Always come back here

[Rosalie Vivienne Alden]

Aveam o stare foarte ciudata,paream altfel acum,se pare ca si eu si Bell ne simteam mai in siguranta decat cu cateva zile inainte. Acum aveam senzatia ca intr-adevar putem avea o zi linistita,fiindca intr-adevar asa speram sa si fie.

Am privit-o pe Bell si am zambit transmitandu-i un gand: "Sper ca de acum sa fie totul bine."...Cred ca intelesese ceea ce i-am spus fiindca dadu usor din cap in semn de aprobare. Am rasuflat linistita,ma simteam atat de bine. Nu mai facusem acest lucru de atat de mult timp. Iar acum ma simteam mai perfect ca niciodata. Oare avea sa fie sfarsitul problemelor distrugerea acestui Horcrux sau debutul unor alte probleme?

M-am cam cutremurat la acest gand si am preferat sa il ignor asa ca am spus brusc pe o voce sincera,sensibila:
"Ma simt mult mai bine acum.."

[Bell Evans]

Bell dadu usor din cap, in semn de aprobare; si ea se simtea mult mai bine. Cupa era la locul sau, ascunzand in interiorul ei resturile a ceea ce adineaori reprezenta horcrux'ul lui Porrin. Un zambet plin de satisfactie se intinse pe chipul cercetasei cand se gandi la suferinta lui.

Se simtea egoista; desi poate nu era. Daca se luau in calcul imprejurarile, nu putea fi egoista. Pur si simplu savura fiecare clipa de razbunare, cu un suras triumfator. Nu putea sa nu se bucure de decaderea lui Porrin - ii salvase viata in Padurea lui Dean..iar acum distrusese si horcrux'ul creat. Iar inainte, mai distrusese si horcrux'ul creat de Lestrange, in urma mortii lui Hayden.

"-Lucrurile vor fi mult mai linistite de acum" murmura Bell, cu o voce senina.
"-Era si timpul sa se indrepte" chicoti Rosalie.
"-Abia astept sa ma bucur de o viata normala" ofta cercetasa.
"-Cred ca ne vom plictisi" chicoti Rosalie.
"-Nu cred..am nevoie de relaxare" replica cercetasa

[Rosalie Vivienne Alden]

Abia dupa ce am incheiat scurtul dialog am sesizat deespre ce vorbeam noi. O 'viata normala'. Oare ce insemna acest lucru? Viata noastra normala, a Vrajitorilor este una in care ne duelam,sau cel putin folosim magia la fiecare pas...fiindca pur si simplu aceasta era viata noastra.

Am oftat puternic,apoi am zambit melancolica indreptandu-mi privirea catre Bell. Aceasta se uita la mine,stia ca vreau sa ii spun ceva,dar nu stiam cum sa formulez...Eram confuza,dar totusi am continuat:
"Bell,care este viata noastra normala?"

Nu stiu de ce gandeam acum asa,pana in acest moment mi se parea totul in regula,dar...simteam nevoia sa vorbesc despre acest lucru.

[Bell Evans]

Cercetaza zambi; oare puteai avea o viata normala? Oare puteai ramane tu insuti normal dupa toate lucrurile rele care ti s'au intamplat? Oare tu insuti nu te'ai schimbat..in bine, sau poate in rau..un lucru era cert - nu puteai fi acelasi om.

Cineva spunea ca timpul vindeca mereu..dar chiar daca ranile erau inchise, ramaneau cicatricile. Cicatrici care nu se mai vindecau niciodata. Care ramaneau acolo, in sufletul tau, pentru eternitate. Erau dovada ca te'ai maturizat..ca ai suferit..ca te'ai schimbat. Fie ca ai vrut sau nu.

"-Nu stiu cum e sa ai o viata normala" murmura Bell. "Daca stau sa ma gandesc..viata mea nu a fost niciodata normala..mereu se ivea cate ceva care sa o dea peste cap" continua ea.
"-Da..dar cosmarul asta s'a incheiat" raspunse Rosalie.
"-Sa speram" ofta Bell.
"-Nu sa speram! E incheiat..nu mai putem pati nimic..nu mai suntem in pericol..trebuie sa incepem o viata noua" o corecta Rosalie, cu un zambet mic.

[Rosalie Vivienne Alden]

Intr-adevar Bell avea dreptate. Degeaba eu credeam ca totul va fi normal de acum inainte,trebuie doar sa speram,dupa cum a spus Cercetasa. Am zambit totusi preferand sa ma gandesc ca vor urma momente bune,plina de magie,nu de tristete apoi am adaugat pe o voce nesigura:

"De fapt...nu stiu daca nu mai suntem in pericol...Mereu vom fi cat ei mai traiesc.."
Am preferat sa inchei acest subiect pe moment,chiar vroiam sa fie o zi cat mai normala,probabil ca acele care le-am petrecut printre Incuiati...Crezand ca sunt ca ei,cand nici prin cap nu mi-ar fi trecut ca sunt o Vrajitoare. Si totusi...iubeam magia acestei lumi. Insa,nu as refuza nici acum o zi ca atunci...

