ours is the glory

[Guillaume J. Devereux]

Ronnie & Guillaume

I have heard tales about your beauty and grace, but tales do not do you justice, my lady

• Niciodata nu ii placuse acel magazin, atat de obscur si de intunecat. Insa uneori devenea ori curios, ori plictisit, si incepea sa strabata toata aleea Nocturn, doar pentru a lasa timpul sa se scurga mai repede. Deschise plictisit usa, intrebandu-se daca mai avea rost sa-si piarda timpul pe acolo. Batranul vanzator il privi speriat, si Guillaume isi dadu seama ca probabil era amenintat de n ori pe zi. Ii zambi binevoitor, si se apuca de inspectat vitrinele, fara vreo tinta anume.
  "Mai merge treaba, nu?" intreba barbatul, inspectand un inel aparent inofensiv, insa fara a-l atinge.
  
  "Da, da, merge, domnule", raspunse celalalt, balbaindu-se agitat.
  
  Guillaume incepu sa rada, si trecu mai departe, cand auzi din nou clopotelul si se intoarse, la timp sa observe o tanara intrand.

[Veronique A. Dupont]

• Intra cu pasi eleganti in micul magazin care privit pe dinafara parea uitat de lume, dar in care atunci cand intrai descopereai mai mereu ca nu esti singurul interesat de magie neagra si de vechi artefacte potrivite pentru un adept al intunericului.
  Asa se intampla si de data aceasta. Cand vrajitoarea trecu de usa de lemn descoperi ca in fata batranului vanzator se afla un barbat inalt, cu par saten si buclat ce parea complet strain in acel peisaj.
  Vrajitoarea il ignora, ducandu-se fix catre vanzator si asezandu-se cu coatele pe vitrina din fata acestuia. Isi ridica spranceana stanga in semn de intrebare si isi muta usor capul in directia "intrusului". Intrebarea ei era simpla: Putea oare sa aiba incredere in noul venit?
  Batranul ridica aproape insesizabil din umeri si apoi puse mana dreapta pe inelul pe care-l investiga barbatul. 'Va intereseaza?' intreba el dorind sa-l faca pe barbat sa plece mai repede.
  
  'Este un obiect valoros, dar este o simpla copie' sopti femeia intorcandu-se cu chipul catre vrajitor si aratandu-i mana sa drepta pe a carui deget mijlociu se afla un inel absolut identic cu cel expus deasupra vitrinei. 'Lasa-ti-ma sa va sfatuiesc in luarea deciziei corect. Nu cred ca ar trebui sa-l cumparati. Este puternic, dar nu destul de puernic. Desigur, nu stiu in ce scop doriti sa-l folositi, domnule....Care este numele dumneavoastra?' intreba nonsalanta avand grija sa treaca cu rapiditate de la o idee la alta pentru a-l face pe barbat sa raspunda automat.

[Guillaume J. Devereux]

• Barbatul se uita uimit la vrajitoare, ridicand intrebator o spranceana. Fetele din mai mult sau mai putin generatia lui era foarte dezghetate, din cate se parea. Privi din nou inspre inel, plimbandu-si privirea de la acea asa numita copie la original, gandindu-se ca desi era o bijuterie foarte frumoasa, nu era deprins cu daruirea lor. Singurul sau giuvaier era un inel de argint cu o piatra verde, desi nu era smarald pe aratatorul drept.
  "Nu, eram doar curios", raspunse vrajitorul, privind-o interesat pe tanara.
  
  Avea o frumusete izbitoare, care ardea, si era sigur ca nu era deloc usor de trecut cu vederea prin multime. Arata ca o regina ce-si revendica in orice moment drepturile. Interesanta. Ii lua mana cu inelul intr-un gest sarmant, aplecandu-se usor in fata si ducand-o la buze, sarutand-o, in timp ce se prezenta:
  "Guillaume Julien Devereux, la dispozitia dumneavoastra, domnisoara..."

