The vast compass of the ocean

[Melanie K. Gulden]

• Când Melanie se trezi, pe fereastră intrau raze lungi şi luminoase de soare, ce îi împăiănjeniră vederea pentru câteva secunde. Se ridică, dându-şi seama că era întinsă pe canapeaua din camera de zi. Îi trebuiră câteva secunde pentru a putea să-şi dea seama ce se întâmplase. Se pare că adormise. Aseară, cât timp vorbise cu James. Îşi aminti că stătea pe picioarele lui, în niciun caz întinsă pe canapea. Era rândul ei să abordeze priviri înfumurate.
  Totuşi, James nu era acolo. Se încruntă şi se ridică, simţind cum o doare spatele de la canapeaua incomodă. Se întinse ca o pisică, apoi o porni în explorare.
  Camera ei era goală, deşi nu se aşteptase oricum să-l găsească pe James acolo. Ştia că nu ar fii intrat singur, să scotocească prin camera ei. Se opri la uşa camerei lui şi aşteptă câteva secunde înainte să bată la uşă.
  James? strigă ea, dar nu deschise uşa.

[James R. Nolan]

• James se ridicase de pe canapea, întinzând-o pe Melanie în locul lui, apoi aduse o pătură cu care o învelise. Îşi aminti cum doar în acea dimineaţă se trezise el învelit de Mel.
  Stinse lampa care luminase până atunci încăperea, privind umbrele pe care focul din şemineu le arunca pe faţa lui Melanie. Se apropie de ea şi îi privi faţa paşnică, adormită. Îşi apropie buzele de fruntea ei şi o sărută încet şi lung pe frunte, zâmbind mai apoi.
  Ieşi din cameră şi se duse în dormitorul lui, trântindu-se pe pat fără să se sinchisească să îşi ia o altă cămaşă pe el.
  
  Auzi o voce care îi striga numele şi mintea lui se trezi înainte ca ochii să se deschidă. Îşi plimbă privirea în jurul lui, în camera goală apoi îşi dădu seama că Melanie era în faţa uşii. Pe dinafară.
  'Intră,' strigă, leneş, fără să se ridice din pat.

[Melanie K. Gulden]

• Melanie auzi invitaţia şi intră în cameră. James era întins pe pat fără cămaşă, exact ca şi seara trecută.
  - Te simţi bine? îl întrebă ea, închizând uşa şi aşezându-se pe pat în fund.
  Îi privi cicatricea roz de pe umăr. Nu avea ce să facă în privinţa ei, deşi probabil că dacă ar fii avut mai multe cunoştinţe ca Vindecător ar fii reuşit să o mascheze şi pe aia cu ceva. Însă în acest caz, nu prea avea nimic de făcut.
  Oricum, avea o ciudată impresie că lui James îi plăcea să se vadă greutăţile prin care trecuse. Îl făcea să pară mai periculos şi mai impunător. Deşi nu credea că faptul că o fată stupidă îl lovise cu o săgeată în umăr era chiar motiv de mândrie.
  

[James R. Nolan]

• James îşi frecă faţa cu mâinile ascunzându-şi ochii somnoroşi de lumina din încăpere şi zâmbind când Melanie intră în cameră.
  Îşi lăsă mâinile pe lângă el după ce îşi ciufuli părul şi se ridică în fund.
  'Mai bien ca niciodată,' îi răspunse el. Simţea urmele săgeţii ce îi străpunse umărul, însă era în regulă. Mult mai bine ca ieri. Se simţea acum suficient de odinit să plece, deşi ştia că mai poate sta până seara. Şi nu voia să plece cât mai curând, aşa că se hotărî să profite de ospitalitatea lui Melanie încă câteva ore.
  Se ridică de pe pat cu un oftat şi se întinse, ridicându-şi mâinile într-o poziţie ciudată, apoi zâmbi şi îşi căută o cămaşă prin micuţul bagaj pe care îl cărase până acolo.
  Se îmbrăcă dintr-o mişcare, apoi se întoarse spre Melanie.
  'Micul dejun?'

[Melanie K. Gulden]

• Melanie îl aşteptă să se îmbrace, plimbându-şi privirea ciudat prin jurul camerei. Deşi era proaspăt văruită, avea un aspect de vechi, probabil din cauza mobilei puţine şi covorului antic. Patul era din lemn de mahon, însă salteaua era mare şi comfortabilă. Îşi amintise de câte ori îi repetase mamei sale că ea nu avea de gând să îşi facă o casă mare, cu lucruri nefolositoare şi paturi impunătoare şi tari.
  Reveni la realitate şi îl privi pe James surprinsă, ca şi cum uitase de prezenţa lui.
  - OK, spuse ea simplu, ridicându-se.
  Ieşiră din cameră, îndreptându-se spre bucătărie. Melanie îşi dădu seama că nu mâncase de când cu micul dejun subţire din ziua precedentă.
  - Ai face bine să pregăteşti ceva mai consistent decât ieri, îl tachină Melanie, aşezându-se la bar, aşteptând să fie servită. Nu sunt vegetariană, am nevoie de carne să supravieţuiesc şi sincer, nu cred că am mai auzit de piraţi care să fie rozători.

