Excalibur

[Ema Snow]

Ema dadu din cap.
„ – Da, e mai bine. Acum nici eu nu mai aud ceva, dar de fiecare cand ma ridic, situatia se schimba. Erau niste voci… Desi nu pareau prea umane. Spuneau sa venim caci nu se va intampla nimic rau.”
Soimeanca se ridica incet si se sprijini in coate. Isi inchise ochii si incerca sa controleze durerea. Stranse bagheta in mana si o ridica usor.
„ – Muffliato”
Nu stia de ce folosise tocmai aceasta vraja. O facuse din instinct. Ar fi trebuit sa inrautateasca situatia, dar se intamplase exact opusul. Bazaitul disparu, lasand in urma linistea intrerupta ocazional de alte soapte.
’ Ai ajuns pana aici, e in regula, ai permisiunea de a intra’
Ema clipi.
„ – Iar s-a auzit!” icni ea. „ A spus ca am ajuns pana aici si ca avem permisiunea de a intra”
Se ridica cu rapiditate. Nimic nu mai era acum dureros.
Privi in jur, spre usa din celalalt capat al incaperii.
’ Inarmati-va. Pericolele asteapta. Protejati-va’
Soimeanca ii spuse sorurii ei cele auzite.

[Dawn Snow]

„ – Sa ne inarmam? Cu ce?”
Dawn era mai derutata de asta decat de faptul ca sora ei auzea voci. Privi sceptica incaperea si toate obiectele din ea. Scuturi, cape si sabii.
Se duse spre lada din colt si o deschise.
„ – Oh! Totul are sens acum. Uite!”
In interiorul lazii se aflau mai multe haine din zale de metal. Deasupra lor erau agatate cateva bucati de armura. Dawn se apleca sa le cerceteze. Existau aparatoare pentru antebrate, pentru piept, pentru umeri. Se intreba in treacat ce cautau toate aceste lucruri la Hogwarts.
Ridica o bucata de metal ce se fixa pe gamba si se uita spre Ema, asteptand o reactie ciudata. Desigur, a fost dezamagita.

[Ema Snow]

Ema ridica zambareata o spranceana.
„ – Stim amandoua cum se folosesc chestiile astea. Ni s-a spus se ne protejam si iata, ni se da cu ce”
Soimeanca scoase toate piesele necesare si le intinse pe podea. Incepu prin a-si pune haina din zale. Regreta aproape instantaneu alegerea facuta. Haina era atat de grea, incat abia se putea ridica. Toata lumea stia ca Ema nu era o fata rapida in miscari. Daca ar fi purtat numai asta, nu ar fi avut nici macar o sansa sa fuga. Si-o dadu jos, lasandu-si roba peste haina. Se dezbraca pana ramase in tricou si blugi. Prinse aparatoarele de antebrate si se opri. Orice alta piesa in plus ar fi ingreunat-o ingrozitor. Lua un scut de pe perete, un scut albastrui, decorat cu o testoasa argintie, si si-l agata de mana stanga.
Privi sabiile aliniate in ordine. Se simtea ciudat cand venea vorba de sabii. Poate era doar emotia, poate era cu adevarat frig, dar in scurt timp incepu sa tremure. Isi arunca pe umeri capa de langa scutul luat. Probabil apartinusera aceluiasi cavaler, simbolurile si culorile erau identice.
Ema privi sceptica sabiile, dar lua una ce i se paru mai usoara. O cantarii in mana dreapta, balansand-o usor.

[Dawn Snow]

„ – Cred ca glumesti!” rase Dawn usor isteric.
Incerca sa isi puna toata armura. Acum era convinsa ca absolut toti cavalerii erau puternici din punct de vedere fizic. Renunta la alte componente, multumindu-se doar cu haina din zale.
Urma exemplul Emei si isi alese un scut si o sabie.
„ – Sir Donier” bolborosi Dawn, citind placuta stearsa de sub scut.
Se uita pe partea goala de perete, unde cu doar cateva minute inainte statuse scutul Emei.
„ – Sir Calence. Bucura-te, Soimarito. Asa o sa-ti zic de acum in acolo, Calence”
Cele doua schimbara niste priviri rautacioase.
„ – Ai mai folosit vreodata o sabie, Emm?”
Macar Dawn utilizase ceva asemanator. Foloseau niste tije la Sanctuar, pentru a putea desface zgarzile unor dragoni. Trebuia sa fi rapid si sa gandesti limpede.

[Ema Snow]

„ – Nu. Niciodata” recunoscu fata.
Isi verifica cureaua. Bagheta ei era inca agatata acolo. Inspira profund si impinse usa. Era mai mica decat prima si mult mai solida.
Un singur cuvant se auzi in aerul ce vajai cand usa s-a deschis: Excalibur. Ema stia ca sunt pe drumul cel bun. O simtea undeva in adancul inimii.
In spatele usii nu se afla o alta incapere. Semana mai mult cu o retea de coridoare, un labirint. Existau patru intrari, iar asta o nelinistea. Care dintre ele era cea potrivita? Care avea sa le duca spre locul unde zace sabia legendara si care le va purta spre dezastru? Incerca sa se calmeze, sa-si controleze respiratia. Nu erau inca in incurcatura. Inca.
Atmosfera era solemna. Se simtea de parca ar fi fost in Camelot. Ema lasa sabia si isi scoase bagheta, pregatita sa vrajeasca portile. Se uita in jur si realiza ca uitase cartea sus, in Biblioteca. Incerca sa-si aminteasca ce retinuse.
” – Uncva Athere?” sopti Soimeanca spre porti, cu bagheta ridicata.
Intrebase ’Pe unde o iau?’ si inca astepta un raspuns.
’ A treia intrare poarta noroc’ se auzi iar soapta ciudata.

