Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 … 4 5 6 7 8 … 16 Next »
/ Tigara care arde

**Lissa Dragomir Shirley** · 18 Dec 2010, 23:51

Okay, te ajut si eu sa nu faci dublu post :-* Sa vedem next-ul si bine ca n-ai facut rezumatul actiunii. E mai interesant asa.

**Desiree Rose Goth** · 19 Dec 2010, 00:03

~Dedicatie catre Miss Nicole, people.

Capitolul 1-Fãrã scrum ºi fãrã raþiune

●Partea I: Distruge-mi orgoliul ca sã accept faptele aºa cum sunt.

Viaþa mi-e pradã,
Viaþa mi-e dar,
Viaþa mi-e sângele de sub altar…

Coºmarul pulsa în mine precum adrenalina; cu rãsuciri elucubrante, strecurându-se nevãzut prin iþele întortocheate ale subconºtientului meu.
Când i-am detectat intruziunea era deja mult prea târziu.
Timp de o bãtaie neºtiutã de inimã nu mi-am dat seama unde eram.Nici mãcar nu reuºeam sã-mi amintesc numele.Raþiunile din jur vorbea în tãceri bizare, derutante ; întunericul era pictat în nuanþe opresive, cerul dur precum onixul stând ca mãrturie oniricã.
Obrazul mort al lunii era stins de întuneric, iar stelele piereau una câte una sub vãlul de nimic.
Fiecare copac ce îºi înclina braþele spre mine, fiecare frunzã alergatã de vânt ce îºi periclita existenþa, fiecare rugã nespusã, dar totuºi auzitã, fiecare brizã ce îmi ciufulea brutal pãrul…fiecare completa senzaþia de deja-vu.
Am realizat unde eram exact în clipa în care mi-am dorit sã nu mã trezesc din neºtiinþã.
Fiecare irealitate începea ºi se termina fãrã abatere de la un singur scop: moartea mea.Simþeam cum eram ucisã încetul cu încetul, îmi vedeam inima zvâcnind a anticipare ºi fricã.
Alergam, fãrã sã pãtrund mai adânc în adevãr, cãci de acum toate se înfãptuiau cu scrânºete inutile.Îmi impusesem sã nu dau înapoi…dar nu prevedeam altã modalitate de a scãpa.
Mã rugam sã îmi revin, sã ies din coºmar, dar ºtiam cã singura soluþie pentru a mã trezi era sã mor din nou ºi din nou.Sã aºtept inexorabil sfârºitul doar ca sã o iau de la început.
Paºii îºi dezvãluiau cuvintele în noapte, dezvãluindu-ºi existenþa ascunsã.
Mai aproape.ªi mai aproape.
Panica îºi fãcea loc printre fibrele trupului meu, dezvãluind valurile de adrenalinã nevãzutã.Continuã sã alergi, mi-am poruncit cu ardoare.Rãsuflarea mi se accelerã în timp ce mãream ritmul ºi fugeam împotriva rafalelor de vânt.
Cu ochii minþii, mi-am imaginat urmãritorii fãrã chip strecurându-se pe urmele mele, calcând în locurile în care am trecut, venind din ce în ce mai aproape…
Sunetul deveni obsedant, tiparul paºilor rapizi trepidând cu zgomote puternice ºi sigure.Ei erau vânãtorii ºi eu eram prada, dar care erau regulile jocului?
Dureri surde se înghesuiau în corpul meu, iar eu nu reuºeam sã le fac faþã.Mã sufocam cu fiecare pas pe care îl înfãptuiam, iar decizia de a merge mai departe pãlea precum flacãra pâlpâietoare a unei lumânãri.
M-am cutremurat, simþind atingerea umbrei scurgându-se pe piele.Lacrimi de disperare îmi pãtau obrajii cu o fricã tainicã, zdrobind ultimele picãturi de curaj.
Aleargã, aleargã…
Dacã era doar moartea cea pe care trebuia sã o întâmpin atunci aº fi aºteptat-o cu o nemaipomenitã plãcere.
Dar e greºit.Moartea este doar începutul agoniilor mele.Cu cât cãdeam mai mult de pe marginea realitãþii, cu atât zbuciumul era mai dureros.
Adâncitã în vârtej, m-am împiedicat de un obiect dur.Prãbuºirea m-a împins la pãmânt, cu faþa în jos.Tremurând, m-am ridicat ºovãitoare , privind lucrul care mi-a periclitat fuga.
Cadavrul unei fete zãcea sfâºiat la nici un metru de mine, fiind îngropat parþial în îngrãmãdiri stângace de pãmânt.Faþa palidã îi era încadratã de valuri dese de pãr castaniu. Ochii ei larg-deschiºi, învãluiþi de mãtasea nefiinþei, aveau o nuanþã de albastru-închis, precum reflecþiile unui lac îngheþat.
