Uncle Noah

[Bell Evans]

Bell Evans and Rosalie A. B.

• In fumegari de aur, rasaritul acoperea intreaga Londra cu o lumina trandafirie rupta parca din alte lumi. Cu pasi grabiti, dar siguri, doua siluete cu pelerine negre se indreptau spre o cabina de telefon stricata din partea centrala a orasului. Traversara in graba strada, atente la orice miscare din jur. Pareau mult prea precaute pentru niste Incuiati.
  "-N'am intarziat" chicoti o voce domoala, cu tonalitati inalte.
  Gluga ii cazu pe spate in timp ce alerga, iar chipul fostei cercetase se iti printre suvitele lungi de par.
  "-Ar trebui sa fie si ei aici; baietii se presupune ca ar astepta intotdeauna" remarca Rosalie, descoperindu'si la randul sau fata. Cele doua vrajitoare dadura coltul ce le despartea de trotuarul cu pricina si vazura alte doua siluete, asteptand. "Stai; daca nu sunt ei?" intreba tanara.
  
  Bell clatina incet din cap.
  "-Cine se trezeste la 5 dimineata ca sa stea langa o cabina de telefon stricata, Rose" murmura ea, amuzata.
  Tanara o aproba usor din cap; incepura din nou sa mearga, indreptandu'se spre locul unde stateau Pete si Steve. Pareau nelinistiti, deoarece se plimbau unul in jurul celuilalt, analizand imprejurimile.
  Fosta cercetasa chicoti usor cand ajunse in dreptul lor, iar cei doi se oprira brusc; Pete afisa un zambet jucaus, iar Steve rasufla usurat. Probabil crezuse ca intelegerea picase.
  
  "-Disparem cate doi" remarca Pete. O lua pe Bell de mana, iar Steve facu acelasi lucru cu Rosalie. Se invartira pret de cateva clipe intr'un amestec de culori si senzatii, pentru ca mai apoi sa aterizeze lin pe o suprafata tare.
  Privi nedumerita in jur, incercand sa se obisnuiasca cu privelistea.
  "-N'ar trebui sa fie intuneric, sau ceva de genul?!" mormai Steve, confuz.
  Bell rase, iar Pete chicoti incet.
  "-Siria e cu doua ore inaintea Londrei" remarca el.
  
  Tanarul mormai ceva indescifrabil, dupa care se intoarse spre Rosalie.
  "-Mergem?" intreba el, cu o voce domoala.
  Rose zambi; Bell si Pete incepura sa mearga in spatele lor, cu chipurile acoperite.
  "-Ar trebui sa fie chiar casuta asta" sopti el, langa fosta cercetasa.
  O locuinta mica, fara etaj, se infatisa pe dinaintea lor; parea insa foarte ingrijita, iar pe posta de la intrare scria citet Noah Porrin. Deci aici statea unchiului domnului Tom. Unica lui ruda de sange ramasa in viata.
  "-Am ajuns unde trebuia" ofta Bell.
  

[Rosalie Vivienne Alden]

Rosalie nu isi putea ascunde agitatia in niciun fel. Adevarul era ca au pornit din nou intr-o 'expeditie', daca ii putea spune asa, destul de periculoasa. Brusc,zambise gandindu-se la unicul lucru real care le amintea de trecut din jurul sau: eram acompaniate de doi elevi ai Drumstrang-ului, care l-au tradat pe Porrin si au venit sa le ajute pe ele. Imagini vechi i se derulasera in minte simtindu-se din nou incoltita, dar realitatea o prinse din nou de brat. Trebuia sa se gandeasca acum la cu totul altceva si anume la scopul lor de a veni tocmai pana in Siria. Daca numai ar sti Ryan unde se afla ea acum .. Insa prudenta a indemnat-o sa nu ii povesteasca ceea ce avea de gand. Stia ca nu o va lasa sa vina singura sau si mai rau : nu ar fi lasat-o sa vina deloc, iar scopul principal al vizitei era sa il gaseasca pe unchiul Porrin. Un gand tulburator i se asternuse in minte,iar o intrebare la fel de sinistra o incercase: daca Noah le va ajuta la distrugerea lui Tomas? Pana la urma acesta nu a dorit sa mai auda de nepotul sau foarte mult timp. Inghitise in sec preferand sa lase asta deoparte.

