Un nouveau départ
26 Apr 2011, 12:51
Post: #1
  • Praful se ridica de pe podeaua veche in timp ce fata inainta. Ii arunca o privire plina de dispret lui Orion care inca statea proptit in acelasi scaun de dimineata.
    “ Trebuie sa ajungem la gara” spuse fata smulgandu-i acestuia bautura din mana.
    Orion scoase un marait, iar apoi ridica bagajele stapanei. Barbatul mergea cu pasi mari si repezi parca dorind s-o lase pe fata in spate. Se parea ca stradania lui era inutila, fata mergea in ritm cu el tragand din cand in cand o gura mare de aer.
    “ Cred ca am ajuns” spuse barbatul cand vazu gara Londrei.
    “ Orion, asta nu este posibil. Pe biletul meu scrie 9 ¾. Nu am nici cea mai vaga idee cum s-a produs aceasta confuzie. Este imposibil ca acest peron sa existe” spuse indignata stapana aruncandu-i priviri uracioase servitorului sau.
    Barbatul, insa, n-o asculta. Continua sa mearga tinand strans cele doua valize de care era agatat. ’Ce prostii zice. Nu stie nici unde ii este capul.’ se gandi el amintindu-si de clipele frumoase petrecute la Hogwarts in compania colegilor sai astropufi.
    “ Orion, tu nu ma asculti. Vreau chiar acum sa te duci la directorul acestei gari si sa-i ceri explicatiile cuvenite” tipa fata la bietul servitor.
    Barbatul se uita putin dezorientat la ea, iar apoi lasa valizele pe podeaua rece a garii, chiar langa stalpul dintre peroanele 9 si 10. “ Cred ca a venit timpul sa va descurcati si singura, domnita” zise el, iar apoi pleca refuzand sa arunce vreo privire in urma.

    OOC: Sa continuie un viperin...


You're like one of those birds from the Summer Isles, aren't you?
A pretty little talking bird, repeating all the pretty little words they taught you to recite.

[Image: astrid-2_zpsc96cbd8c.png]
ronnie's clone
Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply
26 Apr 2011, 15:24
Post: #2
Antoine se pregati din nou sa paseasca pe frumoasele coridoare ale Hogwartsului, dar, mai intai va trebui sa urce in celebrul Express de Hogwarts ! In fata peretelui care dupea spre peron se afla o fatacare parea a fi in anul I, deoarece nu stia cum sa intre pe peron.
  • "-Bonjour ! Este totul in orrrdine ? Nu este deschis pasajul de astepti aici ?" intreba Antoine politicos asteptand un raspuns din partea fetei.
    "-Bonjour !" saluta Jacq indiferenta aranjandu-si parul cret de culoarea ciocolatei. ’Cine mai este si taranoiul asta ?! Si mai ales, cum isi permite sa ma bage in seama ? Si despre ce pasaj vorbeste ? Si el o fi la Hogwarts ?’ gandi Jacq continuand sa para indiferenta. "Ce pasaj ? Despre ce vorbesti ?" intreba privaindu-l cu ochii sai verzi de culoarea zmaraldului pe baiat.

OOC : Sper ca nu te superi ca am facut power-play Smile. Apropo am vorbit fara repetitie de "r" la tine ca am observat ca esti o frantuzoica invatata cu accentul englezesc Smile.

Power-Play acceptat la Ronnie, Daniel, Ema, Bell, surorile Andrews Blackfire, Tamara si bineinteles Lily !

