Children of the damned

[Desiree Rose Goth]

Aaa...am pus next aici marti

[Bell Evans]

dap
iar faza cu Unde naiba poate fi fiinþa asta? a fost bestiala
dar tot vrem next
saptamana asta?

[Desiree Rose Goth]

Nu prea cred Sau poate...weekendul viitor
Oricum,aproape am terminat nextul la Equinox.

[Bell Evans]

daa
si la Post mortem?

[Desiree Rose Goth]

Candva saptamana viitoare, luni-vineri Nu stiu cat o sa-mi ia

[Bell Evans]

fie
ne consolam cu -Equinox-

[Desiree Rose Goth]

Sa nu va speriati prea tare daca nu a iesit prea bine

Chapter 17-Still in the dark,can you fix me?

Totul va fi bine.Îþi promit cã te voi ajuta.
ªoapta ei nu fusese decât atât : o ºoaptã,niºte cuvinte murmurate la întâmplare,cu simplul scop de a alina pe moment un suflet rãnit.Iar acum ea nu mai era.
Nu plecaþi…nu pleca ºi tu acum.
ªtii cum e sã fii singur?Sã implore în fiecare secundã ca timpul sã fie reversibil?
Totul va fi bine.Pur ºi simplu ai încredere în mine.
Învãþasem cã nu te poþi baza pe oameni,pe sentimentele ºi hotãrârile lor.Nici pe dragoste; ea doar cere,dând în schimb numai durere ºi deziluzii.De încredere nu mai pot vorbi ; ea m-a dus la senzaþia aceasta de final, de amãrãciune îngropatã.
Simþeam cum lumea pe care încercasem sã o creez cu atâta trudã se prãbuºea încetul cu încetul în faþa ochilor mei.În timp ce în sufletul meu era furtunã…
“-Tu eºti Vivian?”
ªocant de brusc, realitatea revenise în faþa ochilor mei.Sicriul.Mormântul din marmurã albã.Pãmântul proaspãt sãpat.Katherine ºi dilemele mele existenþiale.Toþi acei oameni ce începeau sã plece din cimitir…dar parcã slujba abia începuse…
Dar ziua de azi nu trebuia sã fie ziua de ieri?Cât de înºelãtor poate fi timpul…
Abia dacã observasem fata din faþa mea.Avea un pãr lung,castaniu, cu bucle atent aranjate.Ochii ei cãprui luceau stins , în timp ce buzele erau arcuite într-o grimasã ce dorea a fi un zâmbet.
“-Da.Da,eu sunt Vivian”,am murmurat eu incoerentã, încercând sã-mi pun ordine în gânduri.Încercând sã vãd cum a început ºi s-a sfârºit totul…
“-Eu sunt Lyssa “,îmi rãspunse ea, cu o urmã de remuºcare pe chip.”Sora lui Matt.”
Curiozitatea învinse în cele din urmã celelalte stãri monotone.De când avea Matt o sorã?În fine,nu îl cunoºteam eu prea bine,dar totuºi.
ªi de ce vroia sã vorbeascã tocmai cu mine?M-am întrebat dacã vroia ºi Lyssa detalii direct de la sursã.Am oftat adânc în sinea mea.
“-Hai sã plecãm ºi noi dupã ceilalþi”,sugerã Lyssa dupã o scurtã ezitare.
Am pãºit nesigurã printre morminte,dornicã sã las toate amintirile mele în spate.Sã le încui într-o cutie de argint ºi sã uit de ele.
Nu am rezistat totuºi sã nu mai arunc o privire acelui colþ umbrit de frunzele uscate ale unui stejar.Uscate, în timpul unei primãveri târzie…
Mã uitam cu colþul ochilor la numele ºi datele de pe morminte.Contemplam scrisul alungit al cuvintelor de adio scrise pe pietrele funarare ºi le comparam pe toate cu propoziþia de pe mormântul lui Katherine.
Un suflet pierdut printre morþi, încã amintit printre cei vii.Avea citatul ãsta vreun sens pentru mine?Nu.I-ar fi plãcut Katherinei?Probabil cã nu.
Ce rost are sã trãieºti dacã în cele din urmã mori?Asta nu înþelegeam.E un fel de joc, sã afli dacã sufletul tãu meritã sã pãºeascã în nemurire?Nu, sunã stupid.A muri nu înseamnã a pierde la loterie.
“-Matt mi-a zis…cã tu ai gãsit-o.”
ªtiam la ce se referea.Nu era nevoie sã spunã mai multe.
“-Da, chiar eu”, i-am rãspuns indiferentã.Mi-am dat la o parte o ºuviþã de pãr ce îmi cãdea într-un ochi, gestul trãdând nervozitatea mea.Lyssa îmi vorbi cu o urmã de compãtimire în glas.De parcã numai eu aº fi suferit aici, ceea ce era nu era total adevãrat.
“-Katherine mi-a spus cã tu ai fost persoana în care avea cea mai mare încredere.De fapt, singura persoanã în care avea încredere.”
Asta m-a surprins.Kate avusese propria ei conºtiinþã, propriile ei temeri? Chiar îi pãsase de alþi oameni în afara de ea?Avusesem tot timpul pãreri contradictorii, dar atunci mi-am dat seama cã evaluam mereu greºit comportamentul persoanelor din jurul meu.
“-ªi ce vrei sã spui cu asta? Nu poþi trece direct la subiect?”
Lyssa ºi-a dres vocea înainte de a continua.
“-Au apãrut câteva probleme”,adãugã ea.”Legate de Katherine.Din ce cauzã a murit mai exact?”
Probleme.Din nou.Nici mãcar dupã moarte nu poate scãpa de probleme?
