Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Hogsmeade

1 2 3 4 5 Next »

/ where my demons hide

• Lexie se încălţă cu ghetele maro şi îşi luă haina pe ea fără să fie foarte atentă la ceea ce face. După amiaza trecuse foarte liniştit şi viperina se întreba dacă aşa va fi toată vacanţa. Părea că lumea de la Hogwarts era un fel de univers paralel ce trecea pe lângă fată fără să aibă niciun fel de legătură cu ea. Mereu avusese o senzaţie de tristeţe când îşi dădea seama că era într-adevăr vacanţă. Cel mai probabil pentru că, fără toate orele şi responsabilităţile de la castel aproape că se plictisea.
  Ăsta era motivul pentru care îi plăcea să rămână acolo pe timpul sărbătorilor. Deşi se simţise uşor melancolică de Crăciun, rămasă aproape singură în Camera de Zi a viperinilor, Lexie avea acum o stare de euforie hotărâtă.
  Moralul ei era ridicat în general de prietenii de la castel, cu care se întâlnea mai mereu, indiferent dacă era o întâlnire planificată sau un accidentală.
  Îşi adânci mâinile în buzunar imediat ce învârti cheia în broască. Încă mai avea senzaţia că acea casă nu era a ei, chiar dacă deja era proprietatea sa de şase luni. Se simţea bine în Hogsmeade şi îi plăcuse mereu acea agitaţie a micului orăşel vrăjitoresc. Era plăcut să ştii mereu că mai trăieşte cineva pe lângă tine.
  Viperina înaintă pe străduţa murdară. Vremea se transformase brusc şi trecuse de la geroasă la nefiresc de caldă pentru acea vreme. Lexie se întrebă ce avea să facă. Era seară şi lumea prefera să stea la căldură, în favoarea unei plimbări. Aşa că era singură.
  Se întrebă dacă să treacă prin 'La Trei Mături'. Însă cel mai probabil era închis. Aproape totul era închis în oraş. La acele gâduri, privi vitrinele murdare ale prăvăliilor din preajma ei.
  Auzi brusc paşi în spatele ei. Se întoarse, aparent relaxată, însă îşi încleştă mâna pe lângă baghetă în buzunar.

Si Charles era unul dintre studentii care-si petrecea aproape de fiecare data vacantele la Castel. Ramaneau si prieteni de ai lui, putea sa se antreneze in voie, sa isi practiceblestemele in voie si nu era intotdeauna presat de ai lui. Interesant era ca niciodata, nici macar in vacante nu era de unul singur pe acolo. Tot timpul cativa prieteni apropiati de ai lui, formau gasca ce colinda mereu coridoarele, asa ca niciodata nu isi facea probleme din cauza asta.
Astazi, insa, hotarase s-o ia de unul singur prin Hogsmeade, si se putea opri si pe la Conac daca era pana acolo, mai ales ca una dintre fetele cu care-si petrecea timpul era si ea la Castel perioada asta. Mda, asta nu suna rau deloc...
Insa inainte sa apuce sa s egandeasca si la asta, o zari in fata unei vitrine pe Sefa de casa a Viprinilor cu care se intelegeademinune, ca sa nu mai zica ca eraprofa de Potiuni, una dintre materiile lui preferate.
Se furisa ce-i drept prin spatele ei,insa nu cu intentia de a o speria, ci de a aparea undeva langa ea brusc si dintr-o data, insa ea fusese prea perspicace si e intoarse spre el,exact cand ajunsesein spatele acesteia. Ii zambi cordial, dandu-si jos gluga robei de pe cap si spuse:
"-Sunt doar eu, profa. Nu-mi scadeti puncte,nu faceam nimic rau, ma plimbam doar pe aici."
Nu stia cum se facea, dar in ultimul timp daduse numai peste profesoare. Se gandi cateva clipe la lucrul asta, aparandu-i un ranjet dubios pe fata dar rmascandu-l rapid.Parea incitant, dar suna alnaibii de periculos. Asa ca isi sterse rapid gandul din cap facand cativa pasi imprejur si gandindu-se la unloc cald unde putea bea un whiskey-foc.

