Darkmark RPG Forum / Lumea Incuiatilor / Graveyard / Forums / RPG avansat / Vise si ganduri

Noaptea se vedea inca pe cerul nemarginit .Stateam linistita in patul meu moale din turn si ma uitam in sus spre stelele lipite pe tavanul camerei.Visam cu ochii deschisi la ziua care urma sa inceapa si la noul baiat pe care l-am vazut prin scoala .Am auzit doar ca il cheama Mike si ca este in anul 4,cu unul mai mare decat mine.Inca imi aduc aminte cand ieri a trecut pe langa mine zambind si intrebandu-ma cum ma numesc. Imi dau seama ca am fost mai rosie decat para focului,dar acum…ce mai conteaza?Totusi,un gand imi spuena ca ar trebui san u ma ambalez prea repede,totusi ma despartisem de Andrew doar de vreo doua saptamani sau poate chiar mai putin.Imi imaginam ce vor spune fratii si prietenii mei daca imi voi gasi pe altul asa de repede.

Ma ridicai usor din pat,luandu-mi in picioare papucii.Eram inca putin in cealalta lume,cea a visurilor.Nu puteam sa nu ma gandesc la zambetul lui radiant,la fata lui perfecta si la ochii lui caprui stralucitori ca doua stele de pe cer.Eram putin somnoroasa si n-aveam chef de mai nimic.Trebuia sa merg pana la biblioteca sa fac un eseu despre dragoni si pur si simplu eram lipsita de puteri.Vroiam sa stau toata ziua in pat si sa doorm.

Am deschis incet usa.Se deschise scartaind in urma mea,iar eu strambai din gura.Camera cercetasilor era scaldata in lumina puternica a soarelui falnic ca un rege si o briza usoara a vantului intra printr-un geam deschis.Am coborat incet scarile ,fara sa fac zgomot.Erau inca elevi care dormeau.Am spus parola,dupa cateva dati nereusite,iar doamna grasa din tablou se uita putin cam urat la mine ,din cauza ca paream mai mult somnambula decat citava.

Tot castelul era scaldat intr-o tacere asurzitoare.Nedumirita,m-am uitat la ceas.Nici nu era inca ora opt,asa ca nici nu era de mirare.Speram doar san u dau de vreun ingrijitor pe hol si sa ma aduca inapoi in turn in suturi.

Am strabatut in fuga ,fara sa se auda ceva din cauza papucilor de puf cu pisicute,grabindu-ma pentru ca sa-l termin cat mai repede si sa ies pe afara.Vroiam sa-l revad pe Mike si de data asta eram hotarata sa vorbesc cu el sis a il intreb si cele mai banale lucruri ,dar doar sa port o discutie cu el .Am tercut pe langa clepsiderele de numerotare a punctelor sin u am putut san u ma opresc sa ma uit putin la ele.Cercetasii erau pe locul cel mai de jos .Nu am putut san u ma incrunt putin sis a nu ridic dintr-o spranceana. ,,Cum suparare suntem asa de jos?Trebe sa facem ceva!’’ ,mi-am zis eu in mintea mea.

Am plecat si in scurt timp am ajuns la biblioteca.Bibliotecara se uita cam urat la mine cand am deschise usa .Deschise repede gura,vroind sa spuna ceva,dar o inchise la fel de repede,vazand ca deja plecasem din fata ei.In fata mea se intindeau zeci de rafturi intregi cu diferite carti vechi,care mai de care mai prafuite.Una singura parea mai normala,cu prima coperta de un rosu vermiont si scrisul aurit .Titlul ei era ,,Cum sa imblanzesti un dragon doar cu puterea mintii’’ .Mi se paru interesanta si o luai din raft.

Dintr-o data bibliotecara veni in spatele meu,iar eu sari ,speriata.

,,Auziti,nu stiti unde pot gasi mai multe carti despre dragoni,nu am prea pricep la cautat.Va rog,ajutati-ma,imi trebuie pentru un eseu sin u le gasesc.’’
Imi facu semn sat ac si isi indrepta un deget spre raftul de la 2 m departare.Fugi repede spre el si avazui multe carti despre dragoni,care mai de care mai interesanta.Gandindu-ma ca nu aveam minte de elefant sin u puteam sa le citesc pe toate,alesesem vreo 3 dintre ele si ma asezasem la o masa din apropiere sa le citesc.

Toate pareau foarte interesante,asa ca am facut o numaratoare ca sa vad care sa o citesc prima.Pica o carte foarte veche,cea mai veche dintre toate alese.Se intitula ,,Dragonii in 100 de pagini’’ .Dupa ce am citit titlul mi-am zis in minte mea : ,,Firar,100 de pagini?

Cum sa citesc eu atatea?!’’ .Totusi,o deshisem.Paginile erau ingalbenite si miroseau putin a mucegai.Pe la colturi erau putin arse.Am recunoscut repede urmele de la fraja de ardere pe ea.Scrisul era facut intr-un fel vechi,cu care nu eram prea obisnuita.Era scris si foarte mic,chirandu-ma mai mult sa citesc.Imi venea sa ii cer ochelarii doamnei bibliotecara ,dar nu vroiam sa ma creada vreuna deaia venita de pe Luna.

