Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Portretelor

« Previous 1 2

/ Tied together with a smile

Katherine Austen and James Hawkins

Lumina baghetei strapungea firav profunzimea intunericului; de parca razele slabe nu reuseau sa patrunda prin bezna. De parca aceasta ar fi interzis un asemenea lucru. Iar secundele pareau ca se scurg in clepsidra timpului cu incetinitorul.
Se plimba pe coridoarele scufundate in intuneric, de una singura. Poate pentru a mia oara iesise noaptea, din cauza aceleiasi insomnii.
De ce nu putea dormi si ea ca oamenii normali? De ce murea de ciuda cand auzea respiratiile regulate ale colegelor de camera, iar ea nu reusea niciodata sa adoarma la o ora cat de cat decenta?!
Observa cu stupoare ca ajunse la etajul I; se hotari sa coboare insa la parter, atrasa parca de acel loc. Cu pasi mici cobori toate treptele din marmura si ajunse in holul imens. Parea si mai mare noaptea.
Isi ghida pasii spre prima usa vazuta si cand ajunse in fata ei se opri; daca era cineva acolo? Apasa insa cu convingere clanta rece, iar imaginea din fata ei o facu sa se cutremure.

Auzi scartaitul familiar al usii si se intoarse panicat. Era trecut de miezul noptii si nu putea gasi nicio scuza pentru care sa fi fost acolo.
“-Cine e?” intreba o voce de fata, din prag.
Ofta aproape usurat, ridicandu’se de pe podeaua rece.
“-E in regula” raspunse el, cu glas scazut.
Vazu lumina unei baghete miscandu’se prin oceanul de intuneric; si’o aprinse si el, incercand sa desluseasca silueta.
“-Ne cunoastem?!” intreba tanarul cand fata ajunse in dreptul lui.

Intrebarea i se paru putin depasita – desi era logica. Nu ii recunoscuse vocea, deci nu il cunostea.
“-Sunt Katherine Austen, cercetasi, anul VI” murmura ea, cu rapiditate.
Baiatul o privi putin perplex, dar zambi intr’un sfarsit. Ii facu semn sa se aseze langa el. Privi putin indoielnica podeaua cenusie, dar in cele din urma ingenunche si se aseza in fata lui.
“-Pot sa stiu cu cine am onoarea?” intreba ea, cu o voce mica.
Era intrigata ca nu primea niciun raspuns.

O privi usor amuzat si zambi.
“-James. James Hawkins” spuse el.
Stia ca nu ii suna cunoscut numele. Nici Katherine Austen nu i se paruse lui cunoscut.
“-Aceleasi date” continua cercetasul, chicotind.
Kate facu ochii mari, privindu’l cu incertitudine.
“-Suntem in acelasi an, in aceeasi casa; si totusi nu ne’am cunoscut pana acum. Poate fi coincidenta sau mana destinului, ia’o cum vrei” remarca James, ridicand usor din umeri.

I se parea destul de ciudat ca nu il intalnise pana atunci; totusi, asta nu insemna mai nimic pentru ea. Era doar un simplu coleg pe care soarta nu i’l scosese in cale pana in acea noapte intunecata.
Ofta incet, punandu’si capul pe genunchi. Se saturase de acelasi cosmar care o facea sa’si piarda timpul prin castel in miez de noapte.
Isi ridica insa privirile cand simti ca James se uita la ea si facu o incercare de zambet; dubios, ar fi putut adauga. Pentru ca nu era niciodata prea prietenoasa cu strainii.
“-De ce esti aici in mijlocul noptii?” intreba ea.

Lua o expresie ganditoare pret de cateva secunde, dupa care isi impreuna mainile la piept.
“-Poate din acelasi motiv cu tine” spuse el.
Il privi intrigata; incepea sa ii placa de ea, chiar daca o stia de cateva minute.
“-Scuze, nu am vrut sa te supar. Nu aveam somn si am zis sa vin aici. Nu stiu de ce am nimerit exact Camera Portretelor. Asta chiar e o coincindenta” remarca James.
Kate paru sa ii asculte fiecare cuvant cu o atentie deosebita; il surprinse chiar. Si nu era prea sigur de ce se intampla cu fiinta lui.
“-Tu de ce esti aici??” continua tanarul, inclinandu’si usor capul intr’o parte.

Clatina incet din cap, incercand sa scape de sentimentul de confuzie care o cuprinse; era foarte dubios – prea ciudat chiar. Era atenta la fiecare cuvant pe care il soptea. Si intr’un fel nu ar fi vrut sa se opreasca din vorbit. De parca i’ar fi stiut vocea de ani intregi, iar acum doar si’o amintea.
“-Nu prea dorm noptile” recunoscu ea.
Nu voia sa fie privita ca o maniaca a somnului!
“-Dar nu stiu de ce am nimerit si eu tot aici..” continua tanara, brusc.
Intr’un fel era mirata de propria reactie. Nu voia sa o creada o ciudata; voia sa faca o impresie buna!

Zambi, privind’o mai atent. Reusi sa ii desluseasca in intuneric chipul palid si obosit. Cearcanele prezente sub ochii mari, caprui, erau semne remarcabile ale lipsei de somn. Iar parul lung, negru, ce ii incadra fata o facea sa semene si mai mult cu o adevarata “fiinta a noptii”.
Era gata sa bufneasca in ras cand ideea se contura in mintea lui. Era patetic sa creada asa ceva despre ea, dupa doar cateva minute de cand o intalnise.
“-E ciudat ca ne’am intalnit tocmai aici, la ora asta” spuse el.
Un vrajitor batran dintr’un portret din fata lui ii facu cu ochiul.

Il aproba usor din cap, ridicandu’si privirile; il surprinse cum se uita la ea. Cum parea sa o analizeze in cel mai mic detaliu.
Simti cum sangele ii urca in obraji, insa era constienta ca intunericul avea sa mascheze asta. Il privi la randul sau, incercand sa’si dea seama de cum arata. Ar fi fost aiurea daca a doua zi nu s’ar fi recunoscut unul pe celalalt.
Razele de lumina se reflectau in doi ochi mari, albastri, care o priveau cu atentie in continuare. Nu se putu abtine sa nu zambeasca. Ii surprinse pana si asta si surase, ca un fel de raspuns tacut.

Era frumoasa; asta era probabil singurul cuvant pe care era in stare sa il spuna in acel moment. Nu era prea sigur de ceea ce simtea ea, dar el ar fi vrut sa o cunoaca mai bine. Avea un sentiment bun in ceea ce o privea. Si de obicei nu se insela cand venea vorba de lucruri de astea. Stia ca putea sa fie ceva nou in viata lui; ceva nou si in acelasi timp, ceva bun.
“-Mmm, maine e sambata” remarca el, brusc.
Tanara tresari usor, ridicandu’si din nou privirile spre el.
“-Si mergem in Hogsmeade..” continua James. “Ai vrea sa mergem impreuna?” intreba cercetasul, cu bataile inimii sporite.
Realiza ca de fapt o invita la o intalnire si era chiar emotionat din cauza asta.