Cumva, mã regãseam în trãsãturile ei; arãtam aproape la fel.
Panica mã fãcu sã îngheþ în aceeaºi poziþie, privind cu groazã corpul lipsit de viaþã.Mirosul morþii îmi pãtrunse în toate colþiºoarele trupului, ondulându-mi spaima cu tresãriri absurde.
Prevedeam cã finalul nu era departe.
Umbrele se dezvãluirã lent, de parcã ar fi savurat fiecare moment al înaintãrii lor .Am icnit, dându-mi seama cã eram înconjuratã.Fragmentele de gânduri ce ajungeau la mine erau prea înceþoºate; nu mai reuºeam sã analizez soluþiile pe care le aveam din cauza fricii.
Cineva mã prinse de încheietura mâinii, smucindu-mã, obligându-mã sã îngenunchez.Un cuþit sclipi ameninþãtor în întuneric; în acel moment eram sigurã cã voi muri.Pierderea mea era necesarã pentru câºtigul lor.
Numai cã nu a fost dat sã fie.Nimicul ºovãise în a da lovitura finalã, permiþându-mi sã mã rãsucesc pentru a mã salva.Dar lama mã ajunse din urmã, crestându-mi pielea ºi smulgându-mi simultan un þipãt.
Ca un ultim cliºeu, doi ochi strãini, de un verde glacial, mã privirã aproape râzând sarcastic.
Agonia îºi filtrã mrejele ºi în realitate, impunându-mi suferinþa în trup.Frica se transpuse gãlãgioasã în bãtãile accelerate ale inimii.Am apucat strâns marginea pernei, înjurând în ºoaptã ºi rugând-mã în mod patetic sã nu îmi pierd cumpãtul.
Revenisem în realitatea violentã.Coºmarul revenise prima oarã dupã luni întregi în care am reuºit sã-i fac faþã, izbucnind cu o putere mai mare decât aº fi crezut vreodatã.
Simþisem teamã, rãcealã, un instinct al autoconservãrii, disperare, neputinþã, toate transpuse într-o singurã irealitate.Din nou.
Durerea pulsa ºi mai pregnant acum, iar valurile de adrenalinã ce mã inundau se izbeau cu neliniºte.Era ceva în neregulã?Da.Totul ardea cu scãpãrãri difuze.Mã întrebam dacã nu cumva îmi provocasem fãrã sã vreau lacune în gândire.Totuºi, era destul de plauzibilã varianta asta.
Vântul suflã ezitant prin fereastra deschisã, deranjând perdelele din brocart alb.
Mi-am ridicat capul ºi m-am uitat în jur.Fetele încã dormeau, piepturile lor ridicându-se la intervale regulate.Am suspinat uºuratã.Dar grãmezile de valize închise neglijent, tonele de haine aruncate la întâmplare, zecile de seturi de machiaj…clar, voi ajunge în curând la Recuperãri.De acum gata cu uºurarea.
M-am ascuns sub cearºaf ºi am gemut.Preferam coºmarul în locul realitãþii.Preferam cele mai groaznice vise ºi încã mai mult.
În fond, cine agrea taberele pe timp de varã?Cele trei luni de vacanþã nu sunt pentru stat în nu ºtiu ce lagãr comun situat la vreo cincizeci de kilometri depãrtare de cel mai apropiat oraº.
Bineînþeles cã la prima vedere nu mi-am dat seama cã tabãra de varã Crescent Falls, cea mai bunã pentru excursii montane din regiunea Idaho, era principalul factor ce îmi filtra ghinionul în ceva mult prea concret.ªi abia am ajuns aici acum câteva ore!
Nu, nu vorbeam numai de toate fetele astea care îºi carã bagajul de înfrumuseþare-.Pe lângã colegele mele existã ºi anumite cunoºtinþe mai vechi, venite cel mai probabil de la un azil de nebuni.
Presimt cã ziua de mâine va fi al naibii de perfectã.Nu, chiar vorbesc serios; o sã încerc sã mã afiºez cu un zâmbet tãlâmb pe faþã, aprobând din cap la sugestiile celorlalþi, prefãcându-mã cã cercul e creionat fãrã cusur…
Nu.Luptã pentru cei care luptã pentru tine.
Probabil cã am adormit privind lumina þuguiatã a felinarelor de afarã.Dar continuam sã gândesc, sã analizez cliºee vechi, sã compar…pânã când coºmarul reveni în forþã.

