Surprize de Craciun

[Misha Darren Collins]

• Blaine zâmbi puþin, deºi nu mai pãrea aºa de nervos. Îi zâmbi imperceptibil de larg Emei când fãcu vraja ºi îi mulþumi cu o miºcare a capului, deºi nu se uita la ea. Nu prea vroia sã-i vadã expresia - ºi ºtia cã Ema va fi speriatã de licãrirea ciudatã de furie ºi urã pe care încã îi era în ochi. Nu era nervos - ba da, era - dar era ºi puþin trist. Nu-i plãcea când lumea îl fãcea sãrãntoc pentru cã nu avea destui bani ºi aºa mai departe, sau om-lup, pentru cã nu era aºa de rãu ca ºi alþii, care infectau oamenii. Încã fãrã sã se uite la Ema, îi rãspunse la întrebare:
  
  - Am fost... M-am împiedicat. ªi mulþumesc.
  
  Se uitã în jur, la fetele care pãreau cã o aºteaptã pe Ema ºi clipi. Nu le recunoºtea. Cel puþin pe una dintre ele - o recunoºtea pe Bell. Îi fãcu un semn cu mâna, salutând-o, apoi dãdu jos batista de pe palma care nu fusese vindecatã de Ema ºi o bãgã în buzunar, suflând puþin peste rãni înainte de a-ºi lãsa mâna în jos. Vru sã meargã mai departe, dar se opri ºi se întoarse înspre Ema, pãrând cã ezitã pentru câteva secunde, încruntându-se ºi parcã vrând sã ia o decizie ceva mai grea, apoi, pãrând cã se ura pe sine, murmurã:
  
  - Ai putea sã-mi împrumuþi zece galioni, dacã ai? Trebuie sã cumpãr o carte ºi nu mai am bani ºi... er... Mda... Am intrat într-un conflict cu vânzatoarea ºi ea- mã rog - a spus cã nu aveam destui bani.
  
  Înjurã în gând ºi se uitã în altã parte, pãrând cã inspecteazã personajele de pe drum, deºi nu o fãcea. Ura sã roage pe cineva sã-l împrumute cu bani, dar de multe ori fusese nevoit, ca ºi atunci. Scoase din buzunar cei câþiva cnuþi de bronz ºi se gândi cã poate putea sã-ºi cumpere pentru sine o broascã de ciocolatã, apoi puse banii de bronz înapoi ºi se uitã la Ema din nou, curios. Nu prea voia sã parã un idiot în ochii colegilor sãi de la Hogwarts, dar uneori nu avea de ales, ca ºi acum. Chiar vroia sã cumpere cartea aceea pentru mama sa ºi nu ºtia când va putea sã mai vinã pe Alea Diagon.