Darkmark RPG Forum / Lumea Incuiatilor / Graveyard / Forums / RPG avansat / Nu din nou !

OOC:sa continue Helena D. Rose

BIC:
O ușoarã adiere de varã ridicã câteva șervețele scãpate pe jos de niște elevi. Frunzele copacilor foșneau ușor. Câteva grupuri de elevi discutau, din când în când râzând sau chicotind, uneori chiar chiuind. Câteva fete de la Astropufi și de la Ochi-de-Șoim se contraziceau cu privire la moda verii – cele de la Ochi-de-Șoim ziceau cã moda verii e albastru regal, iar Astropufele ziceau cã moda verii este galben pufos. Undeva în apropierea lor erau niște cercetași înfocați, hotãrâți sã facã o pancartã pentru Vâjhaț pe care sã scrie : „Cercetașii sunt câștigãtorii, Ei sunt jucãtorii ce vor câștiga !”, iar un profesor le spunea cã pancarta nu are sens din moment ce viperinii vor fi susținuți aproape numai de viperini și cã nimeni nu îi va convinge pe viperini sã susținã altã casã.

Un grup de fetițe din anul întâi își confecționau robe de petrecere. Aveau un fel de fashion-obsession (bunã rimã, nu ?). La sfârșit rezultatul era oribil. Bine croit și totul, dar oribil. Din cauza culorii. Roz bombon cu roz pal și alb ? Îți vine sã vomiți ! Pânã și pentru un pici de 11 ani e oribil ! La câțiva centimetri de fetițe era un grup de bãieții de la Ochi-de-Șoim care refãceau puțin echipamentul de Vâjhaț astfel încât sã reziste la ploaie, în timp ce un grup de Astropufe fãceau ochelari speciali ca sã le creascã vizibilitatea pe timp de ploaie iubiților lor când jucau Vâjhaț.

Câteva fete din anul VII schimbau sticluțe de ojã și alte cosmetice Încuiate, în timp ce fetele din anul III îi urmãreau în grupuri de câteva zeci de fete pe tipii populari. „Ce greu e sã te afli la mijloc...” oftã Sophie. Ea era în anul cinci. Nu îi plãcea niciun tip popular, dar în același timp nici nu o interesau prea tare cosmeticele Încuiate. Fata prefera sã se plimbe împreunã cu cele mai bune prietene ale ei, Bella, Bell si Helena, dar și cu Alice și Desiree. Însã în ziua aceea nu le vãzuse nicãieri, așa cã arunca pietre pe lac, așteptând ca cineva sã realizeze cã se plictisește.

Se duse spre un copac, sã stea jos, și ... „Oh -Uh-AUCH !” Alunecase pe noroi. Ura acest noroi. Mai ales vara, cã toamna mãcar știai cã e peste tot, dar vara îl gãseai în mici grupuri pe unde te așteptai mai puțin. „Aaaaau ! Cred cã mi-am sucit glezna ...” spuse ea. Se ridicã în picioare și merse șchiopãtând spre aripa Spitalului. Iarba verde și pufoasã îi amortiza fiecare sãriturã, pânã când... „Aaaaau ... Nu din nou ! Și același picior ?! ” țipã ea printre „Au” și „Au”-uri. Continuã sã meargã spre binefãcãtoarea parte a clãdirii.

„Madam...” începu ea, scâncind. „Mad-da-am Pomf-f-frey !” o strigã ea pe Vindecãtoare. „Sophie, vãd cã ești un adevãrat magnet pentru probleme ! În anul întâi ai primit o copitã de la un Thestral și ai mers direct în Aripa Spitalului dupã ce ai fost Sortatã... apoi ai picat un examen fiincã ai încurcat cinci referate, noroc cã profesorii au priceput care e treaba și te-au trecut cu întârziere... Apoi În anul doi ai fost bãtutã mãr de niște bãdãrani din anul șapte care te-au confundat cu altcineva iar în anul trei fetițele din anul întâi te-au cãlcat în picioare ca sã poatã sa ajungã la bãieții populari. Și îți amintești anul patru, în care te-ai imbolnavit de varicelã magicã ºi ai stat câteva luni în Aripa Spitalului, noroc cã Varicela Magicã nu e contagioasã, cã altfel cred cã nu treceai anul ãla fãrã ajutorul prietenelor tale. Iar acum te pomeneºti cã ai alunecat de douã ori pe noroi ?!”