[James R. Nolan]

• James râse, amuzat de cuvintele lui Melanie. Într-adevăr, stomacul lui nu fusese chiar mulţumit de micul dejun din ziua precedentă.
  Zâmbind, ieşi din cameră înaintea lui Melanie, întorcându-se spre ea ca să se asigure că îl urmează, apoi o luă spre bucătăria despărţită de camera principală doar de un bar.
  Deschise frigiderul, având o senzaţie de deja-vu când îşi dădu seama că făcuse acelaşi gest ca în dimineaţa trecută. Scoase patru ouă şi le puse pe masă, apoi îşi aminti de cârlig. Îl recuperă de unde îl lăsase seara trecută şi îl fixă pe proteză cu un clic.
  Începu apoi să pregătească ouăle pentru o omletă mare, cu brânză, şuncă şi ciuperci.
  Amestecul sfârâi când dădu de lespedea uscată şi James zâmbi.
  'Nu sunt sigur că ştiu ce am făcut aici, dar sper că va fi comestibil,' spuse, ridicând din umeri.

[Melanie K. Gulden]

• Melanie râse. Omleta arăta destul de ciudat, probabil din cauza faptului că era doar un ameste de ouă, caşcaval şi şuncă, însă Viperina nu putea să găsească nimic în teorie ce ar fii putut să o facă necomestibilă. Îl privi pe James cum amestecă în tigaie, aşteptând sprijinită cu coatele de masă şi cu farfuria în faţă. Când în sfârşit fu gata, James împărţi compoziţia în cele două farfurii şi se apucară să mănânce.
  Melanie îşi fripse limba prima dată, aşa că încercă să aştepte până se răceşte puţin pentru a mai încerca din nou.
  - După masă am putea să ne continuăm plimbarea prin pădure, ştii? spuse Melanie, punându-şi un pahar cu lapte. Poate că am apucat să vedem fugitiv lacul, dar centaurii sunt încă acolo şi n-am dat peste nici unul în aventura noastră de ieri.

[James R. Nolan]

• James zâmbi, aşezând marea farfurie cu omletă pe masă cu un ta-daa mormăit.
  Se aşeză pe unul dintre scaune, privind-o pe Melanie din când în când. Îi era atât de foame, încât nu prea îi păsa dacă mâncarea era atât de fierbinte încât de abia putea să îi simtă gustul sau că limba lui protesta cu fiecare înghiţitură, friptă de fierbinţeala omletei.
  Se sprijini de spătarul scaunului când nu mai rămăseseră decât câteva bucăţi din omletă pe farfurie.
  Suna tentant să meargă din nou în pădure. Ai fi spus că, după ce se întâmplase cu o zi înainte, se astâmpăraseră însă James chiar voia să mai facă ceva şi în acea zi. Nu putea să uite că imediat trebuia să plece şi să îşi ia la revedere de la Melanie poate pentru totdeauna.
  'Sigur,' spuse, liniştit. 'Centauri sună bine.'

[Melanie K. Gulden]

• Melanie încercă ezitantă omleta, iar când văzu că e destul de rece pentru a o mânca, începu să-şi devoreze micul dejun. După ce farfuria ei era perfect curată îşi termină şi paharul de lapte şi se sprijini de spătarul scaunului, punându-şi o mână pe stomacul plin.
  - Ce bine se simte, făcu ea, bătându-şi burta cu palma de câteva ori.
  Oftă şi închise ochii pentru câteva secunde, savurând momentul.
  - Bine, acum hai să mergem.
  Se ridică de pe scaun şi se încălţă cu aceleaşi ghete ca şi ieri, lungi şi călduroase.
  - Ştii, spuse ea, cât timp îşi puse pelerina pe umeri, mă bucur că am avut parte de un mic dejun copios. După cum merge norocul tău, nu prea văd un viitor strălucit nici zilei ăsteia.

[James R. Nolan]

• James zâmbi, ridicându-se de pe scaun şi urmând-o în micul hol. Îşi luă şi el haina neagră pe el, apoi se încălţă cu ghetele ale căror şireturi erau legate neglijent.
  Râse la auzul cuvintelor lui Melanie.
  'Nu îmi jigni norocul,' spuse el, cu un zâmbet ironic. 'Pot spune că a fost blând cu noi până acum.'
  Nu fusese chiar atât de rău la urma urmei. Încă era acolo, nu?
  Privi în jur, încercând să găsească o rută frumoasă, însă în mintea lui erau doar copaci fără nicio legătură. Mai bine ar fi condus Melanie.
  'Mergem tot la lac sau găsim altceva de făcut?' întrebă el, jucându-se absent cu mâinile în poală. 'Eu presonal sunt destul de curios cu privire la centaurii ăia...'