●Partea a-II-a-Când lumea e ruptã de tine mai bine te rupi tu de lume.

-Dawn, nu cred cã e o idee tocmai bunã.
Nu m-am oprit din mers, dar am zâmbit nerãbdãtoare în sinea mea.Deºi Aubrey era singura mea prietenã din acest lagãr-tabãrã tot nu o agream ca pe colegele din oraºul meu natal, Midlothian.Genul de fete cu care te puteai distra necondiþionat, fãrã sã fii constrânsã de limite.
De ce aveam vaga impresie cã oamenii de aici aveau o mentalitate puþin cam tulburatã?
-Normal cã nu e o idee bunã având în vedere cã te miºti cu doi centimetri pe orã, am replicat agasatã.Vrei sã ne gãseascã cineva?
Aproape cã o vedeam milogindu-se dezaprobator în spatele meu.Observasem defectul acesta încã de când fãcusem cunoºtinþã în autobuz.Mi-am adus nemulþumitã aminte cã aveam trei luni la dispoziþie ca s-o plictisesc cu concepþiile mele.
Perfect.
-Nu crezi cã va vedea cineva cã lipsim?
Am continuat sã merg printre cãsuþele înguste ale taberei, dându-mi ochii peste cap.
Aubrey avea talentul extraordinar de a aduce la suprafaþã punctele slabe din plan.Asta nu era a suta oarã când se plângea cã vom fi descoperite; dar cu siguranþã aceasta a fost a nouãzeci ºi noua datã.
-Dacã ne prinde cineva…o vom ºterge englezeºte de aici.Oricum, e doar un amãrât de discurs de deschidere a sezonului de adus deþinuþi în lagãr, am mârâit plictisitã.Nu moare nimeni dacã ieºim puþin.Bine, bine, puþin mai mult, am adãugat eu când m-am întors ºi i-am descoperit privirea asasinã.În plus, ideea asta þi-a ieºit chiar þie pe gurã.
Unele persoane chiar nu ºtiu ce înseamnã sã fugi de probleme din simplã comoditate.
Am rânjit în timp ce ea se strâmbã într-un mod artistic.Aº fi vrut sã am un aparat de fotografiat la mine ca sã imortalizez momentul.
-Crede-mã, nu am sugerat eu sã ne strecurãm prin toate tufiºurile astea, murmurã ea, dând la o parte crengile unui copac aplecat.
Oricum, nu aveam chef sã mã scuz cã am târât-o pânã aici.
-Îþi dau ºi þie una, i-am promis, nu tocmai convinsã.
Am ezitat , glasul meu denotând o tãcere pateticã.Aº fi minþit afirmând cã eram o persoanã perfectã ce fãcea numai lucruri perfecte.Întotdeauna am încercat sã modelez un cerc din lut, astfel încât forma lui sã fie palpabilã ºi admiratã de oameni.
ªi am reuºit…mereu ºi niciodatã.Era cel mai concret rezultat pe care îl puteam obþine.
Mâinile pornirã a-mi tremura.Mã bucuram totuºi cã Aubrey îmi respecta momentul de reculegere; nu fãcu nici o tentativã pentru a aduce înapoi conversaþia.
Imediat ce am ajuns într-un loc îndeajuns de ferit, mi-am îndoit genunchii ºi m-am prãbuºit peste firele fragile de iarbã.În jur întâlneam doar colþurile cenuºii ºi reci ale clãdirilor, învelite de câte un copac ºubred ici colo.
Aubrey se sprijini de un ciot de copac la câþiva metri de mine.Oftând, am scotocit prin buzunare pânã când am dat de mica mea minune.
-Poftim, serveºte-te, am zis, întinzând fetei din stânga mea pachetul de Kent.Savureazã-l încet, e ultimul pe care îl am.
