DUST

[Lizzie Craig]

Vine azi daca voi vreti
Deci, cine vrea next'ul?!

[Bell Evans]

eu

mai repede

[Sophia Mason]

eu vreau cel mai mult, si stii cum spune sormea Me, myself an I[deja 3 persoana] vor si ele nextul

[Lizzie Craig]

Mersi fetelor


Am inchis plictisita caietul. Ora de matematica era amara uneori.
“Dupa cum stiti, maine avem un test. Buna ziua!” a zis profesorul, iesind imediat.
Cateva murmure s’au auzit prin clasa. Dar oricum... Nu stiam de nicio testare! Materie enervanta ce era!
Pauza de pranz, nu? Mi’am pus cartile in ghiozdan. Insa, deodata am simtit o mana calda pe umar. Am privit in spate. Un baiat putin mai inalt decat mine, brunet, cu ochii aramii, imi zambea strengar. Uram chestia asta!
“Hei, Alice! Ce faci?”
Inca unul care imi stia numele.
“Aaa... cred ca ies putin. Si tu esti...?” am incercat eu.
“Ah, scuze. Nu m’am prezentat oficial.”
Deci, nu se prezentase oficial si mai avea si tupeul sa discute cu mine. Macar il facusem sa se simta prost.
“Eu sunt Lewis. Ma bucur sa te cunosc.”
Am facut o strangere de mana, in timp ce eu am continuat “Alice, dar se pare ca stiai deja.” Exact! Imi placea sa fortez nota.
Pentru cateva secunde a incercat sa’si recompuna gandurile. Nu... chair nu trebuia sa o faca.
“Hei... eu merg in cantina scolii. Ne mai vedem!” si am si iesit pe usa clasei.
Cu siguranta, in momentele astea chiar nu aveam nevoie de catelusi impiedicati. Abia daca aveam timp pentru mine, nu mai trebuie sa am grija si de altii. In fine, prietenul meu ideal ar...
Nu am continuat. Subiectul asta fusese nul pentru multi ani. Nu aveam de ce sa’l incep din nou acum. Nu rezolvam nimic.
Imediat mi’am dat seama ca nu ma mai aflam la etajul intai. Eram la al doilea! Oh, ce naiba! In loc sa cobor, urcasem.
Am aruncat o privire in jur... Toti oamenii normali la cap se indreptau spre partea din care venisem eu. Toti oamenii, inclusive Hane. Norocoasa de mine! Si ea ma observase.
“Buna, Ally! Ce faci aici?”
“Aaa... te cautam, sincer.” am mintit eu.

##
“Ce idioata!”
##

Mi’am dus instinctiv mana la frunte. Cuvantul ‘idioata’ ma facuse sa tresar. Pff... cineva sau ceva suta la suta se referise la mine. Cine era prostul care indraznise?
“Te simti bine?” s’a auzit vocea lui Hane.
Am privit’o in ochi incruntata.
“Da... ma doare putin capul, atata tot.”
“Deci, mergem o data?”
Vocea asta... Imediat ce am vazut ochii baiatului de un verde masliniu mi’am dat seama cine era.
“Aaa... Salut, Josh!”
A zambit incurajator.
“Ok, Alice. Se termina pranzul pana mancam noi.”
Hane a oftat ciudat. N’am bagat’o in seama. Partea proasta care m’a facut sa ma simt ingrozitor si totodata sa simt si un nod in gat era ca se tineau de mana.
M’am alaturat langa ea, in partea opusa unde se afla Josh.
Ajunsi in cantina, le’am zis sa se aseje ei primii caci eu aveam neaparat nevoie de o sticla de apa. Dupa ce mi’am luat una, am cercetat cu privirea mesele. I’am vazut intr’un colt – ei doi si... altii trei. In urmatoare secunda, cand verisoara’mea ma observase, mi’am dat seama ca toate locurile sunt ocupate. Nu era niciunul lipsa pentru mine. Ea imi facuse un semn sa ma duc acolo. Am dat din cap in semn ca nu... indreptandu’ma spre iesire.

##
“Nu fii prostuta!”
##

“Nu din nou!” mi’am soptit eu. Aceeasi voce care parca mi se adresase tot mie.
Fara sa vreau, sticla micuta am scapat’o pe jos. Dandu’mi seama, cateva secunde tot am sovait. S’o iau sau nu?!
Intr’un final am ridicat’o, dar imediat am aruncat’o la cosul de gunoi.
M’am indreptat grabita spre iesire, dar nu inainte sa mai arunc o privire spre masa lor.
De data asta, nu eram singura idioata care se holba. Unul dintre cei trei necunoscuti – doi baieti si o fata – facea acelasi lucru. Cel mai mult m’au impresionat ochii lui. Mai frumosi decat chiar si ai lui Josh. Tot verzi, dar de un verde mai deschis, uniform si natural.
Totusi, in acelasi moment capul parca mi’a fost lovit de o piatra. Pana si respiratia mi se oprise. Durerea pulsa. Pana nici picioarele nu mi le mai simteam. Nu mai vedeam. Din nou. Ma sufocam!... Intram in transa...

##
“Stii ca nu ar fi trebuit sa o chemi...”
O voce necunoscuta si foarte revoltata.
“Imi pare rau... dar ma simt prost in fata ei... atatea secrete... Adica, iarta’ma. Stiu ca nu trebuie sa afle nimic. Dar nu trebuie sa o ignoram si sa o tratam astfel. Si ea e familia mea. Voi ar trebui sa va intelgeti bine si cu ea, totusi...”
Oh, nu! NU! Era vocea lui Hane!
...
##

Cineva imi atingea fruntea. Era o mana, apparent rece. Am deschis incet ochii. Lumina alba aproape ma orbise. Am intors capul intr’o parte. Imediat ce mi’am dat seama unde sunt, mi’am dat seama si cine ar fi trebuit sa fie doamna din halatul alb.
“Bunico!” am strigat eu a enervare.
“Oh, Doamne-Doamne! Te’ai trezit in sfarsit. Ce’ti mai face capul?” tonul asta insemna ca era ceva rau.
“Nu stiu. E ok.” am mintit eu.
Am auzit pe cineva fosnindu’se langa capul meu. M’am ridicat incet.
Am observat doar... niste ochi verzi...



Uite si blestematul de fragment!
Sa va ajunga pana vineri!
Am teme acum

[Bell Evans]

ce tare e

deci, ador fic'ul asta

il cheama tot Josh

[Lizzie Craig]

Da stiu... prima data cand i'am dat numele am vrut sa fie cel mai important personaj
Dar nu si acum...

[Helena Daphne Rose]

Ahh...fana din umbra
Cand mai continui fic-ul? E super tare si are o gramada de suspans , exact pe gustul meu Si sunt si vampiri din cate am inteles...:>
Deci , avand in vedere ca nu ai mai pus de mult timp un capitol , NEXT! :-)