Tandem

[Lexie Stryder]

So, capitolul e genial, ca de obicei. Am inceput sa ma obisnuiesc cu stilul tau de scris si cu ideea ca James e un personaj misterios si imprevizibil, sa incetez sa incerc sa ii prevad miscarile.

Imi place cum ai povestit totul, si mai ales faptul ca ai creat o lume altfel decat o stim noi. Ma refer la cea de dupa moarte. Toata lumea isi imagineaza lumina, alb, ingeri chestii de genul, iar tu ai venit cu o idee originala.
In afara de observatia pe care a facut-o si Ivy, cea cu cicatricea formata dupa cateva ore, e totul ok la gramatica. La literatura e genial, nici nu mai trebuie sa spun
Congrats >< mad love

[Freyja Maegan Guðríðr]

Nu era destructiv?

puteam observa draciile acelea

sincer, nu are noima, caci eu nu stiu despre ce vorbesti tu,si nici nu pot vedea ?

uburile de oxigen si perfuziile imi intrau in piele,sfredelindu-mi carnea.

nu piele?

am observat cicatricea care se intindea de la nivelul trunchiului cerebral pana intr-un punct

???????????????????????? cum doamne-iarta-ma????trunchiul cerebral nu poate fi observat, si nici nu pot fi facute asemenea cicatrici, cred ...esti sigura ca stii despre ce vorbesti?

in urma radiografiilor anumite probleme care tineau de psihiatrie

nu sunt experta, dar astea se pot afla prin radiografii?

.Dupa sunetul pe care il scotea fereastra,dupa racnetul ei dureros ,se parea ca incepuse ploaia iar stropii o loveau,o mutilau aproape

superba

___________________
Scuze ca vin asa tarziu, dar pur si simplu nu am avut chef
anyway, mi-a placut capitolul, exceptand aceste greseli, si chiar sunt curioasa sa aflu care e motivul pentru care a plecat

[Kurt F. Malfoy]

