Always come back here

[Rosalie Vivienne Alden]

Probabil ca daca acum ne-ar vedea cineva plangand ar crede ca o facem fara motiv si ar spune ca suntem cam nebune,insa nu imi pasa. Demult nu mai plansesem din acest motiv: dorul de Jake. Demult nu mai avusesem ocazia sa ma descarc in fata unei bune prietene care pe deasupra ca incerca sa ma linisteasca imi intelegea perfect situatia fiindca trecea printr-una similara. Unele rani nu pot fi vindecate nici macar de timp iar ce simt eu acum este exact asa,timpul pentru mine nu este nici un medicament. Incerc doar sa imi revin cate putin si desi stiu ca nu il voi uita niciodata vreau macar sa incerc sa fiu mai puternica,ultimele evenimente m-au sensibilizat atat de mult si m-au facut atat de ... vulnerabila in fata tuturor.

"Bell,iti multumesc ca esti aproape si ma intelegi!.",i-am spus eu Cercetasei zambind sincer.a.

[Bell Evans]

Bell zambi; cum sa nu o inteleaga, daca treceau prin aceeasi situatie. Stia cum e sa trezesti noaptea, plangand, si sa nu stii cand ai inceput sa simti lacrimile curgandu'ti pe obraji..stia cum e sa visezi ca esti alaturi de el, iar cand te trezesti sa realizezi ca totul e pierdut.

Era greu..atat de greu incat uneori avea senzatia ca lupta in zadar; de ce sa nu se lase prada durerii o data pentru totdeauna, si sa renunte la tot? Poate asa putea sa se descarce..sa isi revina, cu timpul. Nu putea, pentru ca responsabilitatile nu ii permiteau.

Si cu toate astea; ar fi vrut ca macar o clipa sa lase suferinta sa'i invadeze intreaga fiinta; pentru ca abia atunci si'ar fi adus aminte de toate lucrurile frumoase petrecute alaturi de Hayden. Suferinta aducea cu ea o raza de prietenie pierduta..o raza de iubire, care s'a sfarsit sub lumina unui fulger verde.

[Rosalie Vivienne Alden]

Nu exista zi in care sa nu ma intreb cum ar fi fost daca...daca Jake ar fi langa mine,acum,in acest moment. Stiam...acum nu as mai fi la Hogwarts,as fi fost probabil casatorita. Jake mereu mi-a spus sa dau o sansa unei alte iubiri,dar nu stiu daca pot,chiar nu stiu. In acesti doi ani m-am simtit mai pierduta ca niciodata,m-am simtit a nimanui,desi aveam familia si adevaratii prieteni langa mine. Mama si tata mereu au spus ca totul va trece,ca totul va fi bine. Dar cum sa ma inteleaga ei,cum? Atunci cand pierzi pe cineva drag nu prea are cine sa te inteleaga,doar cineva care este in aceeasi situatie.

Mereu am avut incredere in iubirea noastra,pana la sfarsit. Iar el mi-a demonstrat-o pana in ultima clipa a vietii: exista iubire neconditionata!...

Mi-am sters o ultima lacrima,dupa care m-am uitat la Bell. Era si ea atat de concentrata in propriile ganduri,iar eu ma intrebam in continuare cum de eu traiesc,iar el...pur si simplu nu mai e? cum?

[Bell Evans]

Cercetasa se ridica de langa Rosalie, si se indeparta; simtea nevoia sa fie singura, sa lase in urma durerea si suferinta. Dar cum putea sa faca asta? Daca doar acestea ii mai aminteau de Hayden. O durea sa observe cum cel mai bun prieten devenise o simpla amintire.

Nu avea nicio dovada ca existase cu adevarat; doar durerea fizica la care era supusa de fiecare data cand risca sa isi aminteasca de el. Si nu putea sta nici macar o zi in care sa nu se gandeasca la el. Era ceva natural, sa il salute dimineata..sa'l intrebe cum a dormit..el sa o sarute prietenesc pe frunte, ca un frate mai mare, iar apoi sa se indrepte impreuna spre micul dejun din sala mare.

Atat de multe amintiri..si toate in zadar. Nu puteai face nimic cu o amintire; era doar acolo, adanc ascunsa in mintea ta; intr'un loc in care nu putea ajunge nimeni, ci doar tu. O protejai ca pe cel mai de pret tezaur, sa nu o lasi prada uitarii..si in cele din urma ajungeai sa te intrebi - de ce?

[Rosalie Vivienne Alden]

Am observat-o pe Bell indepartandu-se si nu vroiam sa o deranjez. Cu siguranta cazuse si ea in propriile-i ganduri,pana la urma amintirile erau cel mai de pret lucru care ne-a ramas. Cel putin asa era pentru mine: Jake a ramas doar in amintirea mea,in sufletul meu. Stiam ca de acolo nu va pleca niciodata , exact cum i-am promis cu doar cateva inainte sa...nu mai fie printre noi,oamenii. Un fior ciudat trecu prin mine: cu siguranta el stia ce il asteapta avand in vedere ca intrase la Viperini. Ooo.Doamne,cat pot sa il urasc pe Porrin,cat de multa ura poate sa existe in sufletul cuiva ranit...

Oglinda sufletului meu era greu de mentinut fara el aici,langa mine. Totul parea atat de sters,eram lipsita de ... viata. Paream doar o silueta fantomatica ..