„Stai jos pe patul ãla de acolo...” spuse Vindecãtoarea indicându-i un pat frumos aranjat. „L-am aranjat special pentru tine, trebuie sã te simți cât mai comfortabil aici, cã oricând existã posibilitatea sã stai poate chiar un semestru întreg aici...” spuse femeia compãtimitoare, arãtându-i cã aranjase patul cum vãzuse cã desenase o datã Sophie. „Nu știu ce m-aș face fãrã dumneavoastrã, Madam Pomfrey...” spuse fata și zâmbi oarecum forțat. Vindecãtoarea se întoarse cu un lichid verde deschis din care turnã câteva picãturi pe o fașã. O înfașurã în jurul piciorul Sophiei și îl prinse cu o vrajã.

„Stai jos, trebuie sã te țin mai mult timp aici, vãd cã ai o entorsã foarte urâtã și e posibilitatea și unei infecții cu noroi magic...” începu Madam Pomfrey sã diagnosticheze rana ei. „Și ai o ranã destul de rea...” completã femeia. Sophie se uitã tristã în jos. Mereu se lovea ! Mereu, mereu, mereu... „De ce mã lovesc mereu ?” oftã ea. „Unii au mai mult ghinion decât alții...” rãspunse vindecãtoarea în timp ce învârtea o lingurã într-un borcãnel în care se afla un fel de lichid de consistența uleiului, de culoare roșie. „Ce e aia ?” întrebã Sophie. „Hmm... cum sã spun ? Un medicament.” rãspunse Madam Pomfrey.

Sophie se lãsã ușor pe spate în patul din Aripa Spitalului și se gândi la prietenele ei. Oare ce mai fãceau ele ? Madam Pomfrey îi scoase fașa de la picor. „AAAAU !” țipã Sophie când Madam Pomfrey îi puse un fel de tifon îmbibat în acea chestie roșie în care amesteca înainte. „Aaaaau... e rece !” exclamã ea. *Oare Bella, Bell sau Helena s-au lovit vreodata în acel mod haotic și insuportabil ?* se întrebã ea, pregãtindu-se sã îi fie pusã o a doua bucatã de tifon rece.

Se uitã la ușã și sperã ca, la un moment dat, aceasta sã se deschidã și sã vinã cineva sã îi aducã temele sau sã vorbeascã cu ea, sau mãcar sã fie cineva, și o viperinã ar fi fost de ajuns la acel moment. Își puse mâna pe baghetã și o roti ușor. În aer aparu o spiralã roșie, cu reflexe negre și albastre. Fata zâmbi, oarecum fericitã cã putea sã facã ceva sã se distreze. Nu era cine știe ce, dar mãcar avea ceva de fãcut. Își lãsã mâna pe pat și se uitã spre ușã.


OOC:sa continue Helena D. Rose

O zi frumoasa de Iunie…
Fata se trezise in zori , cu o durere de cap insuportabila. Isi lua suvitele castanii de pe fata si se uita pe fereastra. Soarele inca nu rasarise , deci putea sa mai doarma , dat fiind ca era sambata. Insa nu , ea vroia sa se scoale din pat si sa se indeparteze de lumea viselo. Se aseza langa geam si statu acolo pana cand razele aurii ale soarelui invadara usor camera. Probabil ca acum e opt. gandi Helena , controlandu-si ceasul de mana. Se schimba in liniste si isi lua bagheta , lasandu-le pe colegele sale somnoaroase sa motaie in continuare.

Cobora incet pe scarile de marmura , cu o mahnire in suflet. Nici ea nu stia de ce se simtea trista , pur si simplu asa ii era starea de spirit. Insa pe parcursul zilei avea sa-i revina optimismul si veselia, bindispunandu-i pe ceilalt cu glumele sale.. Ajunse in Camera de Zi a Cercetasilor , uitandu-se indiferenta in jur. Cateva fete chicoteau intr-un colt iar doi colegi din anul ei jucau Scrabble. Ignora pustoaicele din anul doi care tot chicoteau si iesi.

