Come as you are

[Julieta D. Thibault]

• Stia ca odata si odata trebuia sa invinga frica asta, pentru ca uneori putea sa para slaba in fata la cineva. Desi din fericire nu patise pana acum sa ajunga in fata faptei implinite. Probabil ca nu fusese cea mai stralucita idee sa mearga pe acolo, dar totusi in sinea ei se bucura ca era cu el. De cand il vazuse un nod i ramase in stomac si nu disparuse..inca..se simtea tot mai tare cand el era mai aproape de ea.
  
  Aluneca brusc, dar din fericire o prinse si nu cazu in apa. Ei bine, daca nu era el probabil ar fi cazut in apa rece, chiar daca era primavara apa tot era rece..si avea sa ajunga uda leoarca la castel. Isi zisese in gand ca avea sa treaca si pasul acesta, dar mai erau dati cand esua si ura acele momente. Simti cum mana lui ajunge pe talia ei, lipindu-se aproximativ de el.
  
  
  Respiratia i se intretaie si inima incepu sa-i bata cu putere, parca iesindu-i din piept. Cuvintele parca nu voiau sa-i iasa din gura si la orice voia sa zica i se incalceau de fiecare data. Clipi de cateva ori si se trezi la aceea realitate brusca, auzindu-i cuvintele, si intr-un final zise:
  - Ahm..cred ca da. Continua ea cu vocea intretaiata, respiratia revenindu-i la loc incet..dar bataile inimii inca nu se oprira.

OCC: Nu ti-am putut raspunde la mesaj( bufnita privata )ca ai inboxu full

[Artimei N. Denver]

Auzise vocea ei destul de stinsa. Parca nu era increzuta in ceea ce-i zicea, dar ma rog dupa o asa sperietura se gindea ca nu o sa primeasca vreun raspuns din partea ei. Visul frumos de a tine o Julieta in brate se spulberase cind vazuse cit este ora. Slabi strinsaorea, dar nu ii dause drumul de tot, avea sa merga lipit de ea pina nu ieseau teferi de pe acea alee. Va trebui sa mergem asa. Facuse un pas inainte asteptind sa faca si ea acelas lucru. Pietrele erau destul de maricele, incapeau doi oameni la o nevoie.

Vintul incepuse sa bata din ce in ce mai tare. Din Padurea Interzisa se auzeau ecouri inspaimintatoare, urlete si tipete care-ti inghetau singele in vene. Copacii trosneau si fosnetul frunzelor se asemana cu sunetul scos de niste foite de metal lasate in voia vintului. Raceala patrundea nu in maduva oaselor, dar in suflet si asta era abia inceputul unei zile nu chiar placute in aparenta. Pasise pe iarba moale ridicindo pe ea de pe piatra si punindo jos.

Doar incheietura ei se afla in in poseseia s-a, dar asata era suficient pentru a o putea ghida si a o facea sa se duca acolo unde el vroia. Era atit de usor sa manipulezi o persoana avind un simplu contact cu ea. Pina la castel nu era mult de mers, dar era un risc foarte mare ca sa fie prinsi. Soarele rasarea de dupa munti, in ciuda norilor densi si gri frumusetea rasa ritului nu s-a sters de loc.

OOC: Parca am sters toate mesajele, in fine acum e liber inboxul

[Julieta D. Thibault]

• Inghiti in sec si nu era sigura pe vorbele ei. De fapt ce persoana putea fi sigura de vorbele ei dupa ce trase o sperietura..cat era ea de mica sau mare. Isi reveni din aceea visare amintindu-si ca trebuiau sa ajunga la castel, era destul de tarziu. Simti cum Arty slabeste stransoare si trebuiau sa mearga amandoi deodata, pentru a fi siguri..ca nu o sa pateasca nimic.
  