"La ce viseaza domnisoara?", o intrebase o voce cunoscuta nu de foarte mult timp. Surase usor pentru a-i demonstra ca este alaturi de cei trei din jurul sau.
"La nimic .. doar ma gandeam la ceea ce va urma.", murmurase Rosalie putin pierduta. Nu avea cum sa nu recunoasca faptul ca se temea oarecum de viitor. Mereu avusese problema aceasta , desi de obicei nu recunostea nicidecum.
"Totul va decurge perfect!", ii raspunse Steve facand-o sa tresara. Ura cuvantul 'perfect', fiindca acesta nu exista pentru ea. Nimeni si nimic nu e perfect.

Se uitase catre Bell incercand sa isi aminteasca faptul ca ambele fete luptau pentru acelasi rezultat: gasirea lui Noah si cu putin noroc, chiar mai mult de atat. Isi prinse putin curaj si o mireasma placuta o inconjurase discret. Zambise din nou,de data aceasta simtindu-se mai hotarata,apoi intrebase delicat:
"Intram?"

[Bell Evans]

• Il simti pe Pete foindu'se in spatele ei; lua o gura mare de aer si facu primul pas. Se spunea ca inceputul era cel mai greu. Ei bine, ar fi trebuit sa lase in urma teama si nesiguranta si sa se indrepte cu fruntea sus spre necunoscut.
  Simtea cum bataile inimii sporesc cu fiecare centimetru cu care se apropia de treptele mici, din marmura alba; poate ar fi trebuit sa se intoarca, poate ar fi trebuit sa lase totul balta si sa se intoarca la viata ei normala. Insa era mai constienta ca niciodata ca nu putea da inapoi. Si nu o facuse niciodata; doar se gandise la varianta mai usoara, desi mereu o alesese pe cea dificila. Lucrurile grele aduc satisfactii mari, nu?
  
  Ajunse in fata usii, cu Rosalie langa ea si cei doi tineri in spatele lor; intinse usor mana spre clanta argintie si se opri. Pete facu insa un pas si suna clopotelul atarnat deasupra.
  "-Sa nu fim nepoliticosi din primul moment" chicoti el.
  
  Bell incerca sa zambeasca, dar nu'i iesi decat o grimasa; era mult prea incordata.
  Se auzira niste pasi, dupa care usa scartai si se deschise; un barbat trecut de 50 de ani statea in prag, privindu'i nedumerit. Ochii de un albastru intens ii analizara pret de cateva minute, iar liniile din jurul gurii se accentuasera usor. In cele din urma insa ii invita inauntru, cu o expresie a fetei de nepatruns.
  "-E bine?" murmura Rosalie, aproape de fosta cercetasa.
  Se rezuma la a da usor din cap; desi nu era prea sigura.
  
  Batranul ii pofti in ceea ce parea o sufragerie; se asezara pe canapeaua lunga, unul langa altul, pregatiti parca de un atac. El se aseza pe un fotoliu din fata canapelei si isi incrucisa mainile la piept; parea ca asteapta ceva.
  "-Am venit pentru a cauta informatii despre nepotul dumneavoastra, Tom Porrin" spuse Steve, cu o voce limpede lipsita de inflexiuni.
  Noah facu ochii mari, aplecandu'se in fata. Nu primise vestea prea bine.
  "-De unde stiti de mine?" intreba el, incercand sa se stapaneasca.
  Bell si Rosalie schimbara cateva priviri pe furis.
  "-Dintr'un bilet incuiat intr'un cufar din Durmstrang" raspunse Pete, calm.
  
