Lectia IV - Vraja Kndun

[Matt I. River]

Am ridicat mana timid, asteptand sa fiu observat de catre profesoara.
"-Matt, ai fost foarte tacut la aceasta lectie. De obicei erai mai activ. S-a intamplat ceva?"
"-Nu, doamna profesoara, nu s-a intamplat nimic, pur si simplu am inteles lectia perfect."
"-Da? Pai atunci, ce spui, ne faci o mica demonstratie?"
"-Desigur" am raspuns eu in timp ce ma ridicam si imi scoteam bagheta. M-am apropiat de masa pe care se afla micutul soricel cu picioare de gaina. L-am atins cu bagheta si mi-am spus in minte:
"Kadun"
Nu se intampla nimic. Profesoara incepu sa rada.
"-Credeai ca o sa reusesti sa Transfigurezi soricelul cu o Vraja Non-verbala?"
Mi-am indreptat iar bagheta catre soricel. Acesta capata, sub ochii tuturor, doua urechi stufoase de iepure.

[Mylene Lycoris OddCat]

• Am deschis cu putere uºa groasã ce mã despãrþea de clasã, observând cu stupoare cã aceasta era goalã, fãrã nici o entitate supranaturalã aflatã acolo, aºa cã am derapat cãtre urmãtoarea camerã, vãzând cã ºi aceasta era goalã. Teniºii îmi scârþâiau în timp ce alunecam pe piatra golaºã a holului, încercând zadarnic sã gãsesc locul unde lecþia de Transfigurare, clasa cu numãrul douã zeci ºi patru... Geamurile se aflau la stânga mea, uºile la dreapta, nefiind numerotate, ci doar însemnate cu niºte simboluri aurii, care pãreau niºte strãfulgerãri orbitoare în timp ce eu mã deplasam în vitezã prin faþa lor, practic pregãtitã sã-mi iau zborul în orice clipã. Cu un zgomot asurzitor, m-am oprit, gâfâind, ºi am deschis o altã uºã, la întâmplare, dând buzna peste cei câþiva elevi care priveau un ºoarece ce pãrea un mutant. Respirând greoi, am încercat sã îngaim o scuzã coerentã, în timp ce mã îndreptam înspre locul meu, rãsturnând în treacãt o cãlimarã, care se zdrobi de pãmânt, spãrgându-se ºi împroºcând pe cei aproape de aceasta cu cernealã.
  
  Am schiþat un zâmbet ºi m-am aºezat în bancã, scoþând dintr-o miºcare cãlimara pe jumãtate consumatã, o panã neagrã ºi un sul de pergament, pe care l-am deschis ºi m-am uitat în jurul meu, distrasã, parcã întrebând care era lecþia - abia atunci am observat lecþia scrisã pe tablã ºi am început sã o transcriu. ‘Vraja Kndun...’, mi-am zis, în timp ce scrijelitul penei pe pergament era singurul lucru care se auzea în clasã, ºi, de altfel, eu eram singura care-l provocam. Încã nu încropisem o scuzã plauzibilã pentru întârzierea mea neanunþatã, ºi nici nu ºtiam ce aveam de gând sã spun -” faptul cã dormisem pânã mai târziu ºi nu auzisem tãrãboiul creeat de ceilalþi în timp ce mergeam la cursuri nu era cea mai perfectã scuzã, deºi acest lucru se întâmplase. ‘Evadat din Azkaban...’, am continuat eu ºirul lecþiei în capul meu, în timp ce mi-am ridicat privirea pentru a privi pentru o mili-secundã ºoarecele mutant, apoi iscodind cu privirea pergamentul pe care cerneala se aºternuse neordonat.
  
  “Domniºoara profesoarã, am o întrebare...”, am zis eu, înfingând vârful penei în cãlimarã ºi uitându-mã fix la ºoricel, care pãrea derutat ºi speriat. Apoi, fãrã sã mai aºtept ca profesoara sã spunã ceva, am continuat, pe acelaºi ton neutru. “Finite Incantatem ar opri aceastã vrajã? Adicã, ar readuce corpul animalului, sau al omului” ”- aici m-am uitat la profesoarã, brusc, fãrã nici un motiv, apoi mi-am mutat privirea spre rozãtoare, - “la normal?”
  
