children of the damned

[Lexie Stryder]

• lexie incuviintaincet, stiind ca nu prea era cineva mai potrivit decat Ivy care sa conduca Sfintii Mortali in continuare. Ivy era cea care gandea ca si Kurt, nu putea sa spuna ca asta nu era adevarat. Si daca el incepuse acea mica factiune, atunci poate ca trebuia sa fie condusa dupa placul lui. Si Ivy stia cel mai bine ce trebuia sa faca asa incat sa fie totul dupa cum vrea el.
  
  Isi dadu parul la o parte, incercand sa se gandeasca la altceva.
  "Asculta, as fi si eu interesata de chestia asta," spuse ea, cu o voce mica. "Stiu ca data trecuta te-am refuzat, insa acum mi-am cam schimbat toata viziunea asupra Lumii Intunecate."
  
  Stia ca parea destul de incredibil si poate ca nu avea dreptul sa ii ceara un loc in grupul lui. Pe de alta parte, poate ca pentru el facea deja partesi nu mai fusese nevoie de aceasta cerere. si trecu mana prin par intrebandu-secare dintre variante era corecta.

[Kurt F. Malfoy]

• Ridica dintr-o spranceana intrebandu-se daca nu cumva avea halucinatii auditive. Lexie,de partea lui,in acea afacere? Asta era picatura de nectar ce tocmai umpluse cupa de aur. Daca o avea si pe ea,care cunostea destule persoane la Hogwarts,atunci era foarte bine.Dar ca in orice afacere,in orice grupare,existau si riscuri pe care membrii trebuiau sa si le asume. Asa ca el,ca lider,se vedea nevoit sa ii aduca la cunostinta ce cerea de la ea.
  
  Pentru mine ai fost mereu membra a Sfintilor Mortali. Totusi, o sa trebuiasca sa iti spun ca daca intri,nu mai ai cum sa iesi. Daca va fi nevoie,vei muri pentru noi,pentru ca si noi am face-o pentru tine. Nu mai suntem prieteni,suntem frati,frati de sange,legati sub o singura dorinta. Pana acum am fost simple degetele,misunand pe suprafata pamantului. Acum ne vom uni intr-un pumn,care va face o gaura imensa in zidul acesta gros si nenorocit care ne desparte de o lume mai buna. ''
  
  In timp ce vorbea,incepuse sa se invarta in jurul ei,cum un pradator isi analiza prada tocmai pusa la pamant. Ii observa fiecare tremur al corpului,inhalandu-i mirosul caracteristic ca si cum ar fi vrut ca o parte din Lexie sa lase o amprenta clara asupra psihicului lui,sa o gaseasca oricand si oriunde. '' Intelegi?'' Trebuia sa inteleaga fiindca nu dorea sa faca vreo prostie. Catusi de putin.

[Lexie Stryder]

• Lexie ii asculta cu atentie cuvintele. Defapt, ea stia destul de bine in ce se baga, ca era ceva important si ca trebuia sa se tina de chestia asta, sa fie loiala si apropiata de colegii ei. Si bineinteles ca si Kurt stia ca Lexie era genul care isi putea da viata si din greaseala pentru un strain. Nu era asta o problema.
  
  "Inteleg in ce ma bag," spuse Lexie si continua hotarata. "Si vreau sa fac parte din asta."
  Stia ca a face parte din Sfintii Mortali nu insemna a renunta la devoratori si nici invers. la urma urmei, oricum fiecare avea identitatea ascunsa si nu era ca si cum s-ar fi alaturat Ordinului. Din cate stia, mai existau membrii ai Devoratorilor care se bagasera in Sfiintii Mortali printre care si Ivy si Kurt.
  
  Nu era asta o problema. De fapt, chiar nu vedea aici nicio problema. Doar incepea sa gandeasca prea mult, sa caute pur si simplu un motiv pentru care sa se ingrijoreze. Ca de obicei. O iditenie.
  "Deci?" intreba ea, usor nerabdatoare.

