Un Craciun plin de amintiri

[Bell Evans]

Bell scoase un tipat speriat la vederea tunelului, iar Nate se infricosa de vajaitul rece ce iesea din gaura de la suprafata.
“-Deci, ce facem?” intreba Rose, privindu’i pe amandoi.
“-Propun sa ne intoarcem acum acasa si sa revenim maine” murmura Bell, luandu’l pe Nate de mana.
“-Da, Nate vrea acasa” spuse baiatul, cu priviri tremurande.
“-Atunci haideti sa mergem” zise si Rose.
Cei trei se indreptara spre casa lor, cu pasi mici si ganditori. Bell se gandea intr’una la acel vajait, deoarece ii parea mult prea cunoscut. Incerca sa’si aduca aminte ce era, dar nu reusea. In curand ajunsera in holul de la intrare, si fura intampinati de tatal lor.
“-Gata plimbaretilor? Nate, hai aici” spuse el, luandu’si fiul in brate si ducandu’l la mama lui.
Ramase singure, cele doua gemene se uitara una la alta si spusera in acelasi timp:
“-Maine nu’ l luam pe Nate cu noi”.
Dupa ce rasera scurt, mersera in camera lui Bell si se aruncara in patul cu baldachin spumos. Bell se intinse pe spate, lasandu’si gandurile sa o invaluie in amintiri.
“-Stiu!!” spuse ea in cele din urma. Rose o privi destul de mirata, asa ca fata continua. “Vajaitul acela care se auzea din tunel, stiu de unde il cunosc. Am citit in Hogwarts-Scurta Istorie ca un asemenea vajait se aude in Camera Secretelor, l’a descris foarte bine si are aceleasi nuante sonore” sfarsi ea, iar sora sa ramase cu gura cascata.
“-Ok, nu’mi spune ca vom ajunge in Camera Secretelor!” reusi aceasta sa sopteasca.
“-Nu pot fi total convinsa, dar asa cred. Oricum, acum ca am descoperit misterul statuii, nu putem uita. Doar ca trebuie sa’l convingem pe Nate ca am uitat, va vrea sa vina dar e prea periculos pentru el” murmura Bell.
“-Da, o sa ma ocup eu personal, tu minti oribil, nici un copil de 9 ani nu te’ar crede” o tachina Rose.
“-Mda, stiu” raspunse zambind Bell. “Acum, sa mergem la masa si sa ne culcam”.
Coborara in bucatarie si mancara in liniste, dupa care mersera in camerele lor. Noaptea invaluise Pestera lui Godric intr’o mantie arctica si intunecata. Cerul isi aprindea luminile, una cate una, acompaniind fulgii de nea care cadeau neincetat din vazduhul scanteios.
Bell si Rose se trezira dimineata urmatoare intr’o stare de neliniste totala. Era ora 10 dimineata, si isi anuntara parintii ca merg la un coleg in vizita, si lipsesc toata ziua. De fapt, Rose le spuse, pentru ca Bell s’ar fi dat de gol si cu privirea.
Asa ca, imbracate gros si gata pentru aventura, iesira pe straduta inzapezita. Se indreptara spre statuia cu citatele misterioase, in timp ce se gandeau la toate faptele pe care le’au facut Harry si Voldemort, iar cand ajunsera in dreptul statuii aceasta reactiona la fel ca ieri. Rose o impinse incetisor, dupa ce se asigura ca nu e nimeni prin preajma, si isi privi sora:
“-La 3, impreuna”.
“-1..2..3!” striga Bell si impreuna cu Rose isi dadura drumul prin tunelul invaluit intr’un aer rece si misterios. Alunecara timp indelungat, dupa care aterizara pe o plasa care incepu sa le dea mancarimi.
“-Ok, nu stiu ce e asta dar cu siguranta nu ceva bun!!!” striga Bell, usor nervoasa.
Ea si Rose se dadura jos din ceea ce semana cu un hamac si isi aprinsera baghetele.
“-Pe aici” murmura Rose.
Drumul e deschidea in fata lor, cu o lumina verzuie usor slabita de perdelele de stalagmite si stalagtite.
“-E o pestera?!” intreba Bell, confuza la vederea formelor ciudate.
“-Nu cred, e prea multa lumina pentru o pestera” raspunse Rose, dar fu intrerupta de un suierat puternic. Un sarpe de apa se indrepta spre ele, incercand sa le atace.
“-Rose! Ai grija!!” tipa Bell, speriata, trangandu’si sora din calea animalului feroce deranjat de prezenta musafirelor nepoftite.
“-A fost cat pe aici” spuse Rose, cu respiratia intretaiata. Mai mersera cativa pasi si gasira o gramada de colti ascutiti, care pareau ca sunt de secole acolo.
“-Wow, astia sunt mai antici decat masina tatei” spuse Bell, analizandu’i.
“-Sa nu’i atingi” spuse sora sa, dar era prea tarziu. Cand Bell atinse un colt veninos, un sarpe de foc se indrepta din podea spre ele.
“-Aguamenti!!” tipa Rose, iar vartejul de foc se stinse, scufundandu’le intr’o mare de fum inecacios.
Dupa ce aerul redeveni curat, si oxigenat foarte repede, cele doua surori incepura sa fie cuprinse de panica.
“-Nu stiu ce comoara e aici, dar mi se pare mult prea periculos” spuse Rose, privind tavanul smaraldiu al incaperii.
“-Nu ti se pare ciudat? Adica, toti serpii aia, si lumina asta verde ce e peste tot..” murmura Bell.
“-Are legarura cu casa Viperinilor, nu?” intreba Rose.
“-Nuu, a Astropufilor, si’au schimbat culoarea nu stiai??” incepu Bell sa glumeasca.
Rose rase sarcastic, dupa care se indrepta spre un cufar micut, ce se odihnea pe un stativ din lemn de brad, incrustat cu smaralde pe margini. Il atinse si din el iesi...