Darkmark RPG Forum / Coltul Creativ / Writers' Hangout

1 2 3 4 5 16 Next »

/ When love is in excess...

Saru'-mana
O sa iau o pauza de cateva zile pentru ca am cam multe de facut pt. scoala. Dar cu prima ocazie, revin.
Fetelor, va multumesc mult pentru tot

Nu face nimic, te intelegem
Si nu ai pentru ce sa multumesti pentru ca ti-am spus doar adevarul

Iar acum revin in forta Promit ca asta e ultimul capitol in care sunt rea. Poate ca stric surpriza, dar lucrurile se vor inbunatati pentru Audrey.
Sper sa va placa ^_^


Ascultă cu atenţie… Ai auzit?… Exact! Nimic! Inima mea s-a oprit.

Oricine m-ar vedea ar zice că viaţa mi s-a sfârşit odată cu plecarea ta. Dar crede-mă, nu sunt moartă. Sunt mai vie ca niciodată – un mort nu poate simţii atâta suferinţă. Ce mod ciudat de a-mi trăi viaţa prin emoţii negative… Ca un clandestin. Căci eu asta sunt în viaţa mea: un intrus. Căci eu nu mai recunosc nimic din ce a fost cândva viaţa mea. Un intrus în propria-mi lume.

De dimineaţă, te-ai aşezat lângă mine pe banca din parc. Ai avut curajul să vii. Sau ţi-a fost milă? Mi-ai zâmbit. Doar că nu ţi-am recunoscut emoţia din ochi. Puteam vedea mai clar ca niciodată că nu-mi duci dorul. Zâmbetul tău era aproape forţat.
- Cum o mai duci, Audrey?
Doar am ridicat din umeri.
- Tu? Eşti fericit cu Penelope?
- Da! E foarte de treabă! Chiar ne înţelegem.
- Aha…
M-am uitat în altă parte, „admiram” pietrele de jos. Iat tu… Tu mi-ai ridicat bărbia ca să-ţi pot vedea faţa. Şi m-a durut gândul că nu mă mai iubeşti.
- Dar tu, Audrey? Tu cum te descurci?
Întrebarea asta am mai auzit-o. Am avut nevoie doar de o secundă de prostie ca să zâmbesc convingător.
- Mă descurc chiar bine!
Ai zâmbit şi te-ai uitat la ceas. Apoi ai plecat.

Am minţit. Nu mă descurc deloc. Am nevoie de un colac de salvare.
Am minţit. Am minţit pentru fericirea ta.

(22 May 2011, 19:55)Ema Snow Wrote: Iar acum revin in forta Promit ca asta e ultimul capitol in care sunt rea. Poate ca stric surpriza, dar lucrurile se vor inbunatati pentru Audrey.
Sper sa va placa ^_^

Un intrus în propria-mi lume

Ascultă cu atenţie… Ai auzit?… Exact! Nimic! Inima mea s-a oprit.

Oricine m-ar vedea ar zice că viaţa mi s-a sfârşit odată cu plecarea ta. Dar crede-mă, nu sunt moartă. Sunt mai vie ca niciodată – un mort nu poate simţii atâta suferinţă. Ce mod ciudat de a-mi trăi viaţa prin emoţii negative… Ca un clandestin. Căci eu asta sunt în viaţa mea: un intrus. Căci eu nu mai recunosc nimic din ce a fost cândva viaţa mea. Un intrus în propria-mi lume.

De dimineaţă, te-ai aşezat lângă mine pe banca din parc. Ai avut curajul să vii. Sau ţi-a fost milă? Mi-ai zâmbit. Doar că nu ţi-am recunoscut emoţia din ochi. Puteam vedea mai clar ca niciodată că nu-mi duci dorul. Zâmbetul tău era aproape forţat.
- Cum o mai duci, Audrey?
Doar am ridicat din umeri.
- Tu? Eşti fericit cu Penelope?
- Da! E foarte de treabă! Chiar ne înţelegem.
- Aha…
M-am uitat în altă parte, „admiram” pietrele de jos. Iat tu… Tu mi-ai ridicat bărbia ca să-ţi pot vedea faţa. Şi m-a durut gândul că nu mă mai iubeşti.
- Dar tu, Audrey? Tu cum te descurci?
Întrebarea asta am mai auzit-o. Am avut nevoie doar de o secundă de prostie ca să zâmbesc convingător.
- Mă descurc chiar bine!
Ai zâmbit şi te-ai uitat la ceas. Apoi ai plecat.

Am minţit. Nu mă descurc deloc. Am nevoie de un colac de salvare.
Am minţit. Am minţit pentru fericirea ta.