  Am reluat acþiunea de a copia cuvintele ºi de a le ataºa de pergament permanent, pãrând neinteresatã de rãspunsul pe care profesoara avea sã mi-l adreseze. Examinându-l, curioasã, pe rozãtor, din când în când, nu am observat faptul cã acesta avea ºi picioare de gãinã, ºi urechi de iepure, decât mult mai târziu, dupã ce mã iscãlisem într-un colþ, cãci dacã îmi uitam lecþia scrisã prin clasã, lumea ar fi ºtiut cui îi aparþinea. Am oftat, dându-mi pãrul din ochiul drept ºi strâmbându-mã, când o idee nãstruºnicã îmi luminã pentru o clipã rotiþele scârþâitoare ale minþii... Întotdeauna îmi dorisem sã am urechi de lup ºi coadã la fel, dar lumea îmi spunea cã era absurd sã-þi placã sã ai douã chestii care nu-þi aparþineau. Rulând pergamentul ºi sigilându-l cu o atingere a baghetei ºi cu o ºoaptã scurtã, apoi aºezându-l înapoi pe lemn, mi-am imaginat ce... miºto ar fi fost sã am o coadã... Dar nu ºtiam dacã aveam voie sã aplic vraja pe un om, adicã pe mine însumi... încã. Cu un fâºâit provocat de robã, mi-am scos bagheta ºi am îndreptat-o spre mine, fiind dispusã sã risc sã rãmân cu urechi de lup pe veci. Concentrându-mã, învârtind bagheta în sensul invers acelor de ceasornic de douã ori, am spus, destul de tare ca sã audã cineva mai aproape de trei centimetri, ºi destul de clar ca sã mã înþeleagã ºi o insectã:
  
  “Kadun!”
  
  ªiii... Mersese, deºi doar pe jumãtate, eu având doar o ureche, iar cealaltã fiind încã de om, deºi puþin mai alungitã. ªtiind cã aveam sã dau de bucluc, însã rânjind, amuzatã, am repetat vraja, ceva mai tare - parampampampam, douã urechi de lup. Le-am îndreptat înainte, le-am miºcat ºi ciulit, lãsat în jos ºi le-am lipit de cap, în timp ce zâmbetul mi se lãrgea. Auzeam totul de douã ori mai fin, rãsuflãrile celor aflaþi la bãnci distanþã de mine pãrând parcã la nici trei milimetri, iar scârþâitul imperceptibil urechii omeneºti, provocat de ghearele picioarelor de gãinã ale ºoarecelui se auzeau clar, rãsunându-mi în mintea ºi aºa goalã, în care ecourile puteau sã continue pentru mult timp. Eram sigurã cã dacã cineva începea sã þipe, aº fi asurzit, aºa cã m-am uitat prevenitor la stânga ºi la dreapta, în timp ce-mi ridicam vârfurile urechilor de lup - zâmbeam ºi mai larg de data aceasta, fiindcã îmi amintisem cã vraja dura douã zeci ºi patru de ore, adicã o zi perfectã, în care o sã fiu o ciudatã. Chestia asta chiar mã bucura - eram sigurã cã aveam sã sar pe bancã ºi trâmbiþe ºi þurle sã se facã auzite, cãci eu, ciudata, aveam urechi de lup!
  
  ‘Heh, who wins now?’, mi-am zis, pocnindu-mi falangele în timp ce mã întindeam, aºteptând reacþia profesoarei, deºi înafara detenþiei ºi a punctelor scãzute de la Cercetaºi, nu avea ce sã-mi facã prea multe, iar lucrul ãsta nu mã întrista - totul pentru o chestie care chiar merita. Pãcat cã în lumea Încuiaþilor nu puteai sã faci acest lucru... puteam risca orice, dar nu vroiam sã ajung în Azkaban pentru faptul cã am speriat de moarte oamenii care se plimbau, inocenþi, pe stradã, sau cã i-am provocat un infarct unei bãtrâne de ºapte zeci de ani... Am privit-o pe profesoarã, rupându-mi ºirul gândurilor ºi aºteptând reacþia acesteia.
  
  ooc, vã rog sã nu spuneþi ce zic eu sau ce fac eu... nu-mi place. thank you.
  