[Kurt F. Malfoy]

• Gesturile raspundeau mai bine la intrebari decat cuvintele.Asa ca ii lua mana si scoase un briceag micut din interiorul hainei. O ruga sa nu se miste apoi facu o taietura micuta,pe verticala chiar langa vena principala dar nu indeajuns incat sa o raneasca atat de grav,incat sa o ucida. Doar o durere mai puternica. Duse apoi mana catre buzele lui si linse sangele,sfredelind rana cu varful limbii. Fiecare particica din acel tesut conjunctiv lichid,datator de viata,avea sa ajunga inauntrul lui. Se uneau cu el astfel. Sangele lor trecut prin papilele lui gustative,prin el,era ca si cum i-ar fi pastrat pe toti inauntrul lui.
  
  '' Esti a noastra de acum. Fa-ne mandrii si ai grija de noi,caci si noi vom avea grija de tine.''
  
  Se simtea ca un om care recruta adepti intr-o noua secta. Dar nu erau o secta pentru ca nu se inchinau si nu aveau practici religioase. Aveau acest ritual,da,si mai aveau si diverse semne si ritualuri,dar asta nu deteriora gandirea si modul de a simti al membrilor. Poate ca erau o grupare mult mai solida decat Devoratorii care de obicei isi urmau interesele proprii.
  
  '' Iarta-ma pentru rana. ''

[Lexie Stryder]

• Lexie nu isi trase mana din stransoarea lui Kurt. Stia ca asta va urma. De fapt, stia ca va urma ceva. Il stia pe Kurt. Cu siguranta avea ceva ritual ciudat sau oricum, mai mult decat un juramant. Nu era un lucru rau. Daca se gandea mai bine, si ea ar fi avut un ritual ciudat sau ceva in genul.
  
  Simti taietura destul de dureros, insa nu spuse nimic si incerca sa nu se uite prea mult la ce facea Kurt acolo. Niciodata nu ii placuse sangele, si stia ca ce facuse barbatul atunci i-ar fi intors stomacul pe dos.
  
  Cand ii auzi "urarea de bun venit", Lexie zambi, simtindu-se ciudat de usurata. Nu se asteptase la asta. Era un fel de sentiment de siguranta si familiaritate, ca si cum ar stii ca apartine de ceva, ca are pe cineva care sa o pazeasca, sau sa o ajute si caruia sa ii intoarca favorurile. Si acel cineva era oricare dintre membrii Sfintilor Mortali, chiar si unii pe care nu ii cunostea inca.
  
  Arunca o privire la taietura din care curgea sange cand Kurt ii aminti de ea. Nu era chiar mare lucru. Isi flutura usor bagheta, aplicand o vraja pe care o invatase mai demult de la mama ei. nu era mare lucru. Pur si simplu ii grabea putin vindecarea ranii, care se inchise aproape imediat.
  "Nu e mare lucru," ii raspunse cu un zambet.

[Kurt F. Malfoy]

• Asta ii placea la Lexie. Nu se complica deloc si chiar si atunci cand lumea ii cadea in cap lua totul ca atare,fara a exagera nici macar un detaliu. Nu intelegea de ce existau persoane care daca se intepau,credeau imediat ca urmeaza sa faca o boala rara si incurabila iar cei care mai aveau 2 ore de trait se bucurau,jucau sah si table si savurau un cocktail. El era din categoria doi si la fel si baietii lui - desi Sfintii Mortali erau acum in mare parte numai fete,el fiind printre putinele exceptii masculine.
  
  '' Si chiar de te-ar durea nu mi-ai zice.'' ii observa privirea apoi ii raspunse '' Nici eu nu as spune nimic. E durerea mea,de ce s-o impart cu altii?''
  
  Era zgarcit si cand venea vorba sa isi impartaseasca ideile si sentimentele pentru ca nu aveam nevoie sa ii spuna altora ce simtea,daca il durea ceva sau daca lucrurile se inrautateau. De aceea Lexie fusese prima care il intrebase cum o mai duce si nu invers. Pentru ca stia ca ar fi urmat sa spuna si el ce trebuia spus si nu ii placea intotdeauna sa vorbeasca despre el.Se vedea prea neinsemnat si irational. Un parazit norocos ce isi castigase cumva dreptul la viata.
  
