Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Portretelor

1 2 Next »

/ The one that got away.

The one that got away.
Tamara and Jennifer.

• "Nimeni nu e de neînlocuit, dar - uneori - este nevoie de mai multe persoane pentru a înlocui una singură." scrise Rachel pe o bucata de hartie mototolita pe care o scoase din buzunarul robei sale negre. Nu stia ce se intampla in jurul sau, de ce unii "prieteni" o ocoleau, poate din pricina atitudini sale sau ... Sunetul unori pasi se auzira pe coridoarele de alaturi, facand-o pe aceasta sa tresara speriata si sa se ridice in picioare. Indesa hartia in buzunarul robei, strangandu-si mainile la piept pentru a se incalzi. Usa scartai usor intrand verisoara sa mai mica pe care o iubea cel mai mult pe, Jennifer Campbell. Inima ii tresalta de bucurie sa o vada, isi dadusera intalnire dar nu credea ca avea sa soseasca din pricina temelor care erau foarte multe. Jennifer fusese prea lenesa sa le faca exact in ziua in care le primise lasandu-le pe ultima zi. O stranse usor in brate, sarutand-o pe obraz in semn de salut, stergandu-i cu varful degetului mare urmele de ruj rosu lasate de aceasta, chicotind la grimasele pe care verisoara sa le facea. O iubea nespus de mult, precum o sora pe care nu o avusese niciodata. Zambi larg dezvelindu-si dinti albi.
  
  "- Se pare ca nu ti-ai facut temele nici de data aceasta." zise pe un ton glumet Tamara, ghicind asta dupa chipul fetei.
  " - Sa stii ca te pot ajuta eu, daca vrei desigur Jenn." adauga aceasta sprijinindu-se de peretele din spatele sau.
  

Jennifer impaturi usor scrisoarea care o primise de la verisoara sa.Cand o citise, o lacrima de bucurie ii curse usor pe obraz.Nu o vasuse de atat de mult timp, si chiar daca fusese un pic suparata deoarece auzise prin scoala niste vorbe ca s`ar fi intors, ea nu o vazuse pe nicaieri, si nici macar vreun semn de la ea nu primise..Acum insa, totul se schimbase, cand ii citise scisoarea, toata supararea trecu, iar fericirea ii invalui trupul.
Isi facuse atatea griji pentru ea cat timp fusese plecata, mai ales ca nu avusese cum sa dea de ea, nu o gasise pe nicaieri\da acum, era aici, aproape de ea.

Intra usor in camera Tamarei, cu un zambet larg pe chip.Dupa ce o saluta, o stranse tare in brate - spera insa doar sa nu o doara- deoarece ii fusese atat de dor de ea, si acum era langa ea, in fata ei, si era sigura ca nu va mai pleca nicaieri, mai ales din cauza prostiei intamplate.Chicoti usor auzindu`i vorbele, dar dadu din cap negatic.Nu avea chef de nici o tema acum, vroia doar sa stea sa palavrageasca, cum faceau si inainte, sa rada cu ea, si sa afle tot ce se intamplase, din gura ei, nu din auzite.

-In sfarsit ai dat si tu un semn de viata, ii spuse Jennifer un pic ironic, dar incerca sa se stapaneasca sa nu izbucneasca in ras.

• Rachel zambi ironic la replica verisoarei sale, era adevarat putea sa dea un semn de viata macar pentru rudele sale, dar ce era aceea o evadare in care sa ii anunti pe ceilalti ca esti bine si ca nimic nu s-a intamplat. Tanara vrajitoare sustinu ideea lui Jennifer ridicand din umeri parand putin nepasatoare. Se invarti pret de cateva secunde, atingand bland cu varful degetelor portertele unor mari vrajitori simtind materialul aspru din care era facut. "Imi cer scuze." mormai sacadat ridicand usor din sprancene, intorcandu-si totodata si corpul slab catre verisoara sa. Tamara ajunsese "acasa" in urma cu doar o luna, lucrurile pareau ca revenira la normal, ca o sa uite cu toti si ca nu or sa ii mai reproseze 'De ce ai fugit?' sau privirile crunte pe care profesorii ii le aruncau dupa umar cand incerca sa fie atenta la orele sale de curs. Jennifer o intrerupse din sirul gandurilor sale cu o simpla atingere pe umarul sau cald si gol. " Ai idee cat de groaznic a fost sa traiesc in paduri de una singura?" zise Rae putin revoltata si furioasa lovind puternic cu pumnul in peretele alaturat simtind cum ii se formeaza o vanataie care avea nevoie de ingrijire medicala. Se stramba usor , atingandu-si bland incheietura rozalie.
  