Am lasat cartea jos si am pus capul pe masa. Am inchis ochi incet,bucuroasa ca nu ma vedea nimeni.In minte imi aparu imaginea lui Mike,zambindu-mi si chemandu-ma la el.Era invaluit in lumina,iar pe langa era intuneric.Apoi se transforma in Draco si ii iesira niste colti din gura.Eu eram in mijlocul unei negure ,iar fata lui Draco venea din toate partile ,razand. Stateam in genunchi,capul ma durea si o transipratie rece curgea pe mine ca si un rau involburat.Totul parea in jurul meu ca si desprins din iad ,iar Draco pare din ce in ce mai infricosator dupa fiecare secunda care trecea.Ochii ii erau rosii ca a unui varcolac si zambea foarte viclean.Langa el aparu si un vampire.L-am recunoscut,era un vampire din Transilvania,depsre care am citit intr-o carte cu ceva timp in urma.Era unul dintre cei mai infricosatori si nemilostivi.Totul era depsrins dintr-o agonie si manie totala ,nimic nu parea din lumea cea adevarat.
Cand parea ca nimic nu mai era posibil,am deschis ochii sarind in picioare.Totul fusese un vis,sau mai bine zis un cosmar.Bibliotecara se uita la mine ca la felul paispe ,dar ma ingora in scurt timp.Eram traspirata din cap pana in picioare si eram rosie la fata.Speram doar sa nu se fi uitat cineva la mine.Ma asezai la masa si ma pregateam sa ma mai uit prin carti,dar chiar in acel moment am vazut o fata ca se apropia spre masa la care stateam eu.
Avea o expresie ciudata pe fata si mi-am dat seama ins curt timp ca ma urmarise pe tot parcursul ,,visului’’ meu.Schitai un zambet stangaci pe fata si ridicai o carte in fata ca sa nu se mai vada cat eram de traspirata.Mi-am scos o batista si m-am sters cat de rpede am putut,apoi am facut o vraja ca sa mi se usuce hainele.Fata se aprpie spre masa si se aseza.Imi dadui seama ca era...

Anny se trezi cu "noaptea-n cap" in dimineata aceea, desi weekendul isi facuse bucuros aparitia. Un zgomot nu o lasa deloc sa doarma, parca apasand`o pe creier. Deschise furioasa ochii si incerca sa se dea jos din pat, dar se simtea extrem de obosita.
Reusi intr`un sfarsit sa se ridice la marginea patului si puse piciorul jos, enervand`o din ce in ce mai tare zgomotul acela nesuferit.
Piciorul atinse ceva tare si cazu pe patul Hermionei, aproape trezind`o. Biata ei colega murmura ceva dezaprobator si adormi din nou. Anny se redresa incercand sa se calmeze caci altfel ar fi aruncat cu ceva pe fereastra. Incercasa isi blocheze in memorie sa ii ceara scuze prietenei ei cand se va trezi.

Privi sursa zgomotului si vazu ca obiectul se producea scartaitul acela ingrozitor nu era altceva decat lucrul pe care calcase din neatentie mai devreme : ceasul ei. Abtinandu`se sa il ia si sa il dea calmarului din Lac, il aduna de pe jos si`l puse la locul lui.
Se sterse la ochi inca somnoroasa si stiind ca nu mai avea sa adoarma, incepu sa isi caute hainele murmurand in permanenta cate ceva, uneori fiind chiar si insulte aduse la adresa bietului ceas care sunase pana cazuse de pe noptiera.

Cand in sfarsit castiga razboiul impotriva hainelor, deschise cu grija usa si cobori in Camera de Zi. Incerca sa isi reaminteasca de cand nu o mai vazuse complet goala, darn u reusi. Merse alene spre cel mai apropiat fotoliu si se aseza. Era pufos si urias, numai bun pentru continuarea somnului. Dar ce credeau ceilalti daca ar fi vazut`o sforaind in Camera de Zi intr`un fotoliu ? Se amuza gandindu`se la fata ei si a colegilor.
Puse capul usor intr`o parte si incerca sa se gandeasca la ceva. Vroia sa ii vina automat un gand frumos in memorie dar acesta probabil se ratacise pe drum caci capul ei parea gol. Renunta si se ridica din nou.

Statu o clipa pe ganduri si abia acum ii veni o idee. Fugi din nou in dormitor si isi lua pelerine infasurandu`se cu ea. Acum pasii ei spre usa erau putin mai hotarati si apasati. Deschise usa si iesi in hol .. deodata isi aminti ceva. Uitase ca daca vroia sa isi faca tema la biblioteca ii mai trebuie si anumite lucruri precum pergamentul, pana si cerneala. Cand isi lua in sfarsit rucsacelul echipat cu de toate si porni “marea” calatorie.

Holurile erau pustii, lipsind pana si Peeves sau alte fantome. Dar deobicei Peeves era cel care turna cerneala in cap elevilor ce strabateau Castelul.
Astropufa isi aminti ca in dormitor incerca sa retina ceva. Dar ce era ? Deja uitase. Chestia asta o enerva la culme dar se gandi din nou. De la ce pornise? Isi aduse aminte ca ceva o trezise, apoi isi aminti de ceas .. si cum acesta o facu sa cad ape Hermione ! Da ! Asta era … trebuia sa ii ceara scuze prietenei ei. Zambi triumfatoare si continua drumul.

Ajunse in fata bibliotecii si nu se mira cand vazu ca era goala. Totusi, prezenta bibliotecarei o sperie. Ce sa caute la 7 in biblioteca? Afla imediat raspunsul. Statea la amsa ei … stergand cartile ! Anny se gandi ca trebuia sa fi fost o mare tocilara in tinerete .. daca a avut si d`asta, dar la cat de artagoasa si nesufera e .. nu s`ar mira daca ar afla ca nu a fost niciodata copil. In plus, era de o rautate diabolica daca atingea cineva mai mult decat trebuia iubitele ei carti … Si nici macar nu stia ce e intelegerea. Macar era bine ca mintea ei cam lipsea, caci doar asa o puteau pacali si mai citeau si ei din cand in cand cate ceva de la Sectorul Interzis. Din partea lui Anny, nu trebuia sa se fi facut un “Sector Interzis” deoarece era logic ca va atrage cel mai mult atentia elevilor si oricum vor deschise macar o carte de acolo. Chiar ea o facuse … desi apoi privi o cearta … Dar macar nu mai era atat de curioasa. Stia ca acele carti apartineau Magiei Negre si asta ii era de ajuns.

