Thread Closed 
The return
13 Jun 2011, 19:49 (This post was last modified: 13 Jun 2011, 19:51 by Bella Emily Rose.)
Post: #1
Pânza nopţii se aşternuse deasupra domeniului. În întreg castelul domnea liniştea. Bella stătea în camera ei, privind pe fereastră. Deşi din punct de vedere calendaristic era vara, afară era o vreme mohorâtă. Norii cenuşii vesteau ploaia, iar vântul aprig mătura tot din calea lui. Câţiva stropi de ploaie cădeau alene, dansând prin aer, lăsându-se purtaţi în neant.
Deşi priveliştea i se părea demnă de urmărit, Bella voia să găsească ceva mai bun de făcut, aşa că se îndepărtă de fereastră şi vru să iasă din cameră, când se izbi direct în colega sa, Desiree.

- "Bună, Dess."
- "Bella ?" întrebă aceasta surprinsă. "Ce faci aici ?"
- "M-am întors." răspunse fata senin, afisând un zâmbet sincer. "Mi-ai lipsit."
- "Şi tu mie. Dar unde te grăbeai ?"
- "M-am gândit să merg până la bibliotecă. Ţi-ar plăcea să mă însoţeşti ?"

Cât timp Bella aştepta răspunsul fetei, o privi cu entuziasm. Lumina palidă a lunii intră în cameră şi i se revărsă pe chipul ei frumos. Îi lipsise cu adevărat vremurile când umblau împreună pe holurile castelului şi când fugeau pe ascuns în pădurea interzisă.
Această mică escapadă la bibliotecă nu era decât începutul.

- Bella Emily Rose -

There's a white moon hanging in the southern sky,
under the sun rising in the east, but the west wind sings for me.

[Image: fight.png]

I love you , Dess.

Find all posts by this user
13 Jun 2011, 20:06
Post: #2
O privi pe Bella si simti numai bucurie la gandul ca revenise, in sfarsit, acolo unde ii era locul. I-a fost dor de Bella,de toate lucrurile pe care le faceau impreuna si de sentimentul de intregire pe care il simtea atunci cand radea cu ea. Se simtea de parca prietena ei nu a plecat niciodata.
- Sigur ca te insotesc, o asigura ea, zambind.
Dorise de mult timp o ocazie buna pentru a scapa , chiar si pentru cateva ore, de lumea reala. Aceasta parea oportunitatea perfecta.
Iesira din Turnul Cercetasilor si se indreptara catre biblioteca. Merse impreuna cu Bella prin Castel, pasii lor rasunand surd pe dalele de piatra in miez de noapte.

and the crashes are heavy for a sinner like me ~
   
[Image: tumblr_m672ztrjKL1qa5eu4o1_250.gif]    [Image: tumblr_m672ztrjKL1qa5eu4o2_250.gif]
You're too pretty for your own good. That's why you destroy everything you touch.

Love you, Bells.
Visit this user's website Find all posts by this user
13 Jun 2011, 21:03
Post: #3
Bella radia de fericire. Entuziasmul ei se putea citi în priviri. Acum se plimba pe coridoarele Castelului alături de prietena ei şi asta îi umplea inima de bucurie. În timp ce mergea, amintirile i se derulau în minte precum un film de la cinema. Îşi amintise că mai de mult, ascunsese o sticlă de Jack Daniels în bibliotecă. Era cumpărată din banii munciţi de ea şi cu greu se hotărî să o cumpere. O ascunse acolo, pentru ea şi pentru Dess, înainte să plece de la Hogwarts, dar niciodată nu reuşise să îi spună acesteia despre existenţa ei. Poate că acum era momentul potrivit.
Fetele ajunseră în faţa bibliotecii, iar Bella privi stingherită :

- "Deci intrăm ?"
- "Intrăm, dar nu uita că o propoziţie nu se începe niciodată cu deci !"
zise Desiree, zâmbind cu subînţeles.
- "Aşa-i. Oare cum am putut să uit?"

Cercetaşele intraseră în bibliotecă, lăsându-se învăluite de fantasmele trecutului. Amintirle pluteau în aer, împrăştiind o mireasmă dulce, atât de cunoscută lor.

- Bella Emily Rose -

There's a white moon hanging in the southern sky,
under the sun rising in the east, but the west wind sings for me.

[Image: fight.png]

I love you , Dess.

Find all posts by this user
14 Jun 2011, 09:08
Post: #4
O lasa pe Bella sa o ia inaintea ei, gandindu-se ca poate tanara avea un loc anume in minte pentru escapada lor. Biblioteca era pustie la acea ora in noapte, asa ca aveau dreptul sa faca orice, atata timp cat nu lasau vreo urma a lor pe acolo.
- Stii ca mi-ai lipsit , nu-i asa? rase ea.
Isi aminti de escapada in Padurea Interzisa si decise ca nu stia cine i-a lipsit mai mult. Bella sau sticla de Jack Daniels. Totusi, s-a hotarat ca Bella era ceva mai importanta decat o sticla de alcool. Si probabil ca va fi mereu mai importanta.
Apoi Bella s-a oprit.

and the crashes are heavy for a sinner like me ~
   
[Image: tumblr_m672ztrjKL1qa5eu4o1_250.gif]    [Image: tumblr_m672ztrjKL1qa5eu4o2_250.gif]
You're too pretty for your own good. That's why you destroy everything you touch.

Love you, Bells.
Visit this user's website Find all posts by this user
14 Jun 2011, 10:25
Post: #5
Bella ştia că sticla de Jack Daniels avea să o îmbuneze pe Desiree, aşa că se grăpi spre colţul în care lăsase sticla. Era ascunsă după nişte cărţi, din câte îşi amintea ea, dar spera să mai fie încă acolo. Şi da, era.

