Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri
« Previous 1 2 3 4 5 Next »
/ Uncle Noah

**Bell Evans** · 18 Jul 2011, 18:13

Totul va fi bine isi spuse ea, cand Pete si Steve parasira incaperea. Mai erau doar doua ore pana la timpul pranzului. Doua ceasuri pline de chin, din punctul ei de vedere. Rosalie continua sa stea in pat, cu ochii inchisi. Nu stia la ce se gandea; nici macar ea nu reusea sa isi faca ordine in ganduri. Era ca si cum fiecare celula din corp o implora sa inceteze. Sa lase toata povestea cu Tom in urma si sa'si vada de propria viata.
Cobori usor din patul etajat si ii arunca o privire pe furis lui Rosalie; nu reactiona la zgomotul pasilor ei, asa ca presupuse ca doarme - desi era sigura in proportie de 99% ca nu e asa, inchise incet usa in urma ei si iesi pe micul hol.

"-Pleci undeva?" se auzi o voce din capatul coridorului.

Capul lui Pete se iti printre deschizatura unei usi; ii arunca o privire ingrijorata. Clatina insa usor din cap, mormaind ceva de o plimbare. Voia doar sa fie singura si sa se plimbe prin imprejurimi, fara altcineva pe cap.
Poate suna egoist din partea ei, dar era o fiinta singurateca; mereu prefera compania propriei persoane, in defavoarea altora. Erau - bineinteles - cateva exceptii. Dar doar una sau doua persoane reuseau sa o faca sa spuna ce gandea in acel moment si sa renunte la figura obosita, lipsita de alte manifestari.

Iesi din cort si ajunse curand pe straduta principala a micului sat; era liniste - probabil ora matinala se facea vinovata - iar patura subtire de ceata ce acoperea imprejurimile incepea sa se ridice. Spera sa gaseasca un mic crang de copaci sau macar un amarat de foisor. Isi vazu insa curand si oaza salvatoare - parcul deasupra caruia se arcuia baldachinul minunat al unui cer albastru parea ca o asteapta sa patrunda in ascunzisurile sale interzise.

Gasi curand o banca si se aseza pe ea, incercand sa'si domoleasca bataile inimii; ceva o nelinistea, inca de cand ajunsesera acolo. Ceva ce nu era legat de compania celor doi sau de batranul Noah. Ceva din interiorul ei; si incepea sa urasca acel 'ceva'. Voia doar sa si'l scoata din cap si sa se bucure de putina liniste inainte de a se intoarce din nou in centrul nebuniei din cort, unde tensiunea si nelinistea erau stapane.

Se auzi un falfait de aripi in spatele sau, iar tanara tresari; se intoarse si isi vazu propria bufntia, intinzandu'si aripile ca de zapada pe spatarul bancii.
"-Eowyn" murmura Bell, cu o urma de zambet. Era bine sa vada pe cineva cunoscut si drag, intr'o tara atat de indepartata ca Siria; ii aducea un strop de usurare in oceanul de agitatie. "Ce e cu tine aici?" continua ea, mangaind'o usor pe cap. Ochii ca de chihlimbar pareau sa o urmareasca atenti.

Pasarea ii intinse piciorusul, de care era legat un pergament ponosit; il lua in graba si il desfacu, incepand sa citeasca randurile usor inclinate. Cunostea perfect scrisul, iar inima i'o lua la goana din momentul in care citi primul cuvant.
"-Arwen" sopti ea, cu vocea intretaiata de uimire. "Arwen e la Hogwarts?"
Parea ceva imposibil, dar in acelasi timp, vestea ii aduse usurarea de care avea nevoie inainte de intalnirea cu Noah; ii povestise destul de amanuntit cum reusise sa se elibereze, cu ajutor din partea Ordinului. Iar acum era in siguranta, la castel. Lucrurile incepeau sa se rezolve, rand pe rand.