• Lexie fu destul de surprinsă să recunoască persoana care venise în spatele ei. Îl privi pe băiat prima dată oarecum confuză, apoi îşi aminti unde îl mai văzuse. Era viperin, şi elev de-al ei.
  Îşi frecă mâinile una de alta, lăsându-şi bagheta să se odihnească în buzunar. Îşi ridică sprâncenele la auzul cuvintelor lui.
  'Spune-mi Lexie, nu 'profa'', se auzi spunând cu un zâmbet.
  Nu se simţea foarte bine atunci când cineva îi spunea 'doamna profesoară' sau îi sublinia postul cu alte cuvinte. O făcea să se simtă jenată. Mereu o jenase respectul şi simţise oarecum să nu îl merită.
  'Oricum nu îţi scădeam puncte,' continuă, bătându-l uşor pe umăr. 'E vacanţă, şi chiar dacă nu ar fi, am hotărât să fiu îngăduitoare de Crăciun.'
  Ca şi cum în restul anului nu ar fi fost... Se gândise serios să renunţe la postul de profesoară ceva timp. Apoi se răzgândise când îşi dăduse seama că era prea frumos să fi profesor la Hogwarts ca să laşi mici inconvenienţe să te sperie. 'Hei, tu ai fost la castel în Ajunul Crăciunului, nu-i aşa?' întrebă viperina, simţind brusc o oarecare fraternitate pentru Charles.

" Am mai auzit eu din astea cu "e vacanta, nu scadem puncte" si nu ma mai bazez, dar in fine, daca zici tu, fiind sefa de casa, o sa ma incred in tine, Lexie!"
Si accentua cuvantul Lexie pe un ton rautacios, insa nu atata cat sa sune enervant, ci pur si simplu usor diabolic.In sa renuntase sa mai continue, era totusi profa si mai ales,sefa casei lui asa ca se limita la atata doar.
"Da, am ramas la Castel..De fapt, deobicei raman la Castel in vacante, imi ajung parintii mei de acasa 2 luni pe an, e mai mult decat suficient. De ce anume intrebi? Sper canu crezi ca sunt nefericit sau ceva prostie din asta..", replica el, pufnind in ras, gandindu-se ca Lexie ar putea crede asta. Probabil ca atata intrebarea ei, cat si raspunsul lui sunau foarte depresiv dar nu era deloc asa, cel putin nu pentru el.
[Daca ma gandesc mai bine, si tu ai fost la Castel de Craciun.Bine, ii drept caprofesorii in general raman, dar nu ma gandeam la tine ca la un profesor obisnuit care sa isi petreaca sarbatorile aici."[/b]
Poate sunase ciudat, dar pe Chuck nu il interesa catusi de putin. El stiu ce vru sa spuna si ii era indeajuns.
"Si acuma esti tot singura..ceva nu pusca aici.."
Continuase pe un ton usor zeflemitor dar de data asta fara tenta rautacioasa ci din pura curiozitate.

• Lexie îl privi pe băiat cu un oarecare scepticism, însă trebuia să recunoască faptul că era uşor amuzată de atitudinea lui. Îş observase de ceva timp pentru faptul că era foarte gălăgios. Oriunde era, trebuia să îşi facă simţită prezenţa. Lucru care pentru Lexie personal nu fusese niciodată o idee atrăgătoare. Ura să fie în centrul atenţiei, şi mai ales într-un cerc de oameni pe care nu îi cunoştea suficient de bine.
  Cu toate astea, putea spune că simţea o oarecare admiraţie pentru persoanele încrezătoare.
  Îşi adânci mâinile în buzunarele hainei şi strâmbă din nas la auzul cuvintelor lui.
  'Eh, trebuie să recunoşti că e cam trist,' spuse, ridicând din umeri. 'Dacă nu pentru tine, atunci pentru părinţii tăi. Nu ştiu dacă îţi dai seama cât îi răneşti.' Lexie zâmbi trist, însă îşi reveni imediat. Nu voia ca Charles să creadă că e o bătrână înţeleaptă, care nu ştie decât să povăţuiască tinerii. Ridică din sprâncene. 'Mă iubesc suficient de mult încât să îmi placă să stau singură,' glumi ea, cu un zâmbet. Adevărul era că voia să evite întrebarea şi nici ea nu ştia motivul.

