Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Spitalul Sf. Mungo

« Previous 1 2

/ Accidentul lui Gilderoy

Intr-o zi m-am hotarat sa merg si eu sa-l vad pe cel mai mare mincinos, Gilderoy Lockhart. Am ajuns si i-am cerut un autograf doar ca sa il fac sa se simta bine si ca sa vad daca a invatat sa scrie din nou. El s-a ridicat si s-a impiedicat. Am incercat sa-l opresc dar... a picat in cap. Am chemat de urgenta un vindecator. Dupa cateva ore de vraji profunde mi-a spus ca acum e complet nebun fara sanse de vindecare. Nu va putea sa gandeasca din nou niciodata.
Am plecat fiindu-mi mila de saracul Gilderoy Lockhart.

Ramona hoinarea inghitita de proprile sale ganduri pe coridorul inalt si luminos de la etajul sapte al Spitalului Sf. Mungo. Cercetasa mergea incet, facand pasi rari, tinandu-si capul in aer. Aceasta nu se grabea deloc, motivul vizitei sale aici find acompanierea matusii sale, Erdan, care povestea cu o pacienta de la aceeasi spital.

Dintr-o data, intr-ul din saloane se auzi o bubuitura puternica. Cercetasa fugi ametita pana la locul respectiv, deschizand usa cu putere. Intr-un colt, intins pe gresia stralucitoare, statea un om inalt, cu parul carliontat si aproape blond, cu fata plina de riduri de stres. Langa acesta, in picioare, statea un cercetas micut, din anul I care urmarea chipul barbatului, incercand sa il calmeze din starea turbare in care se afla vrajitorul.

„-Bunaziua!” spuse Ramona, inaintand prin salon.

"-Buna ziua! Esti in anul III. Stapanesti vraja somnului ?" si spunand acestea inca se chinuia sa il calmeze pe Gilderoy care obosi si ramase intins pe jos dupa un minut. Apropo zise Nico: "Eu sunt Nico, Nicolas Malfoy" spuse acestea in timp ce il levita pe Lockhart in pat unde acolo ramasese si adormi.

"Nicolas, ce a patit Gilderoy? Adica cum a ajuns pe jos?" intreba Ramona cu o voce tremuranda, apropiindu-se de patul albicios si rece pe care stateacorpul inert albarbatului.

Pe noptiera de la capatiul sau erau pozitionate o serie depoze si file lucioase, pline de semnaturi si pupici, care iti atrageau atentia. In salonul luminos mai stateau doi oameni de care iti era frica sa te aproprii. Acestia desi nu erau bandajati, aveau o privire, un comportament, si o stare care te speria.

Geamurile mari si larg deschise, lasa lumina aurie sa patrunda in camera rece. Pacienti stateau toti in pat, si din cand isi miscau privirea pe asinstele sau vizitatorii care se iveau in incapere.