se vindeca singura, i-a aratat cum se folosesc Puterile pe care le are si i-a spus ca verbina si tepusele omor vampirii. La fel si muscatura unul varcolac, dar acestia apar foarte rar, odata la 10 ani, sau cam asa ceva. Si numai anumite familii pot fi varcolaci. Sincer, ma bucur ca Katherine a gasit-o pe Caroline, deoarece a ajutat-o sa isi reconstruiasca viata. De acum 6 luni eu cu sora mea am trait normal. Ea se hraneste regulat. Mi se pare…tare, sa ai o sora-vampir.
Sincer, si eu as vrea sa fiu unul. Nu vreau sa imbatranesc in timp ce Katherine va fi vesnic tanara si frumoasa.
In orice caz, mai avem timp de negociat, deoarece ea nu prea vrea sa ma supuna la aceasta ‘durere’.
Dar cred ca as putea rezista.
- Comanda dumneavoastra! spuse chelnerul.
- Multumesc!
Am infipt furculita in salata si am inceput sa mestec.
Ma simteam ca o ierbivora, sa mestec, si sa mestec, si sa mestec,…
…si sa mestec…pana termin.

Am mai baut o gura din apa minerala.
Am platit, apoi am plecat.

Ma plimbam pe trotuar.
Aveam nevoie de o slujba. Neaparat. Si eu, si Katherine.
Adica…da, stiu avem multi bani dar…
Aaa…da. Asta a fost ciudat.
Se pare ca mama ne-a lasat noua tot ce avea, si anume un cont in banca cu un numar de bani care nu cred ca are nume. Era ceva de genul 9999999999999….pana la infinit.
Nu stiu de unde a avut atatia bani, dar nimeni nu a spus ca e ceva inegal cu acel card cand ne-am dus sa…ei bine…sa il avem.
Acum stam bine. Nu cred ca ducem lipsa de ceva…in afara de o familie, insa nu stiu cum este sa ai una, deci nu cred ca duc atat de mare lipsa.
Deci…ma gandeam la o slujba,…dar cred ca numai eu aveam nevoie de una, daca stau sa ma gandesc.
Katherine mananca…pe gratis, ca sa spun asa. Dar cumparaturile…mda. Cred ca inca nu imi voi lua o slujba.
- Esti gata? ma intreba o voce cunoscuta.
M-am intors rapid in spate.
Katherine…
- Da! am zambit eu. Sa mergem la decorat!

Capitolul 4

Katherine Pov.

Deeeci…am ajuns in casuta.
Era…perfecta!
- Buuun…, am inceput eu. Hai sa ne alegem camerele.
- Sa ni le alegem? intreba Elena.
- Da, normal! Credeai ca am hotarat deja eu?
- Sincer, da. Chiar asta credeam.
Am ras amandoua.
- Mdea…hai sa ne le alegem, totusi!
Am alergat pana sus, si am asteptat-o si pe Elena.
- Pai…sunt deja mobilate, nu?
- Elena, noi am ales mobila de pe internet! Normal ca sunt mobilate!
- Si asa nu e clar care e camera cui? a intrebat ea.
- Nu chiar. Adica…cred ca da. Dar hai sa vedem, totusi.
- Bine, bine…
Am intrat in camera din dreapta, prima oara. Aceasta avea tapet de culoare bleu, avea un geam cu pervaz, un pat mare, un birou…lucruri normale, care asteptau sa fie personalizate.
Neaparat personalizate.
- Eu am camera asta, spuse uimita Elena.
- Tu ai camera asta, am spus eu in acelasi timp.
Am ras, apoi m-am indreptat spre camera mea, lasand-o pe Elena sa isi personalizeze camera.
Camera mea era aproape ca a Elenei, numai ca patul era lipit de un dulap si totul era…ciudat.
Dar imi placea la nebunie ciudatenia asta.
M-am apucat de despachetat.
Inainte si inainte de toate…patul.
Am curatat salteaua, dupa care am pus cuvertura noua, care era in dungi, buline mari si buline mici. Sincer, iubeam cuvertura asta. Era de culoarea albastra, alb si verde. Preferatele mele.
Apoi am adaugat pernele. Erau multe, iubesc pernele multe. Mai intai, am pus sase perne mai mici, lunguiete si verzi, pe doua laturi alaturate ale patului. Trei in locul in care voi dormi, si trei rezemate de un dulap alb, lipit de pat. Apoi am pus doua perne mari, cu dungi si buline ele aveau toate culorile prezentate: si verzi, si albastre, si albe. Imi placeau mult.
In final am adaugat o pernuta mica si verde, numai ca aceasta avea buline mici si albe. Era foooarte dragalasa.
Deasupra patului era un raft alb, pe doua coloane, pe care mi-am pus diferite maruntisuri la care tin: doua clepsidre ~ una mare, albastra si una mai mica,verde ~, un ceas desteptator, o cana cu numele si zodia mea [capricorn] ~ cadou de la Elena – ne-am dat reciproc acelasi cadou la 14 ani ~, o cutie draguta in care aveam mai multe poze si o cutie foarte mica in care tineam ceea ce mi-a ramas de la mama. O bratara. Partea Elenei de ramasite de la mama era un colier. Matroana olfelinatului ~ o femeie foarte de treaba ~ ne-a spus ca, inainte sa ne nasca, mama le purta pe acestea.
Acea bratara era speciala. Era de aur, dar la fiecare captuseala avea pandantive diferite. Era…speciala. Fiecare pandantiv simboliza multe lucruri. De exemplu, doi delfini care se ciocneau…formau o inima, si acesta nu este singurul exemplu.
Apoi am mai adaugat un carnetel cu schite, in care am desenat diferite persoane de-a
lungul anilor. Nu desenam foarte des. Aveam multe activitati de facut.

