Equinox

[Desiree Rose Goth]

Stiu ca nextul e probabil cel mai plictisitor de pana acum, dar...

~Capitolul 29

Nu mã puteam gândi la neputinþã.Mã jena faptul cã într-adevãr exista.
Soarta îþi poate îngloba alt drum în viaþã?Tocmai am aflat cã da.
Dar destinul te lasã sã alegi?Pãi…nu ºtiu d-astea.Însã eu întotdeauna am ales ceea ce-mi pica în mânã.De ce noua situaþie ar fi fost mai diferitã de ceea ce întâlnisem înainte?
Se simþea neaºteptat de diferit ºi complicat, dar era numai alegerea mea.
Incertitudine.În latinã incertitudo.Da, mi se potrivea mai bine decât remarcasem la prima vedere.
-Spune-mi.
Vocea lui Josh era încãpãþânatã, încrezãtoare; de data aceasta avea ºi o tentã egoistã în glas.Avea nevoie sã-i fie explicat cuvântul rãbdare, fiindcã eu nu aveam aºa ceva.
-Din nou? l-am întrebat exasperatã, privindu-l direct în ochi.
Mi-am încolãcit ºi mai tare braþele în jurul gâtului lui.Mã întrebam ce gândeau oamenii aceia care se holbau la noi cu colþul ochiului- pardon me, nu le ieºea deloc aºa-zisa ocheadã imperceptibilã.Ar fi trebuit sã încerce metoda cu tufiºurile acelea stufoase ca sã le funcþioneze spionatul.
-Nu,nu din nou…Iarãºi, în felul acesta se pronunþã.
Am râs oarecum fals în timp ce mã trãgea mai aproape de el.Mi-am îngropat reticentã faþa în pãrul lui - acum aveam zero ºanse sã mai vãd chipurile indignate ale bãbuþelor ce treceau pe lângã noi.Deh, norocul meu ºi ghinionul lor.
-Bine, bine, îþi zic, dar tot rãmâne vina ta.Te iubesc din toatã…
Îmi întrerupse partea mai puþin plãcutã a declaraþiei ( reproºurile plus frazele ironice) cu un sãrut; am savurat momentul mai mult decât era necesar, apãsându-mi la rândul meu buzele de ale lui.Simþeam cum ceva asemãnãtor cu adrenalina îmi fugea prin vene, impulsionându-mã.Braþele lui Josh mã strânserã ºi mai tare atunci când îmi rãspunse dezinvolt a doua oarã.
Asta da încãlcare a teritoriului public!
-Vrei sã moarã de ciudã populaþia din jur? i-am ºoptit, chicotind în scurta pauzã de douã secunde pe care o aveam la dispoziþie.
Faþa lui era la o distanþã mai micã de doi centimetri când îmi dãdu rãspunsul.
-Nu, eu vreau sã crape de ciudã.Dã-i naibii pe toþi.
Un oftat din acela teatral ar fi fost perfect ca sã-i acompanieze cuvintele, dar, bineînþeles, nu am mai avut timp sã-l aduc la suprafaþã.Din nou.Sau, mã rog, iarãºi.
Inima mea îºi cam ieºea din ritmul ei obiºnuit- iar asta cam devenise o problemã în ultima vreme.La naiba, nici mãcar nu mã lãsa sã respir cum trebuie.
-Cineva din spatele nostru deja crapã de se duce la mama dracului, l-am informat , încercând sã-mi trag sufletul.
Josh se întoarse exact în clipa în care am reuºit sã fac contact vizual cu persoana cea mai revoltatã din parc.Am rânjit satisfãcutã observând expresia de pe faþa lui Aoede.
-Nu zici nimic?
Remarca mea reuºi sã-l scoatã din mica-mare problemã cu holbatul în gol.
-Ba da.Constat cã parcul ãsta e mult prea aglomerat.ªi…pãrerea ta?
Mi-am ciufulit absentã ºuviþele de pãr.Pe mine nu mã deranja prea tare.Cum rãmânea cu profitatul locurilor în care oricine ne vedea?
Aoede ne þintea cu priviri reci ºi dezamãgite.
Eu, în secunda aceea, nu simþeam absolut nimic neliniºtitor sau furios în mine.
ªi cu toate acestea eu înþelegeam cã eram exclusã din cauza intruziunii mele.Oare care a fost trecutul lor fãrã mine?Nici nu mi i-aº fi imaginat vreodatã împreunã dacã nu aº fi aflat lucrul acesta acum câteva zile.
-Renunþi atât de uºor? Cine a avut geniala iniþiativã cu Dã-i naibii pe toþi?
Chiar voiam sã distorsionez atmosfera aceea încãrcatã.Nu doream ca toate sã se prãbuºeascã atât de repede.
-Ai totalã dreptate, bombãni Josh galant.
În clipa aceea am luat-o de la capãt cu profitatul locurilor publice.De data aceasta eu am luat iniþiativa, fãrã sã mai arunc alte ocheade prin jur.
Oricât aº fi încercat nu mai era la fel.
Rezistenþa noastã se topea precum un sloi de gheaþã la soare.

