A new hope

[Alice Morris]

uite unul
hai mai repede cu nextul

[Desiree Rose Goth]

Next

[Bell Evans]

inca doua comuri si pun next

sau pun maine nu e cine stie ce capitolul

[Helena Daphne Rose]

Next ! \m/

[Alice Morris]

vreau next
tu cate comm'uri mai vrei

[Bell Evans]

Capitolul 3 ~ Confuzie

Part I – Anabell [Luke]

Anabell..
Am aruncat poza pe care o tineam in mana sub pat, constient ca aveam sa o caut mai tarziu. Imi era atat de dor de ea..Anabell a mea..De ce murise? Iar fata asta noua, Lisa, semana atat de mult cu ea..puteai spune ca sunt aceleasi persoane.
Anabell murise in urma cu doi ani din cauza unui accident de avion. Plecase cu parintii intr’o excursie in parcul Banff din Alberta, dar aceea acea sa fie ultima ei plecare. Parca ieri mi’o amintesc in aeroport, cand ne’am luat ramas-bun.
“-Ne vedem curand” sopti ea, cu acelasi glas malefic ca de obicei. Privirile glaciale ma prinsera intr’o incatusare inghetata. Se apropie de mine si ma saruta pasional, dupa care imi intoarse spatele si pleca
Asa era ea, nu puteam sa o judec. Poate pentru ca si eu eram la fel. Dar cum as fi putut sa patez amintirea ei? Anabell trebuia sa ramana pentru totdeauna in memoria mea la fel cum am cunoscut’o..Intr’o seara de noiembrie, in clubul de la cateva strazi distanta. Ne’am vazut si dupa cateva minute am intrat in vorba cu ea. Se dovedi a fi o fire foarte sociabila, nu era ca Lisa Stryder, o timida.
Dar asemanarea fizica era izbitoare..acelasi ten palid, ca ceara. Aceeasi ochi negri, ca abanosul si acelasi par lung, cu reflexe ciocolatii. Totul era la fel, nu puteam sa neg acest lucru. Acelasi fizic, dar oare si acelasi suflet?!
M’am grabit sa ies din casa. Simteam ca ma sufoc..am insfacat tenisii de langa pat si am coborat scarile cat de repede am putut.
Un soare izbitor insotit de o liniste cuprinzatoare ma intampina inca din prag. Niciun sunet nu deranja tacerea de vis, totul era protejat de atingerile galagiei. Pasii imi fura purtati spre aleea din parcul in care o intalnisem pe Lisa cu cateva zile in urma. Nu stiam ce aveam sa fac de acum inainte..de ce trebuia sa apara ea?! Si tocmai pe ea sa o fi salvat fratele meu din accidentul in care aproape murise ?!
Un copil mic imi iesi in cale, tinand o minge mare de cauciuc in mana. Ma privi curios, dar l’am repezit in graba. Uram bebelusii, mi se pareau doar niste fiinte care nu stiu altceva decat sa faca galagie. De’a dreptul idiot!!
M’am asezat pe o banca de pe marginea aleei pietruite si mi’am lasat privirile sa zboare aiurea. Mintea mea plutea intr’o mare de confuzie, nu stiam daca Lisa e Anabell, sau daca Anabell e Lisa. Prea multa aiureala, de ce nu puteam trai linistit?! Si totusi..nu puteam nega ca o urasc pe Lisa..din contra, incepeam sa o plac. Dar eram sigur ca Lisa e Anabell. Ca supravietuise in urma accidentului, ca cineva o gasise si o aduse aici, in orasul meu natal. Poate o familie o luase in grija, dat fiind ca avea deja peste 18 ani si nu mai putea fi adoptata. Si ii schimbase numele in Lisa Stryder..
Asta era..Lisa nu putea fi alta decat Anabell a mea. In sfarsit, dupa atat de mult timp.. Inima mea tresalta de fericire. Un fior de caldura mi se raspani in tot corpul, trimitand raze de emotii pana in varful degetelor.
Dar totusi..Anabell nu ma cunostea..sau, mai bine spus, nu ma recunostea. Poate ca in urma accidentului, memoria ei suferise pierderi.
Dar nu conta..aveam sa o recuceresc pe Anabell, indiferent de ce obstacole mi s’ar fi interpus in cale. Era a mea..si nimeni nu mi’ar fi putut’o lua pentru a doua oara. Nici macar idiotul de Stephan, care era insusi fratele meu..

Part II – Josh.. [Lisa]

