Darkmark RPG Forum / Hogwarts / Camera Necesitatii

1 2 3 4 5 … 8 Next »

/ You're so hypnotising could you be the devil, could you be an angel

Clipeste de cateva ori, privind-o atent printre genele sale lunguiete, intunecata. Zambi, scurt, asa cum o facea aproape intotdeauna si isi refacu mai bine cocul, suvitele iesite deja devenind enervante.
- Sper sa ai dreptate, ridica ea din umeri, desi nu era mai deloc sigura cu acest lucru. Ea se obisnuia foarte greu cu locurile noi. Ii placea doar sa le viziteze, sa le vada cum sunt, iar apoi sa la pareasca si sa ramana doar in locurile stiute de ea, cele care ii placeau cu adevarat. Nestiind deocamdata ce sa zica, conversatiile nefiind punctul ei forte isi rasfira degetele lungi reci din nou pe clape, incercand sa cante ceva mai vesel, mai ritmat, desi majoritatea melodiilor pe care tanara le stia erau lente, melancolice, daca nu chiar dramatice. Totusi stia si cateva mai saltate, ca cea pe care incepuse s-o reproduca acum din amintiri, destul de bine se pare, avea o memorie buna.

• Intr-un gest simplu, Ema isi puse mana pe umarul fetei si stranse delicat.
  " Capul sus. O sa se rezolve"
  O lasa sa cante, asezandu-se pe podea, intr-o parte a clavietei. Lasa cartea grea intr-o parte si isi prinse genunchii cu mainile, odihnindu-si barbia pe genunchi. Ghemuita - mai mult sau mai putin - ca o minge, Ema se lasa prinsa iar in muzica, ascultand ritmul saltat al melodiei. Privirea verzuie ii aluneca spre fereastra larga si mult prea indepartata. Dincolo de sticla, Soimeanca observa padurea inghetata si stadionul de Vajthat acoperit complet cu zapada. Putea vedea coliba Paznicului Vanatului, decorata cu o funda mare si rosie deasupra usii si o multime de betele, dantele, ghirlande si sfere de lumina colorata la ferestre si pe partea superioara a peretilor. Zambi, gandindu-se la bucuria pe care o aveau toti cand stiau ca bate la usa Craciunul. Deja isi imagina Marea Sala decorata in stilul elegant si argintiul. Isi propuse sa faca ceva si pentru Ochii-de-Soim. Poate ca era dragut sa agate cateva globulete pe ici, pe dincolo, si sa puna cateva crengi de brad la ferestre. Macar atat.
  Ema isi redresa gandurile si isi intoarse privirea spre mainile lui Bo, urmarind miscarea lor.
  

Marii ochii cand ii auzi replica, dar nu o contrazise considerand ca nu e cazul. Continua cantecul surprinzator de bine chiar si pentru ea, desi nu era unul pe care il stia asa cum ar fi vrut. Mainile sale cazura iar pe langa corp atunci cand termina si se ridica usor pasind spre imensa oglinda, privind-o putin curioasa, dar clar nostalgica. Ii placea mereu cand era mic copil sa se imbrace in hainele pompoase ale mamei ei, si chiar sa incalte pantofi cu tocuri care nu ii veneau, inghesuind hartii si alte cele ca sa ii vina, admirandu-se apoi in oglinda imensa, care parca o facea sa para mai mare, mai inalta, mai frumoasa. Mereu iubise acea oglinda, avea intr-un fel o valoare sentimentala pentru ea. Isi trecu scurt degetele reci si sidefii pe suprafata ei, zambind melancolic, apoi isi retrase mana in timp ce irisii sai sclipitori se deplasau in toata incaperea, diverse amintiri devenind tot mai vii in sufletul sau care adunase multe mizerii pana in clipa de fata.

