I just need you now

[Violet Wilson]

● Katherine Austen & James Hawkins ●
- Let me hold you for the last time, it's the last chance to feel again
But you broke me, now I can't feel anything -

• Lumina uscata a baghetei se rasfrangea aproape dureros asupra coridorului inecat in tacere; simtea cum fiecare bataie de inima doare mai mult si incepea sa isi doreasca sa se opreasca. Multi spuneau ca moartea era grea; gresit - sa traiesti presupunea o greutate. Sa mori era poate de un milion de ori mai usor. Iar ea simtea ca ramasese fara nimic; ca tot ce semnifica totul ieri, azi nu mai reprezenta nimic.
  
  Poate era o greseala; poate ar fi putut sa se lase influentata de sentimentele pe care inca le avea si sa incerce sa repare tot. Dar stia ca nu se mai putea; o facuse de mult prea multe ori. Stia ca nu mai putea repeta acea alegere, chiar daca o facuse fericita atat de mult timp. Si fiecare respiratie parea ca ii sufoca fiinta; voia doar sa inceteze - sa scape de durere. Se opri la capatul coridorului si se lasa sa alunece langa zidul rece, la fel ca fiinta ei; isi imbratisa genunchii la piept, lasandu-si capul pe ei. Ar fi dat orice sa scape de senimentul acela de vinovatie.
  

[James Hawkins]

• Auzi vag cum usa portretului se izbise de perete in spatele lui; continua insa sa mearga, scrutand intunericul dens din jurul sau. Voia doar sa plece de acolo. Nu mai avea nevoie de explicatii, nu mai cerea nimic - doar liniste. Si el nu era tocmai omul care sa renunte. Daca statea sa se gandeasca, el nu renuntase niciodata la nimic.
  
  Ar fi vrut sa ii ceara totusi o explicatie lui Katherine; dar pe de alta parte stia ca asta nu ar fi impus decat mai multa suferinta. Si primise o doza destul de sanatoasa saptamana aceea. Clatina usor din cap, aparandu-i un zambet trist pe chip. Nu, chiar nu avea nevoie de ea; trebuia sa invete sa isi controleze sentimentele si sa o scoata din viata lui.
  
  Facu coltul si se opri cand auzi un sir de suspine; putea sa jure ca era ea, inca dinainte de a-i zari silueta micuta, ingramadita parca in profunzimea zidului intunecat. Parea atat de vulnerabila, incat la incepu se gandi sa faca stanga'mprejur si sa se prefaca ca nu o vazuse. Dar stia ca nu ar fi reusit.
  

[Violet Wilson]

• Simtea cum intreaga ei fiinta incepe sa cedeze; poate venise si timpul, pentru ca indurase suficient. Isi ridica privirile, ezitand; nu voia sa dea fata cu realitatea din jurul ei. Pentru ca stia ca acum totul statea impotriva sa - si ce ieri iubea, astazi pierduse. Era de datoria ei sa isi pastreze totusi demnitatea.
  
  Intalni insa o pereche de ochi negri, ganditori si tresari puternic; simti cum se blocheaza, dar bataile inimii ii sporesc. James, acolo? Era trecut de ceasurile miezului noptii, iar tanarul nu iesea niciodata pe coridoare.
  
  "-Kate?" murmura vocea mult prea cunoscuta; inchise ochii, oftand.
  
  Pret de o clipa se gandise ca totul era doar in imaginatia ei; ca era doar o naluca, un produs al durerii si furtunii de sentimente ce salasluia in adancul ei. Dar cand sunetul dulce al vocii lui strabatu perdeaua de intuneric si tacere, toate sperantele ei se naruira. El era, aducand o data cu sine dovada ca inca ii pasa.
  

[James Hawkins]

• Astepta un raspuns din partea ei, dar linistea isi pastrase imensitatea aproape dureroasa. Fiecare clipa care trecea parea ca ii separa si mai mult; si fiecare rasuflare sau bataie de inima ca ii apropie. Aproape tanjea dupa atingerea ei; o vedea atat de vulnerabila in fata lui, in fata durerii, incat ar fi dat orice sa o ia in brate si sa ii spuna ca totul avea sa fie bine. Se trezi insa din inchipuirile propriei minti cand vocea ei razbatu tacerea.
  
  "-James" sopti fata, incet; numele lui parea atat de diferit cand era rostit de ea. De parca sunetul vocii ii schimba tot intelesul; nu reusea sa se pacaleasca nici pe sine cand se gandea ca o va putea lasa.
  