“-De ce tocmai pe mine mã întrebi asta?”am zis eu, pãºind de-a lungul unui mormânt presãrat cu trandafiri albi.”A fost o supradozã, toatã lumea ºtie.”
Ce sfârºit ironic îºi pot gãsi unii oameni,mi-am spus eu neîndurãtoare.κi distrug singuri viaþa.Trãiesc degeaba ºi apoi mor.
“-Ah,credeam cã poþi sã-mi dai mai multe detalii”,ridicã Lyssa din umeri.”Cam pe la ce orã ai gãsit-o?”
“-Unu ºi jumãtate, cam aºa”,i-am rãspuns eu devenind dintr-o datã iritatã.”ªi spune-mi la ce vrei sã ajungi cu toate detectivismele astea.”
“-Încã puþin”,îmi promise Lyssa.”Ai rãbdare, nu vreau sã ajung atât de repede la certuri.Katherine când a murit?Dimineaþa sau dupã-amiaza?”
“-Pe la 11 dimineaþa…”
“-De unde ºtii sigur?”mã contrazise ea, privindu-mã cu anticipare.
Va trebui sã o lãmuresc cã niciodatã nu trebuie sã fiu întreruptã.
“-Pãi e foarte simplu,e pentru oamenii înguºti la minte explicaþia”,am adãugat eu în gând.”Autopsia.ªtii tu…au aflat datoritã temparaturii corpului ºi a lividitãþii post-mortem.”
Am sperat cã va înceta cu interogatoriile astea fãrã sens.Întrebãrile fãceau ca faptele sã devinã din ce în ce mai neclare ºi confuze.
Avea capul plecat, dar i-am vãzut expresia gânditoare.Am încercat sã o las sã-ºi punã ordine printre amintiri.M-am uitat în jur ºi m-am întrebat de ce mergeam atât de încet, de parcã am fi vrut sã analizãm fiecare mormânt în parte.Nici mãcar nu ieºisem din cimitir, ce naiba.
Un înger de piatrã zãcea fãrâmat în cioburi ascuþite în mijlocul cãrãrii.Aproape mã împiedicasem de el din cauza deconcentrãrii mele.Era chiar lângã mormântul unei fete ce a vãzut lumina vieþii doar 5 ani.Viziunea mea asupra vieþii deveni ºi mai umbritã de negaþie decât era deja.Oamenii care meritã sã trãiascã mor,iar cei ce meritã sã moarã trãiesc…
I-am aruncat o privire rapidã Lyssei, care se uita ºi ea la îngerul decãzut din piatrã.Murmurã,ca pentru ea:
“-ªi toate sunt doar minciuni,acolo vom ajunge toþi…”
Nu am obligat-o sã-mi explice semnificaþia cuvintelor ei.Pur ºi simplu am tãcut, cã sã creadã cã nu am auzit nimic.
Am mers în continuare, numai sunetul vântului deranjând tãcerea dintre noi douã.Am vrut sã o întreb din nou de ce vroia sã afle detaliile morþii lui Katherine, dar chiar atunci Lyssa mã întrerupse din meditaþie.
“-Da,ai dreptate, trebuie sã-þi dau o explicaþie.”Zâmbi fãrã tragere de inimã, un mic efect adãugat deciziei ei.”E vorba de Matt.Se întâmplã ceva rãu cu el.”
Am oftat.Mã aºteptasem ºi la asta.
“-ªi þie îþi pasã de ceea ce simte el”, am înþeles eu.”Dar e normal, doar Matt era iubitul lui Kate.”
“-Da,este ºi asta”,m-a aprobat ea.”Dar tot spune cã el este vinovat de moartea Katherinei, ceea ce nu are niciun sens.Destrãbãlata aceea a luat cu mâna ei drogurile.Scuze cã vorbesc aºa”, adãugã ea rapid.”Sã nu crezi cã am ceva cu ea.”
“-Nu, vorbeºte cum vrei.Ai totuºi vreo teorie la starea lui Matt?”
Sincer, treaba asta mã interesa anormal de mult.Îmi amintea de acþiunea din romanele poliþiste.
“-Nu cred cã putea sã o oblige pe Katherine sã ia drogurile”,spuse ea încet , de parcã i-ar fi fost fricã cã cineva putea sã o audã.
“-Nu, asta e imposibil”, am clãtinat eu din cap.”Matt m-a sunat chiar înainte sã dau de Kate ºi întreba pe unde este.”
Asta putea fi o înscenare,zise o voce micã în mintea mea.Putea fi prea bine lângã Katherine în momentul acela. Ar fi putut sã te sune doar ca sã risipeascã suspiciunile.
Am scuturat vehement din cap ºi am continuat:
“-Altã teorie nu mai ai?”
“-Sigur cã am”,îmi rãspunse Lyssa pe un ton sumbru.”Dar toate sunt niºte aiureli lipsite de sens.Sigur, l-am întrebat pe Matt de ce se învinovãþeºte atâta, dar el nu mi-a rãspuns.”
Am tãcut câteva clipe, punând cap la cap toate momentele conversaþiei noastre.În sfârºit am trecut dupã porþile din fier forjat ce împrejmuiau cimitirul.În sfârºit lãsasem o parte din durere în urmã.
Am terminat ºi asta.Crezusem în mod stupid cã, în timpul slujbei, aveam sã urlu ca o istericã , þipând cã viaþa era doar o glumã de un sadism rar-întâlnit.Mã rog, crezusem de fapt cã voi înnebuni.Fusese atât de insuportabil sã asist la slujba de înmormântare a singurei persoane care mã acceptase cum eram.În fine, înþelesesem acum cã mai existau ºi alþi oameni cãrora le-ar fi pãsat dacã m-aº fi bãgat într-un sicriu ºi aº fi cerut sã fiu îngropatã.
Unde am rãmas?Ah,da, îmi amintesc.
“-Din câte vãd , tu vrei ca eu sã vorbesc cu Matt.”
Lyssa zâmbi auzind concluzia la care am ajuns.Apoi, încet, aprobã satisfãcutã din cap.