Am oftat cand am vazut ca am terminat cu patul si cu raftul. Mai aveam multe.
Am inceput sa ocup dulapiorul de langa pat, care era, in lungime, cat el. Pe bucata din el acoperita de pat nu se afla nimic, dar mai sus erau alte doua rafturi.
Acolo mi-am pus cutiutele.
Oh…cutiutele mele inca de la 12 ani, cand am inceput sa colectionez lucruri marunte care sa imi aminteasca de fiecare an in parte. A fost cadoul din acel Craciun. Un set de cutiute. Nu cred ca a costat mult, deoarece nu mi-am dorit nimic special in anul acela.
In orice caz…am terminat de aranjat cele 5 cutiute in ordine anuala, si am pus cele 4 trofee castigate de mine la diferite concursuri. Am fost Miss anul trecut, impreuna cu sora mea. De-acolo am un trofeu. Altul il am de la concursul de cele mai bune majorete, altul la concursul de atletism, iar ultimul la un concurs, aproape jalnic, de la desen. Cei de-acolo mi-au spus ca niciodata nu au inalnit o lucrare atat de frumoasa de la un elev si ar trebui sa ma fac pictorita, sau ceva de genul.
Dar, totusi, pictorita? Cine ar vrea sa isi iroseasca viata pe asa ceva?
Sa pictezi este un dar, dar nu sa il faci public. Anul aceea a fost o greseala.
Oricum…am asezat poza cu mine si cu Elena de acum 3 luni langa perne si am pus alte poze de-alungul anilor pe langa trofee, si asa acel dulap era deja plin.
Am adaugat 3 poze artistice pe o bucata de perete, si m-am indreptat spre biblioteca.
Aveam numai cartile mele preferate, pe care mi le-am cumparat din economii. Restul le-am citit la biblioteca.
Ironic ca, facand atatea, mai aveam timp de citit.
Bine ca nu aveam o biblioteca asa de mare, deoarece nu erau mai mult de 30 de carti.
[ credeti-ma, asta nu e mult ]
Le-am asezat pe categorii, punand intre ele cateva lumanari sau aranjamente artistice, care imi placeau mult.
Langa biblioteca mai era dulapul, dar de el ma ocupam mai tarziu.
Mai ramaneau pervazul si baia.
Am pus la pervarz o perna movie si am adaugat o draperie alba, dupa care m-am indreptat spre dulap. Baia clar ramanea ultima.
Deeeci…aveam mult prea multe de pus in dulap. Sa incepem…
Am pus maieurie, colantii, centurile, bluzele, tricourile, lenjeriile, gecile, salurile, pantofii, blugii, pantalonii, imbracamintea sportiva, caciulile siii…cam atat.
M-am dus langa dulap. Toaleta.
Masuta cu o oglinda in fata imi placea mult, mai ales atunci cand am inceput sa o umplu cu perii, clame, cercei, bratari, medalioane si tot ce mai aveam eu pe acolo.
Si…totusi, am uitat ceva.
Oh…da. Biroul.
Am adaugat rapid caietele in sertare, manualele, pixurile in suporturi speciale, CD-uri, si restul hartogaraielor, plus lampa specifica.
Acum eram aproape instalata.
Mai ramanea baia.
Dar pentru asta am asteptat-o pe Elena sa ne ocupam, care, sunt sigura, si-a mobilat dormitorul ca si al meu. Sau, cel putin, aproape la fel ca al meu.
Dar tot am uitat ceva…
Jurnalul meu ma astepta sa il ascund pe pat…
Am luat caietul de culoarea albastra si l-am ascuns sub salteaua patului.
Da…acum eram gata.