**Rosalie Vivienne Alden** · 18 Jul 2011, 18:48

Se ridicase din pat .. De fapt,nu! Sarise ca arsa nestiind ce s-a intamplat. Se uitase in jurul sau nedumerita , apoi isi muta privirea catre patul de la 'etaj' al lui Bell si nu o vazuse acolo. Ah,cum putuse sa adoarma in loc sa stea de povesti cu ea? Adevarul era ca oboseala si-a facut aparitia si si-a lasat amprenta asupra organismului Rosaliei. Nu trebuia sa se ingrijoreze .. probabil fosta Cercetasa era cu Pete si Steve in presupusa sufragerie din cort, iar ea se inselase cand gandul ii zbura ca amica sa plecase de aici. Inghiti in sec ,apoi iesise din camera. In momentul in care i-a observat pe baieti a si intrebat:

"Unde e Bell?" Tonul sau fusese mult mai ingrijorator decat ar fi vrut sa para. Ea insasi era ingrijorata. Plecase asa : in Siria, de parca ar fi iesit pana la lac la Hogwarts.
"A plecat .. pur si simplu!", rostise Pete parand putin afectat. Rose s-a incruntat. Deci avusese dreptate. Cine stie unde era acum? Cine stie daca era in pericol sau vazuse doar pe cineva cunoscut sau voia doar sa scape de ochii baietilor si de stres putin.
"Eu am plecat. Trebuie sa o caut!", rostise fosta Soimeanca alarmata.

Pete si Steve o privira deodata mirati,dar Rose isi daduse ochii peste cap. Ea nu venise aici sa asculte de doi necunoscuti,practic, iar orice ar zice 'cum ca sa nu plece' ar fi in zadar. Steve incerca sa rosteasca ceva,dar se facuse ca nu aude si se indreptase catre 'usa' cortului.
"Venim cu tine!", spusera cei doi din nou intr-un cor stupid.
"Voi stati aici!", rostise de data aceasta artagoasa Rosalie.

Incepuse sa se plimbe fara nicio tinta. Trebuia sa o gaseasca pe Bell si sa se intoarca fiindca peste aproximativ o ora si jumatate ar trebui sa fie prezenti la Noah acasa. Nu ar fi putut,nu ar fi vrut sa dea gres,nu si-ar fi putut imagina ca au venit in zadar tocmai pana in Siria. O banca se intrezarise in fata ei,iar un chip bine-cunoscut i se profila prin fata sa.
"Bell,tu esti? Ce faci aici?!", intrebase uimita .

**Bell Evans** · 19 Jul 2011, 22:45

Auzi glasul speriat si inflexiunile cunoscute ale vocii; sursase resemnata, intorcandu'se. Nu se simtea prea bine, dar asta nu insemna ca cei din jur trebuiau sa vada si ei ce se ascundea dincolo de urma de zambet vag.
Mereu fusese o persoana singuratica; mereu cautase liniste in defavoarea unei multimi aglomerate si galagioase. Totusi, daca statea sa se gandeasca, cat timp fusese Sefa de Casa, petrecuse multa vreme cu ceilalti elevi in Turn; isi aminti de noptile intregi, pline de distractie si rasete. Toate ramasera o simpla amintire, in furtuna de trairi si senzatii a prezentului. Ca o urma de zambet pe un chip impietrit de portelan.

Poate ar fi fost mai bine daca ar fi ramas la conducerea casei; avea momente in care regreta foarte mult acel post, chiar daca ea singura renuntase la el. Pur si simplu nu putea scapa de senzatia aceea de singuratate - sentimentul pe care un abandon ti'l da. Iar primele zile din noul an fusesera cele mai grele. Se simtea data la o parte, straina intr'un loc pe care il numea "acasa" cu doar un an in urma. De parca intreaga ei existenta ar fi tinut doar de cercetasi; iar faptul ca ea nu mai era alaturi de ei ii provoca de fiecare data o durere surda, ce ii acapara intreaga fiinta.

Rosalie veni langa ea, asezandu'se la randul sau pe banca; ii arunca o privire ingrijorata, dar zambi cand vazu relaxarea de pe chipul foste cercetase. Nu era timpul pentru amintiri - trebuiau sa mearga la Noah, sa serveasca pranzul. Doar o ora ii despartea de momentul adevarului. Iar suspansul devenea din ce in ce mai greu de suportat.
"-Mergem?" intreba ea, ridicandu'se.
Rosalie o aproba usor din cap, urmand'o in tacere.

Se intoarsera pe aceeasi straduta linistita, scufundata in lumina unei dimineti senine; ochiul fierbinte lipsit de gene al soarelui parea sa vegheze intreaga priveliste, aruncand palpairi uscate prin aerul dominat de o adiere proaspata.
Niciuna din ele nu vorbea; poate asteptau fiecare ca cealalta sa spuna ceva, insa linistea dura pana cand ajunsera aproape de cort. Iar atunci, tensiunea deveni insuportabila. Bell se opri, privindu'si prietena cu teama.