[Bell Evans]

Yeey
next
sper sa fie macel

ªoapta ei nu fusese decât atât : o ºoaptã,niºte cuvinte murmurate la întâmplare,cu simplul scop de a alina pe moment un suflet rãnit.Iar acum ea nu mai era.

a fost atat de tare fraza asta

Învãþasem cã nu te poþi baza pe oameni,pe sentimentele ºi hotãrârile lor.Nici pe dragoste; ea doar cere,dând în schimb numai durere ºi deziluzii.De încredere nu mai pot vorbi ; ea m-a dus la senzaþia aceasta de final, de amãrãciune îngropatã.

sincer, dess esti uimitoare

ªocant de brusc, realitatea revenise în faþa ochilor mei.Sicriul.Mormântul din marmurã albã.Pãmântul proaspãt sãpat.Katherine ºi dilemele mele existenþiale.Toþi acei oameni ce începeau sã plece din cimitir…dar parcã slujba abia începuse…

“-Eu sunt Lyssa “,îmi rãspunse ea, cu o urmã de remuºcare pe chip.”Sora lui Matt.”
Curiozitatea învinse în cele din urmã celelalte stãri monotone.De când avea Matt o sorã?În fine,nu îl cunoºteam eu prea bine,dar totuºi.

asta a fost tare

Am pãºit nesigurã printre morminte,dornicã sã las toate amintirile mele în spate.Sã le încui într-o cutie de argint ºi sã uit de ele.

Un suflet pierdut printre morþi, încã amintit printre cei vii

citatul perfect..cred ca altul nu s'ar fi putut potrivi mai bine

“-Pãi e foarte simplu,e pentru oamenii înguºti la minte explicaþia”,am adãugat eu în gând.

Autopsia.ªtii tu…au aflat datoritã temparaturii corpului ºi a lividitãþii post-mortem.”

vad ca te'ai informat

un capitol bestial, dess ca toate celelalte

[Alice Morris]

deci, m'a impresionat profund acest capitol imi plac toate gandurile lui Vivian despre moarte, desi e pesimista, si nu imi place asta adica, mna, nu imi plac gandurile ei despre cei vii
si imi place si partea cu facutul pe detectivul am eu cateva banuieli, ca sunt buna ca si detectiv dar sunt cam vagi ideile mele poate imi vor fi confirmate in capitolele urmatoare
abia astept un next dar si la celelalte ficuri
Next

[Desiree Rose Goth]

Ok,ma bucur ca v-a placut
Am iarasi una dintre dilemele alea... Unde fac next?