• Cap. IV
  
  Salonul 36 nu este tocmai ceea ce multi isi imagineaza. De-a lungul a douazeci si cinci de ani a fost considerat cel mai bine pazit salon din policlinica deoarece se afla in zona sectiei de psihiatrie.3 garzi care pazesc 24 din 24 usa din fier si cele doua gemulete minusculea ale ei. Garzile se schimba la fiecare opt ore iar bolnavilor nu le este dat sa iasa deloc din acel salon deoarece niciodata,nimeni nu i-ar mai fi putut aduce inapoi. Era o inchisoare intre patru pereti. Era ceva ce nimeni nu si-ar fi dorit. Iar norocosul de mine tocmai acolo ajunsese deoarece hazardul avea planuri mari .Asa simteam,asa vroiam sa simt. Era totusi o certitudine oarecum divina.
  Doctorii m-au adus acolo pentru a nu ma tine la gramada cu ceilalti si pentru ca starea mea psiho-emotionala ii ingrijora. La doua ore dupa ce mi-am recapatat mersul am lovit doua asistente care incercasera sa ma anestezieze apoi am inceput sa plang ca un copil de cinci ani pentru ca in final sa ajung sa flirtez cu una din ele. Acest nou comportament al meu ma speria si ma facea sa imi pun semne de intrebare cu privire la sanatatea mea,la ceea ce insemnam eu. Imi era frica de ce as mai fi putut face fiindca stiam ca eram in stare si de imposibil daca asta mi-as fi dorit. Intotdeauna am dus telurile mele pana la capat,indiferent de natura lor si de ceea ce ma motiva sa merg mai departe. Deocamdata telul meu era sa supravietuiesc salonului 36.
  Cand m-au adus acolo,am fost intampinat de o lumina puternica,naturala. Salonul era amenajat precum camera unui hotel de cinci stele din Las Vegas. Televizor,4 canapele si tot atatea fotolii,radio,covor moale si pereti vopsiti in nuante placute de verde si bleumarin. Nu se compara cu nimic din ceea ce imi imaginasem si imi reamintea oarecum de visul meu. Incepusem sa ma intreb daca nu cumva o parte din mine inca mai purta aripile de zapada. Doctorul ma intreba daca imi place locul si i-am oferit un raspuns afirmativ,sincer. Totusi,o usoara urma de incertitudine delicata ma facea sa ma gandesc mai atent la ce insemna numele meu in acea clipa,daca eram James Walters,scriitorul,ori James Walters,pacientul. Vroiam sa cred ca ma aflam undeva la mijloc.
  M-au lasat acolo,undeva intre teama si entuziasm. Ma gandeam ca macar aici voi gasi oameni exact ca mine. Trebuie sa fi putin nebun sa incepi sa scrii si sa ajungi la stadiul de maniac atunci cand incepi sa castigi bani din asta,cand a scrie este egal cu a trai. Doar un nebun ar trai doar din scris,doar un om prins intre realitate si lumea lui si-ar indeparta persoanele din jur,persoanele dragi in special,si si-ar imbratisa copilasii imaginari,pe care i-ar creste si i-ar ucide in fiecare carte noua pe care o scria. Dar nebunia inseamna si curaj. Un om curajos este nebun si invers,fiindca poate face orice,fara a privi in urma,fara pic de regrete. Eu nu simteam neaparat ca eram incercat de regrete ci mai degraba o ultima farama de umanitate din mine striga din toti rarunchii dar o auzeam numai cand doream. Greseam,oare? Cu siguranta!
  Pentru aproximativ doua ore am crezut ca sunt singur in salon insa apoi am observat o camasa aruncata undeva pe spatarului unui fotoliu si m-am decis sa cotrobai prin lucruri. Am deschis primul sertar pe care l-am gasit,curios fiind sa ma documentez cu privire la cel sau cei cu care aveam sa impart salonul. Am gasit cateva coji de seminte de dovleac,un pachet de Pall Mall si o bratara pe care scria 'Susie'. Probabil vreun familist convins,genul de persoana pe care nu o voi putea integele vreodata?
  Parca ceva putermic,parca o forta supranaturala m-a facut sa scot un sunet,un geamat scurt. Mi-am simtit mainile prinse ca intr-un cleste,de alte maini,tot ale unui barbat. M-am intors si am observat un domn mai inalt decat mine,ce purta un tatuaj rosu in forma de cruce,pe gat. Ochii lui ma priveau sfidator si imi aducea aminte cumva de liderii gastilor de strada,doar ca era mult mai rau. Nu parea sa fie un pusti care se dadea lider. Era un lider,era nascut sa conduca. Mi-as fi dorit sa-i sarut talpile si sa il rog sa ma primeasca sub aripa lui,ca pe un Mesia dar chiar inainte sa ii pot spune ceva,imi dadu drumul.
  '' Carlos.'' l-am auzit rostind,cu un accent mexican extrem de puternic,de evident
  '' Poftim?'' i-am replicat nedumerit
  '' Ma numesc Carlos. Tu trebuie sa fi ala care a inceput sa umble brusc. Mi-a adus aminte de invierea lui Lazar,intr-un fel.''
  Imi placea de el. Mi-ar fi putut lua viata dintr-o miscare,fiind bine facut si imprevizibil dar ceva ma facea sa il gasesc mai degraba o victima a persecutiilor,un geniu care se refugiase in religie doar pentru a-si tine departe intelectul superior de cei care vroiau sa ii impurifice gandirea cu idei care nu erau la locul lor. Semana cu un criminal pocait,cu cineva pe care il cunoscusem. Il simteam rupandu-se din mine,il simteam oarecum facand parte din mine si asta ma ingrijora. Nu iubisem niciodata un barbat,nu ma simtisem niciodata atras de unul insa acest domn avea un aer atat de pios si de animalic,in acelasi timp.
  '' Eu sunt James.''
  '' Stiu. Stiam ca vei veni intr-o zi sa ma salvezi pe mine si pe ei...''
  L-am privit usor nedumerit si de abia atunci cand am vazut asistenta intrand cu o tava plina cu mancare mi-am reamintit ca ma aflam in Minnesota,intr-o policlinica,la sectia de psihiatrie,in odiosul salon 36. Si ca ma aflam fata in fata cu un nebun. Dar ceva din nebunia lui mi se transmise si mie ori invers. Privindu-i trasaturile frumos conturate,parul saten-roscat si ochii stralucitori precum o flacara eterna,am realizat ca nu ma cunosteam pe mine si ca ma puteam indragosti pana si de un cersetor mai aratos. As fi vrut sa il ating acolo,sub privirile asistentei,si sa ne imprietenim asa,ca intre baieti,insa am renuntat cand am auzit vocea femeii.
  '' Vad ca v-ati cunoscut,tu si micutul Carlos. Ii vei intalni si pe ceilalti doi,nu te teme.'' apoi intinzandu-i o bucata de ciocolata precum preotul care oferea paine si vin,de Pasti - bucata pe care o primise cu o satisfactie aparte - il intreba '' Unde sunt ceilalti doi,baiete?''
  '' Nu stiu. Primul a plecat azi dimineata. S-a ascuns undeva pe aici. Iar celalalt... doarme ca de obicei,presupun.''
  Asistenta ne lasa mancarea si se retrase,notand ceva pe un carnetel apoi Carlos se urca pe pervaz,continuand sa molfaie ciocolata care i se incleia pe dinti,pe care o savura centimetru cu centimetru,de parca era prima oara cand manca. M-am alaturat lui,imbratisandu-l strans. Recunoscusem cata nevoie avea acea creatura de intelegere si libertate,deopotriva. Cand m-a primit in bratele lui am simtit o moleseala dulce punand stapanire pe mine si m-am topit sub atingerea lui. Il recunosteam ca pe un frate,ca pe un alter ego. Era atat de placut sa te simti pe tine!
  
