Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

1 2 3 4 5 … 8 Next »

/ What? Where am I?

Alerga disperat pe coridoarele castelului. Nu stia ce era cu el: capul ii bubuia puternic iar picioarele ii erau inmuiate, gata sa cada in curand fara a mai putea sa se ridice. Simtea cum pamantul incepe sa se miste in toate directiile iar peretii sa se prabuseasca peste el.

"NUUUUU!" se trezi vrajitorul tipand cu voce tare. Isi simtea creierul cum se desprinde de cap si cum durerea se dispersa in tot corpul. Nu mai avea putere in maini si isi scapa bagheta care se rostogoli in liniste pana in capatul celalalt al coridorului. Incerca sa-si dezlipeasca piciorul de podea si prin tarare sa ajunga la obiectul magic. Nu stia exact ce cazuse. Nu putea sa gandeasca. Stia doar ca acolo pe jos era ceva ce ii apartine. Se intinse spre bagheta, facand o miscare ce ii creaa o durere puternica in piept.

"Sa-i dea naibii...." scanci vrajitorul. Oricine ii produsese aceasta durere, merita sa moara in cele mai ingrozitoare chinuri si nici macar alea nu erau de ajuns.

Stia doar ca a avut un conflict in Hogsmeade cu doi vrajitori care refuzau sa-l lase pe Berny sa le transforme copilul inapoi in om in urma unei vraji esuate. Ultimele lucruri care le-a auzis a fost "Cine l-a invitat si pe asta?" iar apoi durerea se dispersa cu o intensitate nemaisimtita de el vreodata, in tot corpul. Mereu parintii lui l-au avertizat in privinta serviciului lui de la Minister. Si ei lucrau acolo si stiau foarte bine ce trebuie sa sacrifice un vrajitor din Departamentul de Accidente Magice. Mereu erau vrajitori care pretindeau ca au facut o vraja prost, doar pentru a nu suferi urmarile. In schimb, mereu aveau obiceiul de a se descotorosi de cei care i-au deranjat. "Sa-i dea naibii!" repeta Berny cu vocea si mai slabita decat inainte.

Nu stia cum a ajuns acolo, daca l-a trimis cineva sau daca a venit singur. Nici macar nu stia unde se afla. Vedea doar o serie de usi pe o parte si pe alta a unui coridor destul de intunecat, astfel incat cu greu le distingea si nu stia la ce sa se astepte.

Incerca cu puterea mainilor sa se ridice in fund. Nu stia daca o sa reuseasca, dar se gandi ca ar trebui macar sa incerce. Nu vroia sa moara acolo ca mai tarziu sa fie gasit de vreo profesoara sau eleva draguta si el sa arate in starea aceea deplorabila. Mereu si-a imaginat ca o sa moara aratand extrem de bine si ca la inmormantarea lui lumea ii va admira atat chipul neimbatranit si parul stralucitor, cat si costumul foarte scump pe care il poarta.

Deodata, vrajitorul auzi zgomotul unei usi deschise iar o luminita lumina un capat al coridorului. Nu stia exact care parte deoarece nu mai putea deosebi stanga de dreapta. Isi dorea doar ca persoana care il va gasi, daca il va gasi, sa fie un barbat.
"Aloooo...." spuse Berny cu ultima urma de vlaga. Atunci, o perdea neagra se asternu peste ochii sai, cazand intr-un vis frumos.