Uitandu-se absenta la scarile ce se mutau singurile la intervale de timp , se gandi unde sa se duce. Unde sa ma duc? In Marea Sala , normal! Pasi repede pe trepte , grabita spre destinatia aleasa. Usa masiva de stejar era intredeschisa , iar Helena trase de ea si patrunse inauntru. Sala nu era chiar plina de elevi , insa agitatia era in toi. Un grup de viperini stateau retrasi la masa casei lor , uitandu-se urat si suspicios la oricare student. Cativa astropufi incepatori roiau veseli si zglobii printre mese , derutand-o pe Helena. Fata zambi in sinea sa, amintindu-si ca si ea era la fel in primul an. Trecand mai departe , il observa pe Morrison care era avea o discutie aprinsa cu un baiat din echipa , Jim. Saracul se uita terorizat la el , parca asteptand sa termina cu turuiala. Cercetasa ofta si incerca sa se aseze intr-un colt cat mai de departat de capitanul echipei de Vajhat a Cercetasilor. In farfuria goala aparusera niste bunataturi din care Helena se infruptase imediat. Ii era foame , nu alta. Bau sucul de dovleac din pocal si se uita pe tavanul Salii. Se anunta a fii o zi calduroasa si senina.

Iesise din Marea Sala , strecurandu-se printre grupurile de elevi. Multe fete uitandu-se dupa albi baieti. Bleah , ce tampenie! Helena nu suporta chestiile astea. Isi controla din nou ceasul care indica ora noua si se aseza pe banca libera. Se gandi oare pe unde o fi sora sa , Zoya..Probabil ca dormea la ora aceea. Cercetasa isi zambi in seana sa si se ridica de pe banca , plimbandu-se pe domeniile inverzite ale castelului Hogwarts. Mda , din loc in loc gaseai niste fete care chicoteau sau isi faceau manichiura. Bai frate , e nevoie sa o faca in public? gandi Helena dezgustata.

Deja ii era dor de prietenii ei , indiferent de ce casa erau. Sora sa era la Viperini si se intelegeau de minune. Mai era o fata Alice Swan cu care se intelegea bine. In rest , fetele celelalte erau scarbite numai de gandul sa vorbeasca si sa imprieteneasca cu oricine altcineva nu e viperin. Helena se aseza la umbra unui copac , aproape de lac. Ca de obicei , lua o pietricica mica si incerca sa o arunce la o distanta mare, tulburand limpezimea acestuia. Deodata ii veni un gand nebunesc , desi pentru ea nu era asa. Avea de gand sa inoate , numai suporta oamenii din jur atata timp cat nu era cu prietenii ei. De fapt , putini ii pasa daca inota imbracata. Se apropie de malul lacului , dandu-si tenisii jos. Se gandi pentru o clipa daca nu face cumva o nechibzuinta si se aseza pe o piatra mai mare. Insa avu un presentiment rau , cum ca cineva apropiat patise ceva. Ridica privirea spre lac si ofta , insa intorcand capul o observa pe Sophie care se indrepta schipatand spre Aripa Spitalului. „Aa-uri” si numai „Aaa-uri” murmura. Helena se uita la ea ingrijorata si se ridica de pe piatra , urmarind-o discret.

Ajunsa in fata Aripei Spitalului , asteptase de pe coridor ca madam Pomfrey sa o bandajeze si sa plece. Astfel isi aduse aminte zambind ca prietena sa Bellyshor era mai mereu prin Aripa Spitalului din cauza asta. Mda , vesnica problema. Infirmiera iesise , ducandu-se grabita spre biroul sau , trantind usa. Cercetasa merse tiptil spre usa salonului , uitandu-se precauta spre biroul femeii. Nu de alta , dar nu avea chef sa ii impuna timp limita pentru vizite , cand ea vroia sa stea cu prietenii sai raniti sau bolnavi.

Deschise usa salonului cu un mic scartait si o observa pe Sophie , intinsa pe un pat , cu piciorul bandajat. Mai intai fu surprinsa de aparitia fetei , insa apoi zambi.
"-Buna!”o saluta Sophie.
"-Salut , ce-ai patit?”intreba Helena.
"-Am alunecat pe noroi si mi-am sucit glezna. Super tare nu?glumi ea sec.
"-Hmm…nu pot spune asta..Insa sper sa te faci bine!”
"-Si eu sper.”iar apoi Sophie o invita sa se aseze langa ea. Fetele incepura o conversatie , iar Madam Pomfrey le auzi vorbind. Intra ca un vultur pe usa si spuse:
"-Domnisoara Rose , v-am auzit vorbind cu domnisoara Sophie si v-am lasat 10 minute , insa dumneavoastra ati stat o jumatate de ora!”tuna ea indignata iar apoi o invita pe fete afara.
"-Dar va rog frumos…”incepu Helena.
"-Nu ma deranjeaza deloc..”completa Sophie.
"-Am spus nu! Aripa Spitalului trebuie mentinuta in liniste!” le dadu replica madam Pomfrey.