[Veronique A. Dupont]

• Isi retrase mana chicotind de parca aceea ar fi fost prima data cand lasa un barbat sa se apropie de ea si apoi se apleca usor spre chipul vrajitorului. Ii dadau o suvita de par saten dupa ureche si apoi isi apropie buzele de timpanul lui.
  
  'Veronique' ii sopti de parca numele sau ar fi fost un secret. Se retrase apoi si isi intoarse privirea catre vanzator. 'Ne poti arata mie si domnului Devereux obiectul pe care l-am comandat' ii porunci acestui zambind copilaresc in directia lui Guillaume.
  Vanzatorul o privi neincrezator, dar disparu in spatele unei perdele ce acopere o mica usa de lemn. Batranul nu parea sa aibe mare incredere in strain, dar era destul de intelept incat sa n-o contrazica pe vrajitoare.
  
  'Spune-mi Julien - crezi ca ti-as putea spune Jules? Ce faci tu aici?' il intreba jucausa, aranjandu-si mai bine rochia scurta si neagra din dantela pe care o purta. 'Nu pari de prin aceste locuri si nici nu te-am mai vazut vreodata. Esti tu un vrajitor intunecat renumit, iar memoria imi joaca feste? Sau esti un protector al binelui care s-a plictisit de treburile lui zilnice si ar vrea sa vada cum e lumea intunericului doar pentru a obtine o mica doza de adrenalia?'
  Incepu sa-si joace rolul, iar acest lucru ii oferea o nepretuita placere. Stia prea bine cine era familia Devereux si era destul de inteligenta incat sa nu aiba incredere in niciunul dintre membrii ei. Aceasta familie era la fel de faimoasa ca si a sa - si la fel de vicioasa, ar fi putut spune ea.

[Guillaume J. Devereux]

• Veronique. Ii placea numele. Era rar, ambiguu. Iti dadea sentimentul de putere, si in acelasi timp, era jucaus. Ca si purtatoarea. Puternica, dar probabil iubea sa se joace. Lui, pe de alta parte, ii placeau mai mult jocurile scurte, care se incheiau cat mai repede. Era mult prea impulsiv si agresiv pentru a avea rabdarea necesara. Privi batranul care se retrase spre a aduce comanda vrajitoarei, apoi isi intoarse capul spre femeie, zambindu-i sarmant.
  "Cum doresti, frumoasa domnita", raspunse el, intrebandu-se cum de toata lumea ajungea sa-i spuna Jules.
  
  Facu o pauza de cateva secunde inainte sa ii raspunda, incercand sa formuleze un raspuns cat de cat adecvat. Avea impresia ca Veronique isi cam batea joc de el cu intrebarea aceea, insa decise sa intre joc. Nimic de pierdut.
  "Din pacate, nici una, nici alta. Nu sunt de partea binelui, eu si familia mea slujind lorzii Intunecati de cand ne facem veacurile pe meleagurile Frantei, si mai nou, in Anglia. Insa am decis sa ma rup de ei, si sa nu mai fiu acel mic pion care doar se inchina. O sa auzi in curand, scumpa domnisoara, cum pornesc razboaie si macelaresc oamenii."
  
  Zambi dispretuitor, gandindu-se la visele lui de pe vremea cand era doar un adolescent. Mereu iubise sa se dueleasca si sa caute aventura.
  "Eh, exagerez. Un copoi asa batran ca mine nu mai e luat in seama in zilele de azi. Insa nu, nu ma voi alatura de partea binelui, insa ma gandesc inca cum sa ma fac cunoscut. Faima si putere. Asta-i tot ce vreau in momentul de fata"

[Veronique A. Dupont]

• Cuvintele lui o facura sa tremure, iar un fior de placere ii traversa intregul trup. Scopul lui o dezgusta in totalitatea. Era posibil ca acest lucru sa fie datorat faptului ca si ea dorea sa inceapa un razboi. Insa asta nu-l scuza pentru ceea ce spusese in continuare.
  