• Iris isi imagina cum anume ar fi aratat viata ei daca nu ar fi existat acel vis. Probabil ca nu ar mai fi fost chinuita de sentimentul ca nu va sti niciodata ce se afla in acea camera, iar asta era o perspectiva excelenta. Insa asa cum stateau lucrurile, nu avea cum sa dea inapoi, si acum era pe cale sa isi satisfaca acea curiozitate. Curiosity killed the cat, auzi undeva in strafundurile mintii sale. But satisfaction brought it back, completa ea, cu un zambet multumit pe buze. Desi, in cazul ei, curiosity killed the fox. Rase singura, iar chicoteala aceasta vaga se auzi prea tare pe coridorul pustiu, intunecat. Un fior de frica o trecu pe sina spinarii si isi scoase bagheta, luminand un capat al acesteia si ramanand in picioare in fata usii, nehotarata. Putea sa intre si sa afle o data pentru totdeauna ce se ascundea in spatele usii, sau putea sa se intoarca in dormitor si sa se culce. Ultima varianta parea al naibii de ademenitoare, insa curiozitatea era mult prea mare acum, desi nu fusese niciodata o persoana care sa vrea sa stie totul.
  "Off, la naiba, fie ce-o fi!", gandi ea si puse mana pe clanta, insa nu mai facu nici o miscare. Isi lipi urechea de usa, ascultand, insa cum nu se auzea nimic, se decise sa intre. Avea nevoie de un raspuns, si desi Iris nu stia, Camera Necesitatii urma sa-i dea acel raspuns. De fapt, Iris nu stia nici macar de ce avea nevoie de acel raspuns, sau ca se afla in fata acelei Camere.
  Tocmai cand fu pe cale sa intre, auzi un 'aloo' vag de cealalta parte a coridorului si se intoarse, uitand cu desavarsire de Camera. Spera sa nu fie un profesor, sau Filch, pentru ca nu dorea sa i se scada puncte casei tocmai acum, insa acel sunet ciudat nu paruse a fi scos de o persoana gata sa faca sarituri cu parasuta dintr-un avion Incuiat. Parea ca apartine mai degraba unei persoane fara prea multe puteri ramase, asa ca Iris, impreuna cu bagheta ei, se grabi inspre capat, de unde venise sunetul.
  Fu uimita sa constate un barbat pe care nu il mai vazuse in viata ei, si se intreba ce facea la Hogwarts. Insa partea egoista din ea se trezi, si se gandi enervata ca acum va trebui sa mai aiba si grija de el, constatand starea de inconstiena in care se afla omul. Nesigura, facu sa apara un pahar cu apa rece, pe care il arunca pe fata necunoscutului, si astepta nerabdatoare, sperand ca acesta se va trezi.

Vedea cum parintii lui ii aduc o cana de ceai si i-o pun pe masuta de plastic din fata lui impreuna cu o bucata de paine prajita si unsa cu o vascozitate de culoare mov. Mereu avea aceasta "fantezie" cu mama lui care ii aduce ceai si il ajuta sa faca diferite puzzle-uri privind impreuna programele de televiziune ale incuiatilor. Pe vremea lui, era un fel de film cu mai multe episoade intitulat "Ciocanitoarea Woody". Nu era un program foarte "rasarit", dar mereu il amuza prostia incuiatilor. Inca de pe atunci era cu mult mai destept decat persoanele de varsta lui sau chiar decat cele cu trei-patru ani mai mari. Nu ii placea sa iasa cu copiii, ci prefera sa stea in casa sa citeasca, sa faca puzzle-uri si sa asambleze diferite motorase si jucarii pe care i le aducea tatal sau de la Minister.

Dintr-o data simti cum se ineaca, iar visul lui incepea sa se intunece, pana ajunsese intr-o bezna totala.
"Nuuu...mama!" incerca vrajitorul sa spuna, in speranta ca visul nu o sa se spulbere atat de rapid. Stia ca atunci cand va disparea, o durere insuportabila ii va strabate corpul fara a fi capabil sa o infrunte.
Acum statea intins pe podea. Simtea asta datorita pozitiei incomode ce o avea spatele sau in contact cu marmura rece si tare. Nu avea curajul sa deschida ochii. Vroia ca durerea sa-l adoarma inapoi pentru a nu mai simti nimic. Vroia sa se odihneasca in sfarsit dupa cateva saptamani nesfarsite de munca.

Totusi, un junghi puternic il intepa in coasta. Nu mai rezista din cauza durerii si deschise ochii pentru a-si putea muta ambele maini pe locul in care simtise durerea.
Nu ii lua prea mult sa simta prezenta cuiva langa el. Caldura emanata si parfumul femeiesc ii dadura toate simturile peste cap si dintr-o data se simtea oarecum mai bine. Chiar daca nu isi dorea ca o fata sa-l vada in starea asta deplorabila, accepta prezenta ei cu o oarecare usurare ca nu va fi lasat sa moara ca un vierme intr-un loc necunoscut.
"Te roog..." zise vrajitorul incercand sa-si adune toate puterile care-i mai ramasesera "Ajuta-ma...".