Capitolul 5

Elena Pov.

Am terminat de aranjat camera care, dupa parerea mea, era camera visurilor mele.
Apoi m-am apucat cu sora mea sa aranjam si bucataria, si sufrageria.
Amandoua au iesit perfect, ca si dormitoarele.
Baile doar le-am curatat si ne-am pus toate machiajele acolo.
Imi placea baia de la etaj, era plina de sticla si de oglinzi.

Momentan ma aflam in bucatarie, luand popcorn.
Katherine ma astepta in sufragerie, pentru a vedea un film.
Am intrat si eu in sufragerie, asezandu-ma pe canapea, langa Katherine.
Ea statea cu picioarele sub sezut, gandindu-se la…ceva. Ceva…
- La ce te gandesti? am intrebat eu.
Ea sta un moment pe ganduri, apoi spuse deodata:
- Am vazut un vampir in padure.
Urmam sa mananc o boaba de popcorn, insa dupa cele spuse mi-a cazut din mana.
- Cum adica? Nu e posibil. Adica…sunteti foarte rari.
- Stiu. Dar acest cuvant, ‘rari’ inseamna ca suntem, numai ca in numar mic.
- Cum arata?
- Nu stiu. Era la 10 kilometri departare.
- …Dar i-ai simtit mirosul, nu? intreb eu.
- Da.
- Interesant. Atunci inseamna ca o sa avem prieteni.
- Mda…hai sa vedem filmul acela, totusi, raspunse ea.
- Ook. Ce film ai ales?
Ea zambi malefic.
- Unul de groaza, raspunse.
Off…
- Cum se cheama?
- One miss call, raspunse.
- Apel pierdut…, traduc eu in romana.
- Mda…totusi, hai sa il vedem!
Nu e cine stie ce. Tipul de film cu fantome, crime si, de altfel, ca toate filmele de acest gen.
Dupa primele 10 minute popcornul era deja mancat, asa ca am lasat castronul pe masuta din fata canapelei.
Dupa ce se terminase filmul, am realizat ca se facuse ora 11 noaptea.
- Ar fi bine sa ne culcam, am spus eu. Maine este prima zi de scoala.
- Da, da,…desigur.
Ne-am dus la culcare, iar eu am adormit dupa putin timp din cauza ploii.
S-a auzit un zgomot, ceea ce m-a trezit. Un ciocanit in usa de la intrare.
M-am uitat la ceas: 12:00.
Wow, exact.
Am mers tiptil pana la usa Katherninei, realizand ca zgomotul nu a trezit-o.
Am coborat. Acel ‘ceva’, transformat in ‘cineva’, inca batea la usa.
Am deschis-o incet.
Un…baiat, barbat, de varsta mea, cu parul negru, imbracat in negru, plouat, era in fata mea.
O frica imi strabatu corpul cand l-am vazut.
- Scuza-ma ca deranjez atat de tarziu, spuse el, cu o voce…speciala, ca sa spun asa. Dar m-am pierdut, continua, si nu am niciun adapost aici. As putea da un telefon?
- NU! am strigat eu, probabil trezindu-mi sora. Nu, nu te invit in casa, am spus apoi hotarata.
El s-a uitat la mine cu o privire enervata, apoi a disparut in lumina lunii.
- Elena! striga Katherine coborand scarile. Ce s-a intamplat?
- Nimic, am mintit eu.
- Pai, nu cred ca urlai ‘NU!’ la luna.
- Nu…de fapt, nu, am raspuns. Era…un om…care cred ca era vampir. Vroia sa il invit in casa.
Tot de la Caroline, Katherine a invatat ca un vampir poate intra intr-o casa numai daca este invitat. Dar, desigur, mai exista si alte lucruri.
De exemplu, un vampir poate intra intr-o cladire ca si un restaurant. Sau intr-o casa in care locuiesc numai vampiri.
Un vampir nu poate intra intr-o casa in care locuiesc, dorm, mananca, oamenii. Si pot fi invitati in casa numai de catre proprietari.
- Ce?! exclama Kath. Nu e posibil! Adica, e, dar…off…
- Mai bine dormim, spun eu.
- Nu. Mai bine dormim impreuna. Daca se intampla ceva, macar suntem aproape.
- Bine.
Ne-am dus amandoua in camera mea.
Am adormit, iar soarele ne trezise pe la ora 6 dimineata. Mai aveam doar 2 ore de libertate.