"-Esti sigura ca facem ceea ce trebuie?" murmura ea, cu glasul stins.
Se simtea slabita, lipsita de puteri; insa vestea ca Arwen era din nou la Hogwarts parea sa o faca sa se simta mai bine, in ciuda sentimentului dominant de slabiciune. Vazu cum Rosalie pare sa ezite, la randul sau, deci continua sa vorbeasca. Avea un glas scazut, dominat de tonalitati joase; se temea ca Steve si Pete sa nu o auda.
"-Ma refer la faptul daca e bine sa ne incredem in ei" sopti tanara, facand un semn spre cort.

Rosalie ridica usor din umeri; avea la randul sau o expresie ingrijorata, iar chipul palid parea a fi concentrat pe ceva. Probabil se gandea si ea la riscul pe care si'l asumau amandoua. Unul poate prea mare..
"-Nu cred ca avem alte optiuni" spuse aceasta, dupa o pauza lunga.
Bell clatina usor din cap; ar fi putut sa se intoarca, sa vina alta data la batranul Noah. Ceva din interior ii spunea ca aveau sa cada intr'o capcana. Insa nu indraznea sa ii spuna si lui Rosalie de asta. Prefera sa pastreze pentru ea o grija in plus; stia cat de greu e sa fi langa o persoana care nu te incurajeaza deloc cu pesimismul ei. Iar in situatia de fata chiar nu voia sa fie ea insasi in rolul asta.

"-Hai sa mergem" spuse Bell, dupa alte cateva secunde. Se indrepta spre intrarea in cort, iar Rosalie o urma.
Mersera direct in camera lor, incepand sa se pregateasca; Bell se schimba din nou intr'o pereche de blugi si un tricou fara maneci alb, lasand roba cenusie la o parte. Nu parea a fi ceva formal, deci nu necesita o tinuta prea eleganta.
Isi lasa parul lung, ondulat, sa cada liber pe spate; suvitele se revarsara intr'o cascada bogata, ciocolatie, pe umerii goi ai fostei cercetase. Se intoarse spre Rosalie, afisand un zambet. "Eu sunt gata".

**Rosalie Vivienne Alden** · 19 Jul 2011, 23:17

Vorbele fostei Cercetase ii dadusera mai mult de banuit, dar acum chiar nu aveau timp pentru asa ceva. Au venit aici pentru a-si asuma un risc , deci asta vor si face. Cu sau fara cei doi baieti care le insoteau. De obicei isi asculta instinctele,iar de aceasta data facuse la fel. Avea atat de multa nevoie sa afle adevarul, parca simtea ca pentru asta mai traia acum: doar pentru a descoperi totul si a termina odata cu toata mascarada aceasta cu Tomas. Se saturase de el si era constienta ca in ultima zi spusese sau gandise acest lucru de mii de ori, dar era purul adevar, de ce sa nege ? Se uitase catre Bell trezindu-se la realitate, dar parca totusi inca era absenta. Cand ajunse in presupusa lor camera din cort ramasese pe ganduri, nestiind in ce sa se imbrace. Chicotise la acest gand, fiindca nu avea deloc importanta. Pana la urma nu era o vizita de curtoazie.

Isi luase un tricou turcoaz care ii placea foarte mult si o pereche de blugi simpli,negri. Mare parte din garderoba sa prezenta turcoazul. Adora acea culoare, o facea sa se simta cu totul alta - mai sigura pe ea, mai norocoasa. Cand auzise cuvintele Cercetasei incepuse sa se grabeasca. De aceasta data nu isi mai lasase parul desprins, ci isi prinse buclele intr-o coada care era destul de lunga. "Si eu sunt gata!", rostise aceasta intr-un final zambind sincer.

Au iesit in sufragerie cautandu-i din priviri pe Steve si Pete. Nu stia cat de multa incredere trebuiau sa aiba in ei, dar aveau nevoie sa le insoteasca la masa de pranz. Unchiul Noah nu paruse o persoana dificila sau chiar rea,ba dimpotriva - destul de linistita. S-a gandit ca ar putea afla multe de la el. In definitiv - isi ura nepotul. Se spune ca sangele apa nu se face, dar sunt cazuri in care unii chiar uita de acest lucru.