Pasi pe langa ea incercand sa se strecoare fara sa o observe dar musca o vazu.
"Aaa .. buna dimineata ! Cautam cartea intitulata "Ierbologia anilor ‘50"." Zise repede fata sperand ca a convins`o cu acest nume. Nu era inca decisa asupra cartii, dar acest lucru stia ca o enerva la culme pe bibliotecara. Avea de gand sa ajunga in biblioteca, apoi sa caute cartea de care avea nevoie. Madam Pince o privi pe deasupra ramelor ochelarilor si dadu din cap scurt, apoi se intoarse la frecatul si super-frecatul cartilor.

Anny respira usurata si se indeparta cat mai mult de ea. Isi puse rucsacul pe un scaun si merse sa caute cartea potrivita. Un raft enorm se materialize in fata ei. Stia din experientele ulterioare ca oricum va gasi cartea potrivita, chiar daca va cauta de la o margine sau din mijloc. Magie sau nu, ii placea chestia asta. Si "Accio" era o solutie, dar bibliotecara ii spuse clar si raspicat si urlat ca nu sunt premise vrajile in biblioteca ei.

Gasise o carte numita “Ierbologia de`a lungul anilor” si sperand ca e buna, merse la masuta. O deschise dar ii lua in jur de 10 minute sa isi aminteasca ce eseu avea de facut. Intre timp, usa se deschise din nou. O fata intr`o roba rosie pasi adormita inauntru. Facu si ea "cunostiinta" cu bibliotecara si vorbira amandoua. Aproape amandoua ... Madam Pince doar gesticula sau cel putin asa crezu Anny, caci vocea ei pitigaiata nu isi afcu aparitia. Astropufa se gandi cu fericire ca in sfarsit ii daduse cineva o potiune care o lasa fara voce.

Masa la care statea fata era ascunsa dupa un alt raft, asa ca cercetasa nu o vazu. Lui Anny i se paru ceva ciudat la fata aceea .. asa ca ramase cu ochii pe ea, ascunsa si in spatele cartii.
Cercetasa merse la locul unde ii indicase bibliotecara si luase o carte. Anny nu putea citi titlul cartii din cauza distantei. Fata mai zabovi putin acolo apoi merse la o masuta. Deaschise cartea si inima lui Anny se zbatu si ea speriata. Abia acum o vazuse mai bine si mai clar : avea cearcane la ochi si arata ingrozitor. Dupa ce o deschise, o puse iemdiat pe masa … Anny se temea ca nu cumva acea carte sa fie din Sectorul Interzis, ratacind`o cine intentionat sau neintentionat pe unde nu trebuia.

Anny se ridica repede de pe scaun si se indrepta spre fata. Aceasta paru sa cada intr`un somn nelinistit. Se zbatea si era foarte transpirata. Visul incetase inainte ca Anny sa ajunga la ea.
Astropufa tremura si ea, dar reusi sa sopteasca :

"Ce ai patit ? Ce faci ? Ce s`a intamplat ? Esti in regula?"apoi adauga socata "Hai sa plecam de aici ". Daca ar mai fi stat acolo probabil ar fi venit bibliotecara si ii era teama ca nu cumva sa o faca sa ii dea cu vreo carte in cap sperand ca o sa ii vina mintea cea de mult pierduta inapoi.

Afara era inca intuneric, in ciuda faptului ca soarele trebuia sa rasara. Stelele disparusera si o dara portocalie inunda cerul. Incet – incet, se putea zari o parte din portocala luminoasa de deasupra brazilor din Padurea Interzisa. Hogartsul era inca adormit, desi se parea ca nu toata lumea doarme. Din Camera de Zi a Astropufilor se auzira pasi, apoi o usa se tranti.

In dormitorul Viperinilor era o liniste mormantala. Nici Kim nu se trezise inca. Era cufundata in lumea viselor. ~Se afla in Sala Mare alaturi de prietenele ei. Din toate partile baietii se uitau la ea, iar toate fetele doreau sa discute cu Kim. Se visa cea mai populara fata din scoala.

Dupa un timp, cineva o prinse incet de umeri. Se uita in spate si il vazu pe William Connor zambind. Ceva era schimbat la infatisarea lui. Il examina cateva secunde si observa: nu avea alta freza, nici alt zambet, insa ochii lui ii sclipeau intr-un mod ciudat. Baiatul o saluta si o intreba daca nu vrea sa mearga sa se plimbe cu el. Accepta, cu gandul de a evada putin din multimea care voia sa vorbeasca cu ea.

Cei doi iesira afara, aproape insa de castel. Se tineau de mana, isi sopteau vorbe dulci si zambeau. La un moment dat, Will o saruta tandru pe Kim. Desi era placut, fata simti o usoara teama. Nu era de la fluturii din stomac. William se schimbase. Pana atunci avea un stil anume de a saruta, dar acum era cu totul altceva. Isi desprinse incet buzele de ale baiatului.~

Kim se trezi brusc. Incerca sa isi dea seama ce o trezise. Imediat, auzi niste voci, venind parca din biblioteca. Se ridica tiptil din pat, incercand sa faca cat mai putin zgomot pentru a nu le trezi pe colegele ei de casa. Isi lua roba pe ea si iesi din dormitor cu pasi marunti. Se gandi la ce sa spuna daca era prinsa furisandu-se prin Hogwarts la o ora atat de matinala. ‘M-am trezit si nu am mai putut adormi, asa ca m-am gandit sa merg la biblioteca.’ gandi ea. ‘Sau mi-am amintit ca trebuie sa-mi termin referatul la Aparare contra Magiei Negre.’

