The vast compass of the ocean

[Melanie K. Gulden]

• Melanie râse. Da, oceanul părea ceva mult mai înfricoşător decât o simplă pădurice. Îşi aminti ultima oară când avusese de-a face cu apa, blocată sub tone de apă, într-un mic tub de sare... mda, nu avea impresia că va mai putea să se urce pe vreo corabie vreodată, fără să se gândească că sub ei este un hău imens plin de apă în care ar putea să moară în orice clipă.
  Se bucură de pământul de sub picioarele ei, cât timp dădu la o parte frunze şi crengi din calea ei. Zâmbea amuzată, însă era vigilentă şi atentă, urmârind pământul după capacane. Ceea ce o făcu să observe în faţă plasa acoperită pe jumătate de frunze şi zăpadă. Se opri brusc, prinzându-l pe James după talie pentru a-l opri să păşească în capcană.

[James R. Nolan]

• James mergea la dreapta ei, privind copacii şi pădurea, încercând să observe detaliile acesteia. Nu avusese parte de prea multe păduri la viaţa lui, însă de fiecare dată când se afla într-una, îi plăcea să vadă cât de multe de putea. Lucru ce nu fusese chiar împlinit acum două nopţi când se strecura prin întuneric pe după copaci.
  Simţi cum mâinile lui Melanie îl cuprind şi ridică din sprâncene, prinzând-o de după talie la rândul său.
  'Ştiam eu că te vei da pe brazdă la un moment dat,' spuse, cu o privire ironică şi amuzată. Apoi observă capcana şi o privi din nou pe Melanie. 'Să zicem că de data asta ai avut o scuză, însă data viitoare când vrei să mă îmbrăţişezi, nu e nevoie de atâtea complicaţii.'
  Zâmbi, fără să îi dea drumul şi privind-o cu un amuzament caracteristic, care avea impresia că nu se stingea niciodată.

[Melanie K. Gulden]

• Melanie fu surprinsă să-i simtă mâinile lui pe talie. Nu se aşteptase ca el să-i mulţumească, însă trebuia să-şi dea seama că urma un comentariu ironic. Se împinse afară din îmbrăţişare, cu un Uh şi aruncându-i priviri exasperate. Se îndreptă spre capcană, având grijă să nu calce în ea şi privi plasa cu atenţie. Luă o bolovan de lângă ea pe care putea să îl ridice şi îl aruncă în plasă. Aceasta se ridică cu un foşnet de frunze şi rămase suspendată de o creangă zdravănă.
  Melanie se apropie plasa din frânghie.
  - Nimeni nu mai stă în această parte a pădurii şi plasa asta nu e a mea, spuse Melanie, îngrijorată. Nu pare o capcană menită pentru om, e ar fii risipă de frânghie rezistentă. Asta e pentru centauri sau urşi, dacă omul nostru nu e vrăjitor.
  Se întoarse înapoi spre James.
  - Ar trebui să mergem înapoi înăuntru, îi spuse ea, luând-o cu paşi mari spre el şi apucându-l de mână pentru a putea fugi înapoi. Ceea ce o opri fu săgeata ascuţită ce îi trecu la depărtare de 2 centimetri de nasul ei, secerând aerul rece.

[James R. Nolan]

---

• James o privi pe Melanie aruncând piatra în plasă şi studiindu-i frânghia împletită. Avea încă privirea aceea care o tachina cu fiecare secundă care trecea, însă nu mai spuse nimic. Melanie părea prea preocupată de motivul pentru care cineva ar fii pus o astfel de capcană prin acele locuri.
  Fata părea îngrijorată, însă James nu era sigur dacăs ă îi ia exemplul. Ea se îngrijora mult prea repede şi era prea crispată şi James nu voia să îi ia exemplul.
  Se sprijini de un trunchi de copac, încrucişându-şi mâinile şi picioarele. Ridică din sprâncene. Să plece? Dar doar acum ieşise. Simţi cum îi prinse mâna şi vru să o tachineze din nou, însă vâjâitul unei săgeţi de vânătoare chiar pe lângă capetele lor îl împiedică să facă orice gest. Se întoarse pe călcâie, căutând din priviri, relaxat şi sigur pe sine adversarul.