  " Scuze, Jennifer; sper ca nu te-ai suparat pe mine." murmura putin ingrijorata din cauza iesiri sale, violente.
  

Jennifer simti dintr`o data cum o stare de nervozitate ii invaluie trupul.De ce se purta asa verisoara sa?! Credea ca numai ei ii fusese greu, sau ca numai ei ii veneau nervii de cate ori se gandea la asta?Stia oare cate nopti nu dormise Jennifer cu gandul la ea, daca e bine, daca e in siguranta, daca a mancat, daca a dormit, sau daca se va maiintoarce vreodata? Totusi, macar un mic semn de viata ar fi sot de ajuns, macar o scrisoare sau ceva cu doua cuvinte in ea "sunt bine" poate ar mai fii relaxat un pic situatia..dar ea nu, nu stia cat de greu ii fusese, sau cat incercase cu disperare sa dea de ea.

Da, o intelegea, si avea constiinta impacata vazand`o acum langa ea, dar cel mai mult o suparase faptul ca trecuse o luna de cand se intoarse, dar nu`si cautase verisoara.Din toata situatia asta reiesa faptul ca Rae nu isi dadea seama cat conta pentru Jennifer.Mai ales ca acum doar pe ea, pe mama sa si pe Eveline si Melisse le mai avea aproape din familie..de cand tatal sau murise..

Auzise scuzele Tamarei dar nu`i raspunse, intorcandu`se usor cu spatele, indreptandu`se cu pasi marunti inspre fereasta.Ofta lung, incercand sa se calmeze.

• 
  Tamara privea vinovata spre podea frecandu-si mainile, acum ii parea pentru ce spuse, n-ar fi trebuit sa tipe la ea, sa nu mai fie asa egoista. Numai la binele ei se gandea de cateva zile, oare ii mai pasa si de cei din jurul sau? Jennifer ii intoarse spatele apropiindu-se usor de fereastra privind lung. Rachel nu se clinti din loc, inca mai privea podeaua vinovata. "N-am vrut sa sune asa." murmura astropufa pe un ton jos , se apropii incet de cercetasa punandu-si mana pe umarul ei simtind o tresarire. Aflase de curand ca tatal fetei murise , si fiecare cuvant spus de Tamara inainte parea sa o doara. Pana la urma era unchiul sau. "Putem duce aceasta povara impreuna. " aduga tanara astropufa imbratisandu-si verisoara , iar prin povara se referea la durerea provocata de moartea tatalui lui Jennifer. Acum tot ce putea face pentru a o ajuta era sa uite de toate problemele si sa se distreze ca inainte, nu pentru asa ii multumea lumea? Pentru fericirea pe care o emana. Tamara isi puse degetele la marginile buzelor lui Jenn' facand un zambet , chicoti. " Hai zambeste. " replica Rae . 'Viata e un munte care se urca cu greu dar cu cat ajungi mai sus cu atat privelistea e mai minunata. '
  
  

Un zambet pe jumatate fals aparuse pe fata Cercetasei.Stia ca nu spusese cu intentie si toturi era verisoara sa pe care o iubea enorm.Ii fusese atat de frica cat timp fusese plecata de siguranta ei, incant acum cand o vedea parca nu ii vedea sa creada ca se afla in fata sa.
Ii raspunse la inbratisare, strangand`o strans pentru a simtit ca nu este un vis si ca Rae chiar era langa ea.
-Mi-a fost atat de dor de tine, zise Jennifer.
Se gandea de unde stia verisoara sa ca tatal sau murise, dar ridica usor din umeri.In acest moment vroia doar ca verisoara sa sa ii povesteasca tot ce facuse in tot acest timp, sa stea cum stateau inainte la povestiri.
-Deci, haide, spune`mi tot ce sa intamplat si ce ai facut, spuse Jenn dandu`i drumul din imbratisare.