Cei doi baieti au intrat in incaperea intunecoasa, iar fetele i-au luat la rost. Inca un motiv ca increderea sa dispara, exact cum au disparut si au aparut ei. Totusi, trebuiau sa se prefaca pana intr-un punct chiar prietene cu ei,desi acest lucru va fi foarte greu. Rose nu prea avea incredere in unii Devoratori ai Mortii, iar in necunoscuti cu atat mai mult. Astazi se vor lasa purtati de noroc, se vor lasa pe mana destinului sperand ca totul sa se termine intocmai cum au planuit de la un bun inceput.

**Bell Evans** · 21 Jul 2011, 13:02

Pete se Steve le priveau putin dezorientati dupa micuta cearta; insa cele doua hotarara ca nu era momentul potrivit sa vada daca erau de partea lor. Probabil ca aveau sa gaseasca destule ocazii in care sa isi arate adevarata fata. Pentru ca in prezent, nu aveau prea multa incredere in ei. Ce ti'era si cu setimentul asta; dura ani intregi ca sa il construiesti si sa il faci sa devina ceva solid si doar cateva minute pentru ca totul sa se prabuseasca.
"-Hai sa mergem" spuse Bell, luand'o inainte.

Pete observa schimbarea din glasul ei; o urma indeaproape, iar cand iesira din cort o lua de brat, oprind'o in mijlocul stradutei. Avea o expresie concentrata, de parca s'ar fi gandit doar la un singur lucru in acel moment.
"-S'a intamplat ceva?" sopti el; era vadit ingrijorat.
"-Nimic ce merita ingrijorare" remarca fosta cercetasa, cu o urma de zambet.
Isi trase cu grija mana din stransoarea lui si continua sa mearga; avusese destule experiente cu asemenea oameni pentru a mai cadea inca o data in capcana lor. Erau acel gen, care la inceput iti zambeau si iti promiteau chiar si soarele de pe cer; pentru ca in cele din urma sa te faca sa suferi si sa'ti arate cine sunt de fapt.

Observa cum lumina ce se cernea din vazduh incepea sa se incalzeasca; iar aerul din jurul lor devenea de nesuportat. Ii arunca o privire fugara lui Rosalie, pentru a se asigura ca totul era bine, dupa care ofta nemultumita.
"-Ce e cu caldura asta?" mormai ea.
Steve chicoti incet; Pete insa nu spuse nimic.
"-Suntem in Siria, Bells" remarca Steve. "Nu mai e Londra cea cetoasa" continua el, pe un ton glumet.

Straduta se profila pe dinaintea lor, imbracata intr'o mantie prafuita; se ruga sa ajunga mai repede, pentru ca simtea nevoia unei sufragerii racoroase, cu draperiile trase peste geamurile ce lasau caldura inauntru.
"-Am ajuns" murmura Rosalie, cand micuta casa le aparu pe dinaintea ochilor.
Era foarte agitata; Bell pufni usor, realizand ca ea era la fel. Doar baietii pareau calmi, de parca s'ar fi dus sa'si cumpere o roba noua - alt lucru care le dadea de banuit fetelor.
"-Haideti, intrati!" se auzi o voce din prag; Noah ii astepta cu usa deschisa.

Bell si Rosalie fura primele, urmate indeaproape de cei doi; batranul ii conduse in acelasi living de dimineata, in care era instalata o masa rotunda, cu sase tacamuri. Bell cazu putin pe ganduri, dar in curand se asezara pe scaune si incepura o conversatie placuta.
"-Aa, noi suntem cinci" spuse Pete, brusc.
Bell zambi; macar intrebase cineva asta.
"-Mai asteptam pe cineva" raspunse Noah, cu un glas linistit.

Cuvintele nu avura timp sa fie incheiate; un clopotel timid de la usa suna slab, aruncand ecouri cristaline pana la ei.
"-Ma intorc imediat" murmura batranul, ridicandu'se.
Rosalie si Bell isi scoasera instinctiv baghetele; daca il aducea pe Porrin!? Pete insa ramase locului, privind in gol; iar Steve analiza cu atentie zugraveala ingrijita de pe pereti. De parca erau ca la mama acasa.
"-Aceasta este Ariadne" remarca Noah, aducand in fata lor o tanara de 20 - 22 de ani. "Nepoata mea" continua el, dand mai multe explicatii. "Dar nu e sora lui Tom, nu va ingrijorati".