  'Ai de gand sa-ti pierzi sufletul si sa-ti flagelezi trupul doar pentru a avea putere si faima? Si eu care credeam ca am putea fi prieteni' spuse pe un ton melodios si incepu sa-i mangaie maxilarul cu tandrete. Se apropie mai tare de el, lasand intre ei un spatiu de vreo doi centimetri si incepu sa expire aer cald deasupra buzelor lui. Privirea ii fugea cand la ochii de safir ai barbatului, cand la gura acestuia rosie si carnoasa.
  Ii dadu apoi drumul si incepu sa rasufle greoi. Evita sa-l mai priveasca insa ii simtea prezenta calda langa ea.
  'Un adevarat soldat, un cuceritor, nu stie ce inseamna iubirea. Nu poate sa-si imparta patul cu o femeie mai mult de o noapte si de aceea doarme mereu in asternuturi reci si goale. Ar trebui sa stii la ce renunti inainte de a te repezi sa devi ceea ce crezi ca-ti este scris in destin' concluziona femeia si apoi ii zambi vanzatorului care tocmai intrase in camera.
  
  'Acest pachet este pentru dumeavoastra, signora Guidi. Sunt sigur ca domnul Guidi va aprecia faptul ca a fost livrat ca de obicei la timp' explica batranul frecandu-si barba lunga si incaruntita ce ii atarna pana pe piept.
  Vrajitoarea ii arunca cativa galeoni pe tejghea, lua pachetul si apoi iesi in graba in strada. Se intreba oare daca noul ei prieten avea s-o urmeze, iar din acest motiv incepu sa mearga putin mai repede decat o facea in mod normal.

[Guillaume J. Devereux]

• Cuvintele ei o uimira, si realiza in scurt timp ca aceasta se insela. Nu, nu avea de gand sa devina un lord Voldemort, nici macar jumatate din ceea ce devenise el ca persoana, ca fiinta, ca trup-netrup. Nu, era mult prea materialist pentru asta. Se iubea prea mult, si iubea si viata prea mult.
  "Nu, draga mea domnita, te inseli. As face orice pentru faima si avere, dar nu ceea ce iti inchipui. Nu mi-as fragmenta sufletul si nu as renunta la trup. Nu sunt Voldemort, si nici cei care incearca sa fie ca el. O sa fiu faimos si puternic in felul meu, prin alte cai"
  
  Concentrarea lui, insa, se duse pe apa sambetei cand aceasta se apropie de el, suflandu-i direct in fata. Nu ii putea rezista, stia asta, caci era mult prea imprevizibila si frumoasa. Un mister ciudat, o enigma pe care isi dorea s-o rezolve, dar la care nu era asa de sigur ca putea ajunge. Si inca nu isi pusese asta in cap, caci esecul il deforma. Veronique era mult prea puternica pentru el, si desi ii era greu sa recunoasca, era o femeie la care nu dorea sa viseze, tocmai datorita caracterului ei puternic.
  
  Era suta la suta sigur ca numele ei nu era Guidi, insa nu spuse nimic, si ramase uimit cand iesi din magazin. Dupa cateva secunde de priviri buimacite aruncate usii, saluta absent vanzatorul si iesi, lasandu-l pe acesta sa rasufle usurat.
  "Mademoiselle, te inseli", ii sopti el in ureche, in momentul in care ajunse langa ea.
  
  "Niciodata in viata mea nu mi-am dorit sa ma insor, sa las o femeie sa imi invadeze intimitatea. Pana acum, pot spune mandru ca am reusit sa ma feresc de toate gherutele acestea viclene. Trebuie doar sa stii cand sa te faci disparut"
  
  Ii zambi, mergand in acelasi ritm cu ea, dandu-si seama ca era la fel de inteligenta pe cat de frumoasa. O companie placuta.