[Melanie K. Gulden]

• Melanie îngheţă pentru câteva secunde, prea speriată pentru a mai putea face vreo mişcare. Îl simţi pe James întorcându-se în direcţia din care venise săgeata, acţiune instinctivă. Însă ei i se părea mult prea ilogic să încerce să găsească sursa: singurul lucru pe care îl voia era să fugă cât mai departe de ea.
  Ceea ce o oprea în momentul în care fu în stare să-şi mişte picioarele era postura relaxată şi privirea curioasă pe care o abordase James. Ca şi cum în faţa lui Melanie ar fii fost aruncată o simplă pană. Îl privi neîncrezătoare, cântărind în minte timpul care puteau să ajungă acasă.
  - Ce naiba faci? şuieră Melanie în direcţia bărbatului.
  Făcu un pas măsurat spre el şi trase uşor de antebraţ spre drumul pe care veniseră.
  - O, stai liniştită, iubire.
  Melanie îngheţă. Se întoarse brusc. În spatele lor tocmai apăruse de nicăieri un bărbat cam de treizeci de ani, cu o barbă mică, faţa brăzdată de începuturi de riduri, scunt şi suplu, cu constituţia unui alergător. Purta agăţat relaxat de umăr un arc lucrat frumos şi o tolbă cu săgeţi.
  - Dacă voiam să te omor, n-am mai fii avut conversaţia asta, spuse el, cu un rânjet. Era doar curios.

[James R. Nolan]

• James se întoarse încet, închizându-şi exasperat ochii pentru câteva secunde. Ştia acea voce. Îl privi pe bărbat.
  'Nu am timp de prostiile tale acum, Topi,' spuse el, aşezându-şi buza de jos peste buza de sus într-o expresie de 'nu-mă-interesează-ce-vrei-să-spui-doar-spune-şi-dispari'.
  Se sprijini de un trunchi de copac, prinzându-i mâna lui Mel şi trăgând-o mai aproape de el. Harold Topherius era destul de periculos, însă spre norocul lui Hook, nu avea cum să îi facă rău. James ştia cum să ajungă la ceva ce lui Harold îi trebuia. Şantaj plus Topi egal viu. Simplu.
  'Acum, aş vrea să ne laşi să plecăm, avem lucruri mai bune de făcut,' zâmbi el, ridicând din umeri. Se întoarse, trăgând-o blând cu cârligul pe Mel. O a doua săgeată trecu, de data asta pe lângă capul său şi expresia lui James se transformă într-una cât se poate de serioasă în momentul în care prinse săgeata în pumnul drept.

[Melanie K. Gulden]

• Topi. Era un nume atât de inofensiv, încât Viperinei îi veni să râdă. Desigur, n-ar fii fost o mişcare prea inteligentă, aşa că Melanie şi-o înăbuşi înainte să o trădeze vreun sunet.
  James o prinse de mână şi o trase mai aproape de el, gest ce o făcu să se simtă în siguranţă. Acest Topi avea o ţintă prea perfectă, ce o înfricoşa destul cât să vrea să se ascundă după James cât de mult putea.
  Îşi dădu seama cât de fricoasă era şi îi păru rău. Ar fii vrut să fie curoajasă, să fie gata de luptă, gata să se apere pe sine, şi chiar dacă nu era gata, măcar să aibă curajul să înfrunte inamicul. În schimb, ea râvnea după siguranţa pe care i-o oferea căsuţa ei baricadată şi voia ca bărbatul blond Topi să dispară de acolo cât mai repede.
  Melanie tresări când simţi ceva rece pe lângă încheietura ei. Era cârligul lui James. O altă serie de imagini, ca şi cele de la început îi invadară mintea, însă de această dată mai blând, ca şi cum s-ar strecura în subconştient. Totuşi, Melanie văzu bine tot ce văzu mai departe.
  James prinse săgeata din zbor, la câţiva centimetri de faţa lui. O prinse. Din zbor.
  Melanie se lipi de antebraţul său. Îi era frică şi se ura aşa de tare pentru asta, încât îi dădu drumul imediat. Trebuia să-şi controleze acţiunile măcar, dacă sentimentele îi dădea pe afară. Se uită hotărât în ochii blondului, revizuind toate armele pe care le avea: cuţite lipide de gambe sau de coapse, pumnale camuflate pe antebraţe, ceva praf de adormit în buzunare şi, desigur, bagheta.
  - Încetează să mai faci asta, mormăi Melanie, privind săgeata.