**Rosalie Vivienne Alden** · 21 Jul 2011, 13:18

Se speriase de cuvintele acelui barbat . Pentru moment crezuse ca Porrin se va ivi de dupa usa imensa de la intrarea in casa, dar nu era asa. Rasuflase usurata cand observase o fata aproximativ de varsta ei, probabil cu un an sau cel mult doi mai mare. Explicatiile lui Noah au adus tacerea ca un sunet de fulger. Se uitase in jurul sau nedumerita. Nu stia ce sa creada, nici macar nu banuia de ce o adusese pe nepoata lui aici. Oare era o capcana? Dar nu, nu ar fi putut sa fie asta. Probabil ca mereu luau cei doi masa impreuna avand in vedere ca intrase in casa lui Noah de parca ar fi stat acolo - asta daca excludem sunatul la usa. In ultimul timp era foarte suspicioasa, se indoia de toata lumea, iar increderea sa ajunsese la zero pentru ceilalti. Daca nu ar fi fost Bell cu ea probabil ca ar fi innebunit insotita de cei doi sau stand la masa cu doi necunoscuti.

"Iti multumesc!", rostise ea uitandu-se catre fosta Soimeanca, dar nu daduse nicio explicatie fiindca era foarte sigura ca stia la ce se refera. In ultimul timp au invatat sa isi 'vorbeasca' prin priviri sau prin ganduri, lucru ce le ajuta foarte mult la a se feri de restul lumii cand gandeau ceva despre cei din jurul lor. Noah nu parea deloc nelinistit, dar Ariadne parea putin timida . De Steve si Pete nici nu mai gandise nimic fiindca era logic ca se simteau ca la ei acasa. Isi daduse ochii peste cap preferand sa alunge gandul cum ca le-ar trada.

"Buna, Ariadne!", rostisera Rosalie si Bell deodata incercand sa destinda atmosfera care devenise foarte plictisitoare. Puteau simti cum batea vantul chiar si inexistent in aceasta parte de lume in aceasta luna. Fata de langa ele daduse scurt din cap, dar nu lasase sa i se auda vocea, cel putin nu momentan. Cine stie ce aveau de ascuns? Mereu o macinau intrebarile fara raspunsuri concrete, iar aceasta era una care avea un infinit de raspunsuri - dar niciunul corect.

"Deci ..", incepuse fosta Soimeanca , dar nu stia cum sa continue. Buzele i-au fost parca pecetluite brusc sau era probabil pur si simplu acea emotie inainte de a intreba ceva care putea sa fie o prostie. Facuse o pauza , asa intentionase de fapt. Insa nu isi mai continuase propozitia. Lasase cuvintele sa zboare in aer si sa se intrepatrunda cu firicelele de praf. Tacerea aceasta mormantala ii daduse un iz deprimant si nu mai avea mult pana sa ramana fara ganduri ...

**Bell Evans** · 21 Jul 2011, 23:37

Bell apuca brusc paharul cu apa, simtind nevoia sa faca ceva; lua o inghititura mica si il puse la loc. Iar in tot acest timp, Ariadne o urmari atenta. Parea ca ii observa fiecare miscare, fiecare ridicare a pieptului, fiecare rasuflare obosita. De parca rolul ei in viata ar fi fost sa o analizeze pe ea si sa dea raportul cuiva despre intreaga existenta a fostei cercetase. Lucruri ce ii dadeau puternic de banuit lui Bell; avea un presentiment urat, care o facea sa isi doreasca sa se termine cat mai repede lucrurile. Si sa se intoarca la Londra, in bratele familiei.

Simti o dorinta brusca de a'si vedea fratele; de a'l imbratisa si a simti cum toata lumea se opreste in jurul lor. Avea vaga impresie ca nu se vor mai intalni niciodata; si nici macar nu apucase sa isi ia ramas-bun de la ea in dimineata aceea. Cateva lacrimi ii umplura ochii, dar prefera sa lase pe mai tarziu asta. Nu voia sa fie vulnerabila in fata Ariadnei; nu voia sa para slaba in fata nimanui, daca statea mai bine sa se gandeasca. Pentru ca in ciuda faptului ca asa fusese intotdeauna, cei din jur nu aflara niciodata ce simtea. Si era cu adevarat mandra de asta.