Cred ca avem idei diferite despre "rautate",altfel nu inteleg. Nu prea mi se pare ceva atat de "rau".
Dar,este foarte interesant.Dialogul apare in orice fic,ideea se poate regasi in alte ficuri,dar ceea ce deosebeste acest fic,si ceea ce m-a facut sa "iau la citit" capitolele din urma a fost modul de a nara,atat de complex si vioi,care te duce mereu cu intrebarea la ce ai vrut sa exprimi prin asta.Fic-ul nu devine in nici'o secunda previzibil,ceea ce m-ar determina sa-ti ofer de la o scara de la 1 la 10,probabil 11.Dar,cum nu pot sa-ti ofer note,iti pot oferi doar sincere felicitari!
Bravo,asa da!
Foarte frumos! ><

Scuze pentru intarziere. x_x Ema, deci de cand imi doresc sa citesc topicul tau, descri foarte frumos sentimentele si chiar cum spune Rosalie nu conteaza cat ai scris ci ce ai scris tu acolo. Superb mai.

O unica privire.

Poezia profesorului tau de romana este chiar foarte frumoasa si se pricepe Capitolul acesta nu mai zic, parca mereu imi mai aduce aminte de niste momente din viata mea.

Un intrus în propria-mi lume

Quote:Am minţit. Am minţit pentru fericirea ta.

Cat de trist. Nu stiu de ce dar propozitia aceasta ma face sa o citesc de mii de ori. Cum am mai spus Em >< Spor la scris si abea astept sa vad urmatorul capitol. Si inca o data scuze pentru intarziere.

Deci...
Nu pot exprima in cuvinte cat de mult mi-a placut
Esti foarte- super- mega talentata si te descurci excelent
Mai vreeaaaaau
Esti geniala><

Quote:Ascultă cu atenţie… Ai auzit?… Exact! Nimic! Inima mea s-a oprit.

Absolut genial.

Quote:Am minţit. Nu mă descurc deloc. Am nevoie de un colac de salvare.
Am minţit. Am minţit pentru fericirea ta.

Cuvintele astea imi inspira atat de multe. Ai exprimat atat de bine ceea ce simte , incat nu mai stiu ce as putea comenta. Atat de multe sentimente in practic doua randuri: tristete,sacrificiu enorm, suferinta, iubire , melancolie. Waaa, deci e super.
Imi pare rau ca am ajuns atat de tarziu,dar am ajuns intr-un final. ^_^.
Capitolele tale ma ajung la suflet mereu. Ca de obicei, dovedesti: calitatea conteaza. ,nu cantitatea.

Va multumesc atat de mult! >< (adica de aici si pana aici, dar eu am brate scurte, asa ca imi este greu sa arat exact )
Trebuie sa recunosc ca daca nu ati fi fost voi, nu as fi continuat.
Nu stiu cum reusiti, dar mereu ma lasati masca cand citesc comentariile

P.S. Rose, Tammy, niciodata nu a contat pentru mine ca 'ati venit tarziu'. Ma bucur ca va place ^_^

Sisu meu,cum ti-am mai spus ador ficul tau.Dupa cum ziceam pe mess am nevoie cel mai mult de noul capitol.Fara el nu mai traiesc,vrei sa mor din cauza ta :-W ?Deci,adu nextu-l cat mai repede.

Sper sa va placa continuarea, desi am adus-o tarziu (scuze, dar cred ca stiti cum este in ultimele saptamani de scoala, mai ales cand profesorii au lasat notele pentru ultima suta de metri). Din nou, foarte scurt, dar nu vreau sa trec mai departe in acelasi capitol.



O iubire poate muri? Se poate stinge şi să rămână aşa? Definitiv?

„Mă voi sătura vreodată a-ţi cerceta chipul? Momentan aş zice nu…”

Acum aş zice da. Dacă vreau să trăiesc liberă trebuie să-ţi uit chipul. E prea rotund, prea ascuţit. Pomeţii sunt exagerat de mari, ochii tăi căprui sunt prea şterşi, buzele tale sunt prea subţiri, iar părul prea ciufulit. Cum de nu am văzut asta până acum?! Nu am văzut dezechilibrul strident al feţei tale, urâţenia, ciudăţenia, aspectul bizar al aluniţei de pe tâmplă, uscăciunea, mândria, blândeţea, frumuseţea, perfecţiunea chipului tău…

Nu, nu, nu! Complet greşit! Dacă vreau să fiu fericită cu David (şi vreau, căci el e bun şi delicat) trebuie să scap de impurităţile lăsate de dragostea ta în sufletul meu. Să nu am nici un regret. Dar cum pot eu să fac asta când tu vii şi îmi zdruncini lumea, sădind speranţa în mine?

- Audrey, cum o mai duci?
- Din bine în mai bine. Tu?
- M-am certat cu Penelope.
- … Hmm… Îmi… pare rău să aud asta (?)
- Să nu-ţi pară. Încep să cred că am făcut o prostie.
- Nu mai spune…
- Încep să cred că nu suntem compatibili…
- Ca să vezi…
- Că… Ştii tu… E adevărat. Nu-ţi dai seama cât de mult preţuieşti un lucru decât în clipa în care îl pierzi.

Ai zâmbit, mi-ai atins dosul palmei şi ai plecat. Ce să înţeleg din asta?



Din pura curiozitate, voi ce 'intelegeti' din asta? ;