The punishment

[Rosalie Vivienne Alden]

Imi parea rau sa o vad pe Cercetasa asa,dar si mai rau imi parea faptul ca nu puteam,nu aveam cum sa o ajut. M-am uitat la Bell si i-am transmis prin priviri sa ii transmita lui Melody din partea mea ca sunt de partea ei. Eu nu stiam cum sa ma exprim,nu stiam ce sa ii spun,dar sunt sigura ca Bell se va exprima corect. Era in stare sa o calmeze pe fetita din fata mea si stiu asta.
Acum parea atat de inocenta,se vedea ca sufera,ca nu ii era tocmai bine aici.
Am incercat sa ii spun ceva,dar totusi,nu am putut! O lacrima imi curse pe obraz,dar mi-am sters-o inainte sa observe una dintre cele doua Cercetase.

[Bell Evans]

• Melody statea acum linistita, intr'o banca, privindu'le pe furis; Bell ii surprinse cate o privire, si ii zambi. Nu stia ce putea face; insa avea impresia ca simplul fapt ca era acolo o ajuta.
  "-Melly..te simti mai bine?" intreba ea, cu o voce joasa.
  Cercetasa tresari, ridicandu'si chipul; zambi slab, si dadu usor din cap.
  "-Cred ca poti sa pleci atunci" continua Bell.
  Se uita spre Rosalie, iar aceasta aproba incet din cap.
  
  Melody se ridica, indreptandu'se spre usa.
  "-La revedere" murmura ea.
  "-Ne vedem in Turn" ii striga Bell, chiar inainte sa se inchida usa.
  Nu avea de gand sa lase lucrurile asa; trebuia sa isi ajute prietena. Era datoria ei - una dubla, daca se putea spune asa.
  "-Oare se simte mai bine?" o intreba Rose, apropiindu'se de ea.
  
  Cercetasa ridica usor din umeri.
  "-Sincer, nu stiu" ofta ea.
  Ura cand nu putea sa isi dea seama ce se intampla cu prietenii ei.
  "-Dar va fi mai bine; acum ne'a spus macar motivul pentru care se simte asa" continua Bell.
  Iar asta era un lucru bun; aveau un punct de plecare. Cu jumatate de ora inainte, nu aveau nimic.
  "-Dar oare asta e adevaratul motiv?!" sopti Rosalie, incordata.
  O urma de indoiala se strecura inauntrul sau.
  "-Sper ca da" mormai cercetasa.

[Rosalie Vivienne Alden]

Am ramas ganditoare dupa plecarea lui Melody. Speram intr-adevar ca acesta sa fie singurul motiv. Asa ceva se putea ;vindeca; pentru a zice asa. Eu sunt sigura ca isi va face prieteni, de fapt ii are deja, pur si simplu nu s-a obisnuit aici.

"Bell!,am rostit eu zambind.
Aceasta isi ridicase capul catre mine si ma privi scurt, dupa care i-am spus:
"Esti o Sefa de Casa si o prietena minunata!"
Am tras adanc aer in piept si am tresarit brusc uitandu-ma la ceas. Am murmurat:
"Cred ca misiunea noastra pe ziua de astazi s-a terminat ... Putem pleca din clasa aceasta deprimanta. Si Bell.. ma bucur ca Melody Stuart macar e mai linistita acum.."

[Bell Evans]

• Cercetasa zambi.
  "-Si eu ma bucur" raspunse ea, in treacat.
  Ramase insa asezata pe banca din lemn invechit, privind melancolica in jur; avea sa ii fie atat de dor de toate aceste lucruri. Timpul era cel mai mare dusman al fericirii..pentru ca atunci cand intalneai ceva care te facea sa te simti ca zbori pe aripile iubirii si afectiunii, intervenea trecerea nemiloasa a timpului, care facea totul sa se termine intr'un sfarsit. De ce toate lucrurile frumoase au un sfarsit? De ce lucrurile triste par sa nu se termine niciodata?
  
  Pentru ca asa e firul vietii..si nu prea poti face nimic in ceea ce il priveste. Doar sa incerci sa profiti cat mai mult de fiecare clipa care iti ramane. Mai erau doar cateva saptamani pana la sfarsitul Cupei Caselor, si implicit, pana la sfarsitul anului scolar. In curand avea sa vina vara, cu vacanta. Si inca nu se gandise ce avea sa faca 3 luni. Probabil va pleca in excursii, sau cine stie? Nu aveai habar niciodata de ce iti rezerva viitorul.
  
  "-Bell? Vii?" intreba Rosalie, din pragul usii.
  Realiza ca era timpul sa plece si zambi.
  "-Haide" sopti ea, incet.
  Se dadu jos de pe banca, privind inca o data in urma ei. Prea multe amintiri.
  "-Sa mergem" spuse ea, cu o voce scazuta.
  Inchise usa in urma ei, patrunzand in linistea adaca a coridorului..
  
  OOC: Topic Closed!

Edit By Raizen

Galeoni
Rosalie Andrews Blackfire - 120

Puncte
Cercetasi - 120

Topic Closed !