Un gând tresãri dureros.Vor fi trei luni fãrã pic de distrugere în plãmâni… probabil cã va fi cea mai întunecatã ºi agitatã perioadã din întreaga mea viaþã.
Spre surprinderea mea, Aubrey chiar se servi galant.I-am aprobat încet gestul ºi i-am oferit din focul tremurând din bricheta mea.
Am luat cu tipicul meu entuziasm întârziat o þigarã, scufundând-o în norii ameþiþi de jad.Sãrutând mucul, am tras cu violenþã fumul ucigãtor în plãmâni.
-Ab, suntem în aceeaºi gaurã nebuneascã acum.În niºte lagãre mai înfiorãtoare decât în Germania nazistã…
Nu mã deranja faptul cã abia ne cunoºteam.Cu puþin noroc vom fi prietene într-un viitor apropiat.
-Nu, nu cred cã aici e atât de lagãr, rãspunse ea, articulând ironic ultimul cuvânt.Nu poate fi atât de rãu pe cât crezi tu.Ne vom obiºnui mai târziu cu toþi ºi cu toate.
M-am uitat la Ab cu o privire de om pe moarte, apoi am bolborosit:
-ªtiam eu cã vei încerca sã te împaci cu situaþia.
Mãcar îmi dregeam eroic orgoliul rãnit.
Mi-am apãsat din nou buzele peste stratul fin ce acoperea nicotina.Douã fete trãgând câte un fum pe la colþuri era imaginea mea de reverie!
-Tu cum ai ajuns aici? întrebã Ab , ignorându-mi ultima remarcã.Sorbi ºi ea din fum.
-Mhh…una din bubele obiºnuite.Mama tocmai a plecat în luna de miere cu noul ei soþ ºi, evident, a trebuit sã mã lase undeva.Cred cã a cerut ajutorul unui medic dintr-un spital de nebuni, dar…
Am ridicat din umeri în semn de nepãsare.Sã am un tatã vitreg nu era tocmai pe lista mea de prioritãþi.
-Mda, presupun cã nu-þi place de el, spuse Aubrey, întorcându-mi indiferenþa.
-Nu sunt o adolescentã rãzvrãtitã care vrea 24 de ore din 24 atenþie, am adãugat rece, scuipând o porcãrie în formã de noriºori.Poate cã dau adesea impresia asta, însã eu nu mã privesc în unghiul ãsta.
Cu o destindere absentã, mi-am ciufulit ºuviþele de pãr.
-În fine, pentru un strãin ce se inflitreazã în familia mea, Robert pare ok….deocamdatã.
Ab izbucni cu tormente de chicote amuzate, iar eu am fost nevoitã sã aºtept sã treacã criza de isterie.Apoi fata reluã, ºuvoiele de cuvinte curgându-i fãrã oprire:
-Am avut o prietenã în situaþia ta, dar nu reacþiona la fel de civilizat ca ºi tine.Pãrinþii ei divorþaserã, ea rãmânând cu mama ei.Nu o duceau prea bine, dar au…
ªi aºa mai departe.Mã plictisesc bârfele prea elevate.
Am izbândit sã îmi blochez mintea contra cascadelor de vorbe inutile, blocându-mã în propria mea lume.O încãpere unde nu exista nimic, unde taberele de varã erau insipide, iar problemele deveneau praf ºi pulbere.
Eu eram centrul meu; numai persoana mea conta.Þigara dintre degetele mele se prefãcea în artã, nu în instrument de atacat plãmânii.Sunetele din jur se risipeau ,întãrind tãcerea, dându-mi voie sã gândesc liber.
Coºmarul se încâlci din nou printre pânze de pãienjen, întunecându-mi reveria.Oricât aº fi izgonit imaginile, ele mereu se întorceau mai puternice.
Frica a pãtruns în mine, înfingându-ºi apãsãtoare cioburile ºi plimbându-se precum otrava.Era doar un iz, o amintire e ceea ce fusese noaptea trecutã; mã uram fiindcã eram atât de vulnerabilã în momentele acestea.