  

[Kasumi Mikoto]

Am zambit. "Sora wa sora dewa arimasen..." Asteptam ca doamna profesoara sa continue. Apoi mi-am amintit ceva. Am ridicat mana.
-Ascult.
-O-machido, Sensei, doar din curiozitate: Daca, de exeplu, folosind aceasta vraja, transformam urechile unui om in ale unei pisici, ele isi vor pastra functia initiala, sau vor...aa...
Fir-ar! Nu stapaneam prea bine limba asta! Iar nu imi gaseam cuvintele...
-...sau vor prelua capacitatea urechilor felinei, aceea de a percepe anumite frecvente pe care oamenii nu le aud?

[Ashlyn Meester]

Ashlyn o privii pe Kasumi. Era atat de ciudata cand vorbea, avea un accent ciudat si aproape ca nu isi gasea cuvintele.''Chinezoaica'', isi spuse Ashlyn in minte si privii spre fereastra. De fapt nu era limba chineza, ci japoneza. Insa Ashlyn nu putea sa intelega limbile astea, niciodata nu putuse.Erau prea incurcate si prea ciudate. Cazuse in abisul gandurile, auzie apoi vocea profesoarei care se rastii asupra ei.

[Edit by Arwen] Nu ai voie sa scri replicile mele

[Kasumi Mikoto]

-Nandaa? Watashi wa karimasen, dattebayo! am bodoganit eu.
Asteptam raspunsul profesoarei, rotindu-mi ochii prin clasa. Era suparator ca nu imi gaseam cuvintele mai tot timpul, dar nu puneam asta la inima.
Si stiam ca atrageam nenumarate priviri cand, in imposibilitatea de a gasi un cuvant sau un articol, in mijlocul propozitiei incepeam sa vorbesc japoneza. Aveam senzatia ca sunt inclua in cercul ciudatilor. "Sa trecem peste... "
"Watashi wa Nihonjin, Dattebayo, sunt mandra de asta!"
Inca asteptam un raspuns.

[Arwen Jade]

Arwen observa atenta transformarea lui Matt, dupa care spuse:
"-O transformare perfecta, cu exceptia micii ezitari la vraja non-verbala..Cercetasii primesc 50 de puncte".
Baiatul zambi, iar Arwen trecu mai departe. Ajunse in fata domnisoarei Cygnatia si ii raspunse si ei la intrebare:
"-Din pacate, vraja Finite Incantatem nu opreste efectul acestei vraji. Probabil veti invata la Farmece ca sunt anumite vraji pe care acest contra-farmec nu le poate anula".
Observa mai apoi glasul pitigaiat al unei japoneze. Era foarte draguta, asa ca se apropie de banca ei.
"-Nu, aceasta vraja nu anuleaza rolul principal al organului transformat. Daca urechea este de pisica, aceasta va auzi in continuare, dar cu un auz mult mkai fin, specific felinelor, dupa cum ai spus si tu" murmura ea, dar fu intrerupta de mai multe chicote. "Pot sa stiu si eu ce se intampla aici?!" intreba ea, cand se intoarse si o vazu pe Cygnatia etalandu'si urechile de lup. "Stii foarte bine ca nu trebuia sa te auto-transfigurezi, domnisoara OddCat. Imi pare rau, dar vei primi detentie 3 zile, cu mine, ma vei ajuta la sfarsit de saptamana cu niste pergamente vechi. Iar Cercetasii pierd 50 de puncte!"
Matt ofta, iar Cygnatia tacu. Urechile de lup ramaneau atintite in sus, atente la orice soapta. In clasa se facu liniste.
"-Acum..nu vreau sa va scad puncte, si nici sa va dau detentie. Dar e periculos ceea ce ai facut, Cygnatia, si trebuie sa inveti ca pe viitor trebuie sa stai linistita..Alte intrebari?"