[James R. Nolan]

• James îi aruncă o privire amuzată lui Mel. Chiar credea că o va asculta.
  'Nu-ţi bate gura degeaba, Mel,' spuse el, învârtind săgeata în mână şi întocându-se din nou cu faţa spre Harold. 'Spune ce vrei şi lasă-ne să plecăm.'
  Bărbatul îl privi, lăsându-şi arcuşul şi săgeata în jos. Zâmbi.
  'Ce vreau,' începu el, înclinându-şi capul într-o parte. 'E ea.'
  Arătă spre Melanie, cu sprâncenele ridicate.
  Expresia lui James se transfomră într-una cât se poate de serioasă şi îi trase braţul fetei cu cârligul, lipind-o de el. De ce îi trebuia lui Topherius o femeie? Ce voia să facă cu Melanie şi unde voia să o ducă? Nu voia nici în ruptul capului să o lase pe Mrl dă plece cu neghiobul ăla.
  Se gândi repede la un plan. Să fugă ieţea din discuţie. Ar fi fost mort înainte să facă un pas şi ar fi luat-o pe Melanie apoi. Să o pună pe Melanie să fugă ar fi fost o prostie şi mai mare pentru că Harold s-ar fi luat după ea şi l-ar fi ignorat pe cât posibil pe James.
  Nu vedea de cât o singură cale de scăpare.
  'Scoate-ţi bagheta şi hai să facem asta ca bărbaţii, Harold, dragule,' spuse el, cu un zâmbet nou pe buze. 'Pentru că sunt un om cu onoare te provoc la duel până la moarte. Cine pierde, ia fata.'
  Harold îl privi drept în ochi şi un zâmbet i se contură pe buze.
  'Se pare că eşti foarte sigur pe tine, James,' spuse, aruncânu-şi deoparte arcul şi săgeţile şi scoţându-şi bagheta. 'Vom vedea.'
  James se întoarse spre Melanie.
  'Când găseşti ocazia, fugi. Nu te întoarce, nu te uita înapoi ci fugi în casa ta. Dacă nu mă întorc în patru ore, închide zăvoarele şi nu lăsa pe nimeni să intre, nici măcar dacă crezi că eu sunt acela. S-ar putea să nu fiu.'
  James încerca să vorbească relaxat, însă tonul îi era grăbit şi uşor crispat. Voia să o vadă pe ea în siguranţă şi, trebuia să recunoască, era chiar încrezător că va câştiga duelul.
  

[Melanie K. Gulden]

• Melanie se înfioră atunci când Topi arătă spre ea cu un deget lung. Se încruntă, simţindu-se confuză, întrebându-se dacă îl mai văzuse vreodată pe acest om. Era destul de ciudat că apăruse aşa, de nicăieri, cu gândul să o ia pe ea departe de casa ei.
  Îi plăcea că era lipită de James. În acest fel, siguranţa lui parcă i se transmitea prin contact fizic. Din nou, se înfioră când deveni conştientă de slăbiciunea ei. Era aşa de evidentă, aşa de citibilă şi de slabă.
  Inspiră adânc în piept pentru a se calma şi încercă să se detateşe de sentimentele ei înfricoşătoare. Şi totuşi, tot acel mic moment în care reuşi să-şi restabilească lumea ei mică, ridicând pereţi în jurul ei, fu dintr-o dată distrusă când James se oferi să se lupte.
  Cum adică? Să se lupte pentru ea? Pe... viaţă şi moarte?
  Melanie îl privi neîncrezătoare pe James cum îi explica ce avea de făcut. Auzi tot, însă nu reuşi să înţeleagă nimic.
  - Nu, spuse ea tare şi clar, însă James nici nu o băgă în seamă.

[James R. Nolan]

• James nu putea să suporte un refuz la ce tocmai spusese şi nu voia ca Harold să îşi dea seama de faptul că el vorbise cu Melanie. Nu trebuia să ştie. Dacă ştia, totul era distrus. James era complet sigur pe sine şi conştient de ceea ce făcea aşa că spera din toată inima lui ca Melanie să fie fată ascultătoare şi să facă ce spune. Era sigur că Mel îşi va da seama de faptul că nu se punea el într-un pericol prea mare. Suna egoist, însă nu credea că ar fi luat în considerare să îşi pună viaţa în pericol. Nu ar fi dat-o nici pe Melanie, însă ar fi găsit o cale de mijloc.
  Totuşi, acum era sigur de ceea ce făcea şi avea un plan în minte ce îi învârtea rotiţele cu o rapiditate ameţitoare.
  Îşi scoase bagehta şi oţinu în mână, privindu-şi cu coada ochiului cârligul. Avea să îl ajute. Poate reuşea să se apropie de Harold şi să îl omoare fizic. Spunea că e un duel, însă nu avea de gând să lupte curat.
  Făcură deodată reverenţa de început, James cu un zâmbet liniştit şi Harold cu o expresie însetată de sânge. În momentul în care duelul începu, bărbatul încuviinţă aproape vizibil din cap, îndemnând-o pe Melanie să plece. În următoarea secundă, baghete celor doi se îndreptară una spre alte şi jeturi de lumină roşie şi verde ieşi din vârfurile lor.