Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Muzeul de Vajthat
1 2 Next »
/ You know my past, not my scars

**Aylee L. Lovel** · 26 Jul 2012, 11:16

You know my past, not my scars
Smeared with frustration, lost in fads, I sing as I pretend to be happy
Persuading myself to run some more, I go recklessly and quietly windward
Enemies on all sides, one game after going into war
Cigarette smoke rolls into the air and disappears into the empty space
"Am I the only one that thinks being alive is sad?"

Private

Puse un picior in fata celuilalt, din nou si din nou. Mersul era ceva dureros, iar respiratul ceva necesar. Nu isi dorea sa faca nici una dintre acestea doua. Vroia doar sa dispara, vroia sa fie invizibila si sa fie stearsa din memoria tuturor, de parca nu ar fi existat niciodata. Doar atunci ar fi putut fericita, poate ca ar fi putut sa ia totul de la inceput. Nu mai vroia sa fie Aylee de la viperini, nu mai vroia sa fie o mincinoasa. Ar fi putut fi cineva simplu, un incuiat care isi petrece viata crezand ca stie totul, cand de fapt aceasta il controleaza ca pe o marioneta ce nu isi poate lepada sforile. Ar fi putut sa fie o Sarah sau o Alice, cu prieteni apropriati, parinti iubitori si un frate mai mare enervant.
Insa se parea ca viata ei ii pregatise ceva diferit. O viata in negru si gri traita sub un soare care arde pielea si prajeste iluzii. Ani petrecuti pe asfaltul fierbinte, unde singura sursa de apa este ploaia acida ce te loveste peste fata. Flori vestejite primite in dar de la doi ochi ce privesc prin tine, in timp ce pasii din nisip sunt stersi de brize venite din departari necunoscute. Isi cuprinse talia cu bratele, intr-o incercare disperata de a acoperi golul din interiorul ei si de a-si incalzi sufletul pietrificat. Ce cauta ea acolo? Cauta oare pe cineva? Oare o cauta cineva pe ea?
Ridica privirea doar pentru a-si da seama ca nu stia unde se afla. Ultima oara era pe Aleea Diagon. Vazuse pe cineva gata sa Dispara si se prinse de haina lui, pregatita sa ajunga oriunde, de preferat la capatul pamantului, unde sa nu o gaseasca nimeni. Insa barbatul nu paruse a veni la capatul pamantului, ajungand intr-un simplu oras, in fata unei cladiri mari. Aylee ascultase cu ochii goi predica barbatului despre cat e de periculos sa te prinzi de oameni Disparand, dupa care plecase. El nu intelegea. Nu putea sa fie mai distrusa de atat. Nu poti strica o papusa sparta de portelan astfel incat sa o slutesti mai tare deca e deja.
Acum dadea ture cladirii mari, de parca ar fi avut sens. Inconjura constructia de piatra de parca aceasta ar fi putut sa ii dea un raspuns despre cum sa dispara in neant, lasand in urma o bagheta neagra si un suflet intunecat. Atata vreme fusese chinuita de sentimentele celorlalti, incat ale ei se stersera incetul cu incetul, ramanand carcasa goala a unei casete pierdute de mult. Nu dadea raspunsuri si nu asculta intrebari.
In jurul sau oamenii incepeau sa isi grabeasca ritmul sacadat, iar Aylee se opri in loc, incercand sa isi dea seama ce transformase campul de maci linistit intr-un furnicar grabit. Un tunet ce se auzi din departare ii raspunse la intrebarea ce nu ii parasise buzele. Daca incepea ploaia atunci ea nu mai avea ce sa caute in aer liber. Asta era o regula nescrisa, dar care ar fi trebuit sa o stie toata lumea, chiar si fortele naturii. Nestiind unde se afla, singurul lucru la care se putu gandi era sa intre n cladirea care inca nu stia ce reprezenta.