Helena se ridica incruntata de langa Sophie , cu pumnii inclestati , si nu se sili sa nu scoata un marait cand trecu pe langa femeie. Cateodata o respecta , cateodata o enerva de-a dreptul…Iesi pe coridorul spitalului si se duse, inca incruntata, afara. Tocmai cand dadu de o prietena de a sa , trebuie sa intervina cineva.
Ajunsa din nou pe domeniile Hogwarts-ului , ofta si se uita in jur. Fetele care chicoteau si faceau nu stiu ce tampenii , au disparut. Numai baietii mai ramasesera , insa se duceau pe terenul de Vajhat sa joace mult prea-iubitul sport al vrajitorilor. Ar fii vrut si Helena sa joace , inas avea alte planuri in minte. Avea sa se duca din nou , pe furis , in Aripa Spitalului , sa o viziteze pe Sophie. Nu avea de gand sa isi lase prietena singura in incaperea aceea.

OOC: Sper sa nu va suparati ca am continuat eu

Iunie..caldura, aer curat, mangaieri blande ale vantului..luna perfecta.
Bell se trezi destul de devreme in acea dimineata, cu chef de o plimbare prin aer liber. Nu ezita cand se dadu jos din pat pe la ora zece si se duse tinta la cufarul plin cu haine. Alese o pereche de blugi albastru-inchis, un tricou gri si tenisii gri. Isi prinse parul intr'o coada impletita la spate si lasa cateva suvite libere. Perfect! murmura ea, cu un zambet. Chipul palid nu mai era atat de alb, fiind usor imbujorat.

Cobori in liniste in camera de zi si arunca o privire in jur. Nimeni..probabil toti se bucurau de frumusetea zilei. De ce sa rateze ea o asemenea sansa?! Iesi din incapere dupa un dialog relativ lung cu Dna Grasa care o tot intreba unde se duce si incepu sa alerge spre holul de la intrare. Scarile de marmura rasunau in linistea ca de mormant, protestand.

Ajunsa la iesirea din castel, Bell se lasa invaluita de caldura bine-facatoare. Razele aurii o imbracara intr'o mantie de mangaieri caldute, iar adierea usoara a vantului ii involbura suvitele de par in jurul gatului. Stralucea de fericire si incantare. Vroia sa se bucure din plin de ziua asta, singura, sau in compania prietenilor.

Hotari sa faca o scurta vizita lacului pentru inceput, asa ca incepu sa traverseze domeniile imbracate in smaraldiu. Arunca o privire in jur si isi lasa gandurile sa zboare singure. Vazu un grup de fete care se certau din cauza unei sticlute cu oja ~ My god! ~ un grup de baieti care stateau si se jucau cu o minge vrajita, un grup mai mare de fete de la Ochi-de-Soim ce salivau dupa tipii ce leneveau la soare si un alt grup de fetite din anul II de la Astropufi ce stateau la plaja. Fiecare incerca sa se bucure din plin de caldura din atmosfera ca de basm.

Malul apei o intampina cu un covor de prundis, pe care cercetasa se aseza nemaiezitand. Isi lasa privirile sa zburde libere spre claritatea lacului, in care se reflecta o bucata mare din cerul azuriu. Lipsit de nori, curat ca o lacrima stravezie. Iar micutele unde de la suprafata apei creau o impresie de tremurat, acompaniata de adierea blanda a unui vanticel cald. Din cerul de un albastru palid, lumina se cernea bland, iar zarea era pictata cu un penel magic, imbratisandu'se armonios cu crestele Padurii Interzise.

Amintiri..erau singurele lucruri concrete pe care le avea in prezent. Uneori invaluit in ceata, uneori foarte clar, chipul lui ii revenea de fiecare data in minte. Chiar daca incercase de mii de ori sa isi blocheze durerea intr'un colt al mintii, nu putea sa renunte la el. Suferinta era singura dovada fizica..ca el existase, o iubise, si apoi plecase. Dar nu vroia sa lase amintirile sa ii strice ziua. Putea sa le cheme oricand, erau tot acolo..Nimeni nu i le putea fura.