[Image: dream_boy_by_devotte-d3b4agz.png]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply
26 Apr 2011, 16:26
Post: #3
  • Fata era contrariata de comportamentul servitorului. Cum isi permitea el, un simplu angajat, sa o lase pe stapana lui intr-o gara londoneza fara a sti cum sa-si gaseasca peronul. 'Stai sa ajung acasa. O sa plateasca cu varf si indesat pentru ceea ce a facut astazi' contempla ea, dar gandurile ii fura intrerupte de sunetul unor pasi ce se amplifica cu fiecare secunda. Cu fiecare secunda cineva era mai aproape de ea, gata s-o atace.
    "Bonjour" auzi pe cineva salutand-o, o voce masculina. Sunetul pasilor se pierdu printe miile de voci ce rasunau in gara. "Este totul in orrrdine? Nu este deschis pasajul de astepti aici?" o intreba aceeasi persoana folosind un accent frantuzesc.
    "Bonjour" raspunse fata incercand sa para indiferenta. Stia mai bine decat oricine ca nu venise la Hogwarts sa-si faca prieteni, ci sa aduca onoare numelui familiei sale. "Ce pasaj? Despre ce vorbesti?" intreba ea putin agitata.
    Ii era frica de Hogwarts si de tot ceea ce insemna un nou inceput. Nu era sigura ca nu-si va dezamagi familia, si oricum, chiar daca ar fi resuit sa iasa cu ceva in evidenta tot ar fi fost greu s-o depaseasca pe verisoara sa.
    Dupa ce reusi sa-si indeparteze acele ganduri, fata isi intoarse privirea catre "colegul" sau de peron. Era un baiat de inaltime medie a carui par era o cascada scurta de suvite blonde pierdute intr-un ocean cafeniu. Ochii baiatului erau albastri, un albastru senin in ale carui amintiri te puteai ineca daca nu erai atent.
    'Sigur si-a facut o parerea proasta despre mine' se gandi fata. 'Ei, si ce daca? Mai bine sa fi urat decat sa mori in obscuritate' isi termina gandul, iar apoi incepu sa se joace in buclele-i arami.

    OOC: Nu ma supar, dar data viitoare incearca sa eviti PP-ul.


You're like one of those birds from the Summer Isles, aren't you?
A pretty little talking bird, repeating all the pretty little words they taught you to recite.

[Image: astrid-2_zpsc96cbd8c.png]
ronnie's clone
Visit this user's website Find all posts by this user
Quote this message in a reply
28 Apr 2011, 10:19 (This post was last modified: 30 Apr 2011, 14:30 by Antoine R. Malfoy.)
Post: #4
Antoine nu avea o parerea prea buna despre fata, daca ea nu era o vrajitoare ? Poate era o "incuiata", iar el ii povesti destul de mult, era timpul sa treaca la subiect.
  • "-Common t'appele tu ?" intreba Antoine sa vada daca fata era frantuzoaica sau nu.
    "-Je m'appele Jacqueline Annick Dupont !" marturisi tanara vrajitoare, dar Antoine, la auzirea numelui ramase stupefiat, fata face parte dintr-o familie prestigioasa de vrajitori, care este inrudita cu familia monarhica din Monaco, insa familia monarhica ramasese fara puterile magice de acum trei secole, de cand s-au nascut toti copiii Noni, si chiar daca s-ar fi casatorit cu niste vrajitoare, puterile magice nu se mai puteau transmite, poate doar la al doilea copil, daca aveau noroc. "-Mais, common t'appele tu ?" intreba Jacq dupa ceva vreme jucandu-se cu parul sau ciocolatiu.
    "-Je m'appele Antoine Nicolas Dubois !" raspunse Antoine fara ai atrage atentia in mod vizibil vrajitoarei. "Este vorrrba desprrre pasajul carrre duce insprre perrronul 9 si 3/4. Se ajunge acolo trrrecand prrrin stalpul acesta !" arata Antoine inspre stalp dupa care intrase in el, iar la scurt timp intra si Jacqueline vizibil fericita vazand Expresul Rosu de Hogwarts stralucind si toti copiii care se plimbau si isi luau ramas bun de la parinti.

Power-Play acceptat la Ronnie, Daniel, Ema, Bell, surorile Andrews Blackfire, Tamara si bineinteles Lily !

[Image: dream_boy_by_devotte-d3b4agz.png]
Find all posts by this user
Quote this message in a reply