  Facu cativa pasi, ajungand astfel in fata ei; Katherine ramasese insa jos, ghemuita langa peretele gol. Se lasa in genunchi, luand un loc langa ea. O privi pret de cateva clipe, chipul fiindu-i luminat de razele uscate de lumina ale baghetei - palida, cu cearcane si ochii inlacrimati, parea mai frumoasa ca niciodata. De parca suferinta nu ar fi facut-o decat sa arate si mai mult inocenta si blandetea din interiorul sau.
  

[Violet Wilson]

• Nu stia cum sa reactioneze; nu stia cum sa se mai comporte. Pana acum el fusese cea mai apropiata fiinta din toata viata ei. Ii stia toate secretele, toate obiceiurile..toate defectele si toate calitatile. O cunostea mai bine decat se cunostea ea insasi. Dar parca toate acestea paleau in fata sentimentului de incertitudine ce lua nastere din clipa in care amandoi spusesera ca ar fi mai bine sa renunte; sa ia o pauza.
  
  Stia ca era vina ei, mai mult decat vina lui; ea se gandise din prima la asta - si nu ca la o solutie finala, ci ca o varianta ce i-ar fi scutit poate de suferinta. Nu stia ce era in interiorul fiintei lui James - putea doar sa banuiasca.
  
  Isi ridica privirile si ii intalni chipul bland; dupa tot ce fusese, inca se uita la ea cu aceeasi expresie rabdatoare si iubitoare. Vedea ca inca tinea la ea - la fel de mult cum era constienta si de faptul ca sentimentele ei nu se schimbasera cu nimic. Dar nu avea de unde sa stie daca se intampla acelasi lucru si in cazul lui.
  
  Invatase ca viata era plina de surprize; si ca mereu persoana la care te asteptai cel mai putin te ranea cel mai tare. Iar in cazul lor, nimeni nu ar fi putut prezice ca se va intampla ceva de genul asta; erau impreuna mai bine de doi ani. Si lucrurile mergeau perfect intre ei. Totul pana in ultima luna - cand certurile luasera locul cuvintelor frumoase si a gesturilor de afectiune.
  

[James Hawkins]

• Isi pleca privirile in momentul cand Kate inchise ochii si isi lasa din nou capul pe genunchi; se muta din laterala ei astfel incat sa stea fata in fata. Voia sa o forteze sa-l priveasca. Sa o faca sa realizeze ca inca nu era totul pierdut.
  
  Desi daca statea sa se gandeasca, si el credea asta; nu stia cum sa actioneze, ce sa ii spuna acum - dupa tot ce se intamplase. Simtea ca momentele frumoase petrecute impreuna nu mai contau deloc, si doar certurile se mai puneau la socoteala. Iar lucrul asta nu il incuraja deloc; era chinuitor si devenea insuportabil, cu fiecare minut care trecea.
  
  "-Esti bine?" intreba el, cu o voce ragusita; se mira si el la auzul ei.
  
  Realiza cat de stupida era intreabarea lui; logic ca nu era bine. Nu arata ca o persoana prea fericita si nici nu putea spune ca el ar fi fost. Se simtea vinovat - mai vinovat ca niciodata; iar faptul ca erau despartiti si mentineau acea distanta intre ei il afecta si mai mult. Ar fi dat orice sa se termine.
  

[Violet Wilson]

• Simti cum lacrimile se aduna din nou si evadeaza pe obrajii palizi, obositi; inca isi facea griji in privinta ei. Inca il mai interesa daca se simtea bine sau nu. Ar fi dat orice sa ii arate cumva ca simtea acelasi lucru - dar nu indraznea.
  
  Era o lasa - mereu fusese; mereu se lasase calcata in picioare si se ascunsese dupa aparente. Niciodata nu luptase pentru ceva, dar cand James aparu in viata ei totul luase o intorsatura ciudata. Se schimbase - in cel mai pozitiv mod posibil. El o invatase ca lucrurile care merita trebuie pastrate, ingrijite si pretuite ca pe o comoara; el o invatase sa ramana cu capul sus cand toata lumea parea sa fie impotriva ei. Si tot el ii aratase ca poate sa-si arate adevarata latura si sa fie iubita pentru cine era cu adevarat..fusese langa ea de fiecare data.
  