Se ridica, oftand. Nu vroia sa plece, dar soarele devenise prea puternic, asa ca se adaposti la umbra unui cedru mare de pe domenii. Isi inchise ochii si incerca sa scape de toate gandurile. Dar o umbra se opri chiar in fata ei, asa ca fata deschise ochii.

"-Helena?!" intreba Bell, mirata.
"-Hey, Bell, ce faci aici?" o intreba cercetasa, vesela.
"-Am iesit la o plimbare, e o zi superba" spuse Bell, vioaie. Vru sa se ridice, dar se sprijini intr'o mana si cazu.
"-Esti ok?!?!" o intreba Helena, cand Bell se schimonosi de durere.
"-Da..numai ca am simtit cum mi'a pocnit incheietura..cred ca am dislocat'o" ofta Bell.
"-Si tu si Sophie..si ea e in Spital, a cazut" murmura Helena.
"-Ce a patit?!" intreba Bell, speriata.
"-A alunecat pe noroi si s'a lovit la picior" raspunse cercetasa.
"-Pai..hai sa mergem la ea. Cred ca am sa am si eu nevoie de un bandaj" sopti Bell, privindu'si mana.

Incepura sa mearga impreuna spre castel, urmarite indeaproape de elevii ce stateau pe domenii.
"-De ce trebuie sa se holbeze la noi?! Urasc asta!" mormai Bell, cand ajunse in holul de la intrare.
"-Mda, nici eu nu stun prea incantata, dar hai sa ne grabim!!" raspunse Helena, urcand scarile.

Ajunse in Aripa Spitalului, Madam Pomfrey aparu ca un vultur in fata lor.
"-Ce e cu voi aici?" intreba ea, vioaie.
"-Cred ca mi'am luxat incheietura" raspunse Bell, ridicandu'si mana vatamata.
"-Echilibrul vostru e ingrozitor!" se planse asistenta. "Hai cu mine!" continua ea, urmand'o pe Bell spre un pat.

Sophie le vazu si se ridica. Helena ii facu din mana, iar Bell zambi afectuos.
"-Se pare ca vei avea o colega noua de camera!" anunta Madam Pomfrey..

"Se pare ca vei avea o colega noua de camera!"

Cuvintele lui Madam Pomfrey ii rasunau in cap dinainte sa apuce sa termine ce avea de zis. Sophie intoarse capul, cand auzi sunetul produs de usa. Nu se mai uita la cele doua, dupa ce le saluta. Se ridica mai sus si isi prinse parul la spate cu un elastic pentru par, cu o privire neutra. In fata, cateva suvite care ramasera libere ii cazura pe gat, gadilandu-i pielea ei alba. La spate, parul adunat adunat la un loc de un snurulet negru, dantelat parea ca aluneca pe spatele ei. Bluza neagra, cu desene albe si urme roz i se sprijinea lenes pe umerii ei ingusti. Buzele ei formau un zambet armonios, dar plat, plictisit. Pantalonii lungi pana la genunchi, negrii in totalitate, cu multi nasturi, plini de buzunare, atarnau grei pe salteaua patului, impreuna cu corpul fetei. Isi lasa mainile sa ii cada usor in poala, parca ar fi plutit. Machiajul inchis la culoare ii dadea un aer fantomatic, in contrast cu pielea ei aproape alba. Totusi, obrajii, ciudat de rosii in comparatie cu paloarea restului fetei, ii faceau fata sa para mai vie. Rujul rosu, proeminent, pareau ca un trandafir pe matasea unei rochii de mireasa, iar gatul lung, frumos conturat, parca ii imbratisa capul.

Fata pastra o privire plata, fara sa se uite la nou-venita din camera. Se dadu jos din pat, desi de fiecare data cand se misca parca cineva ii infigea o suta de cutite in picior. Apoi remarca, iar, cine intrase in camera. Era Bell, Bell Evans. O colega cercetasa. Iar cea care o insotea era o alta prietena buna de-a Sophiei si de-a lui Bell, Helena. Sophie zambi plictisita si isi lua un pahar cu apa. Apoi se aseza jos, din nou, dupa ce dadu pe gat paharul de apa. Deschise noptiera si observa ca Madam Pomfrey ii adusese deja cartile ei de scoala acolo, de cand o vazuse in fata usii. Ii placea sa invete, dar numai in anumite momente. Existau momente in care ar fi dat orice sa fie in sala de clasa, dar existau momente in care voia sa inchid ochii si sa isi imagineze un paradis al ei, cu toti cei dragi ei... Soph scoase cartea de ierbologie. Se uita la coperta de piele rosie, fina, cu litere brodate cu ata aurie, atat de placuta la vedere. Isi trecu mana peste rama moale, impletita, care tine intre marginile ei un fel de imagine, care numea cartea, "Ghidul vrajitorului in Ierbologie, Dificultate ridicata".