Incepu sa rada, jucandu-se cu varful ghetelor cu niste pietricele de pe jos. Trist..NU era trist deloc. Nu ca parintii lui ar fi fost cine stie ce povara, dar uneori si impla lor prezenta simtea ca il plafoneaza intr-un fel sau altul. Pur si simplu avea nevoie de spatiu, sa nu mai simta rigorile familiei pentru ca oricum nu era un familist. Nu visa sa aiba o familie mare, nu visa sa aiba nu stiu cati copii, de fapt gandul asta era extrem de departe de el, ura copiii.
"Te asigur ca pentru mine nu e nimic trist in a fi liber. Cat despre ei, treaba lor, cine stie ce fac acolo singuri, sigur le e mai bine asa."
Se oprise din ras, insa pe chipul lui aparu un zambet pervers cat timp rostise ultimele cuvinte. Insa dandu-si seama ca vorbea cu un profesor, isi drese rapid glasul, lunad o pozitie dreapta si stergandu-si ranjetul de pe fata.
"Mda...in fine. Oricum vad ca si tu zici aceleasi lucru ca si mine chiar daca dia alte sfaturi. Vezi?Nu e nimic rau in a-ti iubi persoana. E cel mai bine, asa iti faci tie bine si esti in siguranta. Degeaba te intereseaza de altii,n-o sa fie cineva tot timpul langa tine pe care sa il interesezi..Pur si simplu conteaza intotdeauna persoana ta si apoi restul."
Ridica voios din umeri insa cuun aer de indiferenta si privi in departare.
"Ce zici sa facem o plimbare, doar n-om sta aici in loc ca si babele."
O luasera deci la pas, pe straduta, icnercand sa-si aminteasca pe unde era deschisa ceva carciuma ca sa se aseze undeva. Era frigut totusi...
"Stii ce nu inteleg eu? De ce marea majoritate a Viperinilor is batuti de soarta? Adica, practic noi ar trebui sa fim cei mai plini de viata,bla bla..dar vad ca e fix invers. Si tu esti si Sefa de Casa.."
Insa nu mai continua, sperand ca intelege de la sina faptul ca, fiind o viperina veritabila, se astepta la rautate din partea si chestii de genul.

• Lexie îl privi pe Charles cu un zâmbet. Îi observă toate gesturile şi mişcările şi nu era grea să îşi dea seama de faptul că încerca să fie mai manierat pentru că vorbea cu Şefa lui de Casă. Nu îi plăcea asta. Ar fi vrut să fie pur şi simplu în largul lui pentru că Lexie nu demult fusese exact ca el şi nu uitase încă toate frustrările şi problemele pe care şi le face orice elev.
  Îşi adânci mâinile în buzunare şi începu să se plimbe în stânga lui.
  Nu ştia dacă să fie de acord sau nu. Probabil că Lexie era o persoană care se iubea pe sine, însă se iubea de zeci de ori mai puţin decât îi iubea pe cei apropiaţi ei.
  Un zâmbet i se întipări pe faţă la auzul cuvintelor băiatului.
  'Nu ştiu ce să zic,' spuse, ridicând din umeri. 'Nu toţi sunt bătuţi de soartă. Şi în niciun caz eu. Mă simt norocoasă cu viaţa pe care am avut-o. Deşi am avut perioade în care am fost la pământ, simt că am viaţa perfectă pentru că m-am ridicat. Şi nu ştiu dacă pot fi considerată reprezentativă pentru casa mea.'
  Lexie avusese destule motive în trecut să se îndoaie de meritul pe care îl avusese pentru a cădea la viperini. Iubea acea casă şi simţea că îi este reprezentativă, însă mereu avusese dubii pentru că ea nu ştia să lupte. Să omoare. Era prea miloasă, prea blândă. Văzuse oameni chinuiţi şi nu suportase să îi privească fără să strige atacatorului să termine. Cu toate astea, Lexie ştia să gândească. Era singurul lucru la care era conştientă că se pricepea într-adevăr. Mulţi îi spusese că psihicul era mai important decât lupta fizică, însă se găsise în multe situaţii în care se simţise inutilă.
  Nina era cea mai apropiată persoană pe care o cunoştea care să reprezinte un canon al viperinilor.
  Cu toate astea, Lexie nu era moale. Deşi majoritatea o considerau în acel fel, nu se lăsa uşor.
  'Bătuţi de soartă, huh?' întrebă ea, amuzată de naivitatea lui Chuck regăsită în acele cuvinte. 'Ia zi, pe tine cum 'te-a bătut soarta'?'

