Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Sala Trofeelor

« Previous 1 2 3 Next »

/ Urmarile unei Vraji de Blocare

[justify]Alergam ca o descreieratã pe coridoarele bãtrânului castel ºi mã gândeam cã am început sã semãn al dra… adicã al naibii de bine cu legendarul Neville Poponeaþã. “Dumnezeule, numai el putea sã cadã în gaura treptei aceleia care dispare ºi reapare!” Cum reuºisem aceastã performanþã? Duceam dorul atât de mult fundalului sonor cu care mã obiºnuisem de acasã (maicã-mea îmi dãduse un I-Pod cadou, mai avea ºi ea accese de generozitate) încât, cum auzisem cã o simplã Vrajã de Recepþie pentru urechi îmi poate aduce beneficiile unui player Încuiat, dar conectat la Radioul Vrãjitoresc (daaaa, iubesc Surorile Stranii!!!... nuuu, chiar nu sunt obsedatã de Ele... cred... probabil... adicã da, sunt, ce pãlãria mea...), mã ºi grãbisem sã o aplic. Cu niºte consecinþe demne de luat în considerare, cãci îmi julisem genunchiul (aaah, nuuu, nu jeanºii mei skinny din Camden!), mi se deºirase breteaua rucsacului ºi mi se scâlciaserã serios pantofii.

...

“Minunat. Sublim. Dumnezeule, pe unde aº putea-o lua sã nu întârzii la orã?...” Imediat mi s-a profilat în minte Sala Trofeelor, care fãcea legãtura între aripile castelului. ªi, ca sã nu o mai lungesc, am alergat cu splina în bucãþi ºi cu o respiraþie de dihor astmatic (da’ chiar, dihorii or avea astm?... nu conteazã, idee cretinã) pânã la Sala Trofeelor, am strãbãtut-o frumos ºi când sã deschid a doua uºã...

VÂJTTT!

Am zburat ca Baronul Sângeros dupã Peeves în cealaltã direcþie.

- OOOOO, nuuuuu, care idiot a aruncat o Vrajã de Blocare?

În camera goalã mi-a rãspuns propriul ecou.
ªi iatã-mã prizonierã pe teritoriul lui Filch, având toate ºansele sã fiu gãsitã de Filch... care sã se blocheze cu mine... ce perspectivã sumbrã...

- ªi demnã de luat în considerare, i-am adresat încãperii întunecate ºi rãcoroase niºte cuvinte care numai de îmbãrbãtare nu erau.[/justify]

Era asa de tarziu, ora incepuse de mult. Nu mi se mai intamplase pana atunci. Profesorul va fi furios pe mine. "Sa scurtez drumul prin Sala Trofeelor, este cel mai rapid mod." a fost primul gand care mi-a trecut prin cap.

Fara sa-mi dau seama am inceput sa alerg prin coridoarele lungi ale castelului. Cand intr-un final am ajuns la Sala Trofeelor m-am uitat prin gaura cheii ca sa ma asigur ca drumul era liber. Am vazut o fata stand nemiscata in sala. Am deschis incetisor usa si o lunina aurie ma lovi din plin si ma arunca la fata intepenita.

-Cine, naiba, a facut asta? am tipat eu nervoasa.
...

“Nu-þi mai consuma nervii, o sã ai nevoie de ei din plin când ne va gãsi Filch” mi-a trecut prin minte. Aº fi vrut sã spun asta cu voce tare, însã simþeam cum fibra fiecãrui centimetru de epidermã din corp mi se pietrificase de nemiºcare. Am reuºit sã rostesc pe nas, cãci corzile vocale îmi erau înþepenite:

- Sczee...adic sczããeae... adica scuzu-mã… poþi sama eliberezi? ‘M ‘cercat sã mã elirebez…ebere…eliberez… vrajã blocare… ‘m îmnecercat sã Dispar. Nevoie dãde Vrajã Reanimare.

Bine mãcar cã nu mã blocasem… speram ca nou-venita în Proaspãta-Camerã-Fãrã-Ieºire, pe care o vãzusem de câteva ori în Camera de zi a Cercetaºilor, sã aibã o bunã-dispoziþie necesarã Reanimãrii mele. Ah, ºi bine mãcar cã nu mã secþionasem…

Aºteptam deci cu sufletul la ochi, cã gura îmi pãrea epilepticã, ca o colegã binevoitoare, speram eu, tot de la Cercetaºi, sã mã Reanimeze.

“Sec, Sella, sec. Sã-þi sarã splina ºi stomacul cu totul, cã deºteaptã rãu idee ai mai avut sã o scurtezi pe aici…” Bodogãneam în sinea mea, ce altceva aº fi putut face?...