Din fericire pentru ea, coridoarele erau pustii. Mai avea cativa pasi si ajunse la biblioteca. Usa se deschise inainte ca ea sa o atinga, iar din incapere ieseau Anny Ireth Mithrandir la brat cu Deea Potter. Se uita putin surprinse la ele, dar intra in biblioteca. In afara de Mm. Pince, nu mai era nimeni acolo. Ii tranti bibliotecarei un “Buna dimineata!” si se indrepta spre un raft, la intamplare. Parea sa caute ceva, insa nici ea nu stia ce.

Privirea ii cazu pe o carte groasa, de culoare inchisa, pe cotorul cariua puteai citi cu greu “Lumea Incuiatilor”. Lua cartea de pe raft si se indrepta cu ea spre o masa libera (adica spre oricare). O fascina acest domeniu, al Incuiatilor. Dorea sa afle cat mai multe despre tehnologia pe care o folosesc, masini si mai ales sporturile lor. Deschise cartea la prima pagina. Desi avea foarte multe file, se gandi sa o ia in camera de zi. Parca citea printre randuri, cu o capacitate ridicata de perceptie a literelor si cu multa pofta de lectura.

~Capitolul I
Telefoanele mobile si fixe

Unul dintre cele mai cunoscute obiecte in lumea Incuiatilor este telefonul mobil. Acesta este folosit in special pentru a comunica cu alte persoane care utilizeaza un alt telefon, fix sau mobil, din orice colt al lumii. In ultimul timp, telefonul mobil e o adevarata unealta compacta si la indemana. Se pot face fotografii care se pot trimite prietenilor prin Bluetooth sau Infrarosu, se poate asculta muzica, exista jocuri potrivite pentru eliminarea plictiselii. Cele mai cunoscute games-uri fiind Snake, Football Games si Sudoku. Pentru a asculta muzica fara ca altcineva sa auda, s-au inventat castile audio.~

Kim isi lua ochii din carte cand usa bibliotecii se deschise din nou. De data aceasta, in incapere intra William Connor. Isi aminti visul din aceasta dimineata si se gandi ca ar fi mai bine sa se ascunda pana cand aceasta va pleca. Era insa prea tarziu s-o faca, pentru ca Will o vazue deja si se apropia cu pasi mari de fata.

“Salut! Cred ca e prima oara cand te gasesc la biblioteca!” zambi Will, stiind ca Kim nu venea prea des aici, desi ii placea aceasta atmosfera, mirosul cartilor si rafturile interminabile.
“Hey…! Dar de cand nu ai mai venit tu aici?” i-o intoarse Kim.
“M-ai prins. Si aia e…”
“~Lumea Incuiatilor~ Stii ca-mi plac chestiile astea.”

Baiatul se aseza la masa la care statea si Kim. Aceasta ii privi ochii, gandindu-se ca ar putea vedea sclipirea din vis, dar ochii lui erau la fel de senini ca intotdeauna. Chiar nu-si aminti sa se mai fi intalnit vreodata in acest loc. Urma un moment de tacere, de parca nimeni nu voia sa distruga farmecul tacerii. Se uitau lung unul la altul, fiecare admirand trasaturile frumoase ale celuilalt.

“Ne jucam aruncatul cu privirea?” glumi Kim.
“Mie imi place…”
“Hei voi! Mai incet! Sunteti singuri in toata biblioteca si nu puteti pastra putin linistea?!” tuna Mm. Pince, dupa care lui Kim ii scapa o injuratura soptita, dar pe care nu avea cum s-o auda nimeni.
“Ce-ar fi sa mergem de aici? Sau ai venit sa-ti faci vre-un referat?” rosti fata.
“Am venit sa caut o carte… nu aveam ce face. Dar hai sa mergem sa luam micul dejun. Cred ca ti-e foame.” raspunse William imediat.

Kim aproba din cap. Nu ii era foame, era lihnita! Isi puse cartea <<Lumea Incuiatilor>> in ghiozdan si pleca spre Sala Mare de mana cu Will. O parte din ea se bucura ca nu mai e singura in acea incapere imensa, citind carti banale, dar cealalta parte nu voia sa-l fii intalnit atat de dimineata pe Will. Intrara amandoi in sala si se asezara la masa viperinilor. Kim incepu numaidecat sa manance. Ca deobicei, lua prima data desertul, o tarta cu visine si merisoare, apoi gusta una din acele chestii din fata ei ce aratau de-a dreptul delicios. Fata se uita din ce in ce mai des in ochii lui Will, incercand sa observe daca nu are acea sclipire ciudata in ei. Dupa putin timp, baiatul observa asta si intreba discret:

“S-a intamplat ceva? Am vazut ca te uitai pe furis la mine…”
“Nu… nimic. Doar ca…” raspunse Kim.
“Doar ca…? Stii ca mie poti sa-mi spui orice…”
“Am avut un vis ciudat azi-de-diminetata. Asta e tot.”

Fata continua sa manance, neindraznind sa se mai uite la Will. Baiatul o mangaie usor pe spate, cum facea tot timpul ca sa o linisteasca pe Kim. Probabil ca acel vis nu insemna nimic legat de iubitul ei. Elevii incepeau sa umple Sala Mare, pe masura ce soarele lumina castelul. Le recunoscu pe cateva dintre prietenele ei.

In sala mare ajunse si Vrajitorul Extra care se intalni cu prietenul sau cel mai bun George. Vrajitorul Extra se aseza pe scaun langa George si ii spuse :
- Hei … Geroge… ai dormit bine ?
- Da… a fost o noapte linistita. Tu ?
- Nu prea.
- De ce ?
-Pentru ca…,Vrajitorul Extra ezita dar intr-un final trase aer in piept si spuse, … au fost multe zgomote.
- Da, asa este la Hogwarts, raspunse George.
Tonul cu care ia raspuns George il deranja pe Vrajitorul Extra lunad-o ca pe o insulta.
- Hei… nu te-am jigint, spuse George, … dar eu sunt anul 3 si credema, stiu cum este.
- Bine… bine…inteleg, spuse Vrajitorul Extra care se mai lumina,… dar asa este tot timpul ?
Lui Geroge nu-i venea sa creada ce-I auzeau urechile. Vrajitorul Extra ii pune o intrebare !! Si ce intrebare !! O intrebare ce dovedeste o experienta in plus pentru Vrajitorul Extra. “Acest lucru nu este posibil” gandi George.