Rase, fiind intrigat de ultima ei intrebare. De fapt, ceea ce vru el sa evidentieze cu "batuti de soarta" era faptul ca intalnise destui viperini sa isi dea seama ca erau foarte diferiti intre ei..si abia daca doua trei i se pareau demni de casa aceasta.
"Ceea ce incercam sa spun, de fapt, era ca eu ma simt bine si n-am nicio problema, dar multi par depasiti de propriile lor vieti. E vreo perioada din asta ciudata, pentru ca altfel nu inteleg ce se intampla cu ei..."
Se gandi o clipa, mijind putin ochii, incercand sa continue, dar incercand sa gaseascamodul optim de a-i red ceea ce gandea.
"Eu chiar n-am nici cea mai mica problema, chiar pot sa zic ca totul merge perfect, dar dau peste oameni din astia secati de viata si imi vine... nu stiu...sa daram peretii cu ei. Mi se par de-a dreptul patetici," temrina el stramband din nas si ridica din umeri.
Poate i se parea lui, dar in ultima perioada de lovi de tot felul de chestii ce-l bulversasera putin.Parca scoala isi pierduse din stralucire, din farmec. Avea nevoie de ceva nou....sau poate era doar vacanta. Probabil.
"Cat despre cat de reprezentativa esti....Daca Jobenul Magic te-a pus la Viperini, inseamna ca acolo trebuie sa fii si ca esti reprezentativa casei! Nu greseste niciodata..."

• Lexie îl privi pe Chuck pentru câteva momente. Avea dreptate. Nu numai viperinii, ci foarte multe persoane pe care le cunoştea aveau o perioadă în care erau la pământ. Într-adevăr, majoritatea aveau motvie bune pentru asta. Cuvântul 'patetic' i se părea mult prea dur viperinei, însă, deşi nu ar fi recunscut-o niciodată, credea că, atunci când eşti la pământ ar trebui să lupţi să te ridici, nu să rămâi acolo, renunţând.
  Îşi încrucişă braţele la piept, adâncindu-şi nasul în fularul ei mare.
  Chuck avea o gândire foarte logică, însă şi foarte pripită după părerea viperinei. Nu aştepta să privească toate astpectele şi aproape ignora unele detalii care se dovedeau a fii chiar importante. Astea i se părea mai mult semnele unei vieţi lipsite de griji, lucru care nu era neapărat rău.
  Era cu toate astea, uşor confuză de atâtea subiecte discutate deodată, aşa că vorbi, privind drumul din faţa lor acoperit cu zăpadă.
  'Deci, cum de te-ai hotprât să vii prin Hogsmeade?'

"Cum m-am hotarat sa vin prin Hogsmeade? Hm, nu stiu.."
Asta fusese raspunsul lui... Mai mult de atat nu putu scoate pe moment poate si din cauza ca mintea ii zbura pe oriunde altundeva dar nu la faptul ca trebuia sa demonstreze ca nu era un imbecil care nu stia sa lege doua propozitii.
"Nu stiu, pur si simplu m-am saturat de gorilele astea de la mine din an care au exact aceleasi discutii de fiecare data si anume fetele, majoritatea cartilor care ma intereseaza le-am citit...si la dulet nu s-a bagat nimeni asta, asa ca.."
Si cu asta murmura un "aguamenti" si incepu sa topeasca zapada din fata lor in timp ce inaintau cu un jet subtire de apa provenit in bagheta lui. Incepu sa fredoneze ceva aiurea. Insa la un moment, ii veni o idee in minte brusc si dintr-o data.
"Dar tu? Nu trebuia sa faci planuri de lectii sau ceva degenul? Daca iese cineva acuma de dupa o cladire si te atatca?"
Si cu asta, rosti in gand "expelliarmus" iar bagheta ei sari brusc in mana lui. De departa putin de ea, incepand sa se uite la ea si exclamand spotit un "frumooos", insa atenta si la ea acum, la gesturile ei.