[Mylene Lycoris OddCat]

• 
  “Pot sa stiu si eu ce se intampla aici?!”
  
  Am dat din umeri, fãrã sã par prea afectatã - nu mã deranja sã primesc detenþie - chestia asta se putea întâmpla, dupã cum tonul profesoarei prea bine atingea pragul acesta -, ºi aºa nu prea aveam ce face la sfârºitul zilei, dupã cursuri ºi bla-bla-bla... Întotdeauna fusesem capul rãutãþilor în unele cazuri, deºi nu o prea arãtam. Am oftat ºi am început sã mã joc cu pana, începând s-o îndoi ºi s-o învârt între douã degete, absentã, concentratã pe miºcarea continuã a penei, în timp ce aºteptam sã vãd ce se va mai întâmpla, urechile de lup lipite de cap, puþin lãsate în jos. Am început sã lovesc capãtul penei de masã într-un ritm alert, fãrã sã se audã nici cel mai mic zgomot deranjant, în timp ce liniºtea începea sã se extindã în clasã, colegii mei ce chicotiserã de isprava mea tãcând dintr-o datã. M-am uitat în sus, pentru câteva clipe, la profesoarã, însã mi-am lãsat imediat privirile în podea, acceptând ideea cã fãcusem ceva nebunesc ºi stupid, foarte stupid. Însã, nu acest lucru mã deranja, ci faptul cã tãcerea se prelungea, iar eu eram nerãbdãtoare, aºteptând sentinþa.
  
  Cu degetele strânse în pumni, am lãsat pana sã cadã pe podeaua de lemn, privindu-i miºcarea graþioasã, în timp ce se întrepta înspre tronul sãu creeat din praf ºi scame. Clipind, am prins un puf din obiectul folosit la scris ºi l-am tras în sus, începând sã-l arunc dintr-o mâna în alta pe sub bancã, totul derulându-se parcã cu încetinitorul, atunci când pana plutea prin aer pentru câteva secunde, aºternându-se apoi în palma mâinii opuse celei care o aruncase. M-am oprit la fel de brusc cum începusem ºi am aruncat chestia uºoarã ºi pufoasã pe bancã, auzind un sunet înfundat când aceasta se lovi de pergamentul întins din nou, mânjindu-l cu puþinã cernealã. Am oftat zgomotos ºi am dat pana la o parte, lângã cãlimara neagrã ºi am privit petele de cernealã ce acopereau câteva cuvinte din chestiile scrise despre vraja Kndun.
  
  “Stii foarte bine ca nu trebuia sa te auto-transfigurezi, domnisoara OddCat. Imi pare rau, dar vei primi detentie 3 zile, cu mine, ma vei ajuta la sfarsit de saptamana cu niste pergamente vechi. Iar Cercetasii pierd 50 de puncte!”
  
  Detenþie... sfârºit de sãptãmânã... ºi... cinci zeci de puncte. M-am uitat din nou la podea, frângându-mi mâinile, înainte de a-mi ridica capul ºi de a o privi pe profesoarã, murmurând o scuzã, cum cã nu putusem sã mã abþin ºi cã aºa eram eu, mai dusã cu pluta. Am ridicat din umeri ºi mi-am privit mâinile, în timp ce cineva oftã. Am avut impulsul de a mã uita urât la acela, dar m-am stãpânit, scrâºnind din dinþi - nu mã deranja detenþia ºi nici faptul cã aveam sã mor de plictisealã în timpul sfârºitului de sãptãmânã, dar punctele.... Am scuturat din cap imperceptibil, asigurându-mã cã aveam sã le iau înapoi cu prima ocazie ce-mi ieºea în cale - tema de casã, bãnuiam eu. Sau poate cã... erm, un test sau ceva. Trebuia sã recapãt punctele, ºi asta aveam sã fac.
  