  Batranul se albi la fata, iar Bell se ridica brusc; insa Pete o trase inapoi pe canapea, tinand'o de brat.
  "-Sunt bine" mormai Noah, cu vocea ragusita. Vestea il lua puternic prin surprindere; dar spre mirarea celor patru, incepu sa le povesteasca toate amintirile lui cu Tom.
  

[Rosalie Vivienne Alden]

Se uitase alarmata la unchiul lui Tomas. Era evident ca era trecut de anii tineretii, ba chiar putea sa banuiasca faptul ca arata mult mai rau decat anii sai. Incercase sa ofteze, cum era obisnuita in momentul in care ii parea rau de ceva, dar se abtinuse si de la asta. Era foarte incordata,nu se simtea in largul sau aici,mai ales din cauza problemelor din trecut cu Porrin. Timpul a vindecat multe rani,dar altele chiar s-au accentuat facand-o pe Rosalie sa clacheze,dar acum nu era dispusa sa faca acest lucru. Voia sa lupte , sa afle cat mai multe despre Devoratorul Mortii din trecut,despre cum a fost el. Abia acum putea sa sesizeze ca practic nu stia aproape nimic despre omul care i-a distrus viata. Insa .. stia ca o uraste si pentru ea asta era de ajuns. Cel putin pana in prezent. Probabil ca unchiul Noah avea sa ii dea afara din casa, sau spre norocul lor sa le destainuie intamplari din trecut. Cand il vazuse alb la fata s-a temut ca va pati ceva,insa intr-un final isi revenise. Trebuiau sa afle atat de multe ..

Se uitase la acel om imbatranit care pesemne era unchiul lui Porrin,fratele tatalui sau. Inghitise in sec la acest gand , apoi privise in jur din pura obisnuinta.
"Am sa va povestesc cate ceva din viata mea cu nepotu'meu ..", rostise acel barbat facand-o pe Rosalie sa surada fortat. Nu avea cum sa nu zambeasca observandu-i atitudinea strengareasca si accentul deosebit. Bineinteles, doar erau tocmai in Siria!

Langa coltul in care se afla fosta Soimeanca isi facea loc o mica masa, iar sub ea o pisica batrana,cel mai probabil si bolnava. De data aceasta oftase de-a dreptul. Ii parea rau pentru micutul animal,dar nu mai avea ce sa ii faca. Adevarul era ca nu totul se rezolva cu magie,cel putin nu definitiv.
"E singurul lucru care mi-a ramas de la fratele meu .. Pe langa netrebnicu' de nepot al meu!", rostise Noah,iar Rose putea sa jure ca are o minuscula lacrima in ochi. Privirea lui se indreptase catre pisicuta privind-o cu gingasie. Ar da orice sa o vindece. Acum isi putea da seama ca Noah nu era deloc asemenea lui Tomas, era mult mai bland si .. practic diferit din toate punctele de vedere! Doar structura fetei o aveau cat de cat egala. Rosalie se uitase catre el asteptand sa mai spuna cate ceva.

[Bell Evans]

• Unchiul Noah ofta incet, stergandu'si fruntea cu o batista in carouri; parea sfarsit si avea aerul acelor persoane care mai au putin de trait, dar incearca sa treaca prin perioada asta cat mai repede posibil. Privindu'l, aveai impresia ca nu mai dorea nimic de la viata - doar sa o sfarseasca linistit, in pace, alaturi de mica pisica.
  Ofta zgomotos, tresarind brusc; toate privirile din camera se indreptara asupra ei, inclusiv cea a baranului; zambi usor, privindu'l cu blandete.
  "-Tomas nu a fost asa din totdeauna" incepu Noah, cu o voce joasa.
  Bell schimba o privire cu Pete; parea cam ilogic.
  "-Dar unele lucruri l'au schimbat pentru totdeauna" continua el.
  