Cele mai frumoase zile din viata sunt cele pe care le inchidem in cripta amintirilor..
Cata dreptate avea citatul din micuta carte. Am urmarit cuvintele scrise inclinat, usor arcuit de pe pagina impodobita cu fluturi pictati pe margini. Aveam acel mic jurnal de la Josh..Si puteam spune ca reprezenta cel mai de pret lucru pe care il detineam..
In fiecare zi citeam cateva randuri din el, lasandu’ma imbratisata de mantia amintirilor. Toate zilele pe care le petrecusem alaturi de el mi se perindau in minte, ca un film imbatranit. Atarnau de un fir de panza de paianjen, care se rupea o data cu aparitia primei lacrimi.
Desi trecuse atat de mult timp, nu puteam sa ma obisnuiesc cu lipsa lui. Noptile erau cele mai bune momente din zi. Nu exista seara in care sa nu’l visez. Erau alinarea mea, singurele secunde cand sufletul meu se scalda in fericire. Clipele alaturi de el se masurau in ani, secole, contau enorm pentru existenta mea lipsita de vre’un scop anume. Pentru ca pana la moartea lui, telul meu in viata era sa fiu fericita. Si nu puteam fi fericita daca centrul universului meu disparuse. Si ma lasase singura..
Dar intamplarile din aceste zile imi dadura peste cap monotonia din viata. Dupa ce i’am cunoscut pe fratii Williams, ceva ciudat s’a petrecut cu sentimentele mele. Stephan mi se parea o persoana foarte senina, calda, sufleteasca. Dar fratele lui, Luke, ma impresiona mai tare. Semana atat de mult cu Josh. La fizic, erau identici. Puteai spune ca sunt una si aceeasi persoana. Desi nu aveau nicio legatura, asemanarea era izbitoare.
Acelasi par ciufulit, de culoarea abanosului, aceeasi ochi albastri. Aceleasi gesturi, acelasi mers. Puteam spune 100 de asemanari intre ei doi, poate chiar mai multe. Sufletul meu deja fusese pacalit. Eram sigura ca Josh e Luke, ca sunt una si aceeasi persoana. Dar mintea nu vroia sa accepte varianta asta, chiar daca parea plauzibila. Pentru ca sufletul putea fi pacalit..vroia sa scape de valurile de agonie si durere, vroia sa se rasfete din nou in dulceata regasirii. Insa Josh si dragostea lui erau pierdute..pentru totdeauna..
Am asezat micul buchetel de orhidei pe mormantul lui Daniel, dupa care m’am ridicat si am plecat. In urma accidentului, Ashley fusese distrusa. Era fratele ei adoptiv..normal ca il iubea. Dar ea spunea ca e fericita ca nu am murit eu.
Pentru a doua oara intr’o singura viata, imi dorisem sa fiu eu cea care sa paraseasca lumea asta. Sa fiu eu cea care moare, care se duce sa’si intalneasca singura dragoste. Iar cu Josh, fusese aceeasi situatie. De ce nu am murit eu?! De ce nu am avut eu leucemie, si a avut el ? De ce trebuia sa raman eu in urma tuturor, ca sa indur suferinta..suna putin cam egoist din partea mea, lucru ce ma deranja instantaneu.
Am inceput sa privesc povestea din alt unghi. Daca muream eu, si Josh traia, atunci el ar fi indurat suferinta. Pentru ca eram sigura ca ar fi plans dupa moartea mea. Pentru ca si el ma iubea la fel de mult cum il iubeam si eu..deci, in concluzie, mai bine traiam amandoi. Sau, muream amandoi. El apucase deja drumul spre eternitate, acum era randul meu. Si chiar ma tentase de multe ori. Existenta mea nu se raporta decat la durere si suferinta, pentru ca alte sentimente nu puteam cunoaste. Si totusi, daca ar fi fost sa aleg intre a simti durere sau nimic, as fi ales durerea..era singura dovada ca ingerul meu traise alaturi de mine, ca ma iubise si imi purtase de grija..fara durere, puteam sa ma consider o fiinta goala pe dinauntru, fara trecut sau prezent..Dar chiar si asa, nu puteam sa ma gandesc la ce aveam sa fac mai incolo..in fata mea, viitorul era mult prea incetosat..puteam afirma cu certitudine ca eram un om fara viitor, tintuit in prezentul dureros pentru totdeauna..

______________________________
Mie una nu mi s'a parut cine stie ce dar parerile voastre sunt mai importante

[Alice Morris]

prima

Editeci, este super si o sa incerc si eu sa scriu comentarii mai lungi decat acum[nu ca ar fi fost scurte comentariile mele dar nici kilometrice nu cred ca vor fi]
Deci, in primul rand, trebuie sa comentez putin despre Luke
Mi se pare putin plecat cu capu' tipu adica, el e ferm convins ca Lisa e Anabell, si cauta explicatii plauzibile din nou, mi se pare penibila atitudinea asta a lui
Pe de cealalta parte, Lisa e constienta de asemanare, dar in acelasi timp e si constienta ca Luke nu prea are cum sa fie Josh

Daca muream eu, si Josh traia, atunci el ar fi indurat suferinta. Pentru ca eram sigura ca ar fi plans dupa moartea mea. Pentru ca si el ma iubea la fel de mult cum il iubeam si eu..deci, in concluzie, mai bine traiam amandoi

imi place mult pasajul asta
si e foarte adevarat, cand vine vorba de persoane pe care le iubesti. Pe de o parte, ai fi in stare sa'ti dai tu viata pentru ei, decat sa moara ei, iar pe de cealalta parte, daca mori tu, ei vor suferi, si nu vrei asta
e situatie gen "intre ciocan si nicovala"

Si totusi, daca ar fi fost sa aleg intre a simti durere sau nimic, as fi ales durerea.

din nou, fraza asta mi'a adus aminte de melodia Pain, din care imi amintesc foarte bine ca teai mai folosit de versul din refren
"Cuz i'd rather feel pain than nothing at all"

oricum, e foarte tare melodia, si, un capitol pe masura, o scriitoare pe masura

[Bell Evans]

ma bucur ca ti'a placut, Al
si da, replica aia imi aduc aminte ca am mai folosit'o intr'un capitol..dar ascultam melodia [Pain] si am auzit versurile e prea tare
nextul vineri sau sambata

[Alice Morris]

vineri sau sambata
atat de repede?
stii cat de mult te iubim nu?

[Bell Evans]

eu va iubesc mai mult pe voi