  Se uita in jos la apa rece care era linistita, dar totusi iti dadea fiori pe sirea spinarii. Nu-i placeau astfel de imagini, dar isi ridica rapid privirea intalnind-o din nou pe a lui. Facu si ea un pas inainte dupa el si tot asa pana ajunsera intr-un final la mal. Vantul batea puternic si se simtea racoarea, cel putin pe gatul ei cald si albicios. Inima inca i batea cu putere, nu stia motivul..ori el ori sperietura care o trase.
  
  Pasi usor pe mal, in urma lui. Tot drumul se rugase sa nu fie prinsi, desi daca scapau teferi si neprinsi din asta...era mare lucru. Se intoarse spre el cu privirea, schitand un zambet, zicand:
  - Jur ca nu o sa mai folosesc pietrele astea, cel putin nu prea curand!Continua ea pe un ton amuzant si cu o voce calda.

[Artimei N. Denver]

Nu-i placea de loc chestia asta cu vintul ce se transforma in uragan si timpul ii presa cit se poate de mult. Incepuse sa indeseasca pasii, iar ea ar fi trebuit deja sa fuga ca sa tina pasul cu el, dar nu mai conta. Ploaia incepea sa devina chiar violenta si rece, iar el era doar in tricou, ce mai dimineata perfecta. Ajunsese la o usa care trebuia sa duca teoretic in subsol, desi practic nu mai stia daca se putea de intrat pe acolo. O deschisese si vazuse acelas perete destul de familiar. Cauta acea caramida importanta ce ii dadea accesul in interior.

Nu o gasea si incepea sa se enerveze la culme, stia ca exista un cod, dar nu si-l putea amintea sau macar lucrul cu care asociase acel cod. Dupa ce pipaise aproape fiecare caramida daduse in firsit de ceea ce cauta. Peretele se ruina cind el o pasa. A intrat tragindo pe fata dupa el. Era intuneric si umed. Cu o pocnitura din degete aprinsese tortele ce stateau fixate de pereti. Caramida ce se tavalise nu demult pe jos formase inapoi acelas perete rigid si poate indestructibil la prima vedere. Nu mai avem mult. Din subsol va trebui sa gasim o cale de a ajunge sus, felacuri la drept vorbind. Ii facuse cu ochiul si incepu sa merga prin tunel tragindo si pe ea din urma.

[Julieta D. Thibault]

• Incerca sa se calmeze, vremea devenea din ce in ce mai agitata. Ea voia liniste si nu galagie, mereu i placuse linistea desi uneori era enervanta si aia. Ploaia incepu sa cada violent peste pamant si picurii reci se simteau pe pielea ei calda. Ce mai dimineata, avea sa ajunga toata uda si obosita in camera, dar macar se multumea ca nu avea cursuri in ziua aceea... nu avea chef de predat dupa o noapte destul de lunga. Ajunsera la o usa, nu stia unde duce..dar se lasa condusa de Arty. Simtea aerul rece prin tot corpul pana in maduva oaselor, si stranse putin din dintii..dar isi reveni la starea initiala.
  
  Observa cum baiatul deschide usa si intra in urma lui cercetand camera. Era total aeriana la ora aia, bine, era si o ora destul de tarzie si nu dormise deloc de 2 nopti incoace. Intr-un final Arty gasi ce cauta timp de cateva minute buna. Il urma indeaproape nescotand un cuvant, probabil nici nu-i ieseau cuvintele pe gura cum voia. Intra in acel tunel, sau mai bine zis subsol si tresari cand usa se refacu la loc. Vru sa scoata bagheta ca sa faca lumina dar tortele se aprinsera rapid.
  
  Mergea prin tunel in urma lui uitandu-se in stanga si in dreapta, nu mai fusese pe acolo..desi la cat era de obosita nici nu retinuse locurile prin care fusesera, dar acele pietre alunecoase nu avea sa le uite prea curand. Ofta, isi prinse geaca in jurul taliei si continua sa mearga inghitind in sec, auzind picurii de apa cum cad..si se uita in jos, tot apa era. Grozav, ziua putea deveni mai buna..dar nu.
  - Se pare ca nici timpul nu prea tine cu noi. Mai avem jumatate de ora.