[Dawn Snow]

Dawn isi dadu ochii peste cap. ’Iar vorbeste marinimia’ gandi ea amuzata, privind expresia nedumerita a Emei.
„ – Ei? Si acum? Pe unde, o tu, luminate Calence?” chicoti Soimeanca, asteptand o reactie.
Desigur ca Ema avea sa ii faca capul calendar pentru chestia asta. Intotdeauna era asa. Orice gluma ar fi facut, sora ei mijlocie iar fi tinut morala un an, poate si mai mult. Eh… Nu e ca si cum Dawn nu ar face acelasi lucru…. Cand incepuse sa studieze la Sanctuar, Ema o numise dragonesa; o combinatie ciudata intre dragon si ducesa. Sora cea mare se agatase de fiecare sansa pentru a o lua pe tanara peste picior. De fiecare data cand Emm spunea dra, Dawn o repezea cu un shush. Din exterior, poate parea incredibil cum de cele doua erau atat de unite, in ciuda tuturor confruntarilor. Oricat de mult s-ar fi ciondanit, ar fi luat lucrurile in serios si ar fi colaborat cand se ingrosa gluma. In astfel de cazuri, functionau ca o masinarie bine unsa.

[Ema Snow]

„ – Ei? Si acum? Pe unde, o tu, luminate Calence?” se auzi vocea lui Dawn.
Ema ignora ultima intrebare; va avea suficient timp sa comenteze dupa ce se potoleau apele.
„ – A treia intrare poarta noroc” ii raspunse ea, citand cuvintele auzite.
Intrara pe sub a treia bolta, fara sa-si mai adreseze un cuvant. Aerul devenea din ce in ce mai rece, pe masura ce inaintau. Si tot odata cu distanta, coridorul se ingusta. La fiecare doua sute de metri, deveneau constiente de faptul ca se misca mai greu, mai incet.
„ – A crescut nivelul de umiditate”
Informatia Emei erau singurele cuvinte spuse dupa o lunga pauza. Isi dadea seama de afirmatia facuta dupa felul in care respira mai greoi. Ii era mai cald, iar picaturi fierbinti ii alunecau pe frunte, intrandu-i in ochi. Incerca sa-si stearga fruntea, dar era un lucru dificil, tinand cont de rigidele aparatori de pe antebrate.

[Dawn Snow]

Dawn pufni la informatia Emei, chiar daca stia ca are dreptate.
Dupa un drum chinuitor, se trezira in sfarsit in fata unui spatiu mai larg. Semana destul de mult cu o sala sapata in piatra dura. Existau cateva rafturi improvizate, scobite in perete. Nu puteai pune prea multe in ele. De fapt, nu se afla nimic cu exceptia unei carti.
Soimeanca o lua in mana si o studie. Era micuta, de un verde sters. Se vedea sub stratul de hartie cartonul maro. Eticheta de pe cotor era aproape decojita. Dawn nu recunostea literele. Se stramba spre ea si se intoarse langa Ema, aratandui-o.
Soimeanca nu studiase Runele, dar vazuse texte in aceasta limba. Literele acelea nu semanau cu rune. De fapt, semanau cu alfabetul folosit si astazi, cu exceptia catorva semne si accente.
„ – Ce parere ai, Emm?”

[Ema Snow]

Ema o lua cu grija in mana. I se parea atat de delicata acea carte veche, incat si daca ar fi respirat mai puternic i-ar fi rupt paginile. Nu erau rune. Era litere ale vechii limbi englezesti. Erau usor de citit.
„ – Este o carte de traduceri” raspunse ea scurt.
Era indiferenta fata de acest exemplar, dar asta numai inainte de a-i descoperi valoarea. Era exact de ce aveau nevoie!
„ – E o carte de traduceri a Vechii Religii!” exclama Soimeanca.
Se misca atat de repede incat aproape ca se dezechilibra. Era ca si cum s-ar duce intr-o tara straina si si-ar lua un ghid sau un dictionar. Diferenta era ca acea carte era mult mai precisa.
Soimeanca sa uita in jur, incercand sa gaseasca ceva ca sa poata testa cele scrise acolo.

[Dawn Snow]

Dawn clipi uimita. Pai, chiar era ceva folositor.
Se uita la Ema si la felul in care se agita, privind fiecare colt al incaperii. Batea usor cu degetul pe pagina ce trebuia sa prezinte prefata cartii. Soimeanca ridica din sprancene la acest gest al surorii ei. Poate ca nu isi dadea seama.
„ – Ce ai? Crezi ca suntem panditi de vreun duh necurat?”
Daca Ema nu ar fi reactionat la prima intrebare, sigur reactiona la a doua. Nu rezista prea mult la cicalelile surorii ei.
Din reflex, Dawn se uita si ea in jur dar nu vazu nimic nelalocul lui.
Ofta si isi indrepta spatele, stand teapana langa sora sa.