**William Knight** · (This post was last modified: 19 Aug 2012, 15:43 by William Knight.)

Deschise buimac ochii, analizand incaperea in care se afla pentru a cincea oara. Ridica foaia de pergament de pe podea, pe care probabil o scapase in timp ce visa, si o netezi, recitind scrisul asezat elegant acolo. Ziua aceea incepuse frumos, insa refuzase sa mearga la locul de munca pentru a-si face treaba. Venea acolo doar pentru a revedea frumoasele maturi antice.. si modelele de ultimul racnet.. insa si pentru ca locul acela era locul in care gandurile rele nu mai erau. O luau la goana prin toate partile, mintea sa ramanand goala. Era singurul normal acolo. Ceilalti stateau la taclale, band cafea, iar el se izola de ei, privind pe fereastra.
Lustruise tot ce era din sticla si stersese de praf toate tablitele cu denumirea fiecarei maturi din muzeu.
Iesi din depozit, planuindu-si sa lustruiasca si usa mare de la intrare. Cu siguranta vizitatorii muzeului nu vroiau sa vada si sa atinga o usa prafuita sau unsuroasa. Scoase bagheta din buzunar. Nu era mult de lucru, nu era mare branza.. nu era. Nimic.
Observa o silueta in stanga lui, insa o privi doar cu coada ochiului.
"Are o vechimee.."incepu el,"insa ador faptul ca inca sunt copii care vin aici, si nu numai."Se intoarse cu totul spre respectiva persoana si ramase uimit cand observa ca era fata careia ii propusese sa faca parte din grupul lui. Alina? Armida? Nu-si amintea numele ei. Era ceva cu a.
"Tu!"sari Darren zambind pana la urechi. "Esti fata aceea.. din magazin."

**Aylee L. Lovel** · 28 Aug 2012, 12:26

Nici nu reusi sa intre cu adevarat inauntru, si intalni pe cineva. Incerca sa treaca pe langa el, in timp ce acesta spunea ceva despre tineret si vechime. Era pregatita sa ignore orice comentariu si sa se inchida din nou in lumea ei, cand strainul striga, iar ea tresari. Intr-o secunda dureroasa il recunoscu pe tanarul care vroia sa o includa in ceva grupare. Se lipi de usa, amintindu-si ziua aceea. Nu vroia sa orbeasca cu el. O obligase sa faca ceva ce nu isi doarea sa faca, si se astepta sa fie fericita. Nu era.
Se rezema de usa, pe dinafara, si inchise ochii. Poate ca va avea impresia ca gresise persoana si o va lasa in pace. Niciodata nu se intampla asa. Esti prea usor de recunoscut si prea greu de uitat. Nimeni nu uita monstrii. Se lasa sa alunece in jos, pana atinse pamantul. Isi acoperi urechile cu palmele transpirate, insa vocea continua. Faptul ca inchise zgomotele din afara o facura si mai puternica, un fel de umbra care nu vroia sa o lase sa atinga soarele. Nici nu mai stia unde este. Isi lua mainile de la urechi, insa una dintre mainile sale atinsera ceva. Un material. Vocea se opri in mijlocul altei propozitii, ca atunci cand cineva stinge lumina, iar tu trezesti in intuneric fara sa iti dai seama.
Speriata, deschise ochii, privind in sus. Langa ea se afla baiatul, tanarul, barbatul... Nu stia cum sa ii spuna, asa ca se hotari rapid sa il reduca la un simplu Darren. El statea in continuare acolo, fara sa isi dea seama ce facuse. Nici nu avea cum sa isi dea seama, isi zise. Aylee il privi in ochi, dandu-si seama, pentru prima oara, ca era un Darren chipes. Pe cand ea era o fetita bruneta, cu ochi verzi, si foarte murdara. Stand acolo pe jos, putea auzi picaturile de ploaie care loveau asfaltul cald. Avusese dreptate, iar ploaia venise cand o prezisese. Din fericire pana la ea nu ajungea apa, altfel ar fi reactionat urat. Se uita din nou la Darren, dandu-si seama ca acum va trebui sa vorbeasca cu el. Incerca sa se ridice.

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Muzeul de Vajthat 1 2 Next » //  / You know my past, not my scars

Darkmark RPG Forum / Lumea Vrăjitoriei / Muzeul de Vajthat
1 2 Next »
/ You know my past, not my scars