Desi ea era in anul cinci, isi luase, pe langa manualul de dificultate medie, si versiunea de dificultate ridicata. Ii placea foarte mult ierbologia, si nu voia sa se plictiseasca citind manualul de doua mii de ori. Deschise cartea si dintre paginile fragile, galbui si subtiri se ivira cateva firisoare de praf. Fata zambi printre tusete. Pe obraz ii cazura cateva lacrimi, de la praf. Se sterse repede cu o batista si incepu sa citeasca. Ii placea cartea, iar literele erau elegante, scrise cu o cerneala neagra cu usoare tente albastrui. Parca vedea cu ochii mintii o pana neagra, ingusta, de uliu, miscandu-se de-a lungul paginii pe masura ce citea. Nu se putea abtine sa nu isi imagineze si o mana fina a scriitoarei.

Dupa cam zece minute, fata isi intoarse capul spre Bells, care fusese asezata intr-un pat langa al ei. "Mmm... Salut..." zambi ea, plat, citind. "Ce ai patit ?" continua Sophie, fara sa isi ridice ochii din carte. Citi in soapta un fragment mai complicat, pana reusi sa il inteleaga. "Sophie, mereu citesti cartea aia, parca ai vrea sa te faci Vindecator..." comenta Bell. "Ce ai cu mine, daca imi place..." rase Sophie, scotand o bucata de pergament. "Mmmdeci... exercitiul unu..." incepu Sophie ca pentru ea si deschise calimara aflata undeva langa marginea noptierei. Lua pana ei, alba, si o inmuie in cerneala albastra ca si marea. Incepu sa scrie, iar sunetul produs de pana pe pergamentul bej pal iti ducea gandul la un cantec dulce, placut.

Fata isi ridica capul, ca sa priveasca spre lumina care venea din fata ei, iar apoi se adanci din nou in pergament. Isi duse mana spre picior si gemu, in timp ce se incrunta. "Ce ai patit ?" sari Helena, vazand ca o doare. "Mmm... ni-nimic. Sunt b-bine..." spuse ea, constienta ca durerea ei era vizibila. "Hai, Soph, spune, se vede ca te doare..." insista Bell. "Bine, ma doare putin rana de la picior..." recunoscu fata din anul V, in timp ce inchidea calimara si punea la loc pana. Lasa cartea de ierbologie sa ii alunece pe mana si sa sara pe pat.

Sophie se utia spre Bell. "BELL EVANS !" se auzi din camera cealalta glasul lui Madam Pomfrey. "De cate ori sa iti spun sa porti bluze cu maneca lunga pe sub roba ?" Addie (de la Adeline) chicoti. "De cand o stiu pe Madam Pomfrey a avut o problema cu maneca lunga..." rase Sophie in timp ce Helena o ajuta pe Bell sa isi scoata roba. Cercetasa cea mai mica dintre ele (tot Sophie) zambi si se aseza mai bine. "Jucam adevar sau provocare ?" intreba ea. "Buna idee..." zambi Bell.

"Incep eu. Bell ? (aici ea raspunde provocare, iar Sophie continua), te provoc sa o faci pe Madam Pomfrey sa se simta prost pentru faza cu maneca lunga..." o provoca Sophie.
(putin mai tarziu)
"Madam Pomfrey ? Sa stiti ca maneca lunga nu se poarta deloc vara iar cei care poarta maneca lunga vara sunt considerati prosti !" spuse Bell, cand Madam Pomfrey intra pe usa.

"Cine urmeaza?" intreba Bell, cand Sophie facu semn ca ea. "Adevar..." "Te provoc sa..." incepu Bell, dar fu intrerupta de Madam Pomfrey. "Bell, ar trebui sa mananci..." o sfatui Madam Pomfrey, indicandu-i un castron pe care il adusese. Fata incepu sa manance, in timp ce Sophie ridica o cana de ceai de pe noptiera si incepu sa il bea. "Mmm... pofta buna..."