- "Evrika! "Ţipă Cercetaşa fără să-şi dea seama că vocea ei stridentă putea fi auzită de întreg castelul.
- "Ce naiba faci ?" întrebă Desiree speriată, dându-şi ochii peste cap.
- Uite !

Bella luă sticla de Jack Daniels apoi o ridică ca pe un trofeu în faţa prietenei sale. Ochii acesteia se bulbucară, apoi întinse mâna spre sticlă, vrând să vadă dacă chiar era reală. Şi era.

- "Dar cum ? De unde ?"
- "O aveam pregătită pentru noi, înainte să plec de la Hogwarts, dar niciodată nu am mai apucat să îţi spun de ea, până astăzi."

- Bella Emily Rose -

There's a white moon hanging in the southern sky,
under the sun rising in the east, but the west wind sings for me.

[Image: fight.png]

I love you , Dess.

Find all posts by this user
14 Jun 2011, 10:38
Post: #6
Desiree clatina ingaduitoare din cap la vederea sticlei de Jack Daniels, amintindu-si ca si data trecuta Bells adusese o sticla. Alcoolica anonima, gandi ea, privind-o dragastos pe Bella. Poate ca de asta o iubesc.
- Esti incredibila, rase ea. Cum ai putut pleca fara sa-mi spui ca ai ascuns alcool prin Castel? Nu ai inima.
Rase si Bella. Desiree o imbratisa, dupa care ii fura sticla de Jack Daniels din mana. Cand Bells dadu sa o ia inapoi, ea striga:
- Stai, nu ma impinge, ca ametesc!

and the crashes are heavy for a sinner like me ~
   
[Image: tumblr_m672ztrjKL1qa5eu4o1_250.gif]    [Image: tumblr_m672ztrjKL1qa5eu4o2_250.gif]
You're too pretty for your own good. That's why you destroy everything you touch.

Love you, Bells.
Visit this user's website Find all posts by this user
14 Jun 2011, 10:42
Post: #7
Replica fetei îi stârni şi mai tare râsul Bellei. Era aceaşi replică pe care obişnuiau să o folosească amândouă când erau pe cale să intre într-o stare de ebrietate. Cercetaşa îşi privi prietena, cum desfăcuse sticla. Mirosul acela îmbietor se risipi în aer, lăsândui-i Bellei gura apă.

- Hei! Stai aşa! Eu vreau să beau prima!
- Nici gând. Să nu-ţi treacă aşa ceva prin cap.
- Desiree, eşti tu şefă de casă, dar sticla aia îmi aparţine în totalitate. Ia mâna de pe ea.
- Nţ. Muşcă-mă de cur şi apoi ia-o dacă vrei.

Bella izbucni în râs, apoi spuse cu o voce entuziasmată :

- Bine. M-ai convins. Bea tu prima.

- Bella Emily Rose -

There's a white moon hanging in the southern sky,
under the sun rising in the east, but the west wind sings for me.

[Image: fight.png]

I love you , Dess.

Find all posts by this user
14 Jun 2011, 10:57
Post: #8
Tanara o privi banuitoare pe Bella, surprinsa de faptul ca se lasase batuta atat de usor. Se asteptase la o multime de rugaminti si amenintari, nu la un acord prietenesc. Viata ar fi fost atat de usoara daca Bella s-ar fi comportat asa tot timpul.
Si-ar fi dorit sa fie asa.
Lua cateva guri din continutul sticlei si simti cum alcoolul trece incet in sangele ei. O sa ma trezesc beata in scurt timp, isi dadu ea seama. Nu ii pasa.
Apoi ii inmana sticla de Jack Daniels Bellei, sperand intr-un fel sau altul ca nu o otravise cu cine stie ce substanta necunoscuta.

and the crashes are heavy for a sinner like me ~
   
[Image: tumblr_m672ztrjKL1qa5eu4o1_250.gif]    [Image: tumblr_m672ztrjKL1qa5eu4o2_250.gif]
You're too pretty for your own good. That's why you destroy everything you touch.

Love you, Bells.
Visit this user's website Find all posts by this user
14 Jun 2011, 11:07
Post: #9
Bella o privi pe Desiree, absorbită de frumuseţea sticlei. Da, poate era o prostie, dar îi plăcea. Poate prea mult. După ce prietena ei luă câteva înghiţituri îi pasă sticla zâmbind malefic. Privirea ei era pierdută.

- "Eşti beată." zise Bella, fără prea mare tragere de inimă.
- "Nţ.Nţ. Ţi se pare doar."

Bineînţeles că Bella nu avea halucinaţii. Desiree chiar era beată. Ei bine, poate nu chiar beată, dar era ameţită. Foarte ameţită.

- "Trăiască berea. Trăiască vinul."
- "Ia-o mai uşor, Dess. Şi lasă-mă şi pe mine să beau în linişte."
- "Dă-i cu ţuică ! Dă-i cu vin!"
- "O, doamne. Ce mă fac eu cu tine ?"

- Bella Emily Rose -

There's a white moon hanging in the southern sky,
under the sun rising in the east, but the west wind sings for me.

[Image: fight.png]

I love you , Dess.

Find all posts by this user
14 Jun 2011, 11:13
Post: #10
- Nu stiiiu d-astea, marturisi fata, rusinata.
Ii arunca sticla Bellei, care o prinse in ultimul moment. Tanara o privi plina de repros , apoi repeta, de parca ar fi fost supusa la chinuri groaznice:
- Ce ma fac eu cu tine?
- Betiva, raspunse Desiree , prompt. Asta te faci.
Bella ii arunca o privire atotsitutoare, apoi lua si ea cateva guri din sticla. Desiree rase in sinea ei, gandindu-se ce cantece putea canta in acea noapte.