Capitolul 6

Katherine Pov.

- Stii unde este secretariatul? ma intreba Elena.
- Da, dar nu e greu de vazut.
- Unde e?
Off…chiar nu vedea? Este in capatul coridorului pe o placuta “Secretariat”.
- In fata, ii raspund eu pe coridorul plin de elevi agitati.
- In fata vad numai elevi.
Mdea. Se pare ca ea chiar nu vede.
- Vin-o! ii spun luand-o de mana si trangand-o dupa mine.
- Bine, bine…
Am trecut printre elevii care parca nici nu ne vedeau.
In ciuda populatiei reduse, acesti elevi chiar erau numerosi.
- Buna ziua! spun eu si Elena in acelasi timp, intrand in “Secretariat”.
- Buna ziua! Cu ce va pot ajuta? intreba o doamna.
Femeia era…bine facuta, ca sa nu spun ca e grasa. Era imbracata cu o camasa alba stil anii ’80 si un costum roz sters, un roz de-a dreptul enervant, mai ales ca ii statea stramt pe trupul care gazduia un cap rotofei cu ochelari cu rame groase, maronii. Parul femeii era maroniu-galbui, ca un burete. Se cunostea – sau cel putin eu cunosteam – ca a fost dat cu mult fixativ ca sa stea in sus parul cel scurt si ondulat-cret.
- Buna ziua, suntem elevele cele noi! raspunse Elena.
- Numele? intreba ea, luand in mana o agenda care pare ca nici macar deschisa n-a fost.
- Katherine si Elena Petrova, raspund eu plictisita.
- Aham…Mda. V-am gasit.
A spus-o de parca ne-a cautat foarte mult, desi de-abia deschise prima pagina din carnetul alb.
- Poftiti orarul, spuse ea in continuare, intinzandu-ne 2 orare diferite.
- Scuzati-ma, nu avem aceleasi ore? intreba rapid Elena.
- Nu, nu…Nu mai erau ore in clase. Nu stiu daca voi, fete din New York, va dati seama ca noi avem destul de multi elevi.
Clar. Ne ura. Inca din prima clipa intrata pe usa.
Elena se uita la ea cu o oare-care uimire, insa eu ma uitam cu un zambet scarbit.
- Aham. Sincer, CHIAR nu stiam, spun eu intorcandu-ma. Multumim mult pentru orar! O zi buna!
Ea se pregati sa mormaie ceva, insa Elena o opri.
- Stati! Nu trebuie sa completam un formular? intreba ea.
- Daca il mai vreti si pe ala…
Gata. M-am enervat. Rau de tot.
M-am indreptat spre ea, constienta ca nu mai era nimeni in acea camera ¾.
- Noi suntem elevele tale preferate, sa nu cumva sa ne jicnesti vreodata. Mereu o sa fim nevinovate, i-am spus, uitandu-ma in ochii ei.
Stiu. Mi-am folosit Puterile. Deobicei nu se intampla des, dar cand cineva ma deranjeaza le folosesc. Asa am vorbit si cu Elena, deci nu trebuia sa comenteze.
- Katherine…, incepu ea.
- Nici sa nu comentezi! ma reped eu.
Am semnat, iar doamna era chiar de treaba cand o constrangeai.
Hi-hi!
- Eu acum am…istorie. Tu? ma intreba Elena.
M-am uitat rapid pe orar.
- Geografie. Ce ai a doua ora?
- Matematica, raspunse ea.
M-am uitat pe orar.
- Matematica, am spus eu usurata ca eram cu Elena in aceeasi sala de clasa.
- Stai! Cu cine ai matematica? S-ar putea sa fie mai multi profesori.
- Mark Stine, am raspuns.
- Bun. O avem impreuna.
Am zambit amandoua, dupa care ne-am indreptat spre salile de clasa.

________________________________________________________________________

Pai...cam atat am scris deocamdata.

Dupa ce termin o sa postez si urmatoarele capitole .