Petrecerea de Revelion

[Misha Darren Collins]

• Blaine clipi ºi o privi îngrijorat, apoi zâmbi puþin ºi fãcu un semn negativ, deºi faptul cã avea faþa transpiratã ºi palidã îl dãdea de gol. Se aºezã pe un scaun ºi puse chitara în husã, fãrã sã spunã nimic, apoi se ridicã, lãsând-o rezematã de masa din apropierea lui. κi trecu mâna prin pãr, apoi rãspunse cu o voce puþin rãguºitã, pãrând puþin ºi mai palid, dar forþându-se sã zâmbeascã, pentru a o încuraja ºi pentru a o asigura cã totul era... bine:
  
  - Nu, e totul bine... cred... murmurã el mai încet ultimul cuvânt, apoi se uitã la scenã ºi îi fãcu un semn înspre aceasta. Cred cã publicul te vrea înapoi. Ai fost mult mai bunã decât mine. Cu mult.
  
  Auzi publicul care îi striga numele, ca ºi cum nu ar fi putut aºtepta ca Ema avea sã se întoarcã pe scenã ºi sã cânte din nou. Zâmbi slab ºi îndreptã puþin chitara, înainte de a-ºi trece distras mâna prin pãr, privind oamenii din Salã care se uitau când la Ema, când la scenã, ºi apoi o încurajã cu un alt zâmbet ºi îi fãcu un semn cãtre scenã, apoi, repetându-se, spuse repede, cu aceeaºi voce rãguºitã:
  
  - Chiar, ai fost mult mai bunã decât mine. Noroc.