- Ai auzit ce am spus ? intreba Vrajitorul Extra.
- Ba da… doar ca…. stii .. nu imi vine sac red ca mi-ai pus o astfel de intrebare.
- Eee… acum si cu tine .
- Bine.. bine… noaptea trecuta te-a mai schimbat.
- In bine ? striga Vrajitorul Extra
- Categoric.
Dialogul celor doi fu insa interrupt de un baiat care tocmai ajunse in Sala Mare.

- Hei, ce faceti ?
Era Tom Hucklebery imbracat ca de obicei cu aceeleasi haine demodate si vechi.
- Bine, ce sa facem ? spuse Vrajitorul Extra. Stateam si noi.
- Vati facut tema la Potiuni ? intreba Tom
- Hei, trebuie sa iti reamintesc ca nu sunt in acelasi an cu tine ? il intepa Geroge pe Tom
- Aaa, Tom prietene, nut e-am recunoscut. Te rog sa ma ierti.
- Nu este nici o problema , darn u este prima oara .
- Eee se mai intampla si la case mai mari dar suntem vrajitori si putem gresi ,nu ? intreba Tom
- Sigur ca da ! Dar lasati asta si spuneti-mi si mie cine imi poate spune ce este PoliPotiunea ? ii intrerupse Vrajitorul Extra.
- Sigur ca da ! striga Tom. Vino cu mine.
Cei trei pronira spre biblioteca. Pe drum acelasi traseu normal, fara peripetii si chiar banal. Cei trei ajunsera la usa , erau la un pas sa intre, aproape rostira “Alohomora” cand…
- Heei !!! se auzi un glas.
Cei trei se intaorsera si-l vazura pe Andrei.
- Ce faceti ? intreba Andrei.
- Pai am venit sa-mi fac tema ! raspunse Vrajitorul Extra. Dar vorbeste mai incet ca suntem la biblioteca, nu pe maidan ! spuse Vrajitorul Extra
- Aha, am inteles, nu este nevoie sa te rastesti la mine ! spuse cu un glas domol Andrei
- Nu m-am rastit, ti s-a parut ! ii raspunse Vrajitroul Extra. Sa mergem.
- Sigur, sa intram.
Cei patru intrara in Biblioteca unde o gasira pe Mm.Pince
- Buna ziua , strigara cei patru.
Vrajitorul Extra porni in cautarea cartii sale despre PoliPotiune. El cauta peste tot si gasea carti si iar carti dar nici una despre “PoliPotiune”.
- Unde este ? intreba Vrajitorul Extra.
- Ce anume cauti ? intreba Andrei
- O carte despre “PoliPotiune”, raspunse Vrajitorul Extra.
- Si eu am nevoie de ea, striga Tom.
- Atunci sa o cautam, spuse George.
- Pai, domnule mare si tare, nu stii unde este ? intreba Vrajitorul Extra.
- Ti-ai revenit ! striga George.
- Defapt m-am trezit cu adevarat. Acum, unde este cartea ?
- Pai … de unde sa stiu ? raspunse nedumerit George.
- Pe mine ma intrebi ? striga Tom.
- Ma gandeam ca sti… eu nu stiu.
- Atunci sa cautam ! spuse Andrei
Cei patru pornira caturarea . George se grabea sa gaseasca cartea, pentru a-I demonstra Vrajitorului Extra ca este mai tare ca el. Tom dorea sa o gaseasca primul pentru a isi face tema iar Andrei o cauta pentru Vrajitorul Extra, caci ii era bun prieten. Insa din pacate nici unul nu reusea sa o gaseasca. Dar ce era de facut ? Sa fie oara compromisa tema la potiuni ? Sa fie oare asigurat un patru la Potiuni ? Primul lor patru ? Toate semnele duceau catre acest raspuns. Cu trecerea orelor , rand pe rand, incepeau sa-si piarda speranta.
- Nu cred ca este pe aici ! striga Tom atat de oboist.
- Este aici ! striga George. Eu am gasito anul trecut, o vom gasi si acum.
- Nu prea cred ! striga Andrei. Dar sa mai incercam.
Si astfel incepu a doua serie de cautari. Au pornit la fel de curajosi si au crezut pana cand se facu ora 4 . TRebuiau sa mearga la ora de Potiuni unde Snape ii astepta atat de vessel stiind ca le va da un patru. Bobocii se gandeau ca poate chiar Snape a luato ca san u mai poata ei sa isi mai faca tema si sa primeasca nota 4.
- Asta este ! striga Vrajitorul Extra. Daca asa ne-a fost scris.
- Dar voi ati uitat proverbul : “Incuiatul nu poate schimba ce-I scris pe cand vrajitorul da !” ? intreba Geroge.
- Nu l-am uitat, dar ce mai este de facut ? intreba nedumerit Tom.
- Stiu ! striga Vrajitorul Extra.
- Ce ? intrabare toti trei in acelasi timp.
- Sa chiulim ! striga atat de incanta de ce descoperise Vrajitorul Extra. In felul asta nu vom mai lua 4.
- Dar vom lua o absenta ! raspunse Andrei.
- Si ce preferi un 4 sau absenta ? intreba Tom.
- Pai, nu stiu ce sa zic… daca l-am ruga ? intreba ca o ultima scapare Andrei.
- Ai inebunit ? intreba Vrajitorul Extra . “Ca este atat de intelegator Snape”. Mai ceva ca un bou.
- Ai ziso, raspunse Geroge.
- Ce iti pasa tie ? intreba Tom. Tu nu esti In incurcatura noastra. Si, apropos , nu ai ora ?
- Ba , da ! TRebuie sa plec, pa pa !
- Pa ! raspjunsera cei trei boboci.
Geroge lasa cartea pe care o luase din raft pe masa si parasi biblioteca. Timpul trecea iar cei trei boboci asteptau parka sfarsitul. Groaza predomina fetele celor trei care stateau la masa cand de o data se tranti usa atat de tare incat cei trei avura impresia ca cineva ar fi folosit “Bombarda” . Toti trei se intrebau cine este, dar nici unul nu avea curaj sa vorbeasca. Gandul cel mai rau pe care il aveau in minte era ca venise Snape. Toti stateau la masa cu capul cazut , cu ochii inchisi ,asteptand parka sfarsitul . Dar nu putea fi adevarat. Asta sa li se intample chiar lor ? Se pare ca da. Se auzeau niste pasi care tropaiau in podeaua care schartia . Deodata se auzi un urlet.
- Boboci incompeteni ! Veniti aici imediat !
La auzirea galsului , inimile celor trei parka s-au oprit. Glasul era acelasi ca cel al lui Snape. Sa fie oare chiar el ? Dar de unde sa stie ca s-au ascuns chiar la biblioteca ? Destinul este chiar asa de groaznic pentru ei ? Deodata se mai auzi un urlet.
- Vrajitori de ultima speta , veniti aici !
Cei trei se aruncara sub masa si se lovira cap in cap
- Auuu… m-a durut striga Andrei.
- . O sa te doara si mai tare cand o sa ne prinda Snape, striga nervos Tom.
- Cred ca ne-a prins ! striga Vrajitorul Extra.
Strainul se apropia in pas alergator cand…