[Bell Evans]

Bell zambi; era bine sa scapi de griji, dar intr'un fel parca ajungeai sa te gandesti la cum va fi viata ta de acum inainte..la cum vor decurge lucrurile, cum ar trebui sa reactionezi in unele situatii? Era greu..mai greu ca la inceput..pentru ca atunci stiai dinainte ce ai de facut.

"-Oare ce fac ei atunci?" sopti cercetasa.
"-Cine?" murmura Rosalie, banuind deja la cine se referea Bell.
"-Porrin..si Charles" raspunse aceasta.
"-Sper ca se bucura de sederea in Azkaban" replica tanara.
"-Cu multe utilitati" chicoti Bell.
"-Exact..nu iti poti inchipui cat de bucuroasa sunt ca ei se afla acolo, inchisi" ofta Rosalie.
"-Te inteleg" replica Bell, dand usor din cap.

Raul fusese pedepsit; insa daca si lucrurile s'ar fi schimbat o data cu asta..daca Hayden si Jake ar fi venit inapoi..daca ar fi fost langa ele, acum, savurand clipa razbunarii. Atunci da, vietile lor puteau fi considerate perfecte. Insa asa..golul absentei lor nu putea fi umplut cu nimic.

[Rosalie Vivienne Alden]

De cand au revenit cei doi la Azkaban ma simteam mult mai bine..Bine e cam mult spus,insa nu aveam cum si nici nu doream sa neg faptul ca ma simteam intr-adevar mai linistita. Insa imi era foarte dor de Jake,mai ales in acest moment in care aveam nevoie de el,acum cand ar trebui sa fie langa mine sa se bucure de reusita noastra impotriva lui Porrin si a lui Lestrange. Puteam sa jur ca si Bell simtea acelasi lucru,cu siguranta dorea ca Hayden ' sa fie aici,alaturi de ea.

Am oftat usor dupa care am rostit pe o voce plangacioasa:
"Da...Dar nu va mai fi niciodata la fel!"
Sunt sigura ca cercetasa a inteles ca ma refeream la golul adanc din sufletul meu. Cel mai mare gol de pana acum..

[Bell Evans]

Bell dadu usor din cap, in semn de aprobare; raul era indreptat, dar lucrurile nu puteau sta ca la inceput. Si era atat de greu sa te obisnuiesti cu lipsa cuiva, mai ales cand nu aveai ce face. Simteai golul absentei sale din ce in ce mai puternic, crescand clipa de clipa.

Bell statea ore intregi, privind peretii camerei sale din Turn, cu gandurile ravasite; era asa greu, incat uneori realiza ca lacrimile ii curg pe obraji, dar nu isi amintea cu precizie cand incepuse exact sa planga. Totul trecea prea repede pe langa ea, de parca era intr'un tren din care nu putea sa coboare.

Iar cand lua o pauza si privea situatia, observa ca ea coborase de mult din acel tren..ramase in urma, privind trecutul si hranindu'se cu amintiri. Si era atat de ciudat sa iti amintesti in fiecare zi cum ar fi putut sta lucrurile, daca nu s'ar fi intamplat ceva.

"-As vrea sa dau timpul inapoi" spuse ea, cu un zambet in voce..

[Rosalie Vivienne Alden]

Gandul ca Porrin mai crease inca cinci Horcruxuri ma infuriase intr-atat incat uitasem pe moment ca ma aflu in Sala Trofeelor,ca sunt in scoala si ca mai se afla cineva langa mine acum. Am tresarit brusc atunci cand am auzit cuvintele lui Bell. Avea atat de multa dreptate: si eu vroiam sa readuc timpul inapoi,dar din pacate nu se putea acest lucru. Nu exista zi in care sa nu ma gandesc cum ar fi fost daca Jake inca era langa mine. In acest moment probabil ca am fi fost casatoriti. Am privit-o pe Cercetasa: si ea suferea,suferea enorm ca Hayden nu mai era printre cei vii,ca nu mai era langa ea. Cunosteam sentimentul acesta mai bine ca oricine altcineva.

Am oftat din nou si am rostit :
"Da,si eu. Cum nu as mai vrea nimic altceva asa de mult pe lume.". Apoi o lacrima imi curse.

[Bell Evans]

Bell privi chipul lui Rosalie, si vazu o lacrima alunecand in graba pe obrazul acesteia; se apropie de ea si o stranse in brate. Era atat de chinuitor sa vezi cum cineva sufera din acelasi motiv ca si tine, dar tu nu poti face nimic ca sa'i alini durerea.

"-Mi'e atat de greu fara el" sopti Rosalie.
"-Stiu..te inteleg.." murmura Bell, strangand'o si mai tare in brate.
"-As vrea sa fie aici cu mine..macar cateva clipe..sa'l pot tine in brate" ofta Rosalie.
"-Stiu..stiu" sopti cercetasa.

Tanara se desprinse din imbratisare si o privi; ii atinse usor obrazul palid, iar Bell simti ca e ud. Nu realiza ca plangea si ea, la randul sau. Probabil era ceva involuntar. Nu putea controla durerea, indiferent de cate eforturi ar fi depus. Era ceva natural, sa plangi atunci cand esti trist, sau uneori, cand esti fericit.