Don't cry in the moonlight

[Rosalie Vivienne Alden]

Eram atat de cufundata in ganduri si totusi nu puteam sa fiu indiferenta la frumusetea de afara,la zapada care se asternea discret pe pervaz apoi unii fulgi care aterizau direct pe pamant. Totul era atat de frumos. Acest anotimp era unul dintre preferatele mele.Desi sunt unele zile de iarna care nu imi plac,aceasta cu siguranta nu este una de acest gen. Ningea atat de usor,de parca stelutelor argintii le-ar fi frica sa nu deranjeze pe cineva in caderea lor. Clinchete de clopotei se mai auzeau de afara,cate un copil care se plimba prin sat. Nu imi parea rau ca am venit astazi in Hogsmeade: ador zilele linistite si totodata minunate.

Intr-adevar ningea frumos afara,de aceea am ai zis. Bell era cam cufundata in ganduri asa ca nu am vrut sa o deranjez mai mult,insa am observat-o ca se uita si ea pe fereastra...

[Bell Evans]

Cercetasa mai prindea cate un gand din furtuna din mintea sa, o data cu fiecare fulg de nea. Ii privea zborul, cum isi spunea povestea, pentru ca mai apoi sa se scufunde in linistea paturii de omat de pe pamantul amortit. O poveste tragica, cu un final dureros, dar necesara.

"-Ador iarna" sopti ea, iar Rosalie o privi cu un zambet.
"-Anotimpul tau preferat, nu?" chicoti ea.
Cercetasa dadu din cap, vioaie; chiar iubea iarna. Pana si ziua ei era in acest anotimp..craciunul era in perioada asta, ziua celei mai bune prietene. Cum sa nu iubesti iarna?!

Chipul lui Alice ii veni in minte, asa ca se ridica si ii spuse incet lui Rosalie ca lipseste cateva minute; se indrepta spre tejgheaua unde statea astropufa ei preferata si o imbratisa. Aceasta zambi, iar Bell incepu sa rada. Pana si o imbratisare o facea sa zambeasca.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am ramas singura cateva momente si era imposibil sa nu raman cufundata in proprile-mi ganduri . Astazi mi-am amintit atatea intamplari pe care nu le voi uita nicicand , orice s-ar intampla. Am zambit putin,apoi m-am uitat in jurul meu. Vrajitorii veneau la "Trei Maturi" adapostindu-se un timp si bucurandu-se de o ciocolata calda. Era o atmosfera atat de placuta aici. Mi-am mutat privirea brusc pe geam si am observat doi copii care se jucau in zapada. Mii de momente placute mi-au venit in gand ... Cand eram micuta ma jucam in Lumea Incuiatilor cu acei copii de acolo. Nu imi displacea sa fiu o eleva la o scoala Incuiata,as putea sa spun ca a fost chiar placut...

Apoi mi-au venit in minte deja amintirile de la Hogwarts,distractia din Hogsmeade de anul acesta: petrecerea lui Ash'' de ziua ei,plimbarile in Hogsmeade...totul a fost fascinant. O iarna de poveste.!

[Bell Evans]

Bell fugi de langa Alice, cand proprietara barului o privi putin iritata; Al rase, iar cercetasa se indeparta, facandu'i cu mana. Ajunsa din nou la masa, se aseza langa Rosalie si isi relua ciocolata calda; se racise putin..dar asta e, se accepta!

"-La ce te gandeai?" murmura cercetasa, vazand fata visatoare a tinerei.
"-La nimic special..amintirile din iarna asta" raspunse Rose.
"-Intr'adevar..o iarna de poveste" chicoti Bell.
"-La fel si in cazul meu" murmura Rosalie.
"-..si dupa cum am spus, anotimpul meu preferat" completa Bell.

Cercetasa isi plimba privirile prin cafenea; er aproape goala, iar ultimii vrajitori parasira incaperea, lasand o boare de aer rece sa intre de afara. Cativa fulgi inghetati ajunsera la picioarele Bellei, topindu'i'se pe pantaloni.
Dar brusc, linistea fu strabatuta de un tipat sfasietor, iar usa barului se tranti de perete, dezvaluind silueta..

[Rosalie Vivienne Alden]

Ma uitam la Bell si discutam despre acest anotimp minunat,cand un tipat ingrozitor eclipsa totul in aceasta incapere. Cand am privit in jur nu a prea ramas nimic langa mine: parea doar un bar bantuit...Dar cercetasa inca se afla aici. Imi facu un semn sa ma uit spre usa de la intrare...Si am incremenit. Era cineva,cineva care parea foarte ranit . Puteam sa imi dau seama ca ceva oribil s-a intamplat cu el...

O alta pesoana din putinele care au ramas pe aici se indrepta spre el si il intreba ce s-a intampla. Acesta cu slabul glas pe care il mai avea a reusit sa rosteasca :
"V..v..Varcolac!"

Si lesina... M-am uitat la Bell ridicandu-mi sprancenele si dandu-mi parul pe spate. Ce semnifica acest lucru? Eram nedumerita...Un varcolac in Hogsmeade?Ciudat...

[Bell Evans]

Cand auzi cuvantul varcolac, Bell ingheta; stia prea bine ce presupuneau ranile provocate de o asemenea creatura. Mai ales daca nu erau tratate la timp. Se rdiica in graba de la masa, si se apropie de usa. Sopti Colloportus! iar aceasta se inchise cu un pocnet.