[Artimei N. Denver]

Era concentrat la problema cum sa ajungem in turn si uitase complet de ea. Uitase de emotiile pe care i le stirnise cu mai putin de jumate de ora in urma. Vocea ei il trezise nu auzise ce spunea, dar parca se aflase pina acum intr-o alta dimensiune, una paralele cu realitatea dura in care el o stringea al piept dupa ce o slavase de la o baie in lac, sau asta fusese real si el nu-si dadea seama? Ridica citeva scari si trinti o usa. Ajunsese in locul acela atit de familiar. Martorul oculoar la toate timpeniile lui, subsolul unde dupa un perete se afla dormitorul si Camera de zi a Viperinilor. Ceva de neiutat, insa nu avea timp pentru melancolie. Acum isi amintise ce-i spusese fata, ca mai avea doar jumate de ora.

Atunci va trebui sa fugim putin, nu de alta, dar nu vreau sa ma prinda cineva pa aici, mi-a promis ca-mi rupe picioarele si nu cred ca a fost gluma. Era o chestie mai veche. Se lagase intr-un timp cu niste tipi cam dubiosi si o fata frumoasa foc, un hexagon amoros ar putea spune daca nu era chiar heptagon, in fine. Avusese ceva de furca cu tipii aia doar pentruca si-a permis sa stea linga fata in majoritatea noptilor, ce mare tregedie, nu avea ce face daca pe el il placuse cela mai tare.

Strabatuse impreuna cu fata coridorul si ajunsesera in marele hol. Undeva linga scarile de marmura exista un pasaj care ducea spre trunuri, dar nu stia la care turn anume ajungea. Daca il nimerea era bine, daca nu aveau sa dea de belea.

[Julieta D. Thibault]

• Probabil ca trancanea degeaba, dadu absenta din umeri si tacu. Mergea cu pasi grabiti desi acum cel mai bine i-ar fi prins un pat unde avea sa doarma cateva ore bune. Era aeriana, in sensul adevarat al cuvantului..una zicea si alta gandea. Probabil ca de la atata alergat si mers incolo si incoace obosise si in fiecare zi aceleasi chestii care trebuia sa le faca. Se saturase de la un timp sa mai tot predea insa gasea cate un motiv sa continue. In fond i placea postura de profesoara, dar uneori o epuiza si voia doar sa ramana eleva care era inainte.
  
  Inainta dupa el, urmarindu-l pas cu pas, incrutandu-se cand aerul rece mai trecea pe langa gatul ei. Inghiti in sec, uitandu-se in stanga si in dreapta, auzind pasi..probabil ori era ca nu dormise ori chiar erau acei pasi care se indreptau spre ei..sau cine stie pe unde. Chiar nu mai voia mai multe probleme decat avea, iar daca i prindea cineva..avea sa izbugneasca, erau prea multe deodata pe capul ei si nu stia cum sa le mai controleze..un amalgam de lucruri in capul ei.
  
  Inghiti in sec si strabatu impreuna cu Arty coridorul pana ajunsesera in hol. Dadu absenta din umeri si ofta lung, privindu-l pret de cateva secunde. Era ciudat..de ce se riscase atata pentru ea? Isi scutura capul, alungandu-si astfel de ganduri si isi reveni la realitate. Ajunse drept in drept cu scarile de marmura si observa pasajul. Isi musca buza inferioara si trecura intr-un final de acel pasaj, care parca nu se mai termina. Intr-un moment de neatentie se zgarie..de un asa zis cui care zacea din intamplare pe acolo si isi facu o rana de-a lungul coapsei. Dupa ce iesira din acel pasaj, se aseza pe o margine uitandu-se cu atentie la rana. "La dracu!" isi zise ea oftand scurt.
  - Ziua devine din ce in ce mai "buna". Macar am ajuns unde trebuie, cred...continua aceasta uitandu-se de-a lungul acelei incaperi ca sa-si dea seama daca apartinea de Turnul Cercetasilor.