  Orele au trecut,eu pe jumatate adormit in bratele lui,eu cuprins in lumea viselor si atunci s-a intamplat. Aripile incepura sa ma apese din nou,sa imi zdrobeasca spatele,undeva adanc in subconstient si am recunoscut ingerul care imi intinse mana,care dorise sa ma ia cu el. Oh,parul lui rosu si cele patru puncte de pe gat!
  
  M-am trezit undeva la miezul noptii,cu fata inspre tavan si o durere incomparabila intre omoplati. Mi-as fi dorit sa fi aterizat macar pe moale. Probabil ca ma rostogolisem si cazusem de pe pervaz. Mexicanul nu era langa mine,probabil ca se afla undeva prin apropiere,in alt salon sau in cabinetul doctorului. Ceva ma intriga totusi. Daca nu aveam voie sa iesim si salonul era pazit,atunci cum de ceilalti doi,si uneori chiar si Carlos puteau sa iasa bine-merci oricand pofteau? Tratamentul preferential nu m-a incantat niciodata fiindca fusesem de cateva ori dispus sa il accept si eu din partea lui Lizzie. In final il acceptasem si poate asta ma dusese in acel stadiu de marioneta mica si proasta care nu reusise sa riposteze decat in clipa in care rabdarea ajunsese la limita. Imi era mila de mine acum? Parca nebunii nu aveau regrete.
  Firul gandurilor imi fu intrerupt de un sunet ciudat. Sunetul pe care il scoate carligul unei undite cand se loveste de apa,cu tot cu momeala,sunetul pe care il scoate o ata intinsa la maxim. Ma simteam ca o prada care ar fi trebuit sa muste,sa se hraneasca si sa fie prinsa de catre pescar. Mintea mea fluida,care curgea la nesfarsit,acea cascada rece imi juca oare feste? Sunt un somon care inoata catre izvoare,catre locuri cu apa rece,de munte. Imi voi depunde ouale,cunostintele si apoi probabil voi muri. Viata mea ma sperie fiindca e greu de trait,fiindca are un viitor nesigur,incert. Ca orice viata,de altfel. La naiba,fac parte din regnul animal,dar nu sunt un om. Sunt mai degraba un flagel cu maini,picioare si chip. Te asteapta evolutia,baiete!
  Mi-am ridicat privirea si am observat acel yo-yo portocaliu rostogolindu-se in sus si in jos,taind aerul in doua,atat de brusc si de rapid,ca si cum un cutit ar fi fost introdus iar si iar in inima victimei. Imi amintea de Psycho a lui Hitchcock. Frumos film,pacat ca eu ma confruntam cu realitatea. Lumina era inca aprinsa asa ca am putut observa si parul verde,probabil candva blond a celui care se juca. Talpile lui loveau podeaua ritmic,miscand ata yo-yo-ului in acelasi ritm. Era o melodie pe doua picioare si ma facea sa imi amintesc de cineva pe care il stiam. Acelasi sentiment de familiaritate ca si in cazul lui Carlos. Oh,da,pe unde o fi umbland micul meu mexican?
  '' Eu's Jack. Sa traiesti. Ia zi,o sa stai toata viata pe podea,facandu-ti ochii binoclu inspre tavan? Daca e sa cauti avioane de razboi,sa stii ca are ''mosul'' in sertar. Langa punga cu seminte de dovleac.''
  L-am privit nedumerit si m-am intrebat cum de reusisem sa ma apropii de o persoana ca el? Il stiam undeva sub pielea mea,era un efect instant,ca si cum mi-ai fi facut un tatuaj pe care nu il mai puteam scoate,un tatuaj permanent dar atat de nepotrivit. Imi era mila de el pentru ca parea cu adevarat bolnav. Oh,si cum privea acea jucarie stupida,de parca toata viata lui atarna de acel fir care se rotea. Sus,jos. Uneori traiectoria devia iar Jack trantea yo-yo-ul de pamant,facandu-ma sa tresar. Ma asteptam sa se desprinda de pe fotoliu si sa vina,sa dea in mine,ca un tanar care isi lovea proaspata sotie. Dar nu. El ramanea acolo,il reasambla si isi zicea ca ce o fi,o fi.
  M-am ridicat incet,durerea de spate accentuandu-se,mai puternic decat in bratele lui Carlos sau decat in clipa in care m-am trezit. Primul cunoscut aparu imediat,purtand un sombrero. Nu reuseam sa imi dau seama de unde veneau si cum plecau inapoi in locul lor. Pareau niste fantasme,dar cand ii atingeam,erau acolo - caci pe Jack l-am atins din greseala cand am vrut sa iau un pahar cu apa. Carnea lor,atat de moale,ingrijorator de catifelata si de alba,cu exceptia mexicanului care parea totusi mai bronzat decat palidul si scheleticul baiat cu parul verde,ma facea sa ma intreb in ce cosmar frumos aterizasem? Oh,un cosmar viu!
  '' Voi doi ati forma un cuplu pe cinste,stii?'' spuse brusc cel din urma
  '' Ay,ay,ay...No me digas nada! Esti doar un simplu pierde-vara. Mereu ai fost.''
  ''Desi m-am nascut toamna,in Pennsylvania.''
  Cand am auzit cuvintele lui Jack o mica amintire isi facu loc in mintea mea,intr-un mod agresiv,atat de brusc incat am simtit nevoia sa stau jos.Jack...Pennsylvania? Dar avusesem un personaj cu acest nume,din acel stat. Oare sa-mi fi citit cartile si acum sa rada de bine,sa bata apropos-uri? Nu,nu credeam ca era posibil. Pentru moment m-am decis sa consider ca era doar o coincidenta si sa las totul asa cum era. Totusi,in clipa in care l-am auzit pe Carlos urandu-ne noapte buna,mi-am amintit de mica mea nelamurire,sperand sa nu fiu judecat pentru ceea ce ma intrebam inca de dupa-amiaza :
  '' Cum iesiti si intrati,fara sa va vada nimeni?''
  Amandoi se intoarsera catre mine si incepura sa rada si pentru prima oara cel cu parul verzui se desprinse de pe spatarul fotoliului unde statuse cocotat si cu miscari bruste si rapide,asemanatoare cu cele ale unui paianjen,veni inspre mine,privindu-ma cu ochi mari si ranjet satanic.
  '' Te credeam mai destept,scriitorule. Ei au o usa,noi avem o gura de aerisire. Degeaba te holbezi la tavan?''
  Si avea dreptate. Grilajul era dat la o parte iar ei probabil cunosteau acel labirint al policlinicii pentru a sti cum sa ajunga unde vroiau si cand vroiau,ce scurtaturi existau si cum sa evite pericolele. Aflasem de la mexican ca era acolo de 4 ani iar celalalt de aproximativ 2. Deci avusesera destul timp sa isi puna la punct cunostintele cu privire la planul institutiei si sa reuseasca cu usurinta sa duca de nas doctorii care intotdeauna spusesera ca nimeni,niciodata,nu evadase din salonul 36. Eventual asistenta care venise sa ne aduca de mancare era mana-n mana cu ei.
  Am auzit un zgomot venind de undeva de sus,eu inca avand privirea atintita spre tavan. O silueta mai subtire decat cea a lui Jack se contura pentru o clipa apoi aceasta facu un contact nepotrivit de direct si de dureros cu solul. L-am auzit gemand pentru o clipa.Venise exact din aerisire si era plin de praf si funingine. De cureaua pantalonilor avea legat un saculet mic,plin cu bomboane de diferite culori si arome. Tenul lui ars de soare,cu pori inchisi - un ten galbui,de om bolnav si oropsit - imi dadea de inteles ca avea in jur de patruzeci-cincizeci de ani. Ne arata captura lui,bomboanele acelea,cu o mandrie anormala,ca si cum un copil i-ar fi aratat maica-sii ce desen frumos realizase.
  '' Si el e Ralph,''mosul''.'' rosti Jack
  Noul sosit ma privi cu ochi mari,intinzandu-mi punguta. Zambetul lui era la fel de dulce si nevinovat ca a unui bebelus asa ca nu l-am putut refuza. Ceilalti doi rasera si ridicara din umeri,servindu-se deasemeni. Brusc,intelesesem ca nu mai eram singur si ca apartineam unui grup. Brusc,aveam o familie.

[Freyja Maegan Guðríðr]

Primaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
de data asta, termin mai repede de citit

Trebuie sa fi putin nebun

sa fii

Trebuie sa fi putin nebun sa incepi sa scrii si sa ajungi la stadiul de maniac atunci cand incepi sa castigi bani din asta,cand a scrie este egal cu a trai.Doar un nebun ar trai doar din scris,doar un om prins intre realitate si lumea lui si-ar indeparta persoanele din jur,persoanele dragi in special,si si-ar imbratisa copilasii imaginari,pe care i-ar creste si i-ar ucide in fiecare carte noua pe care o scria.

nu sunt de acord cu tine

si m-am decis sa cotrobai prin lucruri.

mania mea =))))))

Cand m-a primit in bratele lui am simtit o moleseala dulce punand stapanire pe mine si m-am topit sub atingerea lui.

Oh doamne

Carnea lor,atat de moale,ingrijorator de catifelata si de alba,cu exceptia mexicanului care parea totusi mai bronzat decat palidul si scheleticul baiat cu parul verde,ma facea sa ma intreb in ce cosmar frumos aterizasem? Oh,un cosmar viu!

Ewww, stiu ca esti fata, dar James nu e =)) de ce trebuie sa fii atat de...hmm oh doamne?

Nice, la inceput m-ai plictisit si ma tot uitam sa vad daca mai trebuie sa suport mult, dar apoi am si uitat de ce faceam si cand s-a terminat am fost gen: why?
Imi place, stii doar, si esti geniala

[Kurt F. Malfoy]

Oh,sunt plictisitoare la inceput pentru ca asa sunt eu. Man,actiunea vine doar la final. Fie,mijlocul capitolului. De acum o sa incep sa scriu mai mult pentru ca e mai important,am mai multe de zis. And thanks. Da,stiu ca iti place si tocmai de aia scriu.

Si vezi,nu am mai postat atat de repede. O zi distanta. Fac progrese. :>

[Freyja Maegan Guðríðr]

Da, ma consoleaza ca o sa am mai mult ragaz

[Lexie Stryder]

Capitolul asta e la fel de genial ca si celelalte
A fost putin plictisitor la inceput, insa a fost o parte suficient de scurta incat sa nu fie chiar deranjant :-j
anyway, vreau sa vad ce se mai intampla 8->

PS: James is brilliant, btw

[Kurt F. Malfoy]

• Cap. V
  
  Prima saptamana a trecut usor,fara divergente sau discutii in contradictoriu,exceptand datile in care Jack avea ceva sa ii reproseze lui Carlos. Lucruri minore in general,tocmai de aceea asa-zisa lor cearta se termina destul de repede,urmata fiind de o tacere apasatoare. Am invatat lucruri noi de la ei,cum ar fi ca o conserva se poate deschide in cinci moduri diferite,folosind un cutit sau ca mancarea adusa joia era mai buna decat cea de marti si ca niciodata nu vei gasi ceva interesant la mini-televizorul din salon. Ralph era mereu plecat,explorand policlinica prin sistemul de aerisire. Ajunsesem sa-l vad ca pe un sobolan care mereu isi controla galeriile. Adevarul era ca Ralph juca rolul sobolanului-mama care mai sterpelea ceva de la asistente - mancare de obicei - si ne aducea noua,puiutilor ei.
  Ajunsesem sa le povestesc despre cartile mele si despre cat de minunat era sa dai viata personajelor si dintr-un motiv nestiut de mine,ei ascultau cu atentie iar atunci cand terminam ce aveam de zis,pur si simplu imi aduceau la cunostinta ca stiau toate acele lucruri,ca imi citisera cartile si ca ma invidiau pentru ca,teoretic,eram o persoana publica. Asta imi aminti ca pe paginile ziarelor probabil scria ''James Walters,marele autor de romane politiste,inchis la nebuni''. Nu imi placea situatia,dar zambetul acelor trei nefericiti era singurul lucru care ma mai tinea in viata,care imi dadea de inteles ca lumea nu se sfarsise. Faptul ca eram luat si pus la un loc cu ei,nu facea decat sa imi scada din reputatie.Dar ce reputatie sa mai ai cand ai fost dat in judecata de cel mai influent redactor cunoscut si de propriul tau avocat? Poate ca meritam sa fiu nebun.
  Cuvantul nebun ma intriga pentru ca nici pana atunci,dupa o saptamana,nimeni nu-mi spusese ce am. Asistentele veneau si imi faceau injectia,la fel si celorlalti apoi plecau. In cel mai rau caz,daca Ralph avea spasme,veneau seara si-i dadeau somnifere. Atat.
  Insa luni,chiar dupa ce asistentele venira si ne administrara medicamentul,usa se deschise pentru a doua oara. Paznicii ma chemara,folosind cuvinte la per tu,apoi imi pusesera catuse si ma scoasera cu forta din salon. Carlos se ridica in picioare,speriat,dorind sa ii opreasca insa ceilalti doi il tinura de brate astfel incat nimic nu s-a mai putut face. Simteam pumnii acelor indivizi impingandu-ma pe holul pustiu,iar vocea mea rasuna iar si iar,ca un ecou. Ma simteam slabit si tot ce imi doream era sa ma intorc in odiosul salon 36 care acum devenise casa mea,mult mai frumoasa si mai potrivita decat cea de pe marginea lacului,in care statusem cu chirie si in care aproape ca o luasem la bataie pe Lizzie.
  Am ajuns in cabinetul doctorului in scurt timp,acelasi doctor care ma instiintase cu privire la faptul ca nu mai aveam sanse de recuperare,daca nu stateam cuminte. Se pare deci ca pentru a fi sigur ca o sa raman mult timp pe aici,ma bagase intr-o celula draguta alaturi de alti trei bolnavi. Cunosteam strategia,nimic nou,dar in adancul meu stiam ca e ceva mai mult. Era o informatie a mea,la care eu insami nu aveam acces. Poate albul care ma inconjura peste tot pe unde ma duceau era ca o bariera intre mine si mintea mea si ei se foloseau de acest lucru.
  ''Uite ce e,sper ca ai inteles ca esti usor influentabil.''
  '' Ma scuzati,doctore,ce vrea sa insemne asta?''
  '' Inseamna ca puteai merge doar ca am considerat necesar sa te facem sa crezi ca asa ceva e imposibil. Uite de ce te retinem aici.. Aia trei sunt cei mai periculosi oameni pe care-i stiu. Cel putin mexicanul si cel cu parul verde. Ralph e ... diferit. Vrem ca tu sa te apropii de ei si sa ne raportezi tot ce fac.''
  Daca am fi fost in razboi,asta ar fi insemnat inalta tradare si as fi fost impuscat pe loc,fara proces sau o ultima dorinta. Ei meritau aceasta soarta fiindca eu niciodata,dar absolut niciodata,n-as fi crezut cuvintele lor. Cum ar fi putut Jack sa-ti faca ceva mai rau decat o jignire? Sau cum ar fi putut Ralph sa te atace cand noaptea in somn tipa si se zvarcolea? Sau Carlos...Carlos,dragul meu Carlos,cel mai minunat om pe care l-am cunoscut,cu aerul sau extravagant si acel sombrero pe care il tinea aproape,de parc-ar fi fost cea mai mare comoara,inlocuindu-l uneori cu mine si spunand ca viata lui era mai frumoasa de cand ajunsesem eu in salonul 36. Cum i-as fi putut trada? Cum? Si totusi,scopul scuza mijloacele...
  '' Fie,accept. Dar am o mica nelamurire. De ce ma injectati si pe mine?''
  '' Ca sa nu se prinda,geniule. Tu ai vitamine acolo,ei au un medicament care ii tempereaza,mai mult sau mai putin.''
  Niciodata nu intrebasem asa ceva insa fiind acum fata in fata cu acel director de inchisoare,cu acel doctor,trebuia sa il intreb,asa cum un evreu l-ar fi intrebat pe Mengel.
  '' De ce eu? Si de ce boala sufera ei?''
  Nici acum nu ii vedeam ca fiind persoane instabile,demne de a fi ucise. Nu ii vedeam ca fiind oameni rai,care ar fi putut fi luati si aratati cu degetul. Si chiar de ar fi fost,toti meritam o a doua sansa. Eu nu sunt cel mai bun om din lume,niciodata nu am fost,dar pentru asta nu am considerat ca eu,sau altii ca mine,ar trebui sa fie judecati. Fiecare dintre noi avem anumite probleme,avem un trecut diferit,un destin diferit. Nu e vina noastra. Nu e vina nimanui. Ne-am nascut si ducem povara vietii noastre pana la capat,imbratisand moartea ca pe o eliberare. Nu mi-a fost niciodata teama de intuneric,poate de aceea si toata aceasta lumina imi bloca judecata. ''Esti de incredere. Cat despre boli. Carlos este un sadic cum rar intalnesti,un psihopat. Jack prezinta personalitati multiple. Iar Ralph,ei bine... la el e mai delicat. E un cocktail. Are cate putin din toate.''
  Cuvintele lui si tonul pe care le rostise imi dadura certitudinea ca ma mintea. Tot drumul inspre salon - atunci cand intreaga conversatie cu doctorul se sfarsi – fu linistit,doar ca in mintea mea existau un miliard de intrebari. Ce rau le facusera cei trei? Raspunsul veni imediat ce am trecut pragul salonului si i-am privit pe amicii mei,cu o usoara teama. Initial imi dorisem sa nu le aduc la cunostinta nimic din ce am vorbit cu doctorul,fiindca si jurasem cu mana pe Biblie ca aveam sa tac,insa fiind ateu,acel juramant nu cantarea nimic.
  '' Cum a fost?'' intreba Carlos
  '' Salutati-va noua cartita,baieti. Mi-au dat mult de sapat.''
  
  
  ***
  
  Timp de trei ore ne-am invartit dupa deget,vrand sa evitam subiectul insa Jack,ca intotdeauna,avusese initiativa si ajunsesem la concluzia ca ne foloseau pe post de cobai,ca ceea ce imi administrau mie numai vitamine nu erau si ca,in cele din urme,aveau sa ma ucida si sa ma arunce Dumnezeu stie unde. Deja ma imaginam pe fundul unui canal,fara televizor,fara faima si fara Bugs Bunny. Deja il vedeam pe Carlos inchis undeva si nu as fi suportat asta iar pe ceilalti doi,singuri pe lume sau,in acelasi salon. Uneori ma intrebam daca mexicanul nu avusese dreptate. Eu eram,pare-se,salvatorul lor.Dar de unde stiuse? Intr-o zi aveam sa il intreb.Dar pana atunci...
  '' Ne trebuie un plan.Trebuie sa avem grija de noi. Sa nu-i mai lasam sa afle lucruri despre noi.'' l-am auzit pe Ralph
  '' Esti tipul cu aerisirea,trebuie sa stii exact planul cladirii.'' i-am replicat,luandu-i lui Jack yo-yo-ul din mana
  Am observat ca firul acela nu era unul obisnuit. Era mult,mult mai rezistent si mirosea ciudat. Mirosea a sange. Nu am dorit sa il intreb pe baiatul cu parul verde de ce mirosea astfel fiindca sincer sa fiu,desi ii cunosteam relativ bine si tineam la ei,uneori ma faceau sa ma simt ca victima unui abuz fizic,sexual,moral. Incepusem sa ma intreb daca doctorul nu avusese dreptate insa atunci cand mexicanul imi atinse mana - observand ca tocmai cazusem intr-o transa,intr-o panza a propriilor ganduri – atunci am realizat ca nu aveam de ce ma teme. '' Gardienii poarta cravata,asa-i? '' am intrebat
  '' Ma mir ca nu se imbraca de la Gucci. Oricum,ce idee nastrusnica mai naste creierasul tau faimos,cu care castigi miliarde?'' replica Jack,incercand sa-mi ia jucaria din maini
  Toata acea policlinica ma schimbase.Facuse din mine alt om. Gandeam mai rational ca niciodata,nu imi mai pasa de nimic. Devenisem un strateg mai bun,un...Un ucigas mai bun. Atunci mi-am luat mana dintr-a lui Carlos si m-am apropiat de usa,privind prin unul din cele doua gemulete.in spatele caruia se puteau observa umerii gardienilor.
  '' Ideea de a evada maine seara,va spune ceva?''

[Lexie Stryder]

Ok, in primul rand, scuze de intarziere
apoi, capitolul a fost foarte bun dupa parerea mea. Destul de multa informatie cat sa ma tina "in priza" tot timpul cat l-am citit si actiunea curge ca de obicei usor, fara a fi fortat sau exagerat nimic. E perfect pana acum. Keep going ^_^

[Kurt F. Malfoy]

• Cap. VI
  
  I-am spus lui Carlos sa taca dar el nu m-a ascultat. Tremura ca un copil scos dintr-un congelator,un copil prost care dupa ce a realizat ca nu erau bomboane,s-a inchis acolo si a asteptat ca mamica lui sa-l gaseasca. Si daca nu aveam sa-i gasesc niciodata pacea interioara,daca nu aveam sa-i aflu planul de evadare? James nu putea fi lasat in urma,James era creierul operatiunii! Tradatorii !
  
  Eram cu totii agitati. Facusem planul dar acum nu mai conta ce avea sa urmeze din moment ce eram condamnati . Imi aminteam de cuvintele doctorului,cum imi spusese ca nu eram in siguranta cu ei,ca nu aveau sa ma ajute. Cel putin doi dintre ei. Il simteam pe mexican in spatele meu,asteptand ca usa sa se deschida. Asistenta trebuia sa vina la ora cinci fix iar noi trebuia sa ne uitam propriile suflete,sa ne uitam pe noi insine si sa ne indreptam inspre instinctul primar caci numai astfel am fi putut supravietui. El isi incolaci bratele in jurul taliei mele,strangandu-ma bine. Ochii nostri,de aceeasi culoare fixara cu atentie ceasul in timp ce Jack continua sa se joace cu yo-yo-ul sau iar Ralph numara pe degete locurile in care ne-am fi putut ascunde.
  Pasi,pasi. Pasi pe hol si peste tot si tensiunea crestea. In ajunul acelei zile,ea refuzase sa ne ajute. Ea refuzase sa ne descatuseze si ne condamnase din nou si din nou,spunand ca visam,ca eram mai nebuni decat crezusera toti ceilalti. Eram singuri,copii aruncati in mijlocul fricii,a nesigurantei. Stiam ca daca mi s-ar fi dat ocazia as fi putut cumva sa ii ucid pe toti,sa scap. Toti inafara de unul. Toti inafara de Carlos.
  '' Vine... Pregatiti-va,baieti. In seara asta ne vom infrupta din libertate.'' sopti Jack,zambind satanic
  Asistenta deschise usa,aducand tavile incetisor,parca presimtind ca o asteptam,ca tanjeam dupa prezenta ei ca niste animale infometate. Intr-adevar,vroiam sa simt gustul libertatii din nou. Nimeni nu avea sa ne opreasca. Nimeni! Si pentru a fi sigur de asta,Ralph lua pila de unghii de sub pat,aruncandu-se asupra ei. Doar o secunda si sangele femeii sari pe pereti. Dansul mortii colora albul zidurilor intr-un rosu puternic,asemanator cu lava. Repeta acea miscare de zece ori,obsesiv,in timp ce garzile intrara inauntru,gata sa il opreasca cu ajutorul bastoanelor.
  Imediat ce am auzit sunetul scos de pumnii garzilor la contacul cu spatele lui Ralph,eu si Jack am simtit ca e nevoie sa ne razbunam. Carlos se duse inspre usa,observand ca nimeni nu mai era pe holuri si ca drumul era liber in timp ce eu si amicul meu cu parul verzui ii lovisem pe gardieni cu tot ce apucam pana ce craniile le fura sfaramate,pana ce sangele lor se amesteca perfect cu cel al asistentei. Tradatorii aveau sa moara,la fel si cei ce ne rapeau drepturile. Dreptul la a fi liber,dreptul de a ne exterioriza nebunia. Si ce daca eram diferiti? Nu omoram pe nimeni. Pana in acea clipa...
  
  '' Stop'' le-am spus '' E prea usor. Ralph,du-te prin sistemul de aerisire si vezi daca poti ajunge in holul principal. Daca avem probleme poti veni din spatele lor si sa ne ajuti.''
  Acesta ma privi ingrijorat apoi,dupa ce ma batu incet pe umar si-l privi pe Carlos,facu intocmai cum ii spusesem. Jack avea in mana stanga pila de unghii a lui Ralph iar in buzunarul pantalonilor un snur pe care avea de gand sa il foloseasca pentru a spanzura,in cazul in care ar fi fost nevoie. Adevarul e ca in fata pericolului nu mai exista onoare,moralitate sau consecinte. Noi vroiam sa aflam de ce ne bagasera in acele custi albe,hranindu-ne cu minciuni si medicamente care ne inrautateau starea. Vroiam sa aflam cu ce gresisem. Oare cu simplul fapt ca ne nascusem? Posibil,altfel nu vedeam ce altceva sa fi facut.
  Am continuat sa mergem,eu primul,Jack la mijloc si Carlos ultimul,privind in stanga si in dreapta pentru ca totul sa fie intocmai cum ne-am asteptat. Mirosea a tradare. Arsenicul si clorul capatasera miros de inceritudine. Daca Ralph avea sa ne lase balta,daca Jack avea sa ne ucida pe mine si Carlos. Si...si Carlos..Daca el ar fi vrut,daca el ar fi cutezat sa...? Am considerat mai cuminte,mai potrivit sa nu ma gandesc la cea din urma optiune caci astfel ar fi fost ca si cum viata mea nu ar mai fi avut sens,ca si cum stiam ca sfarsitul era aproape,gata sa ma inghita,gata sa ma distruga pe mine si tot ce am reprezentat eu vreodata.
  Picioarele imi erau grele si le miscam in ritm cu ceilalti doi in timp ce deasupra noastra il puteam auzi pe micul nostru Ralph cautand o cale de iesire,precum un sobolan. Mi-as fi dorit sa fie liniste,sa ne miscam cat mai repede,sa se sfarseasca brusc,cu o victorie a noastra in fata celorlalti.
  '' James,stai.'' spuse mexicanul pe un ton rece '' Ala de sus e Ralph?''
  '' Da,el este. De ce?''
  '' Am o presimtire nu tocmai buna,stii?''
  Si pentru a intari aceasta idee,Jack deschise usa fiecarei incaperi in parte,pe langa care trecusem in special. Nu era nimeni. Absolut nimeni. Undeva de la ultimul etaj un miros puternic de fum se raspandea cu putere,alarmandu-ne. Ralph incepu sa izbeasca cu pumnii in peretii aerisirii,facandu-ne sa ne ingrijoram si mai mult. Carlos lua decizia ca eu si Jack sa iesim prin spate,iar el avea sa ramana sa il ajute pe captiv. O decizia careia m-am opus clar dar in clipa in care mai tanarul nostru coleg cu parul verde fu de acord,nu m-am mai putut opune,mai ales fizic,fiind tras cu forta pe scari de catre acesta. Ultimul lucru pe care l-am vazut a fost zambetul mexicanului insotit de cuvintele '' Ai grija de tine,dragule''. Apoi imaginile mi se derulara in minte cu o repeziciune nefireasca: eu si Jack iesind din cladire cu doar cateva arsuri superficiale,spitalul in flacari si amintirea celor doi pe care ii pierdusem.
  
  Carlos era acolo iar viata mea nu mai avea sens,la fel si in cazul lui Jack. Am simtit cum Universul se transforma intr-un loc intunecat,rece si neprietenos in care eu nu aveam loc in timp ce dogoarea ce venea dinspre spitalul incendiat ma facea sa ma gandesc ca ma aflu la limita dintre Moarte si Imperiul lui Satan.