• Iris il privi lung pe necunoscut si isi musca buza inferioara. Incerca sa nu se lege de faptul ca el isi strigase mama, desi era atat de tentant, si se incrunta. Poate ca daca i-ar fi spus ce avea, atunci ar fi stiut cum anume sa il ajute, insa in acest caz, ea nu avea nici cea mai mica idee ce anume ar trebui sa faca. Ingenunche langa el si continua sa-l priveasca, trasaturile ei rafinate fiind de neclintit.
  "Ce ar trebui sa fac?"sopti, incurcata.
  Pentru o clipa se gandi ca ar fi bine sa cheme pe cineva, si de aceea se si ridica, strabatand aproape tot coridorul, insa se intoarse, realizand ca nu avea acum sa-l lasa singur. Daca isi pierdea din nou constiinta? Sau daca murea? Partea ei buna era in acel moment mai puternica decat orice alta parte rea pe care ar fi putut s-o aiba vreodata.
  'Haide, Iris, trebuie sa fie ceva!', gandi ea, ingenunchind iar si punand o mana pe fruntea barbatului, pentru a se asigura ca acesta nu avea febra.

Auzi soapta calmanta a strainei de langa el. Ii placea vocea ei. Avea in ea un rafinament aparte, ca si cum ar fi fost o printesa sau o persoana foarte educata. Asta ii dadea fara nici un motiv, un anumit sentiment de siguranta.
Se parea ca fata nu stia ce anume sa-i faca sau cum sa-l ajute.
Sincer, nici el nu stia. Singurele lucruri care erau in capul lui la momentul actual erau durerea ce-l apasa si mirosul imbietor al parfumului fetei. Daca ar fi fost intrebat, nu stia nici macar unde anume il doare. Poate...fiecare particica din el?

La un moment dat, vrajitorul simti cum fata se ridica de langa el si strabatu coridorul din jurul lor. 'Gata...pana aici mi-a fost' gandi el disperat inclestand cu putere mana in parul covorului si rupand cateva fire de lana din el. Insa parfumul ala se apropie inapoi de el iar caldura emanata de trupul ei ii dadu din nou starea aceea de comfort.
Cand simti mana fetei cum i se lipeste incet de fruntea lui infierbantata de febra, se cutremura incepand sa tremure fara incetare. Acum isi daduse seama ca problema lui era cu mult mai grava decat credea. Avea sa moara in curand si nici macar nu apucase sa-si ia la revedere de la parintii sau sora lui. Ultima oara cand vorbise cu ei a fost acum cateva luni cand le spusese ca pleaca intr-o vacanta in Franta in care bineinteles ca n-a mai fost din cauza muncii neincetate de la Minister.

Un alt junghi de durere ii strabatu corpul cu o intensitate si mai mare. Nu stia ce naiba i se intampla insa isi dorea sa se termine o data deoarece nervii si rezistenta lui aveau sa ajunga la un final.
"Du-ma undeva...Am nevoie de..." Nu mai putea continua. Il durea fiecare miscare a corpului si nu vroia sa riste sa moara din cauza ca nu si-a putut inchide fleanca la momentul potrivit. Ridincandu-si un deget, cu ultima putere arata spre o usa ce se afla in fata lor. Nu stia ce este acolo, dar era un inceput. Macar nu mai avea sa stea culcat pe podeaua inconfortabila ci macar pe un scaun sau poate un pat...vise!

Vroia o gura de apa, caldura semineului incalzindu-i corpul, o vraja ce i-ar putea diminua macar un sfert din acea durere insuportabila, un pat pe care sa stea si poate niste biscuiti cu ciocolata.