  Era foarte curioasa sa afle ce l'a determinat sa devina un Devorator al Mortii.
  "-Era o fata; Elizabeth. Pe care o iubea mai mult ca pe sine pe vremea aceea" murmura batranul, sfarsit. Facu o mica pauza, dupa care continua. "Iar acea fata a murit intr'o lupta a Ordinului cu Devoratorii; iar Tomas a fost devastat. Trebuiau sa se casatoreasca la numai cateva saptamani, iar intreaga nunta s'a transformat intr'o inmormantare. Si dubios, Elizabeth era o membra a Ordinului. Nu stiu de ce el a ales sa lupte de partea raului" spuse Noah, ridicandu'si mainile in semn de nestiinta.
  
  Totul parea ca se leaga; o trauma care il marcase pe viata il facuse si rau in acelasi timp. Si totusi - parca nu era un motiv suficient de bun. Mai ales ca Elizabeth era un fan al dreptatii. Era de partea binelui; era ceva ciudat la mijloc. Ceva ce trebuiau sa descopere, si probabil doar Noah stia. Insa nu parea sa le mai divulge alte informatii; cel putin nu pentru moment. Linistea se lasa asupra sufrageriei pentru cateva minute, dupa care Steve si Pete se ridicara.
  
  "-Veniti la pranz" murmura batranul, ridicandu'se la randul sau.
  Bell zambi, simtindu'se vinovata; nici macar nu stia cum ii chema, si totusi ii chema sa manance impreuna.
  "-Nu vrem sa va deranjam" sopti ea, nesigura.
  Noah zambi; avea aerul unui bunic care isi priveste nepoata cu mandrie.
  "-Sunt mereu singur" ofta el.
  Stabilira sa se intoarca in cateva ore; Bell si Rosalie iesira primele din casa, urmate indeaproape de cei doi. Se oprira insa cand ajunsera pe micuta strada, nedumerite.
  "-Si acum?!" intreba Rosalie.
  Steve zambi.
  "-Acum vom merge la cortul de care v'am vorbit" raspunse Pete, luand'o pe Bell de mana.

[Rosalie Vivienne Alden]

Totul derulase mult prea rapid in mintea sa. Nu voia sa isi aminteasca,dar totusi trecutul crunt simtea in continuare nevoia sa o bantuie de-a dreptul. Tresarise cand auzise despre acea fata .. Elizabeth. Povestea ei si a lui Tomas era foarte asemanatoare cu cea a Rosaliei si a lui Jake. Inspirase putin aer incercand sa isi pastreze calmul nevrand sa il supere pe unchiul Noah. Parea o persoana minunata, nici vorba de a se asemana macar putin cu celalat personaj care era desigur negativ. Oftase cand acel barbat ii invitase pe toti la masa. Trebuia sa recunoasca faptul ca simtea nevoia sa revina, stia ca voia sa afle cat mai multe si nu avea sa se lase prea curand. Toate intamplarile de astazi o obosisera. Voia sa se intoarca la familia ei,la ceilalti prieteni ai sai si la Ryan. Se uitase brusc catre Bell si zambi. Macar una dintre amicele sale cele mai bune se afla langa ea, iar privindu-i pe Steve si Pete putea sa isi dea seama ca si ei sunt noi prieteni,pana la urma pornisera cu totii intr-o aventura nu tocmai comuna.

In timp ce inaintau fosta Soimeanca se uita intr-una in jurul sau, simtind nevoia sa observe daca ceilalti sunt in regula, dorind sa stie ca inca este alaturi de ei , ca nu s-au pierdut. Nu voia sa se desparta de niciunul nicio clipa,mai ales intr-un taram total necunoscut lor. Isi muta privirea in jos incercand sa puna totul cap la cap. Deodata, se albise la fata,apoi se inrosise de nervi mai ceva ca un rac.
"Da,desigur.. Asta a fost!", strigase Rose facandu-i pe toti sa tresara.
"De asta l-a ucis pe Jake.Bell, tu stii .. am avut povesti asemanatoare. Simtea nevoia sa se razbune pentru ce i s-a intamplat cu Elizabeth. Acum totul are sens pentru mine!"
Incepuse sa planga gandindu-se ca practic din vina sa a murit viitorul sau sot, avea sa se simta din ce in ce mai rau. Totul o luase prin surprindere,dar abia acum putuse sa reactioneze. Pe zi ce trece il ura din ce in ce mai tare pe Tomas!