Roland nu avea nevoie de somn datorita felul lui de a fi, adica mai exact nemuritor. Ce naiba iti mai trebuie somn cand ai in main eternitatea. corpul lui era totusi uman dar spiritul..................Aici era alta poveste. Modificat de o evolutie mutagena dintre combinarea unui spirit de vampir cu al sau...de ce oare se gandea Roland acum la asemenea lucruri lipsite de vreo importanta. Chiar era cu totul lipsit de vreo logica sa stea sa isi aduca aminte de asa ceva.

Totul era o prefacatorie, nu putea sa nu "doarma", asta insemna sa se bage in pat sa se prefaca in legatura cu faptul ca ar dormi si sa plece in biblioteca, bucatarie, camera necesitatii la Salcia Batausa, sa o mai ingrijeasca sau la Cerberus sa ii mai aranjeze blana. Era genul acela de fiinta careia ii placeau provocarile. Cand venea vorba de asa ceva, in sensul riscant, nu isi folosea puterile decat daca insemna ca altcineva inafara de el era in pericol.

In consecinta acelei mentalitati asta si facu, dar in ordinea inversa enumerarii anterioare. Il vizita pe Cerberus, il pieptana si se jucase cu el, Fiind capabil sa-si modifice dimensiunea fizica, din orice punct de vedere, avea capacitatea de a-i fi alaturi Cerberusului mai usor decat ar fi putu oricine, amandoi erau nemuritori in consecinta se intelegeau unul pe altul foarte bine. Salcia era urmatoarea pe lista lui, o ingrijise in urma cu ceva vreme dar totusi, o salcie ancestrala si nemuritoare, era ceva dificil de mentinut frumos. El era singurul care a reusit sa nu fie batut de ea. Salcia chiar isi cobora anumite crengi care o dureau spre a fi vindecate, el facea asta cu cea mai mare placere. Era o mare bucurie sa stie ca abilitatile sale erau utile si la altceva decat distrugere.

Locul in care traise, dimensiunea Ashcroft, era un loc in care era mereu folosit pentru a face rau, plata era foarte buna, dar se saturase. De aceea evadase de acolo in aceasta lume. Aici era folosit pentru a proteja unii oameni de a fi nevoiti sa se raneasca. Esecurile sale cele mai mari au fost cele doua razboaie mondiale pe care nu fusese capabil sa le previna si cand incerca sa intervina, ajungea prea tarziu. In momentele cand incercase sa-i invie pe cei morti, reusind cu usurinta de fiecare data, acestia reveneau in lupta renuntand la vietile lor, la vietile ce le-au fost redate. Oamenii acestia nu isi pretuiau existenta, erau chair imposibil de salvat. Era de inteles acest lucru la cei din dimensiunea Ashcroft, ei traiau pentru a vedea sufrinta, traiau pentru a o provoca si cei ce sufereau erau pentru ei asemeni clovnior.

Gandurile acestea i se invalmaseau mereu in minte, se contopeau si nu-i dadeau timp sa traiasca in pace. Bine daca ceea ce facea el se putea numi sa traiasca.

Coborand pe o alee secreta de-a spiridusilor ajunse rapid in bucatarie. Era capabil sa-i vada pe spiridus asa ca se oprise cand intrase in bucatarie si strigase destul de tare ca sa auda toti.

[bolor=blue]"Este vre-unul dintre voi mai putin ocupat incat sa-l pot deranja in a-i cere sa-mi faca un sandvish. Daca nu va suparati desigur."[/color]

Privind cu atentie a vazut ca toti spiridusii se uitau uimit la el, nu erau obisnuiti ca un vrajitor sa le ceara ceva, se facura toti vizibili raspunzand unul mai aspectuos.

"D-d-d-domnule, n-n-nu t-t-tre-trebuie s-s-sa va u-u-umilit in a n-n-ne cere c-c-ceva e d-d-da-datoria n-n-noastra s-s-sa va f-f-fim de folos. D-d-de c-c-ce n-n-ne-ati c-c-ce-cerut a-a-asta i-i-in a-a-acest fel???"