• Observa terifiata ca starea noului ei pacient se inrautatise si se cutremura. Spera sa nu ii moare chiar acum, caci nu ar fi putut rezista unei asemenea intamplari. Se inviora cand acesta reusi sa-i vorbeasca, insa nu isi termina fraza, si Iris ofta. Providenta o ura in acel moment, era sigura. Amandoi aveau nevoie de ceva, el de un medic, probabil, iar ea ca el sa se faca bine mai repede, caci niciodata nu ii placuse sa aiba grija de oameni bolnavi, si nici nu se pricepuse la asta, insa nu il putea abandona.
  Aproape ca isi pierduse speranta, cand acesta reusi sa ii indice camera in care dorise sa intre ea mai inainte. Zambi usurata, si se ridica, deschizand usa, de data asta fara teama sau sovaire si fu uimita sa constate un adevarat salon de spital. Aproape ca sari un sus de bucurie, insa se stapani. Problema era acum cum anume il va escorta pe barbat pana in pat? Ultima oara cand verificase, cele cateva 45 de kilograme ale sale nu erau foarte puternica pentru a ridica o greutate mult mai mare.
  "Rezistati, domnule!"rosti ea si intra in camera, scrutand incaperea cu ochii sai de un albastru gri asemanator cu cerul unei zile de toamna tulburata. Se gandi cu intensitate ca avea nevoie de ceva cu care sa-l trasnporte, insa cum nu stia ce anume ar putea fi, nu aparu nimic.
  'Haide, Iris, trebuie sa fie ceva!', se gandi ea, insa nimic nu o putea ajuta, nici macar filmele Incuiate.
  Ofta, si pana la urma realiza ca tot magia avea sa o ajute, desi spera ca vraja sa fie destul de puternica pentru a-l putea ridica. Macar cativa centimetri de la sol.
  Iesi din camera, isi scoase bagheta si, folosind prima vraja care ii trecu prin minte, reusi sa-l faca pe necunoscut sa leviteze pana in patul care parea destul de confortabil. Inchise usa, dupa ce se asigura ca nu trecea nimeni pe hol, si se aseza pe un scaun, lasand magia sa se ocupe de pacient.

Vrajitorul simti cum o adiere calda ii cuprinsese corpul si cum muschii i se relaxau treptat. Nu putu sa se abtina sa nu scoata un mic gemut de placere. Capul incepea sa para ca-i sta din nou legat de corp iar coastele nu mai pareau ca-i strang plamanii pana la sufocare. Radea in timp ce magia isi facea treaba, ducandu-si incet mainile sub cap si muscandu-si buza inferioara. Era un tic pe care-l capatase de la sora lui si de care nu mai putea scapa desi il facea sa arate ca un ciudat.

"Multumesc" ii zambi vrajitorului fetei ce-l privea cu ochii umezi si albastrii precum cerul. Ar fi inceput sa-i faca complimente privind aspectul ei, dar nu reusea sa isi dea seama ce varsta avea fata. Parea matura dar in acelasi timp copilaroasa si nu intelegea de ce. Arata ca o persoana matura insa in privirea ei se gasea un soi de inocenta ciudata. Nu putea sa zica ca era o persoana de o bunatate nemaivazuta, ci doar ca privea intr-un mod diferit fata de o persoana adulta si trecuta prin viata.

"Care este povestea ta?" O intreba Berny in timp ce facu o grimasa, semn ca simti o mica durere "Fiecare avem cate o poveste" .
Nu stia de ce se comporta asa. Ori pentru ca nu era sigur daca poate flirta cu ea din cauza varstei, ori pentru ca se afla in starea deplorabila in care era si stia ca nu ar fi aratat prea promitator pentru a cuceri o fata. In schimb, ceea ce era sigur era faptul ca nu se simtea ca in alte dati. Se simtea oarecum in siguranta langa persoana care-l salvase si aspectul ei il facea curios. Vroia s-o cunoasca sa vada ce-i putea oferi.