  Liniºtea devenea deja apãsãtoare, aºa cã mi-am îndesat bagheta în buzunarul robei, cu un fâºâit sonor, fiind sigurã cã nu mai aveam voie s-o folosesc în acea orã - apoi, din greºealã, am lovit banca, fãcând-o sã se clatine puþin, apoi sã revinã la poziþia iniþialã. M-am strâmbat cãtre pergamentul de pe aceasta, rezemându-mi capul în palma stângã ºi neîndrãznind sã privesc înspre cei din clasã, nevrând sã fiu privitã urât de cei câþiva Cercetaºi ce erau la lecþie. O fãcusem latã ºi de data aceasta, însã mãcar reuºisem sã amuz câteva persoane, ºi sã mã fac pe mine însãmi sã las un zâmbet sã-mi însenineze faþa atunci când am realizat pacostea ce mã costase cinci zeci de puncte. Mi-am încleºtat fãlcile ca sã nu oftez, în timp ce urechile mi se ciuleau din nou, în mod automat.
  
  “Acum..nu vreau sa va scad puncte, si nici sa va dau detentie. Dar e periculos ceea ce ai facut, Cygnatia, si trebuie sa inveti ca pe viitor trebuie sa stai linistita..”
  
  “Da, domniºoara profesoarã...”, am fãcut eu, sec.
  
  Urechile mele s-au pleoºtit din nou ºi am apucat pana, începând sã scrijelesc pergamentul, aºteptând ca ai mei colegi sã-i adreseze alte întrebãri profesoarei.
  
  
  
  ooc, vã rog sã nu spuneþi ce zic eu sau ce fac eu... nu-mi place. thank you.
  
  
  

[Guest]

Daca va intrebati ce e cu mine, eu m-am plictisit sa ma duc in aceea zi la scoala deoarece in seara trecuta am fost la un club in lumea oamenilor ca sa ma mai distrez si nu sa stau in continuare in aceeasi scoala plictisitoa la niste ore plictisitoare!
Daca ma intrebam daca era vreo problema cu absenta nu imi faceam griji deoarece inventam eu ceva la ora cand venea ea si o sa scap usor de ea fara sa ma chinui deloc!!!

[Kasumi Mikoto]

Am ridicat din nou mana, dupa nici 5 minute, amintindu+mi ceva.
-Sumimasen, Sensei...
-Iar japonezoaica!? am auzit+o bodogãnind pe Cygnatia.
-Da? intonã profesoara.
-Vreau sã vã întreb acest ceva anume pentru cã nu þine cont de regula generalã. Sã zicem cã i-aº transfigura cuiva...ã...membrele superioare în aripi. Deoarece oasele pãsãrii cãreia ar trebui sã îi aparþinã aripile sunt uºoare, cu mult mai uºoare decât oasele de om, pentru cã...nu au mãduvã, dacã formulez corect, bãnuiesc cã persoana cu prcina va avea incapacitatea sã zboare, chiar ºi cu aripi?
Mie mi se pãruse p întrebare bunã, dar pe mãsurã ce vedeam colegi de clasã întrocând spre mine priviri care sugerau "Mai taci din gurã", începeam sã îmi schimb pãrerea.

[Arwen Jade]

Arwen o privi incantata pe micuta japoneza, dupa care ii raspunse:
"-La fel ca si in cazul pisicii, cand urechile omului isi vor pastra functiile, dar vor imprumuta calitatile animalului, in cazul unui om cu aripi, acesta va fi capabil sa zboare, teoretic..dar intervine greutatea lui si masa, care de obicei este destul de mare ca niste biete aripi sa o suporte. In cazul unei pasari, toate oasele din corp duc lipsa maduvei, iar corpul are o forma aero-dinamica, astfel incat sa intruneasca toate conditiile favorabile zborului. Omul, in schimb, nu va avea decat aripi. Care nu vor reusi sa il inalte in aer"