[Bell Evans]

• Pete si Steve se uitara instantaneu la Bell; tanara clatina usor din cap, indreptandu'se spre Rosalie.
  "-Fa ceva" mormai Steve. "Esti fata!" continua el, cu vocea plina de panica.
  Fosta cercetasa isi imbratisa cu blandete prietena, batand'o incet pe spate; era bine sa plangi. Te descarcai, lasai toata furia si deznadejdea sa iti iasa din interiorul fiintei. Intregul ei corp se zguduia din pricina suspinele, asa ca cele doua se asezara pe iarba de la marginea stradutei. Baietii erau din ce in ce mai tensionati, iar Rosalie din ce in ce mai agitata. Bell ramase singura calma - macar cat de cat.
  "-Linisteste'te" ii sopti ea, incercand sa o calmeze macar putin.
  
  Stia cum e cand iti pierzi persoana iubita; nu neaparat pentru ca murise, ci pentru ca realizase ca nu mai are rost sa continue o relatie ce parea inca de la inceput mult prea dificila. Iar in legatura cu moartea, era la fel de constienta de prezenta ei ca si Rose.
  Ofta incet, ridicandu'si privirile; imaginea lui Hayden ii umplu mintea, facandu'i gandurile sa o ia razna. Cel mai bun prieten, ucis cu sange rece de Lestrange. Insa nu era momentul sa izbucneasca si ea in lacrimi - nu acum. Probabil Pete si Steve ar fi luat'o la fuga.
  
  Inchise ochii, incercand sa scape de urmele de lacrimi care aparura; insa una ajunse pe tenul ca de portelan, facandu'si loc pana cand ajunse pe umarul prietenei sale. Zambi slab, ridicandu'se. Rosalie se ridica la randul sau, privind'o cu ochii umeziti.
  "-E in regula" murmura Bell, facand o tentativa de zambet.
  Trebuia sa fie tare; macar pentru ea.
  "-Putem mergem" continua fata, intorcandu'se spre cei doi.
  Pete o invalui intr'o privire blanda, iar Steve o aproba usor din cap.
  
  Incepura sa mearga din nou; o luara pe o mica poteca atunci cand ajunsera la capatul stradutei. In curand vazura un crang de copaci inverziti, care imbratisau in mijlocul lor un mic luminis.
  "-Aici e" anunta Pete.
  Glasul lui revertebra printre perdelele de ferigi, facand cateva pasari sa'si ia zborul de pe crengi.
  Privi frumusetea luminii filtrata in cortine transparente de ramurile safirii si simti brusc dorinta de a se pierde in ascunzisurile interzise ale padurii. Un miros de pamant, copaci si muschi, acea mireasma proaspata si veche a codrului, domnea deasupra potecii.
  

[Rosalie Vivienne Alden]

Cu ajutorul lui Bell se simtea mult mai bine, dar tresari dandu-si brusc seama ca era posibil ca prietena sa sa isi fi amintit de Hayden. Adevarul era ca desi probabil ca ar fi vrut sa planga,se mentinuse tare, la fel cum era ea de obicei, facand-o pe Rosalie sa zambeasca intr-un final multumita,dar si mandra datorita caracterului puternic pe care il avea tanara. Isi sterse brusc lacrimile prinzand forta necesara pentru a continua aceasta 'expeditie'. Totul abia incepuse,deci mai aveau sa treaca prin multe cei patru. A doua zi vor fi nevoiti sa il viziteze pe domnul Noah, iar Rosei nu ii displacea aceasta idee. Era dispusa sa afle cat mai multe, iar o masa alaturi de prietenii sai si de o persoana agreabila ca Noah nu parea tocmai ceva ireal. Chicotise usor incercand sa isi revina din ce in ce mai bine. Pana la urma ce a fost mai rau a trecut, a trecut si prin multe, dar nu era singura in aceasta situatie,asa ca preferase sa mearga inainte cu capul sus!

