● even with my eyes closed tight, I still see it.

[Desiree Rose Goth]

• Răsuflă adânc auzind glasul lui Ainsley. Cercetaşa observase notele discordante din vocea Cercetaşei, amestecate cu un calm hotărât. Voia să o facă să înceteze, realiză Desiree. Poate că îi era şi teamă de ea, din cine ştie ce motiv. Mâna îi alunecă uşor de pe baghetă din pricina picăturilor de ploaie.
  - Nu ştiam că vei veni aici, zise Desiree.
  
  Nu era tocmai un răspuns la întrebarea lui Ainsley, era conştientă de asta. Lipsa de încredere din vocea sa i se părea străină, total nepotrivită ei. Doar nu îi era frică de nişte simple amintiri, nu? Existau lucruri mult mai grave decât trecutul de care trebuia să-ţi fie frică. Îşi drese glasul şi continuă, pe un ton mai hotărât, mai puternic:
  - Nu trebuia să vii aici. Deşi ar fi trebuit să mă aştept la asta, e tipic pentru tine.
  Poate va mai reuşi să dreagă ceva. Nu dorea ca Ainsley să ştie şi partea aceea a trecutului despre ea – era deja destul de rău că ştia că Cercetaşa era Reptomit. Se simţea goală cunoscând asta.

[Ainsley S. Everdeen]

• Ainsley îşi dădu ochii peste cap. Ar fi ţipat la colega sa dacă nu ar fi fost în starea aceea, ar fi comentat pe tema lipsei ei de încredere. Oftă adânc în timp ce picăturile de apă tulbure continuau să cadă în jurul său.
  - De ce nu ai încredere în mine? întrebă Ainsley, încet.
  Adevărul era că nu ar fi trebuit să zică asta. Nici ea însăşi nu avusese încredere în Desiree la început, din pricina prejudecăţilor. Începuse să o cunoască mai bine nu de multă vreme, şi cu siguranţă mai avea nevoie de timp ca să o cunoască. Însă Desiree nu făcea absolut niciun efort ca să se înţeleagă cu ea. Uneori, se simtea ca şi când pornise singură pe un teren necunoscut.
  Îşi ridică înapoi privirea către colega sa, iar primul lucru pe care îl observă fu faptul că mâna nu îi mai stătea încleştată pe baghetă.
  - Fiindcă eu am încredere în tine, continuă Ainsley.

[Desiree Rose Goth]

• Cercetaşa clătină încet din cap în timp ce o privea pe Ainsley. Dintotdeauna, persoanele străine cu care tocmai făcuse cunoştinţă îi spuseseră că avea probleme cu încrederea ; însă mereu crezuse că acesta este un lucru bun. Cu cât te încrezi mai mult în cineva, cu atât ai mai mult de pierdut. Ştia asta, cunoscuse senzaţia de a fi trădată pe propria sa piele. Şi niciodată nu făcea aceeaşi greşeală de două ori.
  
  Aruncă o privire scurtă mormântului şi căzu pe gânduri. Dacă exista o persoană pe lumea aceea care merita întregul adevăr, aceea era Ainsley. Deşi reticentă la inceput, colega sa o ajutase în multe situaţii şi întotdeauna i-a mărturisit problemele pe care le avea.
  Mai bine ai fi fost tu. Cuvintele acelea continuau să-i apără în minte, iar ea avea să facă orice ca să le şteargă din amintirile sale.
  - Te-ai întrebat vreodată de ce mă duc atât de des la Oglinda lui Erised? întrebă ea, brusc.

[Ainsley S. Everdeen]

• Îşi ridică privirea, surprinsă. Nu se aşteptase ca Desiree să cedeze atât de repede în faţa argumentelor sale , ci se gândise că va trebui să stea minute în şir pentru a încerca să o convingă. Era mult mai convenabil ca Desiree să recunoască că şi Ainsley avea nevoie să cunoască adevărul – măcar parţial.
  Clătină din cap auzind replica colegei sale.
  
  - Adevărul e că nu, se trezi spunând.
  Nu o urmărea pe colega sa noapte de noapte în Castel pentru a vedea unde se duce, dar ştia că în multe dintre seri ea era absentă, nefiind în Turnul Cercetaşilor. Probabil că se ducea tocmai la Oglinda lui Erised, după cum spusese. Totuşi, Ainsley nu ştia de ce o persoană avea nevoie să-şi privească cea mai arzătoare dorinţă a lor, din nou şi din nou. Obiceiul părea oarecum bolnav în ochii săi.

[Desiree Rose Goth]

• Aşteptă o a doua reacţie de la colega sa. Ainsley stătu o clipă pe gânduri, după care o privi drept în ochi. Expresia aşternută pe chipul ei era curioasă, dar în acelaşi timp încărcată cu o răbdare stranie.
  - Dar tu ce vezi când priveşti în Oglindă? continuă colega sa.
  
  Pufni uşor. Probabil că Ainsley nu vedea legătura între mormântul pe care îl vizita ea şi cea mai arzătoare dorinţă a Cercetaşei – dar, la urma urmei, nici Desiree nu era sigură de ce credea şi simţea în momentele acelea.
  - E din cauza.. tipului mort?
  Îşi înclină uşor capul, oarecum distrată. Deci Ainsley ştia deja că era vorba despre un el, şi nu despre o ea; poate că citise numele de pe lespedea de marmură. Curiozitatea era naturală în cazurile acelea, iar ea nu ar fi putut să o împiedice.