[Artimei N. Denver]

Spera doar sa nu gresit drumul, nu vroia sa nimereasca in alt colt de castel. Din cite stia erau minimum sapte kilometri intre Turnul celor de la Ochi-de-Soim si trunul Cercetasilor. Ajunsi sus isi intorse capul spre ea. Vazuse ca era zgiriiata, mama si inca unde. Avea coapse superbe si acum pe una dintre ele trona o zgirietura cit se poate de urita. Se asezase in genunchi in fata ei studiind atent rana, la dracu era cit se poate de adinca si era sigur suta la suta ca va ramine semn. De ce trebuia sa se intimple anume asta? Nu se putea sa fie o minuscula zgirietura? Nu trebua sa fie o taietura mare si care mat singereaza. Nu avea bagheta la el si nu o putea ajuta cu prea multe. Nu stia sa faca prea multe vraji fara bagheta.

Unde am ajuns? Sper sa nu fi gresit drumul iarasi. Va trebui sa coasem chestia asta daca vrei sa nu ramina nici un semn. Un zimbet mai mult amuzant ii aparuse pe chip. Stia el o chestie de pe urma careia dispareau cicatricile, dar nu ezitase sa o sperie putin. Nu era o vraja, nici un fel de vraja nu avea darul sa faca asemnea minuni.

[Julieta D. Thibault]

• Inghiti in sec cand i auzi vorbele, cusatura? De ce nu putea sa fie totul normal pe ziua aceea si sa nu se zgarie sau ceva de genul. Mereu patea cate ceva, si se obisnuise de la o vreme cu chestiile astea. Ofta scurt la gandul ca din nou avea sa ramana cu o cicatrice, dar se pare ca nici vremea nici timpul si nimic nu tinea cu ea..momentan. Isi prinse parul intr-un coc lejer, observand cum baiatul se aseaza in genunchi in fata ei..studiind probabil rana.
  
  Era destul de adanca, dar nu avea ea sa moara din asta. Isi cauta bagheta in buzunar, si nu o gasi. La naiba, probabil o scapase prin pasaj. Injura in gand si inchise ochii pentru cateva momente, putea merge ceva mai prost pe ziua aceea? In ultima vreme nimic nu-i prea mergea bine si se saturase de toate problemele aparute asa dintr-o data pe capul ei.
  
  - Nu cred ca am ajuns bine.. si ce cusatura ?! Vorbesti serios? continua ea ridicand o spranceana. Ma descurc, cred, cu rana..voi vedea ce fac cu ea cand ajung in camera cercetasilor.

[Artimei N. Denver]

Observa reactia ei si realiza ca pierduse ceva, probabil bagheta. Pierduse si el bagheta la timpul lui, o gasise in preajma examenelor si se bucura nespus. Ai pierdut ceva? Abordase un ton ironic. Se ridica in picioare si o luase in brate. Nu cred ca poti sa mergi cu rana aia usturatoare probali la picior nu? Ii zimbi si continuase sa strabata coridorul lung cu pana aia in brate. Fata stia ceva de norma de greutatea sau de o alimnetatie sanatoasa? I se parea ca tot ce ducea el in brate era scheletul si oragenele intrene, nici un gram de grasime.

Tablourile vii mereu il facusera sa se simta ciudat, nu-i placea cind peretii aveau ochi si urechi, cel putin acum toti locuitorii din rame dormeau in pace. Ajunsese in fata tabloului ala oribil cu o doamna grasa imbracata in rochie roz cu volanase. Era una dintre cele mai timpite privelisti. nu stia de ce Griffindor a ales anume acest portret pentru sediul lui, probabil asta era sotia lui, sau iubita, sau de ce nu chiar si mama. Ai de gind sa spui parola aia? Pe urma poti sa ma vrajesti sa o iut nu am nimic impotriva, dar asta dupa ce iti aduc bagheta, posibil ca asta ia pierdut prin pasaj.