"Consider ca orice creatura magica ce renunta la libertatea sa pentru a fi de folos unui vrajitor merita tot atat de mult respect sa primeasca precum ar primi si un vrajitor. E o chestie normala voi ati renuntat la ceea ce puteati fi, creaturi amgice libere pentru a fi inrobite, ma gandesc la faptul ca in comparatie cu felul in care va trateaza uni vrajitori, meritati o zi de acest fel. La naiba, pentru ce faceti voi, ar trebui sa se faca si o lege ca sa fiti respectati am incercat dar am aflat ca ar fi inutil acest lucru. "

Spiridusii maguliti si socati de explicatia data de Roland nu au stat pe ganduri ci i-au facut instantaneu un platou plin cu sanvishuri. Roland se aseza zambindu-le si lua doua le aseza pe o farfurie si le puse in fata apoi, cu o vraja, creease alte farfurii din neanta parese, pusese cate un sandvish pe fiecare in parte. Isi recreease tentaculele magice din par si acum tinea fiecare farfurie in mainile facute din parul sau. Ridicandu-se de la masa se duses-se la fiecare spiridus i-i asezase in maini farfuria. Au mancat cu totii in liniste deoarece Roland ridicase o pancarta cu liniste la masa. Dupa ce terminara cu totii de mancat le multumise pentru compania placuta si plecase catre biblioteca.

Biblioteca Hogwartsului, cea mai interesanta din lume si singura in care nu reusise sa intre, pana acum, cand era elev. Cea mai mare biblioteca cu cele mai multe carti.

Citind gandusrile gasise niste copii care se temeau de Plesneala. Incercase sa se transforme in fum si sa intre dar cand ajunsese la intrare, o bariera il transforma inapoi in om si il blocase in aceasta forma. Acea transformare a avut loc cu un sunet exploziv puternic. Ceea ce auzisera cu totii, parea a fi o vraja "Bombarda", si un mers apasat ca a lui plesneala. Faptul ca nu-l intalnise nu-l oprea din a face o farsa fenomenala, nu se putea abtine de la facut farse, insa nici nu avea rabdarea de a le duce pana la capat.

Incepuse prin a-i speria prezentandu-se ca plesneala, cel putin verbal, fizic nu prea avea chef sa se streseze prea mult ca sa faca asta. era destul de plictisitor sa faci o astfel de gluma, de prea multe ori. O facusede 24 de ori unor oameni aleatorii, asa ca in momentul, in care ajunsese la masa baietilor zise pe vocea tunatoare a lui Plesneala:

"Iesit imediat de acolo pana nu va fac de incapeti in picoare sub masa asta nenorocita.'

Baietii ar fi reusit foarte usor sa-si dea seama de faptul ca acela era un fals Plesneala dupa felul in care vorbea. Plesneala are un stil elegant de a vorbi doar amenintand lumea si nu ranind-o, orice amenintare fiind mai mult catalogata ca o simpla penalizare si nu un risc iminent la existenta persoanei amenintate.

Baietii aceia erau simpli pioni in jocul sau dar el nu vroia sa se termine asa de repede jocul, nu,nu,nu era prea simplu, era lipsit de haz sau macar de vreun deranj pentru cei de sub masa, se hotara sa impinga limita, mai departe decat ar fi permis-o bibliotecara. O stai asa, daca ma gandesc bine, nu adormise bibliotecara ca sa nu-i stea pe cap in timpul glumei sale........Facuse ceva de genul asta si vraja s-ar fi anulat cand el ar fi plecat din biblioteca. Era bine ca putea sa puna si parametri exacti la vrajile sale, era foarte bine pentru el si foarte nasol pentru baieti. Isi mai amintise ca ei aveau nevoie de niste informatii despre polipotiune, asa ca isi chemase miniavatarul. O creatura cam cat o papusa barbie( primul si aproape singurul lucru care mi-a venit in minte pentru a exprima dimensiunile ) Cu par lung si rosu, si cu aripi demonice aparute din umeri pe care a trimis-o exact dupa cartea cu polipotiunea. In timp ce acea creatura mica se intorcea el ridicase masa si luand cartea in mana il lovi pe fiecare in cap cu cotorul ei lasand-o sa cada deschisa in fata lor exact la formula cu polipotiunea si plecand calm si linistit de acolo.Isi amintise cat de enervanta era doamna bibliotecara esa ca facu o bula de apa deasupra ei care s-ar fi spart imediat ce ar fi iesit, cazandui in cap babaciunii afurisite. Din gandurile baietilor aflase cat de nebuna era se gandea sa o ajute sa se "racoreasca".

Fetele ieșirã din bibliotecã, iar Deea pãrea puțin confuzã pentru a rãspunde la potopul de întrebãri. Charlotte hotãrî cã e mai bine sã nu insiste deocamdatã, ci sã o lase sã se calmeze.
Pașii fetelor rãsunau ușor pe holul pustiu, spãrgând tãcerea care le cuprinsese. „Moment de reculegere” gândi Charlotte. La capãtul coridorului apãruserã niște bãieți, iar Charlotte îi salutã șoptit când trecu le lângã ei. Pãreau a fi în Anul I câțiva dintre ei și erau foarte grãbiți și agitați.

În același timp, spiridușii munceau de zor la micul dejun al vrãjitorilor, preparându-le bunãtãți și trimițându-le prin magie în Sala Mare. Stomacul lui Charlotte protestã la gândul fetei de a merge departe de zgomotul din SM, ceea ce o fãcu sã-i propunã Deei sã meargã amândouã în acea Salã. Cercetașa o privi derutatã preț de o clipã, dupã care se scuzã și plecã, lãsând-o singurã pe Charlotte.