[Veronique A. Dupont]

• Zambi atunci cand soaptele lui ii ajunsera la ureche, dar nu se opri din mers. Daca voia sa aiba o conversatie cu ea trebuia s-o urmeze. Acela era jocul ei, iar oricine care dorea sa ia parte la el era nevoit sa-i urmeze regulile care se schimbau de la minut la minut.
  Ii placea de el pentru ca era perseverent. Ar fi putut foarte usor sa ramana in incinta magazinului si sa uite de ea, dar el nu facuse asta. Nu, el o urmase, iar acum se chinuia sa-i demonstreze ca profetia ei era incorecta.
  
  'Dar cine a spus ceva de casatorie? Eu, cu siguranta, nu. Dar totusi nu este placut sa fi de unul singur mereu. Poate nu vei vrea o sotie, dar sigur vei dori o femeie care sa-ti fie alaturi pentru un timp mai indelungat decat o noapte' ii explica fara a se intoarce cu privirea catre el. 'Ai de gand sa ma insotesti pana acasa? Nu de alta, dar n-as vrea sa sotul meu sa interpreteze acest gest in mod gresit' continua sa vorbeasca, dar de data asta se opri din mers si ii arata barbatului verigheta din aur de la mana stanga.

[Guillaume J. Devereux]

• Nu, el ura casatoria si orice ar fi putut duce la ea, inclusiv o relatie. Fiindca oamenii erau slabi, iar iubirea ii slabea si mai mult. Cand acestia erau indragostiti, faceau lucruri absurde si pe care nu le-ar fi facut cand nu erau indragostiti. Cam acelasi lucru cu betia. Ii zambi amuzat lui Veronique si dadu din cap in semn de necredinta.
  "Cand aceasta ma va cunoaste, prefer sa o omor inainte", raspunse el, aproape razand.
  
  Ridica capul, privind sceptic inelul aurit de pe degetul ei, si ii privi chipul. Nu, parea mult prea tanara pentru casatorie, insa la varste fragede, copilele fac prostii. Totusi, vrajitoarea nu era genul care sa faca o astfel de prostie.
  "Si vrei sa cred asta?Bine, am sa o fac", raspunse el, apropiindu-se de ea, ii lua mana intr-a sa, mangaindu-i asa zisa verigheta timp de cateva secunde. De data asta, jocul era al lui, iar regulile erau facute dupa bunul lui plac. Ii trase inelul de pe deget, analizandu-l cateva secunde, inainte sa-l puna in buzunar.
  "Acum nu mai esti casatorita"

[Veronique A. Dupont]

• Izbucni in ras si incepu sa-l analizeze pe noul sau prieten din cap pana in picioare. Ii placea la nebunie indrazneala acestuia si admira faptul ca nu se lasa usor batut. Vedea clar ca putea foarte bine sa-i joace jocul, dar intrebarea adevarata era, pana in ce punct?
  
  'Faptul ca mi-ai luat verigheta nu inseamna ca nu mai sunt casatorita. Casatoria o porti in suflet, nu intr-o bijuterie' ii explica ea si continua sa surada usor, iar apoi ii lua mana dreapta intr-a ei. Ii desfacu pumnul si incepu sa-si treaca degetele subtiri de-a lungul palmei sale. Isi trecu apoi degetele printre ale lui si il trase dupa ea. Incepura sa alerge din ce in ce mai tare, iar oamenii ii priveau mirati pe cei doi vrajitori care daramau brate de carti si cosuri cu mancare ce le stateau in cale.
  Alergara asa pret de mai multe minute pana ce ajunsera in dreptul unei cladiri impunatoare facuta din caramida rosie pe a carui tencuiala cresteau plante agatatoare. Casa parea oarecum in ruina insa asta n-o opri pe vrajitoare din a-i elibera mana barbatului si a se duce sa bata la usa.
  Astepta nu mai mult de cateva secunde pana ce usa de stejar se deschise, iar in pargul ei aparu o femeie slaba si tanara a carui par negru fusese tuns pana aproape de piele.
  
  'Signora Guidi' zise femeia privind-o sceptic si apoi se dadu la o parte din calea celor doi. Vrajitoarea intra si ii facu semn lui Jules s-o urmeze.