  '' Tu ai provocat durere? Ai ranit vreodata un om? Ai ucis vreodata?''

[Lexie Stryder]

• Lexie incuviinta incet la cuvintele lui Kurt, stiind ca este mai mult adevar in ele decat ar fi vrut sa recunoasca. Isi lasa privirea in pamant absenta. Niciodata nu fusese genul care sa se planga. in primul rand, nu ii placea ca cei din jur sa se ingrijoreze pentru ea, pentru ca de obicei erau ceva de genul "esti bine? Dar sigur esti? Mie mi se pare ca nu esti bine. Totusi pari abatuta, ce e cu tine?", ceea ce o scotea din sarite.
  
  Daca spunea ca e bine, sau schimba subiectul, era clar ca nu voia sa vorbeasca despre asta sau nu simtea nevoia. Ceea ce o facea sa se enerveze era faptul ca nu o lasau pana cand nu le spunea sa o lase naibii in pace. Ceea ce nu era prea frumos si se sfarsea ranind persoane importante pentru ea doar pentru ca avea acea personalitate retrasa si usor inchisa in sine care in mod ciudat nu era foarte comuna.
  
  Isi ridica privirea cand ii auzi vocea lui Kurt, firul gandurilor rupandu-se brusc. Se incrunta cand ii auzi intrebarea, si se gandi bine inainte sa ii raspunda.
  "Nu," spuse sincer, incercand sa ii evite privirea. "Am ranit oameni. Si prin tortura si prin situatii emotionale dificile, insa nu am omorat niciodata pe nimeni. Poate ti se pare ceva ciudat, ceva neobisnuit pentru o viperina, si mai ales pentru o Devoratoare, insa nu cred ca as putea trai cu asa ceva. Recunosc, daca as stii ca a fost un accident, sau ca persoana aceea a murit cu un scop, cu un ideal care nu ar fi al meu personal, atunci ar fi destul de ok, insa altfel, pur si simplu nu m-as mai putea privi in oglinda."

[Kurt F. Malfoy]

• O privi oarecum ciudat,dar deloc surprins. Ciudat pentru ca nu ii venea sa creada ca ea recunoscuse asa ceva in fata lui. Dar era perfect daca putea tortura. I-ar fi lasat lui placerea de a incheia jocul,de a lua viata acelui nefericit. Pentru Kurt erau lucruri atat de normale,erau un hobby anormal. Cam la fel cum fusese parkour-ul pentru primii oameni care-l experimentasera - pentru ca acel 'sport' era unul din favoritele lui iar a sari peste cladiri il ajutase de multe,multe ori.
  
  '' Am ucis la 15 ani. Un astropuf. Apoi pe fratele meu geaman. Si a urmat seria aceasta pe care o duc si acum. In urma cu doua zile a fost ultima crima. O fac de placere. Sunt un monstru,dar imi place de mine.''
  
  Nu s-ar fi dorit altfel. Adora placerea pe care o obtinea de fiecare data cand taia gatul cuiva. Pentru ca era mult mai bine sa iei gatul unui om decat sa folosesti o vraja. Nu-i era mila de toti acei noni inchisi la Azkaban pe degeaba si nici de Aurorii care ii urmara,fiind numi complici. De cand obtinuse slujba la Minister,toti il privira cu ochi rai fiindca erau constienti ca el,Kurt Malfoy,era adevaratul vinovat dar fara probe,nu faceau nimic. Plus,majoritatea de la Minister erau din Ordin asa ca prezenta unuia din tabara adversa era egala cu prezenta unui vierme in ograda gainilor.
  
  '' Dar nu iti cer sa devii ca mine.''