"-Repede, aduceti'mi niste esenta de frasinel daca aveti!" le striga ea celor doua proprietare ale barului.
"-Pot sa te ajut cu ceva?" murmura Rosalie, la randul ei ingrozita.
"-Da..Foloseste vraja Ferulla ca sa ii imobilizezi piciorul..e rupt din cate vad" raspunse cercetasa, privind unghiul nefiresc in care era indoit genunchiul.

O auzi pe Rosalie soptind vraja in urmatoarele secunde, iar barmanita se intoarse cu o sticluta mica. Cercetasa picura esenta tamaduitoare pe ranile bietului om, dupa care incepu sa il bandajeze cu fesele aduse de Alice. Stia ca asta era doar un tratament temporar, si ca trebuia dus de urgenta la Sf. Mungo. Dar acum, sunetul de ghiare frecate pe lemnul usii ii facu inima sa o ia la goana. Se uita instinctiv la Rosalie, apoi la Alice, iar in cele din urma la barbatul ranit. Daca varcolacul patrundea inauntru, erau pierdute!

[Rosalie Vivienne Alden]

Cunosteam privirea acea ingrijorata a lui Bell. Ma pregateam sa o intreb ce s-a intamplat,insa mi-a venit in minte instantaneu raspunsul,am inghitit in sec si am decis sa nu mai spun nimic. Zgarieturile se tot auzeau in usa si deja o micuta fisura exista . Am privit in jurul meu,cei care au mai ramas erau terorizati. Se uitau la noi cu atat de multa speranta,dar ce puteam sa facem noi?

Daca in acest moment as afla ca avem o sansa,o mica ocazie sa reusim sa salvam situatia..dar totul parea ca intr-un film de groaza,de altfel la fel ca multe zile din lunile trecute. Am privit din nou usa si am ascultat sunetul asurzitor,suparator pe care il provoca varcolacul.

Am privit persoana ranita dispusa sa intreb ceva insa bineinteles,trebuia sa ma gandesc ca momentan nu avea nici macar o reactie.

[Bell Evans]

Bell ramase ingrozita, ascultand atenta loviturile varcolacului in usa; stia ca mai devreme sau mai tarziu avea sa o sparga, iar ei aveau sa sfarseasca tragic. Dar era mult prea panicata ca sa faca ceva. In cele din urma insa o idee ii trecu prin minte, iar planul i se paru chiar bun. In acel moment, era cam singurul lucru pe care putea sa'l faca.

"-Alice, ia'l si du'l in camera din spatele barului. Intra acolo cu ceilalti oameni, si ia'o si pe Rosalie cu tine" ordona cercetasa.
"-Si tu?" intreba astropufa, cu o voce ingrozita.
"-Asculta'ma cu atentie, Rosalie" murmura Bell, ignorand intrebarea celei mai bune prietene.
"-Da.." se balbai Rose.
"-Ii torni esenta de frasinel pe celelalte rani, si Dispari cu el. Mergi la Sf. Mungo si le spui ce s'a intamplat. Iar apoi te intorci" raspunse Bell.
"-B..bine" mormai Rosalie.

Alice si ceilalti fugira in camera din spate, iar Bell ramase singura in fata usii..era acum sau niciodata..

[Rosalie Vivienne Alden]

Am ramas incurcata de ceea ce imi spusese Bell,insa am ascultat-o fiindca aveam incredere in ea si daca a spus ca acest lucru trebuie sa il fac inseamna ca asa este si cel mai bine. Nu puteam sa imi ies inca din soc,pe toata durata sederii la Hogwarts de pana acum nu am mai dat peste un Varcolac. Speram doar ca atunci cand ma intorc sa nu il gasesc inauntru fiindca ar fi ceva nemaintalnit pentru mine.

L-am luat de dupa gat pe cel ranit,iar in cateva secunde am Disparut spre Sf.Mungo. Mi-a luat ceva timp sa povestesc evenimentele,dar intr-un final un Vindecator se ocupa de el imediat. Nu am uitat sa ii dau esenta,bineinteles,dupa sfaturile cercetasei.
Cel ranit se uita la mine plin de speranta,apoi i-am spus incurajator:
"Totul va fi bine,vom veni inapoi dupa tine!"...

Si am Disparut. In cateva momente am Aparut langa Bell care inca se afla la Trei Maturi in fata usii inchise a barului. In usa cineva inca zgaria,deci era clar...cosmarul nu se terminase inca.

[Bell Evans]

Bell auzi cum Rosalie disparu, iar usa din spatele barului se deschise. Acum era singura. Si in pana de idei. Nu stia cum ar trebui sa se porcedeze intr'o asemenea situatie; macar era constienta ca facuse ceva corect, si logic - ranitul era in siguranta.

Varcolacul era din ce in ce mai agresiv. Iar Bell stia ca nu va mai dura mult. Se ascunse si ea in spatele barului, iar un mic pocnet o facu sa tresara. Cand vazu insa silueta lui Rosalie, ofta usurata.

"-Te'ai intors" spuse cercetasa, zambind.
"-Normal ca m'am intors" replica Rosalie, apropiindu'se de ea.
"-Mult succes" ofta Bell, cand se auzi un pocnet puternic.

Usa ceda sub greutatea varcolacului, iar silueta lui paroasa aparu in pragul usii, invaluita in fulgi mari de zapada. Bell spuse in gand Protego! iar scutul alb-albastrui aparu in jurul ei si a lui Rosalie..