Astropufa își îndreptã pașii spre Salã, gândindu-se cã poate a fãcut ceva nepotrivit. În minte îi apãru ideea cã poate Deea avea nevoie sã fie singurã. Pãrea rãscolitã, frãmântatã. Charlotte avea impresia cã atunci când a vãzut-o în bibliotecã, Deea avusese un vis sau o previziune. Învãțase despre lucrurile acestea de la Trelawney, dar nu le credea. Nu credea cã e posibil sã prezici viitorul, viitorul care este atât de incert și care ne ia mereu prin surprindere.

Totodatã, ea vãzuse cã se întâmplase ceva ciudat. Acum, pe drum spre Sala Mare, punea la cale un plan. Vroia sã ia micul dejun, apoi sã meargã în turnul doameni profesoare Trelawney și s-o întrebe mai multe despre arta prezicerii. Charlotte nu socotise, de data asta, faptul cã planurile sunt de obicei zãdãrnicite de soartã ...

Cu cât se apropia mai mult de Sala Mare, cu atât zgomotul era mai mare. Glasuri, clinchetul tacâmurilor și râsetul fericit al celor ce luau micul dejun. Dar Charlotte se simțea diferit, era melancolicã ... Deodatã, totul în jurul ei fu acoperit de o ceațã densã, apoi totul se întunecã și simți podeaua rece de piatrã sub capul ei.

Charlotte se trezi în patul ei din dormitorul Astropufelor. Încã nu apãruserã primele raze ale soarelui. „Dar cum .. ?” se gândi ea. „Totul a fost doar .. un vis? Deea ? Micul dejun ? Bãieții ? ”. Toate acestea se învârteau în mintea ei și lãsarã în urmã o durere ascuțitã. Nu pricepea nimic. Ce se întâmplase ? Știa sigur cã a fost real, o durea capul acolo unde atinsese podeaua de piatrã a holului ce ducea spre Sala Mare. Dar era mult prea devreme ca totul sã se fi întâmplat ! Și cum ajunsese înapoi în pat ?

Erau atât de multe lucruri care nu puteau fi puse cap la cap, era totul ca un puzzle din care lipseau foarte multe piese. Știa sigur cã trebuia sã meargã la Trelawney s-o întrebe câte ceva, dar îi era teamã s-o deranjeze pe profesoarã în weekend. În plus, nu putea spune nimic despre ce s0a întâmplat cu adevãrat. Probabil ar fi crezut-o nebunã.

Se ridicã ușor din pat și privi ceasul. Era ora 4. Stomacul o durea, exact ca în „visul” pe care credea cã îl avusese. Dar probabil cã mintea îi juca feste, poate cã visase chiar ce urma sã se întâmple .. Dacã era așa, trebuia sã verifice.

Se îmbrãcã în liniște ca sã nu le trezeascã pe celelalte fete care își continuau somnul liniștite, fãrã ca mintea lor sã fie chinuitã de întrebãri al cãror rãspuns sã fie imposibil de aflat (cel puțin momentan, cãci Charlotte era hotãrâtã sã afle ce s-a întâmplat).

Merse în camera de zi. Focul din șemineu era pe terminate, doar niște cãrbuni încinși mai încãlzeau camera. Fotoliul mare și comod din apropierea șemineului o atrãgea ca un magnet. Se așezã cât mai comod, era liniște și cald, iar somnul o învãlui îndatã.

Era din nou pe holul spre Sala Mare. De data asta, totul era nefiresc de tãcut. Tablourile din jurul ei erau împietrite, nici mãcar nu-și mișcau ochii sau mâinile, nici mãcar gurile !

Simțeam nevoia sã ajungã în Salã, sã vadã ce e acolo, simțea cã se întâmpla ceva nelalocul lui. Ajunse în dreptul a ceea ce trebuia sã fie ușa care dãdea în Sala Mare. Din pãcate, în locul ușii acum nu mai era decât un simplu perete, în niciun caz ușã. Se apropie speriatã de acel zid. Cu fiecare pas, respirația ei era mai sacadatã. Se simțea prinsã într-o cursã, într-o capcanã. Inima ei bãtea atât de tare, încât pãrea cã vrea sã îi spargã pieptul. Mâna ei tremurândã se opri la câțiva centimetri depãrtare de zidul de piatrã. Simțea tensiunea cum o apasã.

Înainte sã atingã piatra rece, un zgomot asurzitor îzbucni parcã de partea cealaltã a zidului. Era ca ... zgomotul fãcut de mulțime când echipa lor preferatã de vâjhaț e pe cale sã câștige. Charlotte se rãzgândi : își retrase mâna și se îndepãrtã cu pași nesiguri. Trebuia sã se asigure de locul în care se afla, oare chiar acolo era holul ce ducea spre Sala Mare ?

Indiferent de rãspuns, Charlotte știa cã singurul loc în care puteau auzi zgomote de partea cealaltã a zidului era Camera Necesitãții, dar acolo nu era în cap de hol. În plus, la Hogwarts nu prea a întâlnit holuri zidite în vreun capãt.

Din nou nu se potrivea ceva, iar Charlotte simțea cã e ceva care-i scapã. Se întoarse cu spatele la zidul pe care era cât pe ce sã-l atingã mai devreme. Acum era hotãrâtã sã vadã unde duce, de fapt, holul. Era decisã. Pașii ei erau siguri, nu mai tremura și inima nu mai bãtea atât de tare.

Pașii ei erau rapizi și siguri. Holul șerpuia, iar la un moment dat a început sã se facã mai îngust. Atât de îngust încât Charlotte credea cã vrea s-o striveascã acolo, iar senzația de capcanã apãru din nou. Deodatã, piciorul ei nu mai atinse dalele de piatrã. Charlotte simți cã se prãbușește într-o prãpastie infinitã. Totul deveni din nou întunecat.

„Charlotte ! Charlotte ! Ești bine?”
Glasul o trezi. Era speriatã, atât de speriatã încât nu putea rosti niciun cuvânt.