• Nu zise nimic atunci cand melodia se incheie. In schimb, se multumi sa o priveasca pe Bo miscandu-se. Pe jumatate curioasa, pe jumatate nesigura, ochii ei verzi urmarira mica scena din fata sa. Lucrurile din Camera Necesitatii parea a fi foarte familiare fetei mai tinere. Soimeanca se intreba de ce. Poate... Nu. Daca cineva avea nevoie de toate acele lucruri, avea nevoie de ele in pozitia curenta.
  Realizarea ii topi linistea de pe chip, iar Ema se simti brusc ca o intrusa. Un strain intr-o casa necunoscuta. Sau un musafir mult prea tacut intr-o vizita de curtoazie. Isi musca buza, simtindu-se oarecum derutata. Se intreba daca ce vedea era intr-adevar o replica a camerei lui Bo sau pur si simplu o incapere draga fetei. Putea la fel de bine sa fie camera unei surori mai mari sau a unei verisoare. Poate chiar a cuiva mai in varsta, o mama, o bunica, o matusa. Era sigura de faptul ca era camera unei prezente feminine. Mult prea aranjata si intr-o maniera mult pentru rafinata ca sa-i apartina unui baiat. Nu prea stia cum sa-si manifeste curiozitatea, dar, intr-un final, intreba simplu, gesticuland spre intreaga incapere.
  " Camera de acasa"
  

- E camera in care am crescut pana la 12 ani, apoi am impartit camera cu sora mea mai mare, raspunde simplu Bo, zambind mai larg. Se departa de oglinda si se aseza pe pervaz. Mereu cand statea acolo isi scria in jurnal. Inca il mai avea, dar nu mai scria in el, nu-i mai facea placere, pur si simplu renuntase la acest obicei. Privi spre imprejurimile de afara care evident nu coincideau cu cele pe care le-ar fi vazut daca ar fi fost intr-adevar in camera de care se atasase asa mult, dar de care fusese nevoita sa se desparta.
- Suntem cumva in aceeasi casa? intreba castania nesigura, caci inca nu se acomodase si nu-si cunostea colegii. Nu cunostea defapt pe nimeni, Bo nici cand fusese mica nu era genul de copil care sa se duca la altul si sa-l intrebe "vrei sa fim prieteni?" asa cum se intampla cu majoritatea copiilor mici. Ea era mai retrasa, mai rezervata, mai pierduta in lumea sa in care nimeni nu putea sa intre din cauza barierei pe care tanara o creease.

• Intr-un fel, intelegea sentimentul. Si Ema avea o sora mai mare si, in ciuda faptului ca fiecare avea camera sa, amandoua dezvoltasera un simt al proprietatii mult prea extremist. Fereasca Sfantu' sa intre Dawn in camera Emei sau invers! Amintirea o facu sa zambeasca pe jumatate.
  Atentia Emei se indrepta iar spre Deborah, de data asta observand intrebarea. Initial, nu intelese la ce se referea, memoriile ei inca prinse in casa parinteasca, dar intr-un final, chipul i se lumina cu un zambet. Putea sa bage mana in foc ca tanara era tot o Soimeanca. Isi amintea ca ii zarise numele pe lista din birou.
  " Mhm" facu ea, ridicandu-se in picioare. " Si cred ca, din moment ce conduc Sefia de Casa anul acesta, e datoria mea sa-ti spun bine ai venit in familia Ochilor-de-Soim!"
  Isi vantura rapid o mana, intr-un gest oarecum entuziasmat.
  " Cred ca o sa-ti placa, sincer. Nu suntem prea numerosi, recunosc, si nu suntem mereu cele mai sentimentale persoane, dar poti sa ai incredere in orice Albastrel. Chiar si in Hawkeye! E el straniu de energic, dar e de gasca. Si iti garantez ca orice nevoie ai avea, mereu o sa se gaseasca cineva sa te asculte si sa te ajute"
  

Bo chicoti scurt cand ii auzi vorbele, trecandu-si mana peste frunte din obisnuinta, caci acum nu mai avea nicio suvita acolo.
- Multumesc frumos, fu tot ce zise, fiindca nu se pricepea asa de multa la vorbe. Zambi sincer, putin mai lung ca datile trecute. Stia ca in cele din urma se va acomoda, doar nu era o salbatica, doar ca nu era atat de comunicativa. Era oricum destul de sigura ca va gasi persoane pe placul ei, care s-o suporte asa cum e, cu bune si rele, asa cum ii parea Ema a fi. Se mai uite pentru o clipa in camera, parca orice obiect reprezentand cateva ceva sau aducandu-i aminte de vreo persoana din trecut. Pacat ca nu mai tinuse legatura cu nimeni, nici macar cu sora ei care o invatase atat de multe si ii fusese aproape mereu alaturi.