Au ajuns in fata cortului. Era atat de mare pe cat se asteptase,desigur. Steve, Pete, Rosalie si Bell aveau sa aiba loc fara nicio problema acolo fara a se simti incomod. Un sunet terifiant se auzise in acea dimineata ciudata, dar desi tresarise putin invatase totodata sa nu dea importanta oricarui tip de zgomot , intrand in panica. Calcase brusc pe o frunza provocand un fosnet,dar chicotise din nou. Era mult prea tensionata, iar aceasta atitudine trebuia sa dispara curand.

"Intram?", intrebase Bell probabil putin nerabdatoare,la fel ca si ea. .. Oftase discret si daduse aprobator din cap. Steve aparuse deodata langa ea, iar Pete deschisese presupusa 'usa' a cortului facandu-le intrarea tuturor.

[Bell Evans]

• Pete si Steve le deschisera asa-zisa "usa", iar cele doua intrara in cort; avusesera un soc la inceput, pentru ca desi pe dinafara era un simplu..cort, pe dinauntru parea un apartament cu baie proprie si doua dormitoare, plus o mica bucatarie. Nu putu sa nu isi ascunda uimirea de pe fata si chicoti usor.
  "-Va place?" intreba Steve, putin agitat.
  Pete incepu sa rada; Bell ii arunca o privire amuzata.
  "-E mai mult decat ne asteptam, chiar" recunoscu ea, vioaie.
  Fusesera conduse in dormitorul lor, iar cei doi le lasara singure; camera era destul de spatioasa - Pete utilizase farmecul de marire cu multa indulgenta. Cele doua paturi etajate erau asezate intr'un colt, langa o biblioteca.
  
  "-Te superi daca dorm eu sus?" murmura Bell, cu o urma de zambet.
  Rosalie clatina usor din cap, in semn de aprobare; simtea ca cele patru ore care ii desparteau de ora pranzului aveau sa fie cele mai lungi. Nerabdarea se instalase deja peste ele, facandu'le sa se plimbe dintr'un colt in altul al camerei. In cele din urma, Bell hotari sa se bage in pat; poate ca putina relaxare i'ar fi prins bine.
  
  Isi dadu roba jos, ramanand in blugii negri si un tricou albastru; se schimba insa intr'un trening gri si se baga in pat. Simti cum tot corpul i se relaxeaza si zambi. Stia ca nu putea dormi, dar macar avea sa se odihneasca si sa se gandeasca la tot ce avea sa se intample in acea zi. Ceva in interiorul ei ii spunea ca vor descoperi multe lucruri, pe care le vor folosi in viitor in distrugerea lui Tomas.
  
  "-Deranjam?" intreba o voce din pragul usii.
  Rosalie isi ridica privirile, intalnindu'le pe cele ale lui Steve; zambi, iar Bell se ridica din pat. Dadu usor din cap in semn de nu, iar cei doi intrara in camera.
  Se asezara pe cele doua fotolii din capatul opus al camerei, punand o tava pe masuta din lemn; zambira amandoi, privindu'le cu interes.
  "-In caz ca nu ati apucat sa luati micul-dejun" murmura Pete, aratand cosul cu fructe.
  
  Bell cobori din pat si isi lua un mar; se aseza pe patul lui Rosalie, langa ea, si incepu sa il manance absenta. Voia sa vina o data ora 12 si sa plece. Noah parea sa vrea sa ii ajute -insa nu puteai fi siguri de asta; nu in totalitate. Dar era una din ultimele lor sanse. Ultima ruda de sange aflata in viata - probabil Tom nu stia de existenta ei. Iar Noah avusese grija sa se ascunda foarte bine. Ajunsese pana in Siria, doar ca sa se ascunda de furia si cruzimea nepotului sau. Daca ar fi fost in locul lui, probabil Bell ar fi mers pana la capatul lumii doar sa scape de rusinea de a avea o asemenea ruda. Bineinteles, si dorinta de supravietuire ar fi fost un motiv bun.
  