"-Ariadne, deci.." murmura Pete, intrerupand tacerea brusc; tresari usor, si ii arunca o privire plina de repros.
Tanara aproba incet din cap, afisand un zambet vag; era inalta, la fel ca Noah, cu o silueta bine-conturata. Avea paru scurt si un ten bronzat, specific regiunii. S'ar fi mirat daca ar fi vazut o figura palida.

Si totusi, i se parea foarte dubios; singura ruda in viata a lui Tom de care stia toata lumea - mai putin el - era Noah, unchiul sau. Dar nici vorba de o verisoara?! Ce Dumnezeu. Era mult prea ciudat.
"-Cum de Porrin nu stie de existenta ta?" intreba Bell, aplecandu'se usor peste masa. Isi pironi privirile pe chipul ei, incercand sa o intimideze; insa Ariadne nu paru sa dea vre'un semn ca s'ar fi simtit incomodata. Continua sa o priveasca atenta, cu o expresie linistita intiparita pe chip. De parca intreaga ei existenta s'ar fi rezumat la analizarea tinerei fete de la masa. Devenea patetic; macar de ar fi fost barbat.

Simti cum bataile inimii i se accentueaza, facandu'i simturile sa explodeze. Intreg organismul ii era in alerta, asa ca se ridica si o privi pe Rosalie.
"-Mm, am niste probleme cu tricoul asta" se planse ea.
Ce probleme puteai sa ai cu un tricou?! Trebuia sa minta mai bine.
"-Rose, hai putin pana la baie cu mine.." continua tanara, mai convingatoare de data asta.

Fata se ridica in graba si veni in spatele ei; ajunsera repede in baia micuta de la capatul holului, iar Bell inchise usa dupa ea. Simtea nevoia sa zica cuiva ce avea in cap.
"-Nu crezi ca e cam ciudat; noi doua inchise intr'o baie?!" mormai Rosalie, amuzata.
Insa expresia de pe chipul fostei cercetase o facu sa se opreasca.
"-Ariadne nu exista" sopti Bell. "E Charles" continua ea.
Rosalie impietri, iar tanara se aseza pe marginea cazii.

"-Cum ti'ai dat seama?" intreba ea, dupa cateva minute.
"-Dupa gesturi; dupa modul in care se uita atat de atent la mine.." murmura Bell. Erau atat de multe lucruri care pareau comune. Si totusi, credea ca Ariadne chiar era insusi Lestrange.
"-Haide, Bells. Nu putem crede ca oricine e unul din Devoratorii care vor sa ne omoare doar pentru ca au aceleasi obiceiuri" remarca ea. Insa o bufnitura puternica le intrerupse micuta conversatie.

"-Stiu ca sunteti acolo" se auzi o voce de barbat, chiar din spatele usii. Bell simti cum intreaga fiinta ii cere sa o ia la fuga, dar picioarele nu reuseau sa ii asculte mintea. Iar Rosalie parea la fel de socata si ea. "Chiar credeati ca Tom nu stie de batranul asta? Chiar credeati ca are o verisoara numita Ariadne?! Pentru numele lui Merlin" mormai Lestrange, deschizand usa. Le privi pret de o clipa, dupa care ridica bagheta.

**Rosalie Vivienne Alden** · 21 Jul 2011, 23:55

Ramasese impietrita neputand sa rosteasca vreun cuvant sau macar sa priveasca pe cineva. Se uitase in tavan de parca ar fi fost o moarta ramasa cu ochii deschisi. Chipul sau nu mai reactiona la comenzile pe care mintea i le daduse. Totul devenise mult prea mult pentru ea. Tensiunea se putea simti in aer, iar fosta Cercetasa avusese dreptate. Chiar era Lestrange. Ei la inceput i se paruse ciudat ca avea o verisoara avand in vedere ca deja stiau ca singura ruda ramasa in viata era Noah si prezenta acelei presupuse fete era ciudata. Apoi scuturase din cap revenindu-si. Charles statea in fata lor intr-o roba prespalata privindu-le sceptic, dar in acelasi timp cu o ura de nedescris. In special pe Bell.

