|
You just need to remember
|
05 Apr 2012, 20:55
|
|
Effy K. Dietrich
|
Posts: 1,467
RP Posts: 516
Joined: Jun 2010
Reputation:
73
Casa: Cercetasi
Galeoni: 800
Animal: Tigru - "Lotte"
Slujba: Ingrijitor pentru bufnitele scolii
|
|
You just need to remember
-Katia and Rosalie-
- Putea auzi clar susurul lin al unui pârâu, nu foarte departe de locul unde se afla, şi dacă nu ar fi fost absorbită de peisajul feeric, ar fi dat imediat fuga înspre acesta, la cât îi era de sete. Însă această nevoie trupească nu era mai sfâşietoare decât arsura ce o simţea pe interior, întinzându-se cu repeziuciune şi determinând-o să devină vulnerabilă. Ura să fie vulnerabilă. De când părăsise Hogwarts-ul , fusese nevoită să se descurce singură, şi nu-şi putea permite să devină slabă, pentru că, aşa cum constatase în nenumărate rânduri, viaţa era o junglă, mai ceva ca New York-ul.
Pădurea lui Dean semăna în mult - mult prea multe- privinţe cu Pădurea Interzisă. Readucea la viaţă atâtea amintiri, încât se simţea pur şi simplu sufocată de amalgamul de sentimente ce o cuprindea. Erau atâtea trăiri în acel moment, şi toate negative, nici urmă de fericire, extaz, doar durere. Nu-i venea să creadă că în aşa puţin timp, viaţa i se schimbase atât de mult, şi nu în bine. Dar avusese nevoie de această schimbare, se simţise străină de propria persoană în ultimele sale luni la castel. Nici acum nu se regăsise în totalitate, multe din părţile ce o alcătuiau lipseau, şi nu le putea găsi în ruptul capului. Era nevoită să aştepte.
|
|
18 Apr 2012, 14:27
|
|
Rosalie Vivienne Alden
|
Posts: 7,936
RP Posts: 3261
Joined: Sep 2010
Reputation:
284
Casa: Ochi-De-Soim
Galeoni: 13573
Animal: Bufnita alba-Sabri
Slujba: Barman la "Ceaunul Crapat"
|
|
Din nou o nelinişte suflească o cuprinse, dar învăţase să fie puternică şi dacă ar intreba-o cineva ce a păţit ar răspunde senină că nu are nimic. Totuşi însă .. frigul interior nu o lăsa să trăiască liniştită în această perioadă. Era ceva , iar acel ceva o împiedica să privească optimistă spre viitor şi să zâmbească fără griji. De ce? De ce oare? Ea nu mai cunoscuse noţiunea de 'fericire' de ceva timp. Trăsese aer în piept [uneori se mira că mai era in viaţă] şi păşise în Pădurea lui Dean. De câte ori se simţea abătută şi dorea să fie departe de Hogwarts acel loc i se părea ca de basm. Închise ochii şi îi deschise din nou. I se părea un joc între lumină şi întuneric, viaţă şi moarte şi deseori făcea parte din el, însă niciodată nu ştia cărei părţi se potriveşte mai mult. Se schimbase aerul. Acel stil de sufocare nu o mai cuprinse, acum disfrutând aerul curat al pădurii. Uneori avea impresia că şi acei copaci sunt mai fericiţi decât ea. Aveau o viaţă seculară si singurele lor griji erau anotimpurile ploioase .. Sau cel puţin aşa credea ea.
Dăduse de o persoană care i se părea cunoscută, dar se temea să nu se înşele. "Buna.." , rostise Şoimeanca puţin confuză.
|
|
13 May 2012, 18:20
|
|
Effy K. Dietrich
|
Posts: 1,467
RP Posts: 516
Joined: Jun 2010
Reputation:
73
Casa: Cercetasi
Galeoni: 800
Animal: Tigru - "Lotte"
Slujba: Ingrijitor pentru bufnitele scolii
|
|
- Se aşezase pe un butuc retezat, cu privirea goală, aţintită undeva în depărtare. Respiraţia îi era greoaie, însă nu de la efort. Mereu când le auzise pe acele adolescente răsfăţate plângându-se că viaţa lor este oribilă şi că suferinţa pe care o simt le-ar fi împins la moarte , nu le crezuse şi chiar le condamnase că nu apreciază ceea ce au. Multe dintre ele poate că , de fapt, nici nu simţeau astfel de lucruri, însă acum, înţelegea. Era greu, al naibii de greu să trăieşti astfel. În fiecare zi în faţa ochilor i se desfăşurau, ca un film prost făcut, imagini sfâşietoare din trecut. Nu le putea alunga, căci continuau să revină. Era sufocan, chinuitor , agonizant. Dar nu, nu renunţa. Îşi dădu seama de ce le condamna pe acele fete. Pentru că renunţaseră, aleseră înfrângerea. Erau laşe.
Tresări şi se ridică brusc când auzi acel 'bună'. Un fior îi străbătu şira spinării , şi un gol i se puse în stomac. Închise ochii şi îi deschise de mai multe ori, ascultând din nou şi din nou în minte glasul atât de cunoscut. Respiraţia îi deveni sacadată, şi , deşi primul impuls fu să se năpustească asupra ei şi s-o strângă în braţe, doar se întoarse şi o privi. Avea, într-un fel, nevoie să ştie că este reală, că nu este un produs al imaginaţiei sale bolnave.
"Rose..." Murmură şatena cu vocea tremurândă. Un zâmbet firav se aşternu pe buzele sale de un roz pal, în timp ce un alt val de sentimente se prăbuşea asupra ei, sufocând-o cu intensitatea lui.
|
|
Users browsing this thread: 1 Guest(s)
|
|