Iar ochii aceia constituiau partea cea mai ciudatã.Erau izbitor de cunoscuþi, dar de unde naiba?Aceeaºi împreunare de emoþii intense mã urmãrise ºi în Midlothian acum câteva luni, lãsându-mã vulnerabilã ºi…un pic labilã psihic.Coºmarul tocmai a revenit, iar eu cãutam explicaþii raþionale pentru acest lucru.
Ochii.Ochii lui.
-Dar tatãl tãu adevãrat cum a murit?
Touché.
Vorba intrã neinvitatã, distrugându-mi gândurile ºi furându-mi concentrarea.A trebuit sã mã dezmeticesc ca sã bag de seamã cã a trecut cu repeziciune la alt subiect de discuþie.
Ab se pricepea terifiant de bine la replici nepãsãtoare.Nu o trãda nici mãcar o privire fugitivã în direcþia mea, aºa cum s-ar fi petrecut într-un film psihologic cu buget prost.
-Uhm…într-un accident.Ne aflam eu, sora ºi tatãl meu în maºinã când s-a întâmplat.
Neîndemânaticã, am izbutit sã sting þigara cu vârful uzat al tenisului.La naiba cu sentimentele mele!Aº fi vrut sã nu am nici suflet ºi nici inimã, sã nu simt.
Încã îmi mai aduceam aminte ziua care mi-a marcat viaþa.Mergeam noi trei în excursie, bucuroºi ºi nepãsãtori, când Ford Explorer-ul deraiase de pe drumul de munte ºi fãcuse câteva tumbe pe un teren accidentat.
Singurele lucruri pe care le-am sesizat în urmãtoarele orele erau sângele ce mi se scurgea pe pielea gâtului ºi numeroasele vânãtãi de pe corp.Lumea era rãsturnatã cu susul în jos, iar graniþa dintre somn ºi trezie era atât de subþire ºi uºor de trecut…
Apoi m-am trezit pe patul de spital auzind un þipãt; a trecut multã vreme pânã sã-mi dau seama cã era al meu.
-Îmi pare rãu.
-Mhh…mersi.
Stiam cã rãspunsul meu era scurt ºi simplu ºi patetic, dar altceva nu-mi trecuse prin cap.Conversaþiile ce implicau trãiri emoþionale nu erau de mine.
-Iar sora ta? continuã Ab, aruncându-ºi þigara undeva în spate.
Am ridicat din umeri, miºcarea denotând o anumitã nesiguranþã pe care nu aº fi dorit sã o arãt.Mi-am luat nonºalantã o altã þigarã din pachet ºi am aprins-o.
-Crede-mã, n-ai vrea sã ºtii unde e acum.
Nu minþeam, chiar dacã omiteam detaliile.N-aº fi putut recunoaºte cu acea reticenþã pe chip adevãrul în faþa unei strãine.
Aubrey mã privi cu ochii mari, iar pe faþã i se citea curiozitatea.Din pãcate, va trebui sã se resemneze cu informaþiile pe care le avea.
Pe cuvântul meu, o sã mã sinucid dacã toata lumea de aici suge bârfele la fel ca fata asta.ªi nu glu…
-Danvers, te apucã dependenþele pânã ºi aici? rãsunã un glas la câþiva metri de mine.
Am îngheþat.Asta era loviturã sub centurã, ce naiba!Planul meu bine ticluit spunea cã absolut nimeni nu o sã ne gãseascã.
Mi-am întors capul, fiind deja prinsã în flagrant delict cu þigara între degetul mare ºi cel arãtãtor.Suspansul era dureros, iar eu nu voiam sã mai amân.
Buzele mi se încordaserã într-un zâmbet dur atunci când mi-am vãzut urmãritorul.Am remarcat flatatã cã mã strigase pe numele de familie.
-Ah, Bentley…lua-te-ar dracu’ sã te ia.