Brusc - in minte i se intrezarise inca o optiune. S-ar putea sa fi aparut si Tomas aici, dar apoi isi daduse seama usurata ca asa ceva nu era posibil avand in vedere ca il ura pe unchiul sau. Macar despre asta stia adevarul. Dar .. o noua ingrijorare se abatuse asupra sa. Oare Noah stiuse dintotdeauna ca Charles fusese aici sau el l-a influentat intr-un fel sau altul? Prea multe intrebari si niciun raspuns ..

Isi revenise intr-o singura clipita uitandu-se catre Lestrange. Dupa atat de mult timp erau fata in fata cei trei. Mai lipsea Porrin. 'Ah, sper sa nu apara. Chiar nu ii duc lipsa!', chicotise Rosalie dandu-si seama intr-un final de amuzamentul situatiei. Macar stia ca dupa ce distrusesera Horcruxurile Tom era mult prea slabit incat sa apara in Siria pe nepusa masa asemenea lui Charles.

Privirea lui Bell, insa, era la fel de plina de ura ca a barbatului din fata lor. Voia sa ii trimita un gand sa se calmeze cu totii, dar bagheta lui de aproximativ douazeci si cinci se indrepta de la una la cealalta. Cu grija isi luase si ea bagheta ascunsa in perechea de blugi si o tintise catre acel Devorator al Mortii. Peste foarte putin timp usa de la baie se auzise scartaind intrerupandu-i pe totii dintr-o posibila viitoare lupta.

Chipul mult prea imbatranit al lui Noah se facuse prezent in urmatoarea secunda de dupa usa alba bolnavicioasa. Lestrange indreptase bagheta catre el dispus sa il blesteme in vreun fel, dar unchiul Porrin doar intrebase:
"Ce se intampla aici?!" Parea buimacit, de parca s-ar fi trezit dintr-o transa . Se uitase catre Bell cautand raspunsuri , insa era mult prea concentrata catre Devorator.Probabil astazi se va sfarsi totul. Au spus de multe ori asta, dar de acum .. Nu se stie ce le rezerva crunta soarta nimanui.

**Bell Evans** · 23 Jul 2011, 14:24

Lestrange o privea cu un ranjet plin de ironie, cu bagheta indreptata asupra ei; stia ca o miscare gresita i'ar fi adus moartea, sau mai rau - o vacanta in cine stie ce vagauna uitata de lume, in compania celor doi devoratori. Asa ca prefera sa nu riste. Cel putin nu acum, cand Noah si Rosalie erau cu ea. Nu voia sa mai moara inca cineva pentru ca ea sa traiasca; ii ajunsese Hayden. Simti cum o durere surda i se instala in tot corpul cand ecoul numelui rostit doar in gand ii revertebra in minte. Insa nu era momentul potrivit; nu acum, cand Charles era atat de aproape de ea.

"-Expelliarmus!" sopti ea, insa Lestrange folosise deja vraja scut.
"-Nu crezi ca iti fortezi norocul?" murmura el, vadit amuzat. "Daca Potter a folosit farmecul asta ca sa il ucida pe Lordul Intunericului, asta nu inseamna ca fiecare muritor de rand va avea aceeasi bafta. Nu risca, Evans; nu risca la fel ca Diggory, care si'a gasit sfarsitul in fata mea" continua Lestrange, sarcastic.
Simtea cum isi pierdea rabdarea, iar furia incepea sa ii controleze intreaga fiinta; insa stia ca mai intai trebuia sa il indeparteze pe Noah si sa scape de Rosalie si cei doi baieti. Misiune imposibila, ar fi putut completa.

Era curios faptul ca Lestrange nu ii daduse nici cea mai mica atentie batranului; probabil stia de existenta lui, pentru ca ceva era dubios la mijloc.
"-Stai sa iti explic, Evans" murmura Charles, privind'o; probabil o vazuse cum se uita ingrijorata la Noah. "E sub blestemul Imperio! de ceva timp; nu exista nicio nepoata Ariadne, la fel cum nu mai exista nici o alta ruda in viata de a lui Porrin. Doar el; si l'a lasat in viata doar pentru a putea sa va prinda pe voi. Si de data asta sa va puna capat vietii, o data pentru totdeauna; i'ati iesit in cale de prea multe ori" remarca el.