  Incepu sa se gandeasca la cum ar fi fost viata ei daca Porrin nu ar fi existat; daca Lestrange nu i'ar fi rapit cel mai bun prieten. Daca tot ce era rau ar fi fost o simpla teama; o boare de raceala care iti invaluie sufletul in momentele de cumpatare. Era constienta ca nu putea da timpul inapoi; si nimic nu l'ar fi adus pe Hayden inapoi. Trebuia sa traiasca in prezent acum - acum era timpul pentru razbunare.
  

[Rosalie Vivienne Alden]

Ramasese uimita de faptul ca cei doi practic aveau grija de ele. Nu s-ar fi gandit niciodata ca Steve si Pete le vor ajuta de parca s-ar cunoaste de o viata intreaga. Totul parea ciudat, mai ales ca la inceput fusesera de partea lui Tomas. Voia sa ofteze , dar se abtinuse intrebandu-se unde va duce aceasta poveste. Oare chiar va iesi totul bine sau va interveni ceva care le vor distruge planurile? Avea atat de multe intrebari in minte, dar preferase sa le alunge nevrand sa ramana fara speranta. Trezita din ganduri cu ajutorul unei maini care ii trecuse prin fata si ii facu semn sa ia si ea ceva de gustare. Era Bell. Zambise usor,incuvinta si luase si ea un mar de un rosu atat de puternic incat o trimisese cu gandul la trandafirul sau preferat. Luase o imbucatura din el, apoi se uitase in jur inca fiind nedumerita. De fapt, cei patru se aflau intr-o casa imensa .. Da,asta era! O casa ascunsa intr-un presupus cort micut.

Chicotise la acest gand observand si privirile curioase ale celor din jurul ei. Daduse din maini in semn ca nu era nimic si tresarise simtind in aer ceva neobisnuit. Oare era posibil ca Porrin sa fi aruncat o vraja si in acest loc pentru a urmari tot ceea ce fac si ce spun? Scuturase putin din cap si ofta sperand ca totul sa fie doar parte a speculatiilor sale. Nu voia sub nicio forma sa fi ajuns pana la ei cu ajutorul magiei, ceea ce era foarte posibil.

Se saturase de Tomas Porrin! Asta era un fapt care intr-adevar de foarte mult timp il gandise,dar acum .. acum pur si simplu nu mai rezista. Practic o innebunise si daca nu vor avea sa scape de el definitiv, ea avea sa izbucneasca din orice. Isi dorea atat de mult ca acel fals Devorator al Mortii sa dispara din viata ei si a prietenilor sai atat de buni care au suferit si ei enorm din cauza cruzimii acelui 'om'. Suspina din nou.

Acum gandul ii plecase intr-o alta parte, adevarul era ca mult mai apropiata. In curand vor vizita din nou locul in care se afla unchiul Noah. Incepuse sa rada observand ca din clipa in care a ajuns in Siria ii tot spunea asa. Gandurile si amintirile sale erau acum atat de amestecate,incat putea sa jure ca o durere minora de cap avea sa inceapa in cateva momente,dar nu era un moment potrivit sa se planga.

Se uitase la ceas dandu-si seama ca mai aveau doar aproximativ trei ore pana la punctul culminant al acestei zile. Putea sa jure ca incipitul adevaratului razboi contra Porrin abia incepuse. Se uitase in jur dorind sa ii vada pe toti trei in jurul sau , apoi rostise incet:
"In curand vom mai avea o incercare!"
Masa de pranz de la Noah o infricosa,dar o si facea sa zambeasca in acelasi timp. Senzatie stranie!