• O privi pe Bo si se gandi ca merita ceva dragut, fie macar incurajare. Un plan 'diabolic' i se contura in minte, iar Ema incepu sa-si faca imediat o lista cu cadouri perfecte pentru Soimeni. Ar fi fost un motiv de bucurie, fie numai si pentru cateva secunde. Zambi fericita, oarecum mandra de intreaga idee. Desi avea nevoie de ceva date, in unele cazuri mai multe decat in altele. Bo reprezenta una din situatiile in care Snow nu era sigura.
  " Sii... " incepu Ema, reocupandu-si pozitia de pe podea, desi de data asta se aseza turceste. Isi prinse degetele intre ele, asezandu-le in poala si stand indreptata spre Bo. " Te-a cuprins spiritul Craciunului?" intreba pe un ton jucaus, glumet.
  Cel putin, din cate vazuse ea pana atunci, lumea era in extaz cand venea vorba de aceasta sarbatoare. Toti isi faceau liste cu ce-si doreau, unii isi faceau planuri pentru acasa, in timp ce altii aveau sa ramana la castel. In privinta asta, Ema nu stia ce sa faca. Si-ar fi dorit sa fie alaturi de familia ei, dar in acelasi timp si-ar fi dorit sa ramana la Hogwarts. Poate ca o sa se repeada de Craciun acasa si se va intoarce pentru restul vacantei.
  

Cand auzi intrebarea clatina usor nesigura din cap, gandindu-si raspunsul. Nu voia sa para o nepasatoare fara inima, care nu da doi bani pe asa ceva, desi nu era prea departe de asta...
- Nu prea, adica...eu si familia mea nu prea am sarbatorit niciodata Craciunul, da primeam cadouri scumpe si asa, dar nu aveam cine in familie, caldura si nimic de genul asta asa ca intotdeauna ziua de Craciun a fost la fel ca si una obisnuita, cu absolut nimic diferita...cred ca pur si simplu asa e felul meu, sa nu ma dau in vant dupa sarbatori in general, raspunse, caci nu voia sa minta, nu era deloc stilul ei. In plus nu putea fi judecata pentru acest lucru daca ea asa fusese crescuta.

• Ema aproba cu o miscare a capului. Putea sa inteleaga situatia. Nu era nimic extravagant ce incalca insusi legile pamantului. In schimb, zambetul de pe buze i se largi. Ce-i drept, nu prea stia daca era bine sa se intample asa sau nu, dar continua si dadu sa vorbeasca.
  " Pai, poate o sa te bucure Craciunul acesta... Am auzit ca Soimii vor avea un... Mos... Cred ca ii putem spune Mos... "
  Se incrunta delicat, privindu-si picioarele. Mmm... Poate ca exagerase putin notiunea.
  " Oricum, o sa fie ceva vesel. Sau cel putin asa sper."
  Ridica din umeri, nesigura de propriile cuvinte. Si asta datorita faptului ca nimic nu mai conta de ea. O sa aiba grija sa faca cat mai curand posibil o vizita in Hogsmeade si sa cumpere ce credea de cuviinta mai potrivit pentru fiecare elev Albastru in parte. O sa incerce sa dea ce are mai bun. Da, inca mai avea cateva probleme si cateva dubii in privinta unei orientari pentru cadoul Soimencei din fata sa, insa presupuse ca o sa-si dea seama la un moment dat. Asa ca Ema continua sa zambeasca, incercand sa faca pe inocenta.