Pufni usor, zambind ironica; probabil ca cei doi uitasera intalnirea din Padurea lui Dean, cand le cereau indurare; uitasera cum nu ii omorasera, desi avusesera ocazia. Asa facea toata lumea, daca statea putin sa se gandeasca - incerca sa inlature lucrurile dureroase din memorie. Mintea umana incerca mereu sa se protejeze singura, sa scape de amintirile care ii faceau rau. I se parea ceva fascinant, dar inca o data clatina usor din cap si isi spuse ca nu era momentul potrivit. Avea sa aiba suficient timp dupa aceea.

Observa cu satisfactie ca Noah plecase din micuta baie; probabil merse in sufragerie, continuand sa isi savureze pranzul. Insa Bell avu grija sa se faca auzita cand vorbi in continuare.
"-Iar Tomas stie ca esti aici? Sau lasa'ma sa ghicesc - chiar el te'a trimis" striga ea, privindu'l cu raceala.
Un zgomot de scaune trase se auzi din sufragerie, iar apoi urmara cativa pasi pe hol; Rosalie se uita speriata la siluetele celor doi, care aparura curand in spatele lui Lestrange. Pete insa ii facu un semn sa taca, iar Steve isi ridica bagheta. Se pregatira sa'l atace, insa Devoratorul ii dezarma pe amandoi. Dintr'o simpla fluturare a bratului.
"-Baieti, stiu ca sunteti acolo" mormai Charles, cu baghetele lor in mana.

Tensiunea crestea cu fiecare moment; si fiecare bataie de inima parea sa o duca mai aproape de bratele reci ale mortii. Incerca din rasputeri sa isi pastreze calmul, insa nu prea reusea. Privirile pline de ura ale lui Lestrange nu o eliberau nici macar o clipa din stransoarea lor. Statea in pragul usii, cu bagheta indreptata inainte, fara sa faca nimic. Poate astepta sa inceapa ea lupta; insa nu avea de gand sa fie ea cea cu initiativa. Sa astepte pana nu o mai putea, din partea ei. Ar fi fost ca si cum si'ar fi semnat propria condamnare la moarte daca l'ar fi atacat. Si totusi, nu era chiar o sinucigasa. Totul pana la o limita - iar asta parea a fi limita finala, bariera cea din urma..

**Rosalie Vivienne Alden** · 24 Jul 2011, 21:44

Stia cat de mult il ura pe Lestrange si invers, dar totodata era sigura ca Bell nu ar fi pus pe nimeni in pericol din cauza acelui Devorator al Mortii care era atat de egoist, insa si mult prea jalnic. Se gandise astazi ca ii subestimase puterea: mereu l-a considerat un las , asemenea amicului sau Porrin, totusi se pare ca nu era asa. Un alt lucru i se confirmase astazi Rosaliei: Porrin chiar era un las si nimic mai mult. Faptul ca nu a venit singur sa isi apare interesele era o dovada mai mult decat clara. Pufnise si isi daduse ochii peste cap, dar terminase imperceptibil dandu-si seama ca toti o priveau probabil cu mirare avand in vedere ca ar fi putut sa moara in urmatoarea clipa.

Ura fostei Cercetase era probabil la fel de mare ca cea a fostei Soimence pentru Porrin. Stia la fel de bine ca daca Rose s-a abtinut din a il omori pe fostul Devorator, se va abtine si Bell sa o faca. Acum ii venea sa ofteze,dar nu o facuse nevrand sa para o ciudata. Prima data - aproape razand - a doua oara: aproape plangand. Insa starile acestea era foarte frecvente in ultimul timp pentru ea.

Tresarise in clipa in care vocea lui Charles rasunase printre peretii baii plina de gresie si faianta alba si cu o usoara tenta de albastru. Se uitase catre el cu bagheta intinsa sperand totusi sa nu fie nevoie sa o foloseasca,dupa care isi mutase privirea catre amica sa incercand sa ii observe vreo reactie: era mult prea concentrata pe Lestrange.

"Ce treaba ai cu ei? Spune mai bine pentru ce ai venit!", rostise Rosalie deja pierzandu-si rabdarea, dar se temea de un raspuns fiindca in mare parte il stia. Normal ca venise si pentru a o necaji pe Cercetasa, dar si pentru prietenul sau Tomas care era un las! Stia ca o gandise a mia oara pe ziua de astazi, dar subconstientul sau nu se putea abtine.

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri « Previous 1 2 3 4 5 Next » //  / Uncle Noah

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Vacante in Vacante, concedii si afaceri
« Previous 1 2 3 4 5 Next »
/ Uncle Noah