  Iar acum.. Lucrurile erau atat de diferite. Se simtea o straina langa el; nu stia ce ar fi putut sa ii spuna; ii parea rau - asta era un lucru cert. Dar nu stia cum sa dea glas sentimentelor din adancul ei; i se parea aproape imposibil in acel moment. Isi aminti insa de toate clipele in care el o incuraja si ii spunea sa lupte si isi ridica incet capul de pe genunchi, privindu-l printre lacrimi.
  
  "-Imi pare rau" fu tot ce putu spune.
  

[James Hawkins]

• Nu putu rezista impulsului de a o lua in brate; stia ca risca, iar Kate putea sa il respinga. Avea tot dreptul din lume daca statea sa se gandeasca; insa cercetasa se lasa cuprinsa la pieptul lui si incepu sa planga, facandu-l sa o stranga si mai tare. Simtea ca strabatuse toata distanta dintre ei prin simplul gest de a o avea aproape; de parca lucrurile ar fi putut fi schimbate acum, cand o avea din nou in brate - cand era din nou a lui.
  
  "-Si mie" sopti el, cu obrazul lipit de fruntea ei. "Si mie imi pare rau ca am renuntat. Ca te-am lasat sa pleci" continua James, cateva clipe mai tarziu. Ar fi dat orice sa poata da timpul inapoi.
  
  Linistea se asternu insa din nou peste ei in urmatoarele minute; ar fi dat orice sa stie la ce se gandea ea. Parea atat de linistita; ii scapa doar cate un oftat mic din cand in cand. Isi plimba ritmic mana pe spatele ei, mangaind-o cu blandete; poate totusi nu era prea tarziu. Poate puteau sa schimbe lucrurile, sa o ia de la capat si de data asta.
  

[Violet Wilson]

• Speranta aparu din nou in mintea ei, facand-o sa isi adune puterile si sa incerce sa vorbeasca. Sa ii spuna cat de rau ii parea si cat de necugetata fusese; luase cea mai rea decizie din toata viata ei. Si pierduse persoana pe care o iubea cel mai mult. Nici ea nu realiza cat de mult isi dorea sa renunte la tot si sa o ia de la capat, cu el.
  
  Nu stia daca lucrurile ar fi stat la fel ca la inceput; stia doar ca nu putea trai fara el. Si oricat de mult ar fi incercat sa lase lucrurile sa se rezolve de la sine, stia ca puteau trece luni fara sa isi vorbeasca si sa sufere in tacere amandoi - de asta era constienta. Se vedea ca si James era afectat, cu toate ca era baiat si nu isi lasa sentimentele asa usor la vedere. Si el regreta; si el acceptase ideea de a renunta si o lasase. Amandoi erau vinovati.
  
  "-Nu vreau sa te pierd; nu vreau sa traiesc intr-o lume in care tu nu esti langa mine. Ma omoara chestia asta, ma distruge efectiv" spuse ea, ridicandu-si capul de pe pieptul lui; il privi cu o urma de speranta, incercand sa isi adune curajul. Avea nevoie de el, mai mult ca niciodata; si ar fi dat orice sa simta si el acelasi lucru.
  

[James Hawkins]

• Ii atinse usor obrazul cu palma lui aspra si simti cum tanara se infioara in bratele lui; nu putea sa renunte, nu putea sa o lase. Facuse deja prostia asta si probabil avea sa o regrete toata viata. Dar cand ii auzi cuvintele si tremurul din voce simti ca si ea era la fel de chinuita ca si el; ca faptul ca se indepartasera unul de celalalt nu ii ajuta deloc.
  
  Ii sterse ultimele urme de lacrimi, privind-o cu ezitare; isi apleca putin chipul, astfel incat sa fie la acelasi nivel cu al ei, si ii cuprinse buzele intr-un sarut tandru. Erau la fel de calde si moi ca de obicei, iar aroma lor ii trezi aceleasi sentimente ca de fiecare data. Iar cand simti un raspuns din partea lui Katherine, realiza ca batalia era castigata.
  
  O iubea - mai mult decat orice; poate atunci mai mult ca niciodata. Era atat de calda in bratele lui, atat de incantata de prezenta lui. Simtea ca totul meritase, ca daca zilele acelea de suferinta erau pretul pentru o astfel de bucurie sufleteasca, nu fusese chiar totul in zadar. Ii sopti numele cand buzele lor se despartira si o imbratisa si mai tare; nu avea sa o mai lase niciodata - ea era a lui si avea sa aiba grija sa nu se schimbe niciodata acest detaliu.