[Bell Evans]

Bell se apropie de o vitrina prafuita, puternic atrasa de ea. Nu stia de ce se indreptase intr'acolo, dar avea sa descopere curand. Ceva mic, stralucitor si invaluit intr'o pelicula de praf ii atrase atentia si o facu sa mearga orbeste spre el.

Deschise usita din sticla si privi inauntru; o medalie care iti incapea in palma stralucea cu toata fiinta ei micuta din argint, strigand parca din rasputeri sa o observe cineva. Cercetasa zambi si o lua in mana. O intoarse pe partea cealalta, si citi inscriptia: Pentru merite deosebite in Transfigurare - Hayden Diggory {august 2009}

Cercetasa ofta, si cateva lacrimi i se adunara in colt; la fel ca ea, Hayden iubea Transfigurarea. Isi aminti cum isi faceau mereu temele impreuna, si scriau mult mai mult decat le cerea Arwen. Era materia lor preferata, inca un lucru care ii unea. Si inca un lucru care avea sao bantuie pe vecie pe Bell..

[Rosalie Vivienne Alden]

O lacrima mi se asternu din nou pe chip cerand cu indurare sa nu o las sa cada in neant,dar nu aveam cum sa evit asta,nu puteam sa o pastrez pentru vecie ceva ce imi facea rau. In ultimul timp mii de lacrimi am varsat,dar pana la urma si suferinta facea parte din mine,de fapt din absolut orice om.

Brusc,mi-am indreptat privirea catre Cercetasa,nu aveam cum sa nu observ ca tinea in mana un lucru superb,dar ea...plangea. M-am indreptat cu pasi marunti spre ea nevrand sa o deranjez,nevrand sa o intrerup. Parea atat de scufundata in ganduri,cu siguranta o noua amintire luase viata in mintea si sufletul ei.

Am privit acea medalie minunata , am citit cu grija ce scria si am rostit:
"Bell,se pare ca...Era o persoana pe care merita sa o admiri,sunt sigura ca el este inca acolo, in sufletul tau si in amintirile tale!"

[Bell Evans]

Bell tresari usor cand Rosalie se apropie de ea. Privi medalia pe care cercetasa o tinea in mana, si zambi, dupa care rosti cateva cuvinte care o facura pe cercetasa sa verse alte lacrimi. Nu intelegea de ce era asa greu sa treci peste moartea cuiva.

Ar fi trebuit sa se obisnuiasca deja cu asta; trecuse peste multe pierderi, dar de fiecare data cand amintirile o napadeau, se simtea ca in prima zi. Si nimeni nu o putea scoate din asta. Poate doar cateva persoane, dar si acelea erau mereu indepartate.

"-Mersi ca esti aici" sopti ea.
"-Stii ca voi fi aici, mereu.." replica Rosalie.
"-Da, dar nu stiu ce m'as face in unele momente ca astea daca nu ai fi langa mine" ofta Bell, intorcandu'se spre Rosalie.

[Rosalie Vivienne Alden]

Cand am auzit cuvintele lui Bell mi-au dat lacrimile,stiam ca este foarte suparata,stiam ca inca sufera dupa cineva care din pacate nu se va mai intoarce niciodata,dar de asemenea stiam ca este o foarte buna prietena,o persoana de nadejde. Am imbratisat-o in semn de multumire pentru cuvintele ei apoi i-am spus ca sper ca va fi totul bine,nu puteam sa aprob ca va fi bine fiindca nu stiam ce va urma si imi era frica sa folosesc Previziunile in acest moment. Sunt clipe in care as prefera sa nu am un asemenea..dar'. Probabil acesta era unul dintre ele: nu imi placea sa vad ceva ce cu siguranta m-ar face sa sufar,sau daca nu pe mine-persoanele din jurul meu. Iar daca persoanele din jurul meu sufereau,sufeream si eu pentru ele.

Inca o lacrima isi facu loc pe obrazul meu rosu de la atat de mult plans,dar pe aceasta nu aveam sa o sterg,aveam sa o las sa isi faca caderea cat mai lina,sa traiasca cat mai multt...

[Bell Evans]

Cercetasa zambi, privind'o pe Rosalie; devenisera prietene atat de bune, incat nu puteau sta despartite nici macar o zi. Se intelegeau de minune, in orice. Si mai ales in lupta contra raului. Acolo faceau o echipa de neinvins.

Isi aminti cum luptasera impreuna in Padurea lui Dean; cum ii prinsera pe cei doi devoratori, dar nu vroisera sa'i ucida. Desi poate ca ar fi trebuit sa'i lase pe mana Dementorilor. O meritau..cu varf si indesat. Insa ele nu erau ca ei. Ele iubeau, aveau sentimente curate pentru fiinte dragi. Si nu puteau ucide cu sange rece, chiar daca asta ar fi insemnat sa isi razbune persoanele care fusesera ucise de ei. Asta le diferentia. Le facea bune, nu rele..

"-E atat de frumos aici" sopti Rosalie, rupandu'i sirul gandurilor.
"-Da" ofta Bell. "Oare as putea pastra medalia asta?" chicoti ea, stergandu'si ultimele lacrimi.
"-Nu cred ca i'ar observa cineva lipsa" remarca Rosalie.
"-Deci..nu inseamna ca o fur, nu?" ofta Bell, privind micuta bucata de argint.