Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Jurnale

1 2 3 4 Next »

/ The sky is blue

Nume complet: Valerye Rosalie Mitchell

Virsta: 21 ani

Varsta reala: 16 ani

Zi de nastere: 13 mai...zi in care cerul plangea

Tipul sangelui: semi-pur

Fosta casa, la Hogwarts: Ravenclaw

hair: saten inchis, de lungime medie

eyes: verzi

likes:
*ceaiul de tei
*manusile de piele
*mierea
*originalitatea
*fumul de tigara
*cafea cu ciocolata
*ploaia

dislikes:
*surprizele
*persoanele care se dau importante
*dezordinea
*neatentia
*alcoolul

strenghts:
*impune respect
*frumusete fizica
*stie sa-si tina gura
*perseverenta
*intelegatoare
*deductiva

weaknesses:
*isi poate intrerupe interlocutorul
*nu-si tine parerea despre cineva doar pentru ea
*aroganta
*rece
*orgolioasa
*se poate pierde cu firea
*cateodata, neindemanatica

habits:
*sa ia baietii peste picior
*sa zambeasca fals insa convingator
*sa-si vopseasca unghiile in culori conform dispozitiei
*fumeaza
*sa-si dea parul pe spate

history:
Aventura constiintei mele a inceput intr-o zi de august cand o anumita intamplare m-a facut sa inteleg ca exist si ca parintii mei ar trebui sa fie neaparat mandri de mine. Mereu am fost sacaita la cap de catre mama mea care neaparat voia sa invat la Hogwarts, ma invatate deja toate vrajile si doar tebuia sa-mi cumpar o bagheta la varsta de 11 ani. Erau multi membri ai familiei in casa in acea zi pe care sigur nu o sa o pot uita niciodata, defapt erau foarte multi, nici macar nu stiam cine sunt ei, dar asta nu era cel mai dureros lucru, nici nu stiu daca o puteam numi intr-adevar o durere, dar orice ar fi fost ceva tot era. Sarbatoreau toti ce-a dea 11 aniversare a mea, in timp ce eu citeam, nu-mi permitea nici sa ascult ce vorbesc ei, dar ceva imi spunea ca de mine tot se sosotesc acolo, ca cica as deveni un non, mare branza.
Atunci am primit o scrisoare, in care am fost invitata la scoala, nu voiam sa le spun parintilor, defapt nu voiam sa spun nimanui. Imi era frica sa nu fiu luata in deradere, copil prostut cu aluziile sale stupide.

Din prima clipa cand am coborit din tren, m-am simtit libera, libera sa gandesc, libera sa-mi aleg o cale in viata, dar deodata nesiguranta reizbucnea fara legatura, proaspata, ca din senin, din amintire...Apele, riurile, baltile nu-mi vorbeau, nu puneam deci mare pret pe ele; nici ploile, nici padurea, nici soarele...Imi sopteau doar ca suntem impreuna si ca suntem fericiti, mare lucru, vedeam si simteam si singura ca asa este.