• 
  Iris isi privi satisfacuta pacientul, bucurandu-se ca acesta se simtea mai bine. Se simtea ca si cum ar fi facut cine stie ce act de vitejie, si asta ii dadea incredere in ea.
  "Nu puteam sa va las acolo, puteati sa patiti ceva mai rau", rosti ea, incercand sa nu isi atribuie chiar asa un act mare de bunatate.
  Ii auzi intrebarea si cazu putin pe ganduri. Povestea ei? Dar era asa de simpla. Nu se considera o persoana speciala, menita sa schimbe ceva in lume, insa era diferita de toti ceilalti. Putea sa vada asta in comportamentul si privirile lor.
  "Eu...nu stiu, vin din Danemarca, unde am trait pana acum un 7 ani, cand am plecat la Durmstrang. Iar acum un an, am venit la Hogwarts. Nu am nici un plan de viitor, insa imi place sa scriu si sa desenez. Nu ma consider foarte talentata, insa este un mod de a ma refugia de lume. Nu am prieteni si nici nu am nevoie de ei. Nu e o poveste foarte interesanta, si nici eu nu sunt o persoana interesanta. Sunt doar un trecator prin vartejul vietii, care nu vrea sa lase urme."
  Dadu din umeri, nesigura. Nu era chiar ca nu vroia sa lase urme, caci isi dorea sa fie apreciata, insa nu se simtea tocmai comfortabil in centrul atentiei, desi aspira la asa ceva.
  "Dar dumneavoastra?"
  
  

Vrajitorul o privea pe fata din fata lui nedumerit. Si nu pentru ca nu ar fi stiut ce sa raspunda ci pentru faptul ca il enerva la culme ca cineva sa ii spuna "dumneavoastra". Nu era ca si cum ar fi avut o suta de ani. Inca o mai ducea si inca bine. Nu ii placea as se simta batran, pana la urma avea doar douazeci si trei de ani. Nu era chiar in varsta. Iar daca fata plecase acum sapte ani sa studieze la Durmstrang insemna ca are in jur de saptresprezece ani. Pentru a se lamuri o intreba.

"Nu cred ca este nevoie sa mi te adresezi cu 'dumneavoastra'. Pana la urma, care este varsta ta?" zambi vrajitorul jucandu-se cu degetele de la mana. Isi muta mana pe crestetul capului, scaprindandu-l ganditor.
"Aaa..si raspunsul la intrebarea ta. Nu stiu. Viata mea nu a fost una prea spectaculoasa. Pana s-au nascut surorile mele la cinci ani, am fost alintatul casei. Dupa, eu trebuia sa fiu cel care alinta. La scoala imi place sa zic ca am fost un elev silitor si inteligent iar din punct de vedere social, nu am dus lipse."
Bernard zambi iar, reflectand cu mandrie la tineretea lui. Tot timpul a fost o persoana narcisista. Inca de mic se uita mereu in oglinda si isi admira trasaturile fine. Nu ii placea ca sora lui Ada semana cu el, deoarece asta il facea mai putin unic. Insa prin ea, se putea vedea mai usor pe el. Semanau mult dar deloc in acelasi timp.

"Nu te supara, imi poti spune si mie te rog unde ne aflam? Am o problema in privinta orientarii in spatiu. Nu-mi mai aduc aminte sa fi vazut locul asta vreodata." Spuse vrajitorul privind peretii camerei ce-l inconjurau.

• 
  Iris il privi rusinata, insa cum ar fi putut sa nu fie politicoasa? Nu il cunostea, si pentru ea nu conta varsta. Daca era un profesor nou, sau ceva? S-ar fi simtit si mai rau sa stie ca vorbise cu 'tu' unui profesor, desi in adancul ei, nu se sinchisea de asa ceva.
  "Saptesprezece", rosti ea, ca intr-un vis.
  "Oh, deci un om fericit si fara griji, nu?" sopti ea, putin rautacioasa. Nu stia de ce, dar nu ii placeau in mod exceptional persoanele care nu au cunoscut nici o greutate in viata, desi si ea se putea numara printre ele. Pana la urma, ce patise ea rau in toti cei 17 ani de existenta? Nu avea nici un prieten sau ruda mult iubita moarta, nu pierduse nimic, si a avut mereu tot ceea ce isi dorise. Cu exceptia unui singur lucru, insa nu dorea sa se gandeasca la asta acum.
  "Hogwarts. Mi-ar placea tare mult sa stiu cum ati...ai intrat aici. Din cate stiam, nu poti aparea la Hogwarts. Inseamna ca ati...ai folosit poarta principala?"