**Bella Emily Rose** · 19 Dec 2010, 00:05

Quote:Viaþa mi-e pradã,
Viaþa mi-e dar,
Viaþa mi-e sângele de sub altar…

Cum as putea sa nu te apreciez pentru asta ?
Esti pur si simplu , o artista in adevaratul sens al cuvantului.
Paragraful asta mi se pare foarte reusit . Ai descris perfect , si nu zic asta doar de dragul de a vorbi prostii .

Quote:Fiecare copac ce îºi înclina braþele spre mine, fiecare frunzã alergatã de vânt ce îºi periclita existenþa, fiecare rugã nespusã, dar totuºi auzitã, fiecare brizã ce îmi ciufulea brutal pãrul…fiecare completa senzaþia de deja-vu.

Si trebuie sa recunosc ca si asta imi place la fel de mult . Imi aduce aminte de ceva.

Quote:Panica îºi fãcea loc printre fibrele trupului meu, dezvãluind valurile de adrenalinã nevãzutã.Continuã sã alergi, mi-am poruncit cu ardoare.

Defapt , daca ar fi dupa mine , as spune ca tot capitolul a fost perfect . dar unele pasaje m’au facut sa simt cu ardoare ceea ce ai scris tu .

Quote:M-am cutremurat, simþind atingerea umbrei scurgându-se pe piele.Lacrimi de disperare îmi pãtau obrajii cu o fricã tainicã, zdrobind ultimele picãturi de curaj.

Nu stiu daca cineva m'a facut sa fiu atat de intrigata de un fic ,dar tu ai reusit . Si trebuie sa iti multumesc.

**Desiree Rose Goth** · 19 Dec 2010, 12:46

Uh...tot cred ca esti exagerat de optimista in legatura cu ficul
Edit Later: Nu uitati, criticati dur capitolul X_X

**Helena Daphne Rose** · 19 Dec 2010, 13:11

Wow..dar ai scris ceva, nu gluma Deh, e primul capitol, introducerea..

Quote:Cadavrul unei fete zãcea sfâºiat la nici un metru de mine, fiind îngropat parþial în îngrãmãdiri stângace de pãmânt.Faþa palidã îi era încadratã de valuri dese de pãr castaniu. Ochii ei larg-deschiºi, învãluiþi de mãtasea nefiinþei, aveau o nuanþã de albastru-închis, precum reflecþiile unui lac îngheþat.
Cumva, mã regãseam în trãsãturile ei; arãtam aproape la fel.

Ai descris perfect..Si nu stiu ce anume ma atrage la paragraful asta.

Quote:Am apucat strâns marginea pernei, înjurând în ºoaptã ºi rugând-mã în mod patetic sã nu îmi pierd cumpãtul.
Revenisem în realitatea violentã.Coºmarul revenise prima oarã dupã luni întregi în care am reuºit sã-i fac faþã, izbucnind cu o putere mai mare decât aº fi crezut vreodatã.

Yeah, ma asteptam eu la asa ceva. Btw, e cumva un vis recurent si precognitiv?

Quote:În fond, cine agrea taberele pe timp de varã?Cele trei luni de vacanþã nu sunt pentru stat în nu ºtiu ce lagãr comun situat la vreo cincizeci de kilometri depãrtare de cel mai apropiat oraº.

Ahaa, deci sunt la o tabara. And yeah, you're right.

Quote:Oftând, am scotocit prin buzunare pânã când am dat de mica mea minune.

Desigur, tigari.

Quote:Buzele mi se încordaserã într-un zâmbet dur atunci când mi-am vãzut urmãritorul.Am remarcat flatatã cã mã strigase pe numele de familie.
-Ah, Bentley…lua-te-ar dracu’ sã te ia.

NEXT.

**Bella Emily Rose** · 19 Dec 2010, 13:59

Vezi . Nu sunt singura care iti apreciaza munca > Tounge

Si . nu sunt deloc optimista . Ti'am mai zis .
Asta e purul adevar

**Desiree Rose Goth** · 19 Dec 2010, 15:31

Helena Daphe Rose Wrote:Btw, e cumva un vis recurent si precognitiv?

Hmm..oarecum.Va lamuresc in urmatoarele capitole.

Bells Wrote:Asta e purul adevar :>

Nimeni nu-ti poate scoate o idee din cap Altceva nu mai stiu ce sa zic.

~Ma bucur ca v-a placut

**Helena Daphne Rose** · 19 Dec 2010, 18:39

Dess, doar stii ca mintile geniale gandesc la fel.

Si btw, chiar astept capitolul urmator sa vad ce se intampla. Ficul asta imi da o senzatia familiara =]]]

**Desiree Rose Goth** · 19 Dec 2010, 19:12

Las' ca te stiu eu, Helena Finna

**Helena Daphne Rose** · 19 Dec 2010, 19:20

Are you sure?

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout « Previous 1 … 4 5 6 7 8 … 16 Next » //  / Tigara care arde

Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout
« Previous 1 … 4 5 6 7 8 … 16 Next »
/ Tigara care arde