*

-Deci vrei Pepsi?Sau poate Coca Cola?Uh…sper cã nu umbli dupã bani.
Umblam neîndemânaticã prin bucãtãrie, cãutând sucurile pe care le cumpãrasem seara trecutã.De fapt, nici mãcar nu eram atentã pe ce puneam mâna.
-Nu sunt Miss Lily, cea care întotdeauna e prezentã la datoria de a fura bacºiºul din fundul buzunarului meu.
M-am oprit cât sã-i ofer o încruntãturã Melissei.Observaþia asta chiar a durut.
-Apropo, ai cumva niºte bacºiº la tine în clipa asta?
κi dãdu iritatã ochii peste cap din cauza nonºalanþei mele exagerate.Mi-a trecut imediat prin minte sã-i iau niºte calmante data viitoare când voi merge în oraº.
Am gãsit ceva prin frigider care arãta cât de cât comestibil.Mulþumitã de cãutare, am revenit în sufragerie, gata sã readuc subiectul ce mã interesa în discuþie.
M-am trântit pe canapea, cufundându-mã relaxatã printre perne, ºi i-am înmânat sucul mult adoratei mele surori.
-Am cerut un pahar de Pepsi, nu o dozã de Sprite, zise Melissa, fãrã nicio inflexiune în voce.
-Va trebui sã te resemnezi cu Sprite, din pãcate.Asta doar dacã nu ai chef sã te miºti câþiva metri dureroºi pânã în bucãtãrie.
O cutã de Du-te dracului îi apãru seninã pe faþã.Spre încântarea mea, nici mãcar nu catadicsi sã se miºte din locul ei.În fond, timpul meu nu merita irosit pentru niºte Pepsi.
-Eh, o sã supravieþuiesc.
Deschise cu un clinchet gãlãgios doza metalicã, încã uitându-se miratã la mine.Mda, rolul pozitiv al surorii mai mari nu mi se potrivea.
Însã era clipa în care aveam nevoie sã descopãr ce se mai petrecuse.
-Deci…
-Nu se începe niciodatã o propoziþie cu deci.
Ce sarcasm îmbinat cu amãrãciune.Impresionant de inteligent.Înainte nu avea talentul de a vorbi în felul acesta.
-Regula numãrul 1: nu-mi tãia vorba, am continuat plicitsitã.Voiam doar sã mã interesez de viaþa ta personalã…ºtii tu, într-o familie normalã fiecare zice ce face fiecare pentru liniºtea sufleteascã a…fiecãruia.
Dacã aº fi respectat chestia asta, pânã acum aº fi fost bãgatã în rahat pânã-n gât.
Mel izbucni în niºte chicote false de râs.Eu cel puþin nu vedeam nimic amuzant în toatã chestia asta de o importanþã internaþionalã.
-Îþi mai aminteºti deviza aia de la LG?
-Life’s Good? am þâþâit dezaprobator în timp ce-mi încruciºam braþele.
-Mda.Mai nou am schimbat-o în Life’s groaznicã.
κi trânti Sprite-ul pe mãsuþa delicatã de cafea ºi se sprijini cu spatele de canapea.
-Nu cred cã eºti nici pe departe singura, i-am mãrturisit, ridicând întâmplãtor din umeri.Deci..încã ai probleme cu Sean?
-Probleme e un termen relativ.Nu mai am nimic cu el de câteva zile.
-Oh.
Ce rãspunsuri de geniu aruncam uneori.Propoziþiile monosilabice denotau inopinanþa replicilor anterioare.ªi incertitudine.
-A fost vina lui, zise Melissa indiferentã, învâtind telecomanda de la televizor între degete.
O micã aluzie indirectã se strecurã pe lângã mine.Nu mã puteam abþine sã nu mã bag ºi eu în viaþa lor personalã.Mã rog, nu mã puteam abþine sã nu fac parte din viaþa lor personalã.E totul sau nimic.
-Sean s-a despãrþit de tine, am conchis eu, prefãcându-mã cã mã uitam în tavan.Tu nu voiai asta.
-Cam aºa ceva.Dar, crede-mã, se va rezolva.
Peste cadavrul meu!, aº fi adãugat, însã nu i-am mai spus nimic.
Probabil cã era timpul pentru o înlocuire de sentimente.De data asta, ultima.