[Ainsley S. Everdeen]

• - E.. o poveste lungă, oftă Desiree.
  Colega sa se aşeză lângă lespedea de marmură şi, după un moment de ezitare, Ainsley făcu acelaşi lucru. Simţea cum tricoul subţire atârna pe ea din pricina picăturilor de ploaie, greu şi ud. Prevedea deja cum vor începe să o ia frisoanele în seara aceea. Însă ploaia aproape încetase , iar furtuna tulbure de dinainte îşi mai pierduse din intensitate.
  
  - Crede-mă, am timp, replică Ainsley.
  Sentimentul de déjà vu era aproape dureros din pricina forţei sale. Se simţea ca atunci când o obligase pe Desiree să-i dea răspunsuri, prima oară când s-au întâlnit. Deşi asta se întâmplase acum luni bune, amintirea era atât de clară şi luminoasă încât ar fi putut jura că toate evenimentele se întâmplau în momentul acela.

[Desiree Rose Goth]

• Desiree zâmbi scurt atunci când colega sa se aşeză lângă ea. Crezuse că va protesta din pricina faptului că o pusese să iasă din casă în plină furtună – însă izbucnirea nu venise încă. Totuşi, putea pune pariu că reproşurile vor veni puţin mai târziu. Întotdeauna se întâmpla asta.
  - Bun, începu Cercetaşa. Deci , cam cât cunoşti tu din povestea asta?
  
  Nu îi plăcea să ia adevărul pe ocolite. Ştia că era posibil ca Ainsley să fi tras cu urechea la conversaţia cu mătuşa sa – cum altfel ar fi putut să-şi dea seama când ieşise din casă? În ciuda scepticismului Cercetaşei, Ainsley ridică din umeri.
  - Nu prea multe, mărturisi ea. Părea sinceră, iar vocea sa era calmă. Nu am auzit prea mult din ce ai discutat cu mătuşa ta… doar o mică parte, cea în care ai spus că nu erai tu vinovată pentru ce s-a întâmplat.
  Zâmbetul ei pieri de pe buze când auzi cuvintele acelea.

[Ainsley S. Everdeen]

• Desiree adoptă o expresie gânditoare, timp în care Ainsley încercă să nu-şi arate nerăbdarea în faţa prietenei sale. Făcu un compromis şi îşi păstră chipul lipsit de orice emoţie, pentru a fi sigură că Desiree nu se va opri din spus povestea sa.
  - Apropo, pentru ce eşti vinovată de data asta? întrebă Ainsley.
  
  Ştia că prietena sa avea o problemă cu împărţitul vinei – mereu se plângea că lumea dădea vina pe ea, pentru orice. Poate asta era o fixaţie.. sau un adevăr. Trebuia să ştie mai întâi povestea ca să fie în stare să judece.
  Desiree zâmbi slab după ce auzi cuvintele sale, ca şi când era cuprinsă de un amuzament rece, plin de amărăciune.
  - Nu ştiu dacă sunt vinovată de ceva, o auzi spunând. Asta poţi să o spui chiar tu după ce o să mă asculţi.

[Desiree Rose Goth]

• Ainsley aprobă din cap aproape imperceptibil, lăsând tăcerea să se înfiripe între cele două Cercetaşe. Desiree auzi timp de câteva clipe numai cântecul ultimelor picături de ploaie stingându-se pe pământ – apoi îşi căută cuvintele, sperând să relateze cât mai subiectiv şi să nu lase nicio fărâmă de emoţie să-i scape printre vorbe. Ştia cât de rău îi puteau face amintirile în momentul acela.
  - Am avut un văr cândva, murmură ea, sperând că începuse bine. Îl chema Dean, şi mereu m-am purtat cu el ca şi când ar fi fost fratele meu mai mare.
  Fusese fratele lui Jane – şi ei i se părea de înţeles că fusese distrusă după moartea sa. Faptul că o considerase vinovată era.. complet natural. Însă nu crezuse că va continua să o acuze de aceeaşi poveste pete doi ani de zile. Crezuse că va conştientiza ce s-a întâmplat şi , mai ales, din ce cauză.

[Ainsley S. Everdeen]

• Numele rostit trezi o reacţie din partea lui Ainsley. Cercetaşa tresări, scuturată de un fior de déjà vu. Încercă apoi să îşi amintească unde mai auzise numele acela, şi îşi dădu seama destul de repede de coincidenţă.
  - E numele de pe mormânt, spuse ea, încet.
  
  Şi , de asemenea , era şi numele de pe invitaţia la înmormântare – dar nu i-ar fi spus asta lui Desiree decât dacă nu ar fi avut de ales. Nu era nevoie ca ea să ştie că găsise acea bucată de hârtie, abandonată în fundul scrinului.
  Colega sa aprobă aproape absentă din cap, însă Ainsley punea pariu că o întreagă naţie de sentimente pusese stăpânire pe ea. Relata o poveste ce nu avea final fericit – şi probabil că şi-o reamintea pentru prima oară. Doar nu era să le zică tututor străinilor ce s-a întâmplat în trecut..