[Lexie Stryder]

• Lexie stia ca Kurt omora oameni, Si totusi, de ce simtise o durere acuta in piept cand auzise varsta de la care incepuse sa ia viata oamenilor? Atat de tanar...
  Nu stia cum o persoana atat de deosebita ca si el ar fi putut fi blestemat. Insa era. Si nu trebuia sa fii geniu sa iti dai seama. Daca iei viata unui om, esti pur si simplu terminat sufleteste. Sau asa ar trebui sa fie.
  
  Insa atunci cand statea de vorba cu el, cand vedea cat de mult tinea la Sfintii Mortali, la ea, la Ivy, era atat de greu sa isi imagineze aceleasi maini ucigand, torturand.
  Inspira adanc, transformandu-si respiratia intr-un oftat auzindu-i cuvintele. Stia ca nu trebuia sa devina ca si el. Si sincera sa fie, in unele privinte nici nu voia asta.
  
  "Cum de nu te deranjeaza?" intreba ea, brursc. "Sa iei viata oamenilor. Nu te omoara pur si simplu remuscarile?"
  POate era naiva, poate ca nu intelegea cum gandeste el, insa partea asta a mintii lui era un mister pentru ea. Unul pe care poate nu il va dezlega niciodata. Ea insasi nu era o sfanta, asa ca nici pentru o clipa nu il judecase pe Kurt, indiferent ce ar fi facut. La urma urmei, trebuia sa aiba el un motiv pentru toate lucrurile pe care le facea.

[Kurt F. Malfoy]

• Isi fixa unghiile exagerat de lungi pe antebratul drept,urmand linia venei principale,de parca ar fi dorit sa impunga pielea ca un ac si sa lase tot sangele sa se scurga.Insa n-o facu. Doar imprima urma adanci,rosiatice,in urma zgarieturilor,ascultandu-i cuvintele.Dar cand aceasta se opri,facu acelasi lucru. Il nelinistise. Terapia prin durere,inventata de el,era buna de obicei insa intrebarile tinerei il ravasira.
  
  Isi ridica privirea si incerca sa o fixeze cumva, sa o priveasca in ochi insa nu putea. Doar arbora un zambet tamp pe buze si rase scurt. Avea motive,cum sa nu? Fiecare lucru era bine pus la punct,gandit dinainte. '' Ii ucid pe cei la care tin si care ajung intr-un impas. Acel astropuf fusese sacul de box al celor din Casa mea,al Viperinilor. Ii auzeam pe colegii mei de casa razand de el si o data l-am vazut cum incerca sa se spanzure. Si m-a intrebat ce ar putea face. Avea o viata mizerabila iar eu l-am trimis intr-un loc mai bun.'' Mai bun,cel putin teoretic fiindca nimeni nu stia in realitate ce se intampla dincolo,ce te astepta dincolo. Macar murise tanar,pur si cuminte. Macar lumea avea sa-l tina minte ca un baiat bun.
  
  '' Apoi fratele meu. Recunosc ca a fost invidie si ura,pe jumatate.Dar cealalta jumatate a fost impinsa numai de dorinta de a nu se transforma intr-un ratat. Era un ratat din toate punctele de vedere si nimeni si nimic nu l-ar mai fi putut schimba. Pentru un sange-pur ca mine,sa iti vezi fratele la acelasi nivel cu un non e groaznic. E tortura,pentru amandoi.'' Nu putea spune ca nu si-l imaginase pe Klaus ceva mai batran,ajuns la o varsta interesanta,undeva la 40 de ani. Si de fiecare data cand si-l imagina astfel,il vedea fara copii,fara sotie,fara casa. Singur pe lume pentru ca familia nu ar mai fi suportat sa-l mai tina,sa tina in casa o oaie neagra care distrugea renumele,reputatia si tot ce insemna acea familie. Ar fi zdruncinat respectul adunat in mai mult de 150 de ani.
  
  '' Iar ceilalti... ei sunt la un pas sa devina ceea ce primii doi